Camera Deputatilor

Doamna Norica Nicolai:

Dau cuvântul domnului senator Ioan Chelaru, din partea Grupului parlamentar al PSD, pentru a prezenta o declarație politică. Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Ioan Chelaru:

Declarația politică este intitulată "Radiografia crizei și sindromul scandalului în țara fatalităților" sau "România - între criza generală și zoaiele președintelui".

Conform definiției date de dicționar, termenul "criză" este sau reprezintă un interval de tensiune a unor energii contrare, interval care se încheie cu o rezolvare sau cu o avansare, un progres, o soluție. Într-o altă accepțiune, criza reprezintă lipsa de ceva, faza critică a unei dezvoltări. De mai bine de trei ani se abuzează de acest termen. Avem și am avut criză a justiției și criză legislativă, criză a sistemului sanitar, criză economică, criză a învățământului, criză financiară, criză de politică externă, șocuri constituționale, apoplexii instituționale, criză în apoteoză, conflict în metastază.

Și apele își ies câteodată din matcă și mușcă isteric și necontrolat din maluri, dar vine o vreme când se reașază, se limpezesc și curg molcom în matca firească și pe cursul lor obișnuit. Numai crizele din România nu-și găsesc soluții. În anumite intervale reacționează diferit, se transformă în crize ațipite, mahmure, obosite. Se găsește cineva însă care le reactivează. Mereu același, Excelența Sa, Președintele României, Traian Băsescu.

Așa fiind, nu este de mirare că batem pasul pe loc.

Statul și țara nu contabilizează niciun progres, nicio mișcare pozitivă, cât de cât încurajatoare. Guvernul, care trebuie să decidă și să privească în perspectivă, acționează prin cârpeli jenante, soluții fără temei pentru acum și dezastruoase pentru viitor. Cât privește "administrația prezidențială" - ca să preluăm, evident ironic, această nefericită formulă - acolo, cred, se regăsește morbul însuși al crizei. La rampa media sau în solitudine, Excelența Sa Președintele României coace mereu câte un subiect de scandal și criză.

Între timp, aflată între parantezele crizei, populația și electoratul sunt cuprinse de lehamite și de letargie, sunt oameni vlăguiți, îmbătrâniți prematur, cu vigilența slăbită și interesul dezamorsat. Voința de a participa la destinul comunității scade continuu. Oricum am judeca situația, marii perdanți ai acestor perioade de crize sunt oamenii și țara. Cetățenii simt că interesul lor este disprețuit și oricum ar fi și oricine ar conduce (președintele sau primul ministru), lucrurile nu vor merge mai bine.

La trei ani de la minciuna populistă "Să trăiți bine!", sociologii analizează astăzi gradul de suportabilitate a mediului social în regim de criză economică și financiară, de criză energetică. Este o realitate cinică, dar o realitate pe care oamenii sunt constrânși s-o suporte. La capătul de sus al spectrului social, președintele se comportă ca un despot, iar partidele de dreapta - PNL și PD-L - își caută false argumente ca să-și legitimeze un pedigree aristocratic, după ce averile lor s-au concretizat prin metoda furtului la vedere din agoniseala publică.

Deși evoluează paralel, viața oamenilor este afectată de politic, de gestica administrației guvernamentale. O radiografie pe scurt a domeniilor de criză ar face mult mai clară dimensiunea reală, paralizantă a necazurilor noastre prezente și viitoare. Privită prin lentila corectă, starea noastră este următoarea:

1. Am teoretizat mult, poate prea mult, în toată istoriografia noastră și în toate manualele de istorie asupra unui așa-zis "destin" local și național; un teritoriu și un neam aflate la răscrucea tuturor invaziilor și influențelor, "a tuturor răutăților", cum spune cronicarul. Pe aici au trecut toți, au luat ce au găsit și au lăsat ce le-a scăpat printre degete, aș spune.

În mod surprinzător, la începutul acestui veac, suntem ocoliți ca ciumații. Rușii negociază cu bulgarii, o conductă de gaze ne va ocoli sau poate nu, o centrală atomică se va ridica în coasta noastră, canalul Bâstroe va fi dat în folosință, frații din Moldova se leapădă de noi ca de leproși, în partea cealaltă, ungurii își continuă campania europeană pentru autonomie culturală, teritorială sau ce-o mai fi, dar autonomie să fie. Din momentul intrării în NATO, politica noastră externă s-a manifestat palid și ineficient. I-am așteptat 50 de ani pe americani și acum, când sunt aici, ratăm orgolios raporturile cu vecinii seculari.

Acestea toate nu sunt doar consecința strategiilor de politică externă, sunt, mai curând, consecințe ale dezordinii noastre din politica internă. Nu am văzut niciun om politic să pălească în fața unei realități extrem de dureroase: România nu are acces la decizie politică universală, și nici zonală. Reprezentăm o zonă strategică, dar punctul nostru de vedere nu are greutate, nu suntem luați în serios, pe ici pe acolo, suntem tolerați și ca prezență.

Cei care ne ignoră raționează pragmatic: ce bază se poate pune pe o țară pentru proiecte de viitor și de anvergură, dacă această țară, la ea acasă și pentru cetățenii ei, nu înfăptuiește decât cârpind, fără perspectivă și fără simț analitic?

Din aceeași pricină ne ignoră majoritatea marilor investitori. Inteligența preventivă a capitalismului occidental ne va ocoli, pentru că nu-și asumă nimeni cota de risc economic pe care o probează România. De trei ani, Guvernul și Președinția, în egală măsură, nu s-au mobilizat deloc pentru a dărâma optica și prezumțiile de neîncredere ale Occidentului în privința siguranței investițiilor prin măsuri concrete. Pe noi ne ocolesc banii cum ocolesc caravanele nisipurile mișcătoare.

Și astfel, țară săracă, oameni săraci, generație de sacrificiu... Guvernul încearcă explicații jalnice după ce, de peste trei ani, toate măsurile economice au fost bâlbâite și ineficiente. Astfel, gazul se scumpește din cu totul alte rațiuni decât cele reale, leul coboară pe fondul crizei americane, prețurile vor crește "doar puțin", ca să nu moară populația de foame, în rest: păstrați-vă speranța, români! Poate copiii noștri vor avea o viață mai bună!

2. Un alt deziderat, un alt domeniu de criză este cel constituțional, care implică, inevitabil, domeniul justiției în genere.

Stimați colegi,

O reală reformă a justiției, dacă s-ar fi dorit, ar fi făcut cu adevărat imposibilă dosariada ultimilor trei ani. Atributul esențial al unui sistem judiciar reformat este independența decizională. Numai așa dosarele și-ar fi urmat cursul firesc, procedural și nu ar fi fost scoase la comanda politică a unor puternici ai zilei.

Acest aspect este dublat de un altul care privește unitatea de măsură a judecării unor oameni implicați, mai mult sau mai puțin, în problematica justiției. Iată un exemplu: și procurorul Țuluș, și Norica Nicolai sunt două nume asociate tematicii generice a justiției. Pentru cea din urmă s-au aflat argumentele pentru a o califica în mod nedemn și reprobabil, după părerea mea, drept imorală, iar pentru domnul Țuluș s-au găsit circumstanțe pardonabile, deși erorile Domniei Sale sunt mult mai grave și cu consecințe net superioare faptelor și erorilor trecute ale senatoarei Norica Nicolai, colega noastră. Este o disproporție de analiză care trebuie să ne dea de gândit. Orice idee - ai crede - care vine de la Excelența Sa domnul președinte "zoitor" Traian Băsescu, orice gogomănie spusă despre un om dobândește o nejustificată și nemeritată autoritate. Chiar și aberațiile necontrolate.

De altfel, cred că Excelența Sa președintele tuturor românilor nu iartă toată clasa politică pentru plecarea Monicăi Macovei, a cărei probitate morală și profesională nu a intrat sub lupa Cotrocenilor niciodată. Știți zicala: "Pentru unii mumă, pentru alții ciumă". După logica bizară a Excelenței Sale, dacă nu Macovei, atunci nimeni. Și oricine va ocupa fotoliul ministerial, mai devreme sau mai târziu, va ajunge la zidul infamiei.

Din pricina unei asemenea prostești încrâncenări de a controla un sistem, justiția va rămâne sine die un domeniu disputat, discutat, confuz și bolnav. De ce nu se dorește reabilitarea acestui sistem? Răspunsul este simplu: justiția este o temă bună pentru căpătuiala electorală, mai profitabilă chiar decât tema claselor sociale sărace, pe care le invocă populist și surprinzător, mai nou, și dreapta spectrului politic. Este foarte ușor să lingușești electoratul cu teme generice ca: dreptatea, justiția, moralitatea și să mocirlești întreaga clasă politică. Pe un așa fond discursiv, vom asista în acest an la apariția unor formule erectile, despre "noua ordine" ce se va instala după alegeri, "ordinea totală" desigur, dacă și numai dacă puterea va fi a partidelor nou înființate, care își zic "de dreapta".

Vom avea spectacol și circ de toată frumusețea, dar va lipsi pâinea și tare mă îndoiesc că previziunile și scenariile se vor înfăptui așa cum se regizează ele acum, în cotloanele știute de la Cotroceni, Victoria sau Modrogan.

Rugându-vă să-mi scuzați disertația, dați-mi voie să revin la criza constituțională. Eu însumi sunt de acord că nu avem o lege fundamentală perfectă, dar, peste asta, se manifestă la noi o totală rea-credință în lectura textului constituțional. Se eludează spiritul și finalitatea legii, iar litera sa este abordată în maniera care convine momentului și persoanei. Or, Legea fundamentală nu este gândită intuitu personae, ci este suprapersonală. Ne găsim în situația în care se abuzează de demersul la forul interpretativ, Curtea Constituțională. Nu pentru că acest lucru este realmente necesar, ci pentru că actorii politici nu cedează din înverșunare și, susțin ei, nu mai există o altă soluție.

Onorați senatori,

O civilizație întreagă a evoluat sub autoritatea celor zece porunci. Nu s-a adăugat și nu s-a extras nicio iotă din textul original. Mi se poate obiecta că nu pot construi eu, analogic, o argumentare, deoarece "Legile lui Moise" reprezintă un text revelat, iar Constituția României are drept sursă puterea civilă. Corect, însă cele "Zece Table ale Romei Antice" nu erau texte divine, ele reprezentau esența obiceiului juridic al cetății. Pe schema logică a celor "Zece Table" s-a dezvoltat întregul eșafodaj de concepte și logică juridică aplicate și astăzi, și mâine în toată lumea civilizată. S-a construit interpretând cu bună-credință și adaptând spiritul originar al legii la noi și noi realități sociale. Norma de interpretare nu făcea decât să acopere ineditul ivit, raportul social nereglementat, nu să devină adăugire. Cele "Zece table" au rămas zece, nu au devenit o sută.

La noi, Constituția urmează lunecușul smintelii generale. Joi seara, niște domni, oameni serioși de altfel, comentatori și analiști politici, discutau cu aprindere despre variantele de interpretare a ultimei soluții date de Curtea Constituțională în problema desemnării doamnei Norica Nicolai ca ministru al justiției. La un moment dat, disputa cu pricina intrase pe teritoriul absurdului. Se punea problema: Poate Excelența Sa Președintele refuza un ministru o dată sau o dată, dar de mai multe ori câte o dată? "Câți îngeri stau pe vârful unui ac?" - era o celebră dispută scolastică, foarte serios analizată pe vremea studenției mele, din care puteai învăța măcar să operezi cu silogismul și logica aristotelică. Din bâiguielile noastre cu "dacă, o dată sau de mai multe ori, dar o singură dată" ne vom alege cu ce va dori Excelența Sa președintele "zoitor" să aleagă. De ce? "Că așa vrea mușchii lui" ar răspunde, fără să clipească, cel mai recent consilier prezidențial și chiar unii colegi din noul partid de dreapta.

La noi, disputele nu se încheie prin concluzii asumate de toți beligeranții, ci prin voința unilaterală de mână forte a unui singur om, Excelența Sa Traian Băsescu. Ei, nu chiar singur, ci urmat de un cor de repetitori! Lămurirea nu ne-a lămurit. În funcție de simpatii, rămânem mai convinși de ceea ce știm, iar materia cenușie se blochează.

Trăim sub fatalisme. Fatalmente, suportăm crize, avem soluții de criză, dar niciodată rezolvări. Fatalmente, avem judecăți fără procese - vezi soluțiile CNSAS - și procese fără judecată - vezi soluțiile Curții Constituționale. Avem "un excelent președinte" care, fatalmente, iese pe val din toate disputele. Fatalmente, suntem o țară care se mișcă centrifug față de ființa proprie, fatalmente, nu va ceda nimeni și din nou se va ajunge la Curtea Constituțională, chiar și în problema reducerii TVA, că doar primul ministru are și el "mușchii" lui.

Mi-am propus o radiografie a crizelor și, fatalmente, am ajuns la tema scandalurilor. Avem, deci, și crize, și scandaluri. Unele scandaluri generează crize, iar crizele grave par să rămână la anexele sferei de preocupare a puterii. Starea socială, mai exact starea de sărăcie, sănătatea, învățământul, cultura, agricultura - toate sunt segmente aflate în criză profundă.

Vom supraviețui? Poate. De fapt, vom supraviețui, fatalmente, ca în toată istoria noastră, că așa ne este scris.

Vă mulțumesc!

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule senator.