Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relații publice > Galerie foto Versiunea pentru printare
din luna aprilie 2024

Luni, 26 februarie domnul deputat Mihail Albișteanu, secretar al Comisiei pentru politică externă, a participat, în ședința Grupului parlamentar de prietenie România - Marea Britanie, la primirea noului ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, eveniment găzduit de Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaților.

10 aprilie 2024
Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred-Robert Simonis, a avut marți, 9 aprilie, o întâlnire cu doamna Willemijn van Haaften, ambasadorul Olandei.

09 aprilie 2024
Luni, 8 aprilie, la Atena, a avut loc reuniunea trilaterală România – Republica Moldova – Grecia, prilej cu care a fost semnat Memorandumul de Înțelegere dintre Comisiile specializate în afaceri europene ale Parlamentelor celor trei țări.

08 aprilie 2024
Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități a Senatului României și Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, în parteneriat cu Comisia Națională a României pentru UNESCO, a organizat luni, 8 aprilie 2024, conferința,,Inteligența Artificială - etică și drepturile omului", un eveniment interdisciplinar și dinamic, caracterizat de un concept inovator.

08 aprilie 2024
Domnul deputat Florin-Alexandru Alexe, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), a vizitat, în data de 4 aprilie, alături de parlamentari francofoni, campusul Politehnicii București și Casa Francofoniei din România.

08 aprilie 2024
Deputatul Ana-Maria Cătăuță, ca membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, a participat, în perioada 3-4 aprilie 2024, la Paris, la reuniunea anuală a Rețelei Parlamentare Globale a OCDE, platformă prin intermediul căreia Secretariatul OCDE implică legislativele naționale în activitatea organizației prin informări și discuții asupra priorităților OCDE.

05 aprilie 2024
Doamna deputat Mara-Daniela Calista, vicepreședintă a Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, și domnii deputați Marian-Iulian Rasaliu, secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Zoltán Zakarias, membru al Comisiei pentru afaceri europene și Claudiu-Augustin Ilișanu, membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, au participat, la nominalizarea Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), la lucrările celei de-a 148-a Adunări a Uniunii Interparlamentare (UIP) și la reuniunile asociate, care s-au desfășurat la Geneva, în perioada 22-27 martie 2024.

01 aprilie 2024
 
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 13 aprilie 2024, 7:21
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro