Dezbateri parlamentare
Sedinta Senatului din 12 martie 2008
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.28/2008
Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Senatului din 12 martie 2008 |
Sedinta Senatului din 12 martie 2008
1. | Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru | ![]() |
Ședința a început la ora 9.40. Lucrările ședinței au fost conduse de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreședintele Senatului, asistat de domnii Gavrilă Vasilescu și Pete Ștefan, secretari ai Senatului. |
Doamnelor și domnilor senatori, Vă invit în sală. Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința Senatului de astăzi, 12 martie 2008. Ședința este condusă de subsemnatul, în calitate de vicepreședinte al Senatului, din dispoziția domnului președinte Nicolae Văcăroiu, în conducerea ședinței fiind asistat de domnul senator Gavrilă Vasilescu și de domnul senator Ștefan Pete, secretari ai Senatului, pe care îi invit la prezidiu. Cvorumul de ședință este de 69 de parlamentari. Programul de lucru pentru astăzi, propus de Biroul permanent, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, și aprobat de plenul Senatului, este constituit din lucrări în plen în două ședințe, de la 9.00 la 13.00 și de la 15.00 la 19.30, pentru dezbaterea și adoptarea proiectelor de lege înscrise în ordinea de zi. Vă consult dacă aveți obiecțiuni legate de programul de lucru. Nu sunt. Vă consult dacă aveți intervenții legate de ordinea de zi. Nu sunt. |
................................................ |
................................................ |
Punctul 1 din ordinea de zi, probleme organizatorice. Suntem în cvorum de lucru. Voi supune votului dumneavoastră ordinea de zi și programul de lucru al Senatului, respectiv lucrări în plen până la ora 19.30. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra ordinii de zi și a programului de lucru. (Discuții la prezidiu.) Suntem peste 80 de senatori în sală. Este adevărat că, dacă nu doriți să votați, aceasta este o altă chestiune. Oricum, ordinea de zi și programul de lucru al Senatului au fost aprobate de plen cu 40 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere. |