|
|
|
|
|
|
Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2024
|
1. |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
|
|
|
|
Ședința a început la ora 8.24. Lucrările ședinței au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ilie Dan Barna, vicepreședinte al Camerei Deputaților. A doua parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Cristian Buican și de domnul deputat Ovidiu Victor Ganț, secretari ai Camerei Deputaților.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Bună dimineața, colegi! Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, 9 aprilie 2024, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor. Cunoașteți dispozițiile regulamentare și ordinea - 3 deputați - PSD, 3 - PNL, 2 de la USR și câte unul de la AUR, UDMR, minorități naționale și neafiliați, după care reluăm acest ritm, fiecare având 3 minute pentru intervenție.
|
|
|
|
Începem cu Grupul PSD. Domnul Ioan Vulpescu este? Nu. Virgil Alin Chirilă? Domnul Radu-Marcel Tuhuț? Vă invit, domnule deputat, la microfon.
|
|
|
|
Domnul Radu-Marcel Tuhuț: Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, stimați colegi! "Autoritățile nu pot rămâne indiferente la atacurile lupilor din Munții Apuseni" Astăzi doresc să lansez un semnal de alarmă asupra unui fenomen tot mai întâlnit la nivelul comunităților din Munții Apuseni, chiar și la nivelul orașului Abrud, din păcate, și anume incursiuni tot mai dese ale lupilor în căutare de hrană, care atacă fără teamă animalele din gospodării, animalele de companie și doar un miracol a făcut până acum să nu înregistrăm victime omenești, ținând cont de faptul că în Munții Apuseni sunt foarte multe localități încă izolate, iar copiii merg kilometri pe jos în fiecare zi doar pentru a ajunge la școală, în lipsa unor microbuze școlare care să îi preia și să îi ferească de astfel de pericole. Având în vedere faptul că actuala conducere a Consiliului Județean nu asigură transportul tuturor elevilor din județ și nu găsește soluții pentru susținerea dreptului fundamental la educație, mă văd nevoit să trag un semnal de alarmă către toate celelalte autorități competente care pot acționa în această speță privind reproducerea necontrolată a animalelor de pradă. Nu vă ascund faptul că problema mi-a fost semnalată cu precădere de crescătorii de animale care au fost prăduiți, atât în Abrud, cât și în comunele învecinate, precum Bucium, Roșia Montană, Mogoș și Sohodol. Aceștia mi-au relatat agresivitatea cu care haitele de lupi atacă gospodăriile și animalele. În ultima perioadă atacurile s-au intensificat și au avut loc chiar și în prezența fermierilor, care au reușit să îi îndepărteze cu mari dificultăți. Astfel de situații au avut loc în orașul Abrud, pe strada Gura Cornei, Cristea, pe strada Pădurea Popii sau Soharu. Pagubele se ridică la zeci de mii de lei, iar autoritățile locale ridică din umeri la solicitările cetățenilor privind luarea măsurilor care se impun. În acest sens, fac un apel către ministrul mediului, apelor și pădurilor să intervină și să adopte măsurile indicate de acțiune pentru stoparea acestor atacuri, pentru despăgubirea oamenilor și pentru asigurarea siguranței publice, astfel încât nicio viață să nu fie pusă în pericol de atacurile lupilor. În încheiere, le transmit tuturor celor afectați de această situație că ușa cabinetului meu parlamentar va rămâne întotdeauna deschisă, atât pentru dialog, cât și pentru identificarea celor mai bune soluții la problemele comunității noastre. Deputat al PSD de Alba, Radu-Marcel Tuhuț. Mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Florian-Claudiu Neaga? Presupun că nu. Elena Stoica? Nu. De la Grupul PNL. Christine Thellmann, Cozmanciuc, Hărătău, Șișcu, Făgărășian nu. Mergem la Grupul USR. Domnul Ion-Marian Lazăr. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marian Lazăr: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică se intitulează "Se întâmplă pe la noi prin Vâlcea". Dragi vâlceni, în cadrul acestei declarații politice mă voi referi succint asupra unor aspecte din județ care vin să sublinieze încă o dată nivelul redus al managementului administrației publice vâlcene. De data aceasta mă voi referi la o situație survenită pe data de 2 aprilie 2024, când angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență "General Magheru" al Județului Vâlcea au fost nevoiți din nou să intervină, inclusiv în municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru soluționarea unor probleme periculoase generate de apariția unor rafale puternice de vânt. Astfel, conform informațiilor furnizate de presa locală, "...pompierii au fost solicitați să intervină în cartierul Ostroveni, pe strada Marin Sorescu. De asemenea, tot în municipiul Râmnicu Vâlcea, în centrul orașului, un banner montat pe clădirea Socom s-a desprins din cauza vântului puternic și putea cădea pe trecători. Pompierii din cadrul ISU Vâlcea au intervenit rapid și l-au dat jos". Totodată, conform unei investigații jurnalistice, "autoritățile vâlcene nu au actualizat hărțile de risc ținând seama de situația reală din teren, chiar dacă județul Vâlcea se află de peste 10 ani în fruntea listei județelor cu alunecări de teren din România. Astfel, dacă în 2011 erau 7 localități cu probleme, în 2020 numărul lor a trecut de 50". De asemenea, se precizează că: "județul are întocmite hărți de risc doar pentru 7 localități, hărți care datează din 2011". Mai mult decât atât, se reține faptul că: "de la ultima alunecare de teren din 2018 din localitatea Golești, autoritățile nu au finalizat lucrările necesare stabilizării terenului, iar multor localnici li s-a recomandat să părăsească zona". Nu în ultimul rând, se menționează că: "În județul Vâlcea, între anii 2019 și 2021 au survenit alunecări de teren în 52 de localități". Dragi vâlceni, situațiile mai sus prezentate sunt semne evidente ale neputinței autorităților locale vâlcene de a adopta măsuri sustenabile de prevenție a apariției unor situații cu potențial periculos pentru populație. Din nefericire pentru vâlceni, vremelnicii conducători ai județului manifestă frecvent un comportament managerial reactiv, și nu unul proactiv. Vă mulțumesc. Deputat Lazăr Ion-Marian.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulțumesc.
|
|
|
|
Mai departe. Buzoianu? Nu. Domnul Ciornei. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Radu Tudor Ciornei: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Dreptate pentru comuna Forăști! Momentul adevărului". De-a lungul anilor de mandat am ridicat de mai multe ori problemele cu care se confruntă oamenii din comuna Forăști, locul natal al celui mai longeviv politician al județului - domnul Ioan Stan. Dacă prin alte locuri politicienii plecați din țărâna natală au încercat să ridice locul din care au plecat, la Forăști, în anii de domnie a perenului politician, prin largul concurs al acolitului său înscăunat de peste două decenii primar, acum este o adevărată vale a plângerii. În discuțiile cu oamenii de acolo, un bătrân resemnat mi-a spus un lucru cutremurător - nu poți ridica o piatră din comună fără să găsești o ilegalitate, o neregulă ori o escrocherie a actualului primar. Comuna Forăști a fost tratată precum o moșie medievală, exploatată nemilos, cu consecințe ireparabile asupra oamenilor și naturii. Printr-un paradox trist și cutremurător, comuna Forăști, amplasată pe malul râului Moldova, suferă cronic de lipsă de apă. Exploatarea haotică, sălbatică, necontrolată a agregatelor minerale din balastiere care nu au respectat nicio normă, asigurându-și concursul autorităților cu ochi închiși și buzunare largi, făcută de firmele de casă ale primarului, nu numai că a distrus ecosistemul din râul Moldova, dar a afectat pânza freatică. E demonstrată practica abuzivă, nereglementată de a pretinde înființarea unor exploatări piscicole doar pentru a săpa gropi adânci din care se scoate în neștire balast, care apoi va fi vândut la negru, iar o parte din bani va intra în pușculița electorală a monstrului politic ce ne distruge viitorul - "Partidul Comasat Român". A fost demonstrat că în 95% din aceste pretinse ferme piscicole ori complexe de agrement nu intră și nu iese niciodată nici măcar o coadă de pește, iar aceasta se datorează unei legislații permisive care favorizează infractorii ce distrug mediul. Am invitat-o la București, la Comisia pentru mediu, pe doamna Mihaiela Ivlev din Asociația "Mie Îmi Pasă", care luptă de ani de zile împotriva abuzurilor din Forăști, pentru a putea găsi soluții la acest vid legislativ deliberat care permite distrugerea mediului și a pânzei freatice. Am pus întrebări Guvernului, am făcut interpelări. La unele nu am primit răspuns; alteori, și nu am timp să detaliez acum, motivele invocate au fost halucinante. Voi rămâne alături de oamenii aceștia care sunt forțați să ducă o viață amară, într-un loc binecuvântat, dar distrus de nemerniciile administrației. Nu mai e mult până la momentul adevărului și oamenii din Forăști și din întreaga țară trebuie să înțeleagă și faptul că nu putem cere alte rezultate votând la fel. Că dacă își vor mai vinde viitorul, pe o mizerabilă mită electorală din partea celor care îi jefuiesc de decenii, se autocondamnă la mizerie, nemulțumire și înapoiere. În final, am un singur îndemn pentru cei nemulțumiți de hoțiile și ticăloșiile celor lipiți de scaune: Votați cu sete, oameni buni! Votați! Radu Tudor Ciornei, deputat, Circumscripția nr. 35 Suceava. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
Revenim la Grupul PSD. Domnul Ioan Vulpescu. Aveți cuvântul.
|
|
|
|
Domnul Ioan Vulpescu: Mulțumesc, domnule președinte. Cu o majoritate covârșitoare, Senatul a votat în favoarea proiectului de lege pe care l-am inițiat, vizând modernizarea cadrului legal pentru funcționarea bibliotecilor. Acest sprijin solid din partea senatorilor marchează un pas semnificativ în direcția potențării bibliotecilor ca centre de excelență în educația digitală și promovarea accesului liber și egal la cultură și informație. În contextul unei societăți în tranziție accelerată către digitalizare, redefinirea bibliotecilor ca sanctuare ale cunoașterii devine imperativă. Este esențial ca bibliotecile să se transforme în poli de inovație și învățare continuă, facilitând accesul tinerilor și al adulților la vasta lume a informației digitale. Rolul lor ca incubatoare ale cunoașterii digitale și ale competențelor secolului XXI este crucial în garantarea respectării drepturilor constituționale la educație și acces la cultură. Prin modificarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002, urmărim să consolidăm poziția bibliotecii publice ca serviciu esențial comunitar, asigurând resursele necesare pentru a face față provocărilor erei digitale. Clarificarea rolurilor și responsabilităților, stabilirea condițiilor de finanțare și achiziții de resurse digitale, precum și implementarea sancțiunilor pentru nerespectarea standardelor de calitate și accesibilitate, reprezintă pași critici în acest demers. În această nouă eră, rolul bibliotecarului evoluează, devenind un facilitator esențial al accesului la informație și un promotor activ al literației digitale. Este imperativ să asigurăm o formare continuă a bibliotecarilor, care să sublinieze importanța și complexitatea rolului lor în comunitate. Extind un apel către dumneavoastră, colegi și colege deputați, să susțineți această inițiativă legislativă, pentru a construi o Românie în care educația și cultura sunt universal accesibile. Aceasta reprezintă o etapă esențială în promovarea egalității de șanse și în consolidarea democrației în societatea noastră. Împreună, putem crea cadrul legal care să redeschidă porțile cunoașterii și să arate calea către un viitor în care fiecare copil are acces la resursele necesare pentru a excela. Încă o dată le mulțumesc colegilor din Senat pentru votul lor. Să nu uităm că investițiile în educație și acces la cunoaștere sunt elemente vitale pentru viitorul națiunii noastre. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
Chirilă, Neaga sau Stoica? Văd că nu sunt. Mergem la Grupul PNL. Doamna Christine Thellmann. Vă rog, doamnă deputat.
|
|
|
|
Doamna Christine Thellmann: Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Stimate colege, Bună dimineața! "PNL vine cu un nou proiect pentru a impulsiona reîntoarcerea tinerilor din diaspora în țară!" Românii din diaspora vor să vină în țară. Indiferent dacă au muncit câțiva ani în străinătate sau dacă au fost doar la studii. Aceștia pot aduce un nou suflu în comunitățile în care s-au născut. Dacă vor să-și deschidă o afacere, statul le va acorda o finanțare, iar celor care vor să intre în sistemul de învățământ, statul le va putea oferi 3.000 de euro pe lună, timp de 5 ani. Avem nevoie de profesori bine pregătiți și motivați, la fel și de firme care să creeze noi locuri de muncă în România și să fie orientate către profit și investiții locale. Astfel, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a pregătit 3 subprograme de investiții prin Programul de finanțare "Investim în studenții români din diaspora - STUD-IN-VEST": 1. Subprogramul "STUD-VEST". Acesta prevede finanțarea unei societăți comerciale noi și dezvoltarea activităților acesteia, în domeniul în care beneficiarii au absolvit studiile universitare, prin acordarea anuală a 2.024 de granturi, în valoare de 100.000 de euro/grant; 2. Subprogramul "STUD-ACOMOD". Acesta are ca obiectiv înființarea unei societăți comerciale noi și dezvoltarea activităților acesteia, prin acordarea a 2.024 de granturi de acomodare în valoare de 2.000 de euro lunar/grant, pentru acomodarea și integrarea în oricare dintre parcurile de afaceri, industriale, inovative și tehnologice, inclusiv incubatoare de afaceri din România, sume dedicate exclusiv pentru plata chiriei și/sau a utilităților societății comerciale nou înființate timp de 3 ani. Iar ultimul, al treilea - Subprogramul "STUD-ERA". Acesta are ca obiectiv încadrarea beneficiarilor, conform procedurilor prevăzute de lege, în unitățile de învățământ de stat gimnazial, liceal și universitar din România, cu cele mai bune rezultate în ultimii 3 ani. Se acordă tot 2.024 de granturi de repatriere în valoare de 3.000 de euro lunar/grant, pentru o perioadă de 5 ani de zile. Am încredere că acest proiect inițiat de Partidul Național Liberal va fi votat în cel mai scurt timp și românii valoroși din diaspora se vor putea întoarce și vor putea contribui la bunăstarea țării noastre. Mulțumesc frumos. Christine Thellmann, deputat al PNL de Sibiu.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Continuăm cu Grupul PNL. Domnul Cozmanciuc? Nu. Doamna Elena Hărătău? George Șișcu? Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul. Urmează domnul Făgărășian.
|
|
|
|
Domnul George Șișcu: Vă mulțumesc, domnule președinte. "Drumurile expres ale Dobrogei trebuie să intre în lucru în acest an!" Dobrogea devine un punct central al strategiei de securitate a NATO și a României în regiune. 2,5 miliarde de euro vor fi investiți în baza de la Mihail Kogălniceanu, pe care o vor transforma astfel în cea mai mare bază militară din Europa a Alianței Nord-Atlantice. În contextul geopolitic extrem de complicat în care ne aflăm, dezvoltarea bazei consolidează Flancul Estic al NATO și, nu în ultimul rând, aduce investiții consistente în zona noastră. Războiul de la granițele noastre dă semne de escaladare, iar județul Tulcea și regiunea Dobrogea, pe care le reprezint în Parlamentul României, cunosc transformări extraordinar de mari în ultimii ani și în ultima perioadă. Suntem, prin Dunăre și mare, un punct crucial de tranzit al mărfurilor și persoanelor. Infrastructura noastră, însă, cea rutieră și feroviară, este una care, să o recunoaștem, nu mai este potrivită nici pentru noi, locuitorii săi, cu atât mai puțin pentru o situație excepțională precum cea pe care o traversăm. În acest context, investițiile în cele două drumuri expres, Brăila-Tulcea și Tulcea-Constanța, devin o prioritate de grad zero. După patru ani de la momentul semnării contractelor pentru studiile de fezabilitate, acestea nu au fost duse la îndeplinire. Războiul din Ucraina ne-a prins cu ele nefinalizate, în mijlocul unor proceduri birocratice interminabile. Totul pe fondul unor drumuri tot mai aglomerate și cu un nou pod care este menit să lege Moldova și Dobrogea pe la Măcin. Dar fără drumurile expres și legăturile necesare, toate acestea au complicat și mai mult situația, în loc să o ușureze. Suntem în ceasul al doisprezecelea în privința măsurilor pe care Ministerul Transporturilor trebuie să le ia pentru ca proiectele noastre de infrastructură să avanseze într-un ritm accelerat. Vrem să vedem utilajele la lucru deja în acest an pe cele două drumuri expres, pe autostrada spre sudul Litoralului, care are deja toate avizele, și să vedem începută investiția în calea ferată Tulcea-Constanța. Fără toate aceste proiecte în implementare, cu termene precise privind darea în folosință, ne vom bloca și mai tare. Pentru că deja suntem într-un mare impas. Este esențial să subliniem importanța finalizării acestor proiecte de infrastructură pentru Dobrogea, nu doar ca o necesitate strategică, ci ca un angajament față de îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri. Realizarea lor trebuie văzută ca un efort comun spre modernizare și adaptare la nevoile actuale. Acest demers nu este unul de ambiții ale unei regiuni, nu este unul politicianist, ci pentru nevoia unei întregi țări și a unei întregi regiuni, pentru a răspunde cu pragmatism și eficiență la așteptările reale ale oamenilor. George Șișcu, deputat de Tulcea. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
Mai departe, domnul deputat Valentin-Ilie Făgărășian.
|
|
|
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărășian: Mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Repatrierea românilor din diaspora este o misiune grea, dar nu imposibilă!". Domnule președinte, Doamnelor și domnilor, Potrivit celor mai recente evaluări, aproape de un sfert din populația României trăiește și muncește în afara țării, adică peste 5 milioane de cetățeni. Vorbim despre oameni care au sfințit locul, indiferent de țara în care au migrat. Vorbim despre tineri care au impresionat colectivele de profesori din licee și facultăți, despre medici brilianți și cercetători de succes, despre ingineri, despre oameni calificați în toate domeniile. Personal, după ce am trăit și am muncit mai mult de jumătate din viață în străinătate și m-am întors în România, mă străduiesc să înțeleg ce oare i-ar determina pe români să se întoarcă acasă, știind că toți, fără excepție, își doresc acest lucru. Ceea ce am constatat în ultimul timp este faptul că majoritatea statelor, în care avem mari comunități românești, au declanșat o adevărată competiție pentru români, pentru a-i păstra acolo, pentru a menține câștigul enorm pe care fiecare român îl aduce statelor respective. Stimați colegi, Nimeni nu poate să conteste faptul că, după venirea PNL la guvernare, economia națională a mers foarte bine, iar multe dintre decalajele de dezvoltare dintre țara noastră și celelalte state membre UE s-au atenuat. Veniturile angajaților și pensionarilor sunt net superioare față de anul 2019, sistemul de asistență socială este mult mai bine așezat, investițiile publice trec de 120 de miliarde lei anul acesta, iar România este un adevărat magnet pentru investitorii străini. În condițiile în care situația economică arată destul de bine, iar perspectivele sunt foarte bune, cred că trebuie să avem tot mai multe inițiative orientate către românii din diaspora, pentru aducerea lor în țară, așa cum a propus și PNL, prin Programul de finanțare "Investim în studenții români din diaspora - STUD-IN-VEST". Este un început foarte bun, pe care îl putem extinde, de la studenți, la medici, cercetători, ingineri, arhitecți, angajați bine calificați. Fără asemenea programe stimulative, ne va fi foarte greu să-i aducem acasă pe români, mai ales că, în tot spațiul din Uniunea Europeană, există o competiție pentru angajații români. Vă mulțumesc. Deputat Valentin Făgărășian.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
Colegii de la USR au fost. Mergem mai departe. De la Grupul AUR nu avem intervenții. UDMR - Biró, Csép? Nu. Minoritățile naționale, domnul Miroslav Petrețchi. Aveți cuvântul, domnule deputat.
|
|
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petrețchi: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor, În urmă cu exact două luni salutam adoptarea, de către Guvernul României, a Hotărârii privind clarificarea situației juridice a Liceului Pedagogic "Taras Șevcenko" din Sighetu Marmației, județul Maramureș, singurul liceu din România cu predare integrală în limba ucraineană. Hotărârea menționată reprezintă un răspuns inițial încurajator, clar și coerent, la numeroasele demersuri efectuate de subsemnatul, atât ca parlamentar, cât și ca președinte al Uniunii Ucrainenilor din România, precum și de colegii mei din Uniune, pentru rezolvarea problemelor multiple și grave cu care se confruntă acest liceu, emblematic pentru învățământul cu predare în limba ucraineană din România. Acest răspuns inițial trebuie confirmat, continuat și consolidat. Am identificat cel puțin trei direcții prioritare de acțiune pentru continuarea eforturilor, la nivel central și local, de rezolvare integrată a problemelor menționate. Prima dintre ele o reprezintă demararea și implementarea unor noi proiecte masive de investiții. Mai multe proiecte locale de investiții au eșuat în ultimii ani. Am vorbit în dese rânduri, de la înalta tribună a Parlamentului României, despre eșecul acestora, și o fac și acum. Unul dintre ele fiind deturnarea, în toamna anului trecut, a sumei alocate pentru lucrările de reabilitare planificate, sumele respective fiind utilizate, în final, dintr-o regretabilă și toxică eroare, pentru organizarea festivalului folk. Liceul Pedagogic "Taras Șevcenko" are nevoie vitală și urgentă de investiții pentru finalizarea construirii clădirii bibliotecii și pentru renovarea holurilor și fațadei interioare ale clădirii, care nu au fost reabilitate în ultimele două decenii. Soluțiile în acest sens sunt numeroase, de la repararea erorii administrației locale, prin acordarea altei finanțări, până la intervenții directe ale autorităților centrale, pentru asigurarea finanțării necesare finalizării lucrărilor de reabilitare. O a doua direcție de acțiune prioritară o reprezintă crearea premiselor pentru performanță educațională. Conducerea acestuia, tolerantă și protejantă pe plan intern, desfășoară adevărate diversiuni educaționale pentru sprijinirea colegilor de partid, inclusiv pentru a substitui limba ucraineană. Numeroase abateri de la regulamentele școlare și de la standardele de excelență educațională se produc în mod repetat, iar fără intervenția promptă a organelor abilitate, vor fi afectate grav performanțelor instituționale, colective și individuale ale liceului și elevilor săi. Am informat în mod repetat conducerea Ministerului Educației și cea a Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, de la care așteptăm de mult răspunsuri, măsuri obiective și concrete, precum și verificări minuțioase, care să depășească colegialitatea de partid, jumătățile de măsură, pretextele birocratice, drumul greoi și lent de la promisiune la acțiune. O a treia direcție o reprezintă crearea unui parteneriat pentru excelență între autoritățile și instituțiile centrale și locale, pentru transformarea Liceului Pedagogic "Taras Șevcenko" într-o instituție preuniversitară de excelență în domeniul învățământului cu predare în limbile minorităților naționale din România. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Vă mulțumesc, domnule deputat.
|
|
|
|
Mergem la colegii neafiliați. Are cuvântul domnul Nicolae Roman.
|
|
|
|
Domnul Nicolae Roman: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor, În ciclul "Români pentru România", astăzi voi vorbi despre primari. Pas cu pas a apărut, s-a consolidat și își impune punctul de vedere, la fiecare început de ciclu electoral, o nouă categorie de speciali, primarii. Administratori ai unor comunități mai mari sau mai mici, aceștia sunt sprijinul partidelor din care fac parte la etapele procesului electoral. Cu puteri discreționare, își măresc, după bunul-plac, salariile, conduc obști în care au fost aleși și dezvoltă, în unele cazuri, rețele de tip mafiot în comunitățile pe care le reprezintă. Iar unii, cu bună-știință, eludează legile votate de reprezentanții lor în Parlament și continuă să arboreze steagurile ungurești și secuiești pe clădirile administrației locale. Alții își permit să distrugă monumente ale înaintașilor noștri. Sunt și oameni de nădejde, indiferent de etnie, care, prin corectitudine și dăruire, au înflorit localitățile pe care le conduc. Din păcate, ei sunt din ce în ce mai puțini. Pentru ca activitățile primarilor să fie eficiente, se impun unele măsuri socio-administrative. Primarii, pentru diferite interese, se străduiesc, pe diverse căi, să obțină mai multe mandate succesive. Partidul Români pentru România susține limitarea numărului de mandate la două, succesive. Solicitarea unui singur mandat, peste numărul maxim de două mandate, se poate face doar prin consultarea voinței cetățenilor localității, prin referendum. Salariile primarilor vor fi în funcție de mărimea UAT-ului, plus un bonus de 10% din veniturile localității, la bugetul de stat. În felul acesta, în concepția PRR, destinele localităților vor fi influențate doar de români pentru România! Deputat în Circumscripția nr. 10 Buzău, Nicolae N. Roman. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulțumesc.
|
|
|
|
Reluăm lista, să vedem dacă au mai venit colegi. De la PSD: Chirilă, Neaga sau Stoica? Nu. De la PNL: Cozmanciuc, Hărătău? Nu. De la USR: Buzoianu, Lőrincz sau Apostol? Nu. De la UDMR: Biró, Csép? Nu. Revenim la neafiliați. Anamaria Gavrilă? Nu. Raluca-Maria Borta? Nu. Mihai Lasca? Vă rog, aveți cuvântul.
|
|
|
|
Domnul Mihai Ioan Lasca: "Moldova este atrasă în război" De câteva zile, cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la încorporare, deoarece războiul se mută și pe teritoriul lor. A doua țintă, România. Se încearcă a fi târâtă în război, indirect și mișelește, prin intermediul acestui proiect de lege al apărării naționale. Sub pretextul apărării românilor din afara țării, România este împinsă în război, folosindu-se Moldova pe post de cârlig. În prezent, NATO nu are cadrul legal pentru a intra oficial în conflictul din Ucraina, motiv pentru care se creează această pârghie legislativă pentru atingerea scopului, și anume extinderea războiului asupra unei țări membre a Alianței Nord-Atlantice. Noua Lege a apărării naționale cuprinde o reală amenințare la adresa siguranței naționale, deoarece comanda armatei române poate fi transferată oricui, iar, în caz de agresiune armată, sunt angajate în luptă toate resursele umane, respectiv întreaga populație aptă de efort pentru apărarea așa-zisei naționale. În concluzie, România poate fi transformată într-un pion de sacrificiu pe marea tablă de șah a războiului, în spatele unui scop aparent nobil, dar înșelător, cel al apărării românilor desprinși de Patria-mamă. Deputat Mihai Lasca, Partidul PPR, Patrioții Poporului Român, reala opoziție din acest Parlament.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulțumesc. Deocamdată nu mai sunt colegi dintre cei înscriși. Mai așteptăm câteva minute, înainte de a închide ședința.
|
|
|
|
După o scurtă pauză
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Grupul USR, colegul Alin Apostol. Vă rog, aveți cuvântul, domnule deputat. Ședința e deschisă, așteptăm colegii care au mai întârziat. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Alin-Gabriel Apostol: 530.000 de semnături. 500.000 de mulțumiri vă adresăm dumneavoastră, celor care au semnat, celor care ne-au încurajat, celor care ne-au criticat constructiv. Vă mulțumim. Fiecare dintre aceste semnături este luată pe bune, în stradă, de la oameni. Fiecare dintre aceste semnături reprezintă o speranță, o speranță de modernizare și schimbare. Am auzit multe povești, în această perioadă de 3 săptămâni, în care am strâns aceste semnături. Multe povești pozitive, multe povești de speranță. Au fost și câțiva oameni care nu mai au speranță, care nu mai cred în democrație, care nu mai cred că au cu cine să voteze. Într-adevăr, Iohannis a distrus multe speranțe. Atunci când a decis, în loc de o guvernare care să modernizeze România, a ales o guvernare care să fure România. A pus interesele lui mai presus de interesele românilor. Pentru vacanțe de lux, pentru palate de împărat, a ales o grupare mafiotă care spoliază toată bogăția României. Vă mulțumim încă o dată pentru încrederea dumneavoastră și vă promitem că vom face tot ce ține de noi ca să oprim această mafie care a acaparat România. Există o televiziune în România care, zi de zi, 24 din 24, are burtiere în care USR a făcut nenorocirile cele mai văzute și nevăzute, în care USR a făcut aia, nu a făcut aia. Ai impresia că USR a fost la guvernare 34 de ani și că partidul unic PSD-PNL a guvernat doar opt luni de zile. Din păcate, acest venin, scurs zi de zi în urechile telespectatorilor, funcționează pentru unii. Din fericire, sunt mulți alți oameni care nu urmăresc această televiziune sau care înțeleg interesul acestei televiziuni. Pentru că înțeleg că PSD și PNL folosesc banii publici să cumpere această televiziune și să folosească banii publici pentru a disimula, pentru a distribui astfel de minciuni odioase. Le este frică de Alianța Dreapta Unită și de USR, pentru că suntem singurii care stăm în calea acaparării complete a statului român, a instituțiilor publice independente. Noi vom lupta până la capăt cu astfel de minciuni odioase. Democrația din România este pe muchie de cuțit. Chiar și CNSAS își schimbă politica. Zilele acestea, CNSAS a decis să nu mai ancheteze un dosar de securitate al unei personalități, pentru că și-a dat demisia, chiar dacă în momentul respectiv, când s-a făcut sesizarea la CNSAS, el era în funcție, după ANI, care nu mai anchetează averea lui Hellvig - știți bine, casa de 600.000 euro -, fără nicio justificare asupra acelor venituri. După ce DNA, sub mandatul lui Voineag, îl spală pe Ciucă de plagiat și pe Bode de dosarul cu BMW-uri, după ce CCR dă o decizie complet contradictorie față de practica generală, în care decide că este constituțională o asumare în Guvern pentru 22 de acte normative, deși anterior decisese că este neconstituțională o asumare guvernamentală pentru 21 de acte normative, instituție după instituție, independentă, pică că sub controlul partidului unic. Dar împreună cu dumneavoastră vom opri această practică și vom spune "Nu" acestui tip de a face politică și de acapara instituțiile de stat și vom spune "Da" pentru o Românie modernă și prosperă. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulțumesc, domnule deputat. Trec în revistă acum numele celor care au depus declarații în scris. De la Grupul PSD: Eugen Bejinariu, Ștefan Mușoiu, Adrian Alda, Ioan Mang, Florin Piper-Savu, Silviu Nicu Macovei, Vasilică Toma, Dan-Constantin Șlincu, Alexandra Huțu, Marian Mina, Romulus-Marius Damian, Marian-Iulian Rasaliu, Mirela Furtună, Daniel Ghiță și Daniela Oteșanu. De la Grupul PNL: Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Marian Crușoveanu, Cristina Burciu, Dumitru Rujan, Liviu-Ioan Balint, Bogdan-Iulian Huțucă, Ervin Molnar, George-Cătălin Stângă, Maria Stoian, Ioan Balan, Iulian-Alexandru Muraru, Vetuța Stănescu, Ștefan-Bucur Stoica. De la Grupul AUR: Darius Pop, Silviu-Titus Păunescu, Dănuța Aelenei, Dorel-Gheorghe Acatrinei, Mircia Chelaru și Lilian Scripnic. Iar de la neafiliați: Raisa Enachi, Bogdan-Alexandru Bola. Mai verific o dată dacă au mai venit colegi în sală. De la PSD: Alin Chirilă, Claudiu Neaga sau Elena Stoica? Cred că nu. De la PNL: Mugurel Cozmanciuc, Elena Hărătău? Înțeleg că nu. De la USR: Diana Buzoianu, Iulian Lőrincz? De la UDMR: doamna Rozália Biró, Éva-Andrea Csép? De la neafiliați: Anamaria Gavrilă, Raluca-Maria Borta? Mai așteptăm câteva minute. Mulțumesc.
|
|
|
|
De la Grupul UDMR a venit colega noastră, Éva-Andrea Csép, pe care o invit la microfon.
|
|
|
|
Doamna Éva-Andrea Csép: Stimați colegi, Este profund regretabil că Guvernul abordează problema demografică în mod superficial. Se limitează la declarații, fără să ia măsuri concrete și sustenabile pe termen lung, concentrându-se doar asupra anumitor categorii sociale și luând în considerare doar soluții pe termen scurt. Printre acestea se enumeră și extinderea perioadei de acordare, până în 2027, a sprijinului financiar de 2.000 de lei, adoptat recent de către Guvern și destinat mamelor defavorizate, respectiv mamelor minore. Acesta este doar un pas mic în direcția corectă. Cu toate acestea, UDMR consideră că este necesară o abordare mai amplă și mai profundă, care urmărește sprijinirea tuturor mamelor. Fiecare mamă trebuie să fie inclusă în programele și politicile de sprijin ale statului. Și aici aș dori să atrag atenția asupra unor proiecte de legi inițiate de UDMR și depuse în Parlament, care așteaptă de ani de zile în sertare să le dezbatem, propuneri legislative care sunt un răspuns real la nevoile mamelor și a mai multor familii cu care am colaborat pentru a le elabora. Aceste propuneri vizează introducerea tichetului "Trusou", în valoare de 1.500 de lei pentru fiecare mamă, după fiecare copil născut, urmată de un alt program, Tichet "Junior", care ar sprijini familiile în achitarea costurilor educației și a taberelor pentru copiii lor. Din păcate, până acum, aceste inițiative nu au primit sprijinul dumneavoastră și nu am reușit nici măcar să le dezbatem. Statisticile evidențiază că România se confruntă cu una dintre cele mai grave scăderi demografice, înregistrând cel mai mic număr de nașteri în ultimii ani. Este esențial ca Guvernul să adopte strategii și politici eficiente pentru a inversa această tendință și pentru a încuraja creșterea populației în mod durabil. Pentru UDMR, prioritatea a fost și va fi familia. Trebuie să oferim soluții pe termen mediu și lung, dar și perspective pentru tineri și familii, să le creăm condiții pentru a rămâne acasă și pentru a întemeia o familie aici. Este esențial ca Guvernul să dezvolte strategii și politici care să abordeze această problemă în mod amplu și sustenabil, luând în considerare toate segmentele sociale și punând accentul pe soluții pe termen lung, nu doar să se concentreze pe intervenții de urgență. Deși intenția de a avea copii rămâne puternică, multe cupluri tinere nu pot sau nu îndrăznesc să-și îndeplinească visul de a avea o familie, deoarece nu se simt în siguranță - trăiesc cu teama lipsei resurselor financiare, iar opțiunile lor sunt limitate. Toate țările din Uniunea Europeană implementează, într-un fel sau altul, politici privind natalitatea, fie că acestea sunt sub formă de alocații, programe de ajutor pentru noii părinți sau furnizarea altor tipuri de beneficii parentale. Trist este că Guvernul tratează problema demografică extrem de superficial, limitându-se la declarații și intervenții de urgență, în timp ce familiile așteaptă ani de zile pentru adoptarea măsurilor care ar putea rezolva parțial aceste probleme. UDMR consideră că măsurile bine concepute, de sprijinire a familiilor, oferind tinerilor și familiilor condiții de viață adecvate, pot contribui la reducerea emigrației, la stabilizarea pieței muncii și la dezvoltarea țării. Nu trebuie să uităm că viitorul țării sunt copiii noștri. Mulțumesc pentru atenție.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Vă mulțumesc, doamnă deputat.
|
|
|
|
De la Grupul colegilor neafiliați, domnul deputat Grosaru. Aveți cuvântul.
|
|
|
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică se intitulează "Derapajele de la democrație și pericolul fraudării alegerilor". În urma alegerilor din 2020, Grupul parlamentar al minorităților naționale a fost format prin organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au participat la alegeri, printre care inclusiv reprezentantul și organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale, Asociația Italienilor din România, al cărui reprezentant sunt. Ulterior, prin comunicarea liderului Grupului parlamentar al minorităților naționale, s-a procedat la excluderea reprezentantului Grupului parlamentar al minorităților naționale din acest grup. Calitatea astfel câștigată în urma sufragiului universal nu poate fi retrasă prin acordul de voință al unui deputat sau unui număr mare de deputați, pentru că în primul rând încalcă ordinea publică și creează o impresie greșită populației, nedistingându-se astfel între procesul electoral și procedura de numire în funcție publică, care poate fi retrasă în alte condiții decât cea electivă. Dar ceea ce este mai grav este că s-a creat prezumția precum că membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale și funcțiile pe care aceștia le dețin sau le-au dobândit, ca urmare a negocierilor în baza ponderii numerice în Camera Deputaților, sunt la discreția liderului de grup. De altfel, deputați membri ai grupului au și afirmat, în nenumărate rânduri, precum că apartenența la acest grup parlamentar al minorităților naționale conferă unora dintre membrii acestuia mai multe drepturi decât alții, ceea ce reprezintă declarații șovine și sunt îngrijorătoare. Deci, prin acest demers, un grup de deputați au încălcat nu numai art. 64 alin. (3) din Constituția României, republicată, dar și drepturile câștigate de către Asociația Italienilor din România, în cei peste 30 de ani de activitate, respectiv drepturile identitare ale întregii minorități italiene, potrivit principiilor interesului național al egalității și bunei-credințe, statuate de art. 10 și art. 11 din statutul deputaților și senatorilor, drepturi parlamentare prin care se realizează nu numai conținutul politic al mandatului parlamentar, dar și întreaga protecție a reprezentantului minorității naționale în Parlamentul României. Toate aceste aspecte se circumscriu prevederilor art. 4 alin. (2) și art. 6 alin. (2) din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, ratificată de România, la Paris, în anul 1995. Drept urmare, prin introducerea Grupului parlamentar al minorităților naționale în procesul electoral, grup care nu este un competitor electoral și care nu are personalitate juridică distinctă, și practic se introduce Camera Deputaților, se viciază un întreg proces electoral, drept pentru care chestiunile care reies din această situație trebuie să înceteze. Pe lângă acest aspect, în ceea ce privește Legea nr. 334/2006, referitoare la finanțarea campaniilor politice și a campaniilor electorale, este interzisă orice fel de ingerință a instituțiilor publice în procesul electoral. Prin excluderea reprezentantului comunității italiene din acest grup parlamentar, Grupul minorităților naționale a fost, din punct de vedere juridic, desființat, drept urmare, nu este îndreptățit, din două puncte de vedere, să participe la acest scrutin electoral, pentru că se încalcă, în primul rând, principiul democrației reprezentative și se viciază un întreg ciclu electoral. Pentru aceste considerente, este necesar ca autoritățile statului să intervină pentru a bloca aceste derapaje de la democrație. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Revenim la Grupul USR. O invit la microfon pe doamna deputat Diana-Anda Buzoianu.
|
|
|
|
Doamna Diana-Anda Buzoianu: Vă mulțumesc. Pădurile din România dispar, de la an la an, chiar sub ochii noștri, iar PSD și PNL nu știu cum să facă mai rapid un cadou și mafiei imobiliare, și mafiei lemnului, prin noul Cod silvic. Dacă ar fi să-i ascultăm pe cei de la PSD și PNL, lucrurile ar fi simple: nu mai există nici tăieri ilegale, nu mai există nici mafia lemnului, nici mafie imobiliară. Singura care îi încurcă este Comisia Europeană, care stabilește și ne anunță că în fiecare an România pierde undeva la 5 miliarde de euro numai din tăierile ilegale. Aceștia sunt bani care nu dispar pur și simplu în neant, sunt bani care ajung în buzunarele mafioților care astăzi ne distrug pădurile cu drujbele, sunt bani care ajung în buzunarele celor care astăzi amenință, hărțuiesc, bat, omoară, la propriu, pădurari sau persoane care se luptă încă pentru a mai proteja pădurile din România. Ai crede că, în acest context, faptul că USR a trecut ca jalon în PNRR, să reformăm Codul silvic, este o veste de bun augur. Ei, bine, zilele acestea a venit în Parlament proiectul de Cod silvic propus de către Guvern, și de unde acest proiect ar fi trebuit să fie o reformă, el a ajuns, de fapt, să fie un atentat pentru pădurile din România. Singurele care sunt astăzi fericite de acest proiect sunt fie mafia lemnului, fie mafia imobiliară. Și o să vă spun câteva dintre măsurile absolut aberante prevăzute în acest proiect. Pe de o parte, nu mai există confiscarea vehiculelor care transportă ilegal lemnul tăiat ilegal. Nu de alta, dar era una dintre puținele măsuri de directă aplicare care speriau infractorii și care îi mai făceau cumva să se gândească de două ori înainte să taie ilegal lemnul respectiv. Singurii, repet, care sunt mulțumiți de asta sunt cei care reprezintă mafia lemnului. S-a ajuns să poată să se construiască, pe suprafețe duble, vile de vacanță în pădure. Asta este ceea ce ne propun PSD și PNL, pentru că, nu de alta, dar știm cu toții că asta este ceea ce ne lipsește din pădurile din România - mai multe vile de vacanță. Am ajuns în punctul în care distrugerea vegetației forestiere și tăierile ilegale de arbori din afara fondului forestier, în continuare să nu fie sancționate ca infracțiuni. Drept urmare, cazuri precum cel din Parcul IOR, în care au fost distruse hectare întregi și nu a existat niciun fel de consecință pentru asta, vor putea să se întâmple liniștit și pe viitor, pentru că Guvernul s-a asigurat că face acest cadou reprezentanților mafiei imobiliare, spunându-le că sigur nu va exista nici în continuare o sancțiune pentru ei. Nu mai vorbim de faptul că nu mai există niciun obiectiv de plantare în acest Cod silvic pentru autoritățile din România, că accesul în păduri este limitat, că nu există niciun mecanism de verificare independentă a îndeplinirii strategiilor pe care frumos și le asumă Ministerul Mediului, dar apoi nu știm dacă sunt și puse în aplicare. Pe scurt, PSD și PNL au scris un Cod silvic care este, practic, făcut cadou pentru infractori, mulțumește doar infractorii. Noi, cei de la USR, am depus amendamente pentru a întoarce parte din aceste aberații. Mai rămâne doar să fie și votul final al PSD și al PNL, pentru că vrem, în sfârșit, să luptăm pentru o pădure, pentru plămânii verzi ai României, să luptăm, în sfârșit, pentru a putea să protejăm aceste păduri, nu să ne dăm votul în Parlament ca să mulțumim mafia imobiliară și mafia lemnului. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulțumesc, doamnă deputat.
|
|
|
|
Mai trec în revistă colegii care erau înscriși și nu au ajuns încă. De la PSD: Chirilă, Neaga, Stoica? De la PNL: Cozmanciuc, Hărătău? De la USR: Iulian Lőrincz? De la UDMR, doamna Rozália Biró? Vă rog, doamnă deputat.
|
|
|
|
Doamna Biró Rozália-Ibolya: Vă mulțumesc, domnule președinte, Stimați colegi, Titlul declarației mele este "România, 20 de ani în Alianța Nord-Atlantică". În urmă cu 75 de ani, 12 state puneau bazele Alianței Atlanticului de Nord, iar obiectivul principal era crearea unui sistem comun de apărare împotriva oricăror atacuri venite din exterior. Primul pas însă, după căderea comunismului în Europa de Est, a fost desființarea Pactului de la Varșovia, alianța politico-militară a fostelor state comuniste, din care România a făcut parte, de la înființarea acestei structuri, până în 1955. Numărul membrilor a crescut pe parcursul anilor, state precum Finlanda și Suedia au decis să renunțe la tradiționala neutralitate militară și s-au alăturat Alianței, care numără acum 32 de state. Extinderea NATO vine în contextul în care Alianța trece prin cea mai mare transformare strategică, de la încheierea Războiului Rece. Conflictul din Ucraina a impulsionat NATO să-și reseteze doctrina și planurile de acțiune și să ia măsuri și decizii fără precedent. Stimați colegi, Săptămâna trecută s-au împlinit 20 de ani de când România a intrat oficial în Alianța Nord-Atlantică. Momentul, mult așteptat de toți cetățenii țării noastre, marca desprinderea de trecutul comunist, în care Bucureștiul se afla în sfera de influență a Moscovei. Integrarea în NATO și în Uniunea Europeană au fost principalele obiective de politică externă post-decembriste, care au întrunit consensul clasei politice și al întregii societății. Aderarea efectivă a avut loc pe 29 martie 2004, doi ani după invitația de la Summitul de la Praga. Atunci au fost depuse documentele într-o ceremonie specială, care a avut loc la Casa Albă, în prezența premierilor statelor vizate. La două decenii distanță, România este unul dintre pilonii Flancului Estic, în contextul complicat al războiului Rusiei în Ucraina. Statutul de membru al NATO la granița estică a blocului militar a transformat România într-un aliat important pentru ceilalți membri. NATO a ales România pentru găzduirea a patru dintre structurile sale importante, dintre care trei de comandă. După ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022, NATO a creat imediat și în România un grup de luptă, care acum este format din aproximativ 1.500 de militari și civili din mai multe armate aliate. S-a anunțat că, în 2025, cel puțin pentru câteva zile, grupul de luptă din România va fi mărit cu 2.500 de alți soldați, pentru un exercițiu major. Structura va atinge astfel nivelul de brigadă. Stimați colegi, Încă de când România a decis să pășească pe drumul spre Alianța Nord-Atlantică, UDMR a susținut îndeaproape acest parcurs, alături de toate forțele politice din țară. Valorile democratice, dialogul permanent la masa tratativelor, respectarea drepturilor omului, păstrarea identității naționale, a limbii materne, acceptarea și protejarea patrimoniului cultural propriu, și, nu în ultimul rând, pacea sunt principiile care, de mai bine de 30 de ani, constituie baza pe care s-a clădit UDMR. Condamnăm ferm orice formă de violență, de încălcare a libertăților și a drepturilor fundamentale și suntem convinși de faptul că subjugarea unei comunități, violarea suveranității unui stat, distrugerea integrității teritoriului unei țări provoacă răni adânci, care nu se vindecă niciodată și, mai mult, duc la amplificarea tensiunilor. Afirm cu convingere că nimeni nu are dreptul legitim de a distruge valorile, de a distruge zilele oamenilor, de a distruge familiile. Vă mulțumesc mult. Rozália Biró, deputat al UDMR Bihor.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Vă mulțumesc, doamnă deputat.
|
|
|
|
După o scurtă pauză
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Continuăm ședința. O invit la microfon pe doamna Elena Hărătău, de la Grupul PNL. Vă rog, doamnă deputat, aveți cuvântul.
|
|
|
|
Doamna Elena Hărătău: Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea parcurilor industriale, o șansă pentru evoluția predictibilă a României". România are nevoie de transferarea unităților economice de la stat către autoritățile locale, fapt ce presupune modificarea legislației actuale a parcurilor industriale, depășită în prezent. Noua legislație trebuie să se adreseze tuturor structurilor de afaceri existente în România, respectiv parcurile industriale, parcurile științifice, incubatoarele de afaceri și clusterele industriale. În logica predictibilității, incubatoarele de afaceri trebuie să funcționeze în parcurile industriale, pentru a ajuta societățile să inițieze noi investiții, ceea ce însă nu se întâmplă decât rareori în țara noastră. Pe de altă parte, reprezentanții structurilor economice, care activează în parcurile industriale, sunt vitregiți, momentan, de ceea ce înseamnă accesul la fondurile structurale, în sensul eligibilității. În realitate, parcurile industriale sunt considerate societăți mari, deoarece acționariatul este al primăriilor sau al consiliilor județene, iar cota de cofinanțare pentru accesarea fondurilor europene în ceea ce privește reabilitarea siturilor economice este de 50%. De asemenea, parcurile industriale care funcționează pe suprafețe mai mici de 10 hectare nu dispun de mecanismele optime de dezvoltare, în sensul în care din veniturile pe care le colectează abia își plătesc angajații, neavând practic niciun aport la dezvoltarea parcului industrial. Specialiștii susțin că mărimea optimă a unui parc industrial trebuie să fie de cel puțin 20 de hectare. Consider necesar ca autoritățile publice locale și județene să înțeleagă importanța acestor structuri de afaceri, iar societățile administratoare să adopte atitudini proactive și progresiste, pentru a încuraja dezvoltarea și evoluția parcurilor industriale. În concluzie, susțin că Legea nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, emisă în baza realităților de atunci din România, respectiv în vederea transferării unităților economice de la stat către autoritățile locale, nu mai este de actualitate și trebuie modificată. Mulțumesc. Elena Hărătău, PNL Bacău.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna: Mulțumesc. Mai fac o ultimă trecere în revistă a colegilor care erau programați pentru astăzi. De la Grupul PSD: Virgil Alin Chirilă, Florian-Claudiu Neaga și Elena Stoica? De la Grupul PNL: Corneliu-Mugurel Cozmanciuc? De la Grupul USR, Iulian Lőrincz? De la neafiliați, Anamaria Gavrilă, Raluca-Maria Borta? În regulă! În acest moment, lista colegilor a fost epuizată. Vă mulțumesc. Încheiem prima parte a ședinței. Revenim la ora 10.00.
|
|
|
|
(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)
|
|
|
|
Domnul Dorel-Gheorghe Acatrinei: "Derapajul baronului local Gheorghe Flutur pune România sub monitorizare europeană" La data de 3 aprilie 2024, Partidul AUR a câștigat procesul împotriva lui Gheorghe Flutur, prin care acesta a cerut "suspendarea actelor denigratoare și înlăturarea mesajelor distribuite în locurile publice și private sau în mediul online făcute de diverși cetățeni cu ocazia mitingului din data de 28 ianuarie 2024 de la Suceava". Spre exemplu, afirmația domnului Aristide Maxim din Pojorâta, prezent la mitingul AUR, fără a fi membru: "Gheorghe Flutur a afectat zona Pojorâta prin amplasarea unei gropi de gunoi în Pasul Mestecăniș" are strictă referire la activitatea politică a acestuia, ci nu la viața privată. Reclamantul a urmărit, prin modul în care a redactat cererea, să își înlăture adversarii politici și să se aleagă președinte al consiliului județean, fără a fi deranjat de criticile opoziției. Acesta dorește să pună pumnul în gura opoziției prin intermediul unei alte puteri în stat, Justiția. Partidul AUR Suceava a fost chemat în judecată de Gheorghe Flutur, după mitingul organizat de George Simion, în data de 28 ianuarie 2024 la Suceava. Pentru a chema lumea la miting a fost pus un banner cu chipul lui Flutur, cu sloganul: "pleacă". Participanții la miting, care au luat cuvântul, au precizat în esență că Gheorghe Flutur trebuie să plece pentru corupția endemică care a împânzit județul, pentru lipsa locurilor de muncă și plecarea în masă a sucevenilor în diaspora, pentru construirea unei gropi de gunoi în Pasul Mestecăniș și construirea zidului morții. De asemenea, pentru că județul Suceava are cei mai mulți morți pe șosele și infrastructura județeană este praf, pentru jaful din pădurile Bucovinei, pentru blocarea Spitalului Județean și a orașului pe timpul pandemiei COVID-19 și pentru că sucevenii și-au luat părinții morți în saci de plastic, pentru că minte că drumul DN 2H - Siret va fi autostradă, pentru plecarea operatorilor aerieni de pe aeroportul Suceava, pentru că li s-au cerut bani, pentru umilința publică generată de strigătura electorală "OA_KAKA, OA_KAKA" și pentru că a bătut palma cu PSD, împărțind prada în urma șantajului reciproc, funcția de primar al Sucevei fiind programată să ajungă la PSD, iar cea de președinte al consiliului județean la PDL (PNL). Gheorghe Flutur a depus o acțiune în justiție, în răspundere civilă delictuală, prin care a solicitat 40.000 euro, la pag. 12 din acțiune, (ciudat, aceeași sumă pe care a pretins-o și vicele Cristian Crețu, probabil că asta este suma minimă în discuție la PNL Suceava). Pe cale de ordonanță președințială, Gheorghe Flutur a solicitat "suspendarea actelor denigratoare și înlăturarea mesajelor distribuite în locurile publice și private sau în mediul online", "dar și o acțiune de fond prin care a solicitat constatarea caracterului ilicit al faptelor săvârșite, fapte constând în susținerea de afirmații și acuzații nesusținute prin intermediul materialelor denigratoare (...) înregistrări video/audio publicate pe rețelele de socializare, dar și pe site-urile a numeroaselor ziare locale sau a canalelor de știri, la adresa reclamantului". La pagina 5 din acțiunea de fond se precizează: "Termenii (...) explodează în ochii cititorului care este hipnotizat, sedus și convins de adevărul celor rostite de protestatari și presa justițiară care salvează eroic ante factum poporul de la greșeala fatală"; sensul din spatele cuvintelor este "Gheorghe Flutur este un impostor care nu trebuie votat". "A înțelege care este intenția reală din spatele unor cuvinte ale vorbitorilor este un demers dificil, pentru unii imposibil. Totuși, pentru a cita din jurnalistul analizat, analiza literară și lingvistică, psihologia există, iar instrumentele lor ne oferă calea spre care aspiră omul (...). Intenția făptuitorului trebuie descoperită, iar uneori probele sunt gesturile (...). Având în vedere influența exercitată de mass-media (...) nu numai că informează, dar sugerează (...) maniera în care informația trebuie să fie evaluată de destinatar". Rezultă că lupta nu mai este cu partidul AUR, ci cu "vorbitorii" și cu "presa". Partidul AUR îi va oferi asistență juridică gratuită lui Artide Maxim și celor care au luat cuvântul la mitingul AUR, nefiind membrii de partid. De asemenea, reprezentanții presei care au scris despre mitingul AUR vor avea sprijin în urma solicitării exprese. Acest derapaj nu s-a mai întâmplat în România de pe vremea dictatorului Ceaușescu. S-a născut un Ceaușescu local, căruia sucevenii îi spun simplu: Baronul Flutur. Strategia prin care Gheorghe Flutur dorește să își oprească vorbitorii critici, care participă la mitinguri și presa care scrie despre asta, a fost devoalată recent. A atras o judecătoare a Curții de Apel Suceava, al cărei soț va fi plasat pe listele electorale pentru o carieră politică, judecător care redactează actele către instanțe și folosește sintagma "rezultă fără putință de tăgadă", care se folosește de regulă de judecătorii Curții de Apel în motivări și reprezintă un semnal către foștii colegi că acțiunea trebuie admisă, și Gheorghe Flutur este susținut și de Justiție. Față de această situație, Partidul AUR va sesiza CSM și va strămuta procesele cu baronul Flutur. Alianța pentru Unirea Românilor a arătat la procesul câștigat că dreptul la libera exprimare este prevăzut în Constituția României și garantat de CEDO, și nu se poate susține cu eficiență juridică că a fost încălcat dreptul la viață privată al politicianului Gheorghe Flutur, câtă vreme suntem în prezența unui interes public general și este în discuție activitatea publică (politică) a acestuia. Avocatul Alianței pentru Unirea Românilor a precizat la pronunțarea sentinței câștigătoare că instanța a apreciat că aparența dreptului este în favoarea AUR, respingând pretențiile exagerate ale reclamantului. Astfel de acțiuni sunt făcute cu intenția de a descuraja opoziția să-și afirme rolul într-o societate democratică și să fie "câinele de pază" al interesului public: "Termenul de opoziție politică a fost utilizat pentru prima oară de lordul John Cam Hobhouse, în 1826. Expresia "Opoziția Majestății Sale" întruchipează cea mai mare contribuție a secolului al XIX-lea la arta guvernării. Mai mult, Walter Bagehot, autorul unei lucrări de referință pentru analiza sistemului constituțional englez, dezvoltă funcția principală a opoziției și precizează că "dreptul opoziției de a critica administrația este un drept tot atât de necesar ca însăși administrația". Partidul AUR va sesiza Comisarul pentru Drepturile Omului, Michael O'Flaherty, și Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejèinoviæ Buriæ, pentru derapajul făcut de Gheorghe Flutur la adresa libertății de exprimare a cetățenilor prezenți la mitingul AUR și la adresa libertății și independenței presei, România riscând să intre din nou sub monitorizare europeană. În condiții normale, România va fi sancționată pentru derapaj la adresa Statului de Drept.
|
|
|
|
Domnul Dănuț Aelenei: "Adevărul despre pensiile militare!" Există o grupare care dorește să salveze existența pensiilor magistraților, și atunci le asociază pe acestea cu pensiile militare, în speranța că la pachet lucrurile se vor rezolva mai ușor. Realitatea însă este altfel. Din soldele lunare brute ale militarilor se rețin și se virează la bugetul de stat exact aceleași contribuții ca în cazul oricărui alt salariat din țara noastră. Nu din 2017 sau 2018, așa cum în mod eronat declară diverse persoane publice, ci cu mult timp înainte. Militarilor li s-a reținut contribuția pentru pensia suplimentară exact de la aceeași dată de la care s-au reținut și angajaților civili, respectiv 1 ianuarie 1967. Actul normativ care a instituit această reținere este Decretul nr. 141/1967 privind pensiile militare de stat și pensia suplimentară. Astfel art. 58 din acest decret stipula: "Cu începere de la 1 ianuarie 1967 se instituie în afara pensiei militare de stat, pensia suplimentară, care se bazează pe principiul mutualității între militari". Iar la art. 59 - "Fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare se formează din contribuția tuturor militarilor din cadrele permanente". Exact ca în cazul civililor, contribuția a fost tot 2% și se vărsa într-un cont la Banca Națională, care plătea pentru banii depuși o dobândă anuală de 1,5%. La data de 1 iulie 1977, Decretul nr. 141/1967 a fost abrogat de către Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat. Contribuția militarilor a continuat să fie reținută, întrucât art. 60 din acest decret prevedea că "Pensia suplimentară se bazează pe principiul mutualității între militarii din cadrele permanente, care contribuie în acest scop cu 2% din retribuția lor tarifară lunară". Decretul nr. 214 a fost abrogat de Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. În această lege, contribuția individuală a militarilor a fost reglementată în articolul 78. Astfel, la art. 78 alin. (2) se stipula că "De la data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuția pentru pensia suplimentară va deveni contribuția individuală la bugetul de stat", iar la alin. (3) - "cota de contribuție individuală este de 5%. Baza lunară de calcul pentru care se va determina contribuția individuală o reprezintă solda lunară brută". La 1 ianuarie 2011, Legea nr 164/2001 a fost abrogată de Legea nr 263/2010 privind sistemul militar de pensii publice, în care au fost incluși și militarii. Astfel, în perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2015, conform art. 6 alin. (1), punctul 1, litera c), au fost asigurați obligatoriu în sistemul public de pensii "cadrele militare în activitate, soldați și gradați voluntari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale". Prin urmare, inclusiv militarilor le-au fost reținute și virate contribuțiile în această perioadă, în baza aceluiași articol ca și în cazul celorlalți contribuabili, respectiv art. 27. La 1 ianuarie 2016 a întrat în vigoare Legea nr 223/2015 privind pensiile militare de stat. Contribuțiile pe care le plătesc militarii, inclusiv în acest moment, sunt reglementate de art. 31 alin. (1) care prevede: "Cota de contribuție individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuție individuală de asigurări sociale. Baza lunară de calcul a contribuției individuale o reprezintă solda lunară brută, salariul lunar brut". Prin urmare, militarii au plătit și plătesc contribuții, singura diferență este că, începând cu anul 1 ianuarie 2016, acestea se virează direct la bugetul de stat, și nu la bugetul asigurărilor sociale. Tot la fel au fost virate și în perioada 1 aprilie 2001 - 31 decembrie 2010. Vă rog să analizați cele de mai sus și să trageți singuri concluziile.
|
|
|
|
Domnul Adrian Alda: "România a acordat, în ultimii doi ani, cele mai mari subvenții fermierilor" Fermierii români sunt susținuți activ de către conducerea PSD a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Iar această preocupare a PSD se reflectă până și în deciziile Uniunii Europene, pe care am reușit, recent, să le schimbăm în favoarea tuturor agricultorilor comunitari! Nu o afirm doar eu, ci o confirmă atât realitatea din teren, cât și datele statistice ale organismelor europene. Concret, România a ajuns în topul țărilor UE care își susțin puternic investitorii în agricultură. Iar efectele sprijinului financiar nu au întârziat nici ele să apară. De aceea, putem vorbi de mai multă predictibilitate în acest domeniu ocupațional de bază, de extinderea prosperității fermierilor, precum și de cea a investițiilor acestora. În puține cuvinte, efectele benefice ale deciziilor noastre vin și amortizează din disparitățile, încă existente, privind acordarea subvențiilor între statele comunitare. Dar noi, parlamentarii și candidații PSD pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, ne propunem să corijăm rapid și aceste aspecte, în viitoarele noastre mandate. Nu sunt promisiuni fără fond, ci este însăși strategia politică social democrată românească și europeană, anunțată atât la Roma, cât și la reuniunea din weekendul trecut, de la București, a elitelor stângii europene. Așadar, ca să ajungem să defilăm ca prim stat al Uniunii Europene, beneficiar al celor mai consistente subvenții oferite agricultorilor, trebuie să girați prin voturile voastre social democrația. Este singura doctrină autentică, 100% socială, umană și, mai ales, democratică! Și asta am demonstrat ori de câte ori ne-am aflat la guvernare sau când doar am gestionat portofoliul agriculturii și dezvoltării rurale. Vă spun deschis că apreciez beneficiarii direcți ai acestor tipuri multiple de scheme de susținere financiară, faptul că România se află pe locul patru în clasamentul țărilor UE care au acordat ajutor de stat fermierilor, după Polonia, Italia și Franța. În perioada martie 2022 - martie 2024, România a alocat 770 milioane de euro pentru agricultură. Sectorul care a beneficiat de cel mai mare ajutor a fost cel al producției de fructe și legume, potrivit datelor făcute publice de către Euractiv, instituție de presă independentă și prestigioasă, axată pe politicile Uniunii Europene. Trebuie să apreciem cu toții că și pe fondul protestelor fermierilor, conducerea PSD a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a continuat să distribuie sume considerabile ca să ajute sectorul agricol. De acești bani au beneficiat, în principal, crescătorii de animale, apicultorii și producătorii de fructe și legume. Iar dincolo de retorica parțial reală privind faptul că unele măsuri comunitare sunt perfectibile ori că unele state membre primesc mai mulți bani, deși au o agricultură performantă, Comisia Europeană a aprobat României șase scheme diferite de ajutor, în valoare totală de 526 milioane de euro, în februarie și martie 2024, ca urmare a tensiunilor sociale declanșate pe 10 ianuarie. Iar aceste fonduri au fost distribuite către producția de fructe și legume într-un procent de 36,17%, către procesatorii alimentari - 25,95%, în timp ce crescătorii de animale au luat 15,05% din totalul sumelor alocate, iar sectorul apicol - 1,56%. Restul banilor au fost alocați pentru multiple alte ramuri complementare, într-o proporție de 21,27%. Așadar, faptul că statele membre ale UE au cheltuit miliarde de euro ca să susțină sectorul agroalimentar în ultimii doi ani, la care s-a adăugat o relaxare temporară a condițiilor de acordare a sprijinului destinat ca aceste afaceri din domeniu să facă față efectelor războiului din Ucraina, demonstrează clar că avem parte de măsuri bune, venite de la parteneri de nădejde, respectiv Uniunea Europeană, pe plan extern, și pe plan intern, conducerea PSD a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Și mai concret, eu vă prezint fapte verosimile, cu efecte resimțite de fiecare dintre dumneavoastră, dragi fermieri, și care se vor repeta și pe viitor tot în favoarea dumneavoastră, a tuturor investitorilor în agricultură, indiferent de anvergura dimensiunilor afacerilor derulate. Iar ca să beneficiați de noi avantaje, oportunități și mai multă predictibilitate, este nevoie să faceți diferența între vorbele goale ale populiștilor și ale extremiștilor, care pur și simplu doar dezbină, și să votați în consecință în folosul dumneavoastră! Populiștii și extremiștii nu au putut să depășească, la nivel european sau autohton, niciodată nivelul vorbelor! Nu au întreprins nimic și nu au demonstrat niciodată nimic! Și asta chiar dacă nimeni nu i-a oprit! Și-au dat singuri arama pe față! Iar din toate aceste raționamente și fapte demonstrate, pe care vi le-am menționat în această declarație politică, vă rog să cumpăniți și mai bine înainte să acordați votul dumneavoastră la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie. Prin aceste scrutine și prin opțiunile de vot, dumneavoastră vă decideți propriul viitor, dar și pe cel al ponderii puterii decizionale a României în Uniunea Europeană. Mizez pe înțelepciunea dumneavoastră, dar și pe toate performanțele gestionării agriculturii de către toți miniștrii PSD, care v-au generat câștiguri ani la rând!
|
|
|
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: "Introducerea trenurilor moderne și eficiente în Iași și întreaga regiune a Moldovei aduce o îmbunătățire semnificativă a vieții cetățenilor, stimulează investițiile și turismul și consolidează conexiunile cu restul României și Europa" Voi aborda o problemă de maximă importanță pentru viitorul transportului feroviar în România. Recent, am asistat la un eșec major în cadrul Ministerului Transporturilor, referitor la anularea contractului semnat cu PESA pentru achiziția a 62 de trenuri de scurt parcurs - un pas esențial în modernizarea flotei feroviare naționale. Această situație nu doar că pune în pericol progresul semnificativ planificat pentru infrastructura noastră feroviară, dar ridică și serioase întrebări privind capacitatea instituțiilor statului de a gestiona proiecte de o asemenea anvergură. Eforturile de modernizare a transportului feroviar sunt vitale pentru asigurarea unui trai decent cetățenilor noștri și pentru promovarea unei mobilități sustenabile în întreaga țară. Este de neînțeles cum, în ciuda aprobării inițiale a CNSC și în urma unei investiții estimate la peste 3 miliarde lei, ne găsim în situația de a pierde acest contract crucial din cauza contestațiilor și deciziilor judecătorești. Mai mult, acest caz nu este izolat, având în vedere că o situație similară s-a întâmplat și cu contractul pentru alte 20 de trenuri de lung parcurs. În lumina acestor evenimente, am adresat o interpelare domnului ministru al transporturilor, Sorin Mihai Grindeanu, solicitând clarificări și acțiuni concrete pentru depășirea acestei crize. Este imperativ să înțelegem strategiile de reevaluare, planurile de rezervă și, cel mai important, cum intenționează Ministerul Transporturilor să asigure continuitatea și eficiența modernizării transportului feroviar în România. Mai mult, trebuie să ne asigurăm că finanțările alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în special pentru proiectele inovatoare precum introducerea trenurilor pe hidrogen, nu sunt compromise. Aceste proiecte reprezintă o șansă unică de a plasa România pe harta europeană a sustenabilității și inovației în transportul feroviar. În încheiere, doresc să subliniez că această situație nu este doar o problemă administrativă sau contractuală, este o problemă care afectează viața de zi cu zi a cetățenilor noștri și viitorul sustenabilității în România. Avem datoria să monitorizăm și să intervenim atunci când proiectele esențiale naționale sunt în impas. În plus, doresc să evidențiez importanța crucială a acestei investiții pentru regiunea Moldovei și, în special, pentru orașul Iași. Modernizarea transportului feroviar este o necesitate la nivel național și un imperativ regional, care poate transforma în mod fundamental accesibilitatea, mobilitatea și dezvoltarea economică în această zonă a țării. Pentru Iași și întreaga regiune a Moldovei, introducerea unor trenuri moderne, eficiente și sustenabile ar însemna o îmbunătățire a calității vieții cetățenilor și un impuls semnificativ pentru atragerea investițiilor, turism și, în ultimă instanță, pentru conectivitatea cu restul României și Europa. Acest proiect de modernizare feroviară reprezintă o piatră de temelie pentru viitorul prosper pe care îl dorim pentru Moldova, un viitor în care mobilitatea nu mai reprezintă un obstacol, ci un vector de creștere și oportunitate. Prin urmare, este esențial să acționăm cu rapiditate și determinare pentru a depăși impasul actual și a relua cu succes drumul pentru modernizarea transportului feroviar.
|
|
|
|
Domnul Bogdan-Alexandru Bola: "Rafila își bate joc de cetățenii români și de societatea civilă" Ministrul Rafila a devenit un adevărat cancer pentru sistemul de sănătate din România. De o incompetență și o răutate incredibile, Alexandru Rafila încearcă cu toate mijloacele, pe care le are la îndemână, să tergiverseze unul dintre cele mai minunate proiecte pe care românii le-au realizat în ultimii 35 de ani: Spitalul pentru copii bolnavi de cancer, construit de Asociația Dăruiește Viață. Spitalul a fost ridicat de la zero din donațiile noastre, a peste 350.000 de români, dar nu poate funcționa pentru că Rafila și Ministerul Sănătății găsesc fel de fel de motive. Da, când nu ai licitații trucate, când nu e vorba de șpagă, comisioane și bani de la buget, clasa politică reacționează cu răutate la binele public. Am văzut postarea, plină de amărăciune, a doamnei Oana Gheorghiu care, alături de Carmen Uscatu, a fondat Asociația Dăruiește Viață și a făcut ceea ce statul român nu a reușit: a construit un spital de la zero. Doamna Gheorghiu arată cum ministrul Rafila spune că spitalul nu poate funcționa deoarece ar avea un statut incert sau nu s-ar ști valoarea acestuia. Minciuni peste minciuni. Spitalul nou construit ține de Spitalul Marie Curie, iar valoarea construcției a fost declarată înainte de recepția finală (lucru obligatoriu, de altfel). Rafila se leagă și de intabularea clădirii, când este știut că aceasta poate funcționa liniștită, în timp ce birocrații se ocupă și de acest aspect. În România sunt sute de clădiri -instituții publice care funcționează fără intabulare, dar Rafila o vede doar pe acesta. Oare de ce? Ministrul Sănătății preferă să viziteze spitale în care mor oameni din cauza incendiilor, din cauza lipsei dotărilor și proastei administrații. Rafila preferă să vadă copii suferinzi doar pentru a-și satisface orgoliul politic de PSD-ist obișnuit doar cu bani de la stat și cu tăieri de panglici. Să nu uităm faptul că Rafila a venit la Constanța pentru a trece în revistă 7 morți la Spitalul de Boli Infecțioase, după ce în secția ATI a fost o explozie urmată de un incendiu. Să nu uităm că Rafila este cel care a tăiat Constanța de pe lista spitalelor regionale și tot el este cel care și-a bătut joc de medicii de familie, neonorându-le la timp plățile. Da, un spital făcut de români le stă ca un nod în gât celor de la PSD și PNL, deoarece este o dovadă că oamenii pot schimba lumea în bine dacă se unesc și au voință. Spitalul construit de "Dăruiește Viață" poate fi, dincolo de utilitatea lui absolut de necontestat, un simbol al mobilizării și forței pe care societatea civilă o poate avea în fața politicienilor de factura domnului Rafila.
|
|
|
|
Domnul Bogdan-Iulian Huțucă: "La mulți ani tuturor eroilor de zi cu zi din spitalele românești!" Ziua de 7 aprilie este importantă pentru întreaga umanitate. Ziua mondială a sănătății este marcată, anual, la 7 aprilie, data la care a intrat în vigoare Convenția Organizației Mondiale a Sănătății, un tratat între națiunile lumii, care recunoștea că sănătatea nu este doar un drept fundamental al omului, ci și un drept fundamental pentru pace și securitate. Alături de Convenția OMS din 1948, sănătatea a fost recunoscută ca drept fundamental al omului și în Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 - sau în alte tratate internaționale și regionale privind drepturile omului -, precum și de articolul 34 din Constituția noastră. Anul acesta, Ziua Mondială a Sănătății are ca temă "Sănătatea mea, dreptul meu", iar cu această ocazie doresc să transmit cele mai sincere urări de bine tuturor angajaților din sistemul de sănătate din județul Constanța. Îmi exprim recunoștința pentru eforturile și devotamentul pe care le depuneți în fiecare zi pentru a avea grijă de sănătatea comunității noastre. Doresc să reiterez angajamentul ferm al PNL de a continua investițiile în modernizarea, dotarea și dezvoltarea infrastructurii de sănătate din județul Constanța. Suntem conștienți de importanța vitală a unei infrastructuri medicale bine pregătite și eficiente pentru bunăstarea și siguranța tuturor locuitorilor. Pentru noi, liberalii, un sistem de sănătate solid este pilonul care oferă oportunitatea întregii societăți de a se dezvolta și de a progresa. Perioada pandemiei a demonstrat că România are o resursă umană formidabilă în sistemul medical, care și-a făcut datoria chiar cu sacrificiul suprem. Vă mulțumim pentru devotamentul și sacrificiul vostru și vă asigurăm că suntem alături de voi în eforturile de a oferi îngrijire medicală de calitate și accesibilă pentru fiecare persoană din comunitatea noastră.
|
|
|
|
Domnul Virgil Alin Chirilă: "PSD este partidul care a sprijinit cel mai mult intrarea în NATO, UE, Schengen și va realiza aderarea la OCDE" Astăzi, după 74 de ani de la constituire, putem spune că NATO și-a îndeplinit misiunea și a realizat pe deplin toate obiectivele. Democrația și valorile multinaționale s-au consolidat pe întreg continentul european, iar Uniunea Europeană și-a creat un destin propriu și s-a extins până în granițele ei naturale. La finalul lunii martie, România a marcat 20 de ani de la aderarea la structurile NATO. Astăzi, NATO îndeplinește o funcție mult mai importantă, care depășește cu mult chiar cele trei obiective propuse inițial. NATO a devenit un factor mondial de stabilitate, care asigură un echilibru politic important. Astăzi e foarte greu să ne imaginăm cum ar arăta Europa și întreaga lume în afara Tratatului Nord-Atlantic. Intrarea în NATO, aderarea la Uniunea Europeană și admiterea în Schengen sunt cele trei mari obiective strategice fundamentale ale țării noastre după căderea comunismului, pentru îndeplinirea cărora PSD a avut un rol decisiv. A inițiat fiecare proces, l-a susținut cu fermitate și perseverență, și s-a luptat pentru el până la capăt! Acesta este adevărul și orice social-democrat, orice român, îl poate rosti cu mândrie. Suntem în Schengen aerian și maritim și vom fi și terestru! E doar o chestiune de timp, procesul este deja declanșat și cu siguranță va fi și îndeplinit. Dacă din 31 martie românii care călătoresc cu avionul sau maritim se vor simți cetățeni europeni deplini, este mai ales grație insistențelor PSD, ale premierului Marcel Ciolacu, care au obținut sprijinul total al liderilor politici din familia social-democrat europeană pentru România. E de notorietate că exponenți ai popularilor europeni, premierul Olandei, o lungă perioadă de timp, și acum cancelarul Austriei, s-au opus și a fost nevoie de multe demersuri și compromisuri ca să se ajungă la situația actuală. Stabilitatea politică a țării, rezultat al intrării PSD la guvernare și al coaliției cu PNL, a contribuit mult la deblocarea procesului Schengen și va continua să aibă o importanță vitală. După 20 de ani de NATO, România este mai sigură și mai prosperă ca niciodată în istoria sa! Aniversăm 20 de ani de când am intrat în NATO și suntem sub umbrela de siguranță a celei mai puternice alianțe militare a lumii. Sunt 17 ani de când suntem în Uniunea Europeană și, grație fondurilor europene de zeci de miliarde de euro, am intrat într-un proces accelerat de dezvoltare și modernizare. Iar intrarea noastră în Schengen și OCDE va consolida apartenența noastră ireversibilă la spațiul de civilizație și dezvoltare europeană.
|
|
|
|
Doamna Cristina Burciu: "Pași importanți în digitizarea patrimoniului cultural național" Conducerea liberală a Ministerului Culturii susține digitalizarea patrimoniului cultural național, precum și investițiile în restaurarea monumentelor istorice aflate în stare de degradare. Un prim pas în acest sens este sistemul de digitalizare implementat de către Muzeul Național Brukenthal, care conferă disponibilitatea consultării online a peste 50.000 de volume vechi din colecțiile Bibliotecii Brukenthal. Acest proiect de calibru, de o însemnătate specială pentru patrimoniul cultural național, va permite valorificarea superioară și protecția sustenabilă a unei părți considerabile a fondului de carte veche și rară al bibliotecii, prin accesibilitatea generală pentru toți cei interesați. Demersul constituie un adevărat balon de oxigen pentru comunitatea de cercetători științifici și specialiști în istorie, patrimoniu și cultură, prin noile oportunități de studiu și cercetare deschise odată cu aplicarea sistemului digital. Nu în ultimul rând, publicul din toată lumea are acum posibilitatea de a pătrunde în fascinanta lume a manuscriselor vechi și valoroase a Muzeului Național Brukenthal, care puteau fi studiate până acum doar la sediul bibliotecii, prin căutarea în fișele de hârtie. Cele 50.000 de volume de carte veche incluse în prezent în catalogul online al Bibliotecii Brukenthal vor fi completate etapizat în perioada următoare, prin includerea volumelor noi și periodice, precum și a incunabulelor și a colecției muzeului, astfel încât, în scurt timp, majoritatea celor 280.000 de volume să fie disponibile în format electronic. Proiectul investițional reprezintă un element definitoriu al strategiei conducerii PNL a Ministerului Culturii de a sprijini promovarea patrimoniului cultural românesc, inclusiv prin realizarea accesului publicului larg la resursele documentare prețioase aflate în custodia instituțiilor culturale și istorice.
|
|
|
|
Domnul Romulus-Marius Damian: "Elevi reșițeni la ședința Comisiei pentru învățământ" În această săptămână, în cadrul ședinței Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, am avut plăcerea de a avea ca și participanți la dezbaterile comisiei un grup de elevi de la mai multe licee din Reșița, în cadrul Proiectului intitulat "Tinerii, cetățenii activi ai zilei de mâine", implementat de Asociația Nevo Parudimos din Reșița, Caraș-Severin. Având ca scop diminuarea discrepanțelor de ordin economic, social și educațional existente în societate, având ca grup țintă în special comunitățile de romi din județul Caraș-Severin, această asociație ajută copiii să creadă în visele lor și luptă pentru respectarea unor drepturi fundamentale precum egalitatea de șanse și dreptul de a nu fi discriminat. Discriminarea este un fenomen cu care tinerii se confruntă din păcate și în prezent. Atitudinea noastră față de acest fenomen nu trebuie să fie indiferentă, întrucât această indiferență duce din păcate la creșterea abandonului școlar. Etnia, religia, sau statutul social nu trebuie să facă un copil să creadă că nu este bun și să se simtă vulnerabil sau să renunțe la visurile lui, dar pentru asta, fiecare dintre noi trebuie să luăm atitudine și să fim mai implicați din punct de vedere social, și nu numai. Aș dori să le mulțumesc pe această cale tuturor elevilor care au venit de la Reșița să discute cu membrii comisiei. Doresc să mulțumesc, desigur, și personalului, și voluntarilor asociației, pentru implicare, organizare și desfășurarea unor astfel de proiecte și acțiuni atât de necesare pentru împuternicirea societății civile tinere. Doamna președinte Gliga Dumitrița le-a explicat elevilor activitatea Comisiei pentru învățământ, și apoi a urmat o dezbatere deschisă pe teme de educație. M-am bucurat să avem discuții libere cu elevii despre bacalaureat, despre preocupările lor referitoare la curricula din timpul liceului, despre nemulțumirile lor referitoare la sistemul de învățământ, dar și discuții cu directorul executiv al asociației, domnul Daniel Grebeldinger, care ne-a explicat despre proiectele din educație desfășurate de Nevo Parudimos. Le-am urat tuturor mult succes la examene și în activitate, și mi-am exprimat sprijinul astfel încât tot mai mulți elevi din Caraș-Severin să vină în astfel de vizite educaționale, prin care pot înțelege activitatea parlamentară și își pot exprima părerile pe teme de interes. Educația este calea de a combate sărăcia, iar o societate deschisă, conștientă de valorile sale, este o societate câștigată.
|
|
|
|
Domnul Darius Pop: "România ajută necondiționat Ucraina, dar cu ce prețuri?" Încă de la începutul conflictului, țara noastră s-a situat în prima linie în ceea ce privește sprijinul acordat cetățenilor și statului ucrainean - de la mobilizarea extraordinară de la punctele de frontieră, la ajutorul financiar și militar acordat. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, România a început și încă lucrează la mai multe investiții menite, inițial, să favorizeze exporturile ucrainene. Pe de altă parte, lucrările erau necesare oricum și țării noastre, dar, în buna tradiție a guvernărilor post-decembriste, au fost amânate sau ignorate până ne-a ajuns cuțitul la os, cum se spune. Aceste investiții, suportate parțial sau integral din bani europeni, modernizează și dezvoltă, în sfârșit, porturile românești. Dar, cum știm că, de 30 de ani, guvernanții preferă să fure, mai de grabă, decât să lucreze în folosul țării, printr-o întrebare parlamentară, i-am cerut ministrului transporturilor, domnul Grindeanu, să îmi transmită care este totalul sumelor cheltuite de țara noastră, în anii 2022 și 2023, defalcat, pentru fiecare an și tip de investiție în parte, pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare, rutiere și portuare pentru a facilita tranzitul exporturilor ucrainene, precum și cât din totalul acestor sume a provenit din fonduri nerambursabile, cât din împrumuturi și cât de la bugetul de stat. Pentru că transparența cheltuirii fondurilor publice ar trebui să fie literă de lege în România, ci nu doar o chestie facultativă!
|
|
|
|
Domnul Dumitru Rujan: "Tinerii pot moderniza administrația publică din România!" Deși tinerii sunt priviți în mare parte dintre situații cu o relativă neîncredere, spunându-se adesea, pe nedrept, că "nu au suficientă experiență", eu cred cu putere că administrația publică din România se poate moderniza și debirocratiza tocmai cu ajutorul tinerilor foarte bine pregătiți, care să fie ghidați de cele mai bune intenții și care să propună proiecte de viitor pentru comunitățile în care trăiesc. Când spun acest lucru, mă refer la faptul că actul administrativ de astăzi nu mai seamănă cu cel din urmă cu câteva decenii, că astăzi digitalizarea ne ajută să scădem costuri și să facem viața oamenilor mai ușoară, că sfera serviciilor publice s-a modificat și diversificat, iar tinerii furnizează răspunsuri foarte bune la noile provocări. De asemenea, la nivelul societății noastre, cetățenii își doresc alte lucruri de la primăria și primarul lor din localitatea lor, pentru că ei sunt cei care plătesc impozitele și taxele locale. O administrație publică locală performantă generează nu numai școli dotate, spitale moderne, străzi sigure și curate, și cetățeni mulțumiți, ci și un climat investițional atractiv, unde apar fabrici, se dezvoltă servicii și oportunități noi, inclusiv locuri de muncă foarte bine plătite. Aceste lucruri mi le doresc cu toată forța pentru municipiul Caransebeș, un municipiu cu un potențial economic și social uriaș, dar cu o administrație publică învechită, prăfuită, care a blocat dezvoltarea orașului și a economiei locale. Cu o echipă puternică de specialiști, bine calificați în arhitectură, urbanism, transporturi, sănătate, educație, cultură, turism, economie, cred că în numai 4 ani aș putea să schimb traiectoria de dezvoltare a unui oraș care, pe nedrept, a rămas în urmă. Așadar, cred cu putere că cine investește astăzi încredere în tineri, va câștiga pe termen lung.
|
|
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman: "Liberalii din Alba aduc dezvoltarea în comunitățile lor" În județul Alba se face treabă, și se face treabă pentru că Partidul Național Liberal este cea mai capabilă forță politică să aducă dezvoltare și modernizare. Pentru alții, acestea sunt doar cuvinte lipsite de conținut, cu care să defileze prin campanii. Pentru noi, sunt cuvinte care definesc realizări concrete ale administrațiilor locale liberale. În comuna Valea Lungă, primarul Vasile Pușcă a demonstrat că, prin muncă și competență, poți realiza lucruri bune pentru comunitatea pe care o servești. Performanța edilului liberal este vizibilă prin drumuri asfaltate și moderne, introducerea rețelei de apă și canalizare, modernizarea școlilor și grădinițelor, reabilitarea căminelor culturale, o nouă sală de sport, dar și un sediu nou pentru primărie. În municipiul Sebeș, Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeș, și Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, au fost prezenți la inaugurarea lucrărilor de modernizare a Secției de Pompieri din oraș. Proiectul a reprezentat o investiție în valoare de 1.4 milioane lei, sumă alocată din bugetul local, pentru reparația acoperișului, asfaltarea și sistematizarea platformei, inclusiv un sistem de drenaj al apelor pluviale pe aproximativ 1.400 mp, demolarea și refacerea integrală a gardului, amenajarea spațiilor interioare, înlocuirea ușilor de acces la garaje, compartimentări și dotări. De asemenea, împreună cu Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, am vizitat comuna Jidvei, condusă de liberalul Alin Trif. Aici am putut vedea lucrurile bine făcute prin programele de finanțare pentru care eu și tot Partidul Național Liberal ne-am bătut în ultimii ani. În satul Căpâlna de Jos, printr-un proiect finanțat în cadrul Programului Național de Investiții "Anghel Saligny", este modernizată infrastructura rutieră: asfaltarea a 4,3 km. de drumuri, construirea a 3,48 km. de rigole și modernizarea a 4,3 km. de trotuare. Prin programul inițiat de către guvernul liberal se construiește rețeaua de apă uzată și o stație de epurare în satul Veseuș, rețeaua de canalizare, în lungime de 7,78 km., urmând a deservi în totalitate localitatea. Cu riscul de a mă repeta, voi vorbi de fiecare dată despre realizările PNL la Alba, pentru că ele reprezintă un model de administrație pentru întreaga țară. Dacă am putea replica treaba pe care o facem noi în Alba la întreaga țară, România ar fi mult mai departe.
|
|
|
|
Domnul Daniel-Florin Ghiță: "La un an după ofensarea românilor la Carei, Katalin Novák a devenit un deșeu politic" În data de 12 aprilie 2024 se împlinește un an de când, în plină Săptămână Mare, președinta Ungariei, Katalin Novák, s-a pretat la o acțiune ofensatoare și provocatoare la adresa românilor în municipiul Carei, județul Satu Mare, unde a participat la inaugurarea unei statui a poetului și politicianului Ferenc Kölcsey, cunoscut ca autor al imnului actual al Ungariei. Ca și în cazul escapadelor făcute în primăvara anului 2022 la Cluj Napoca și la Alba Iulia, președinta Ungariei a efectuat o vizită declarativ privată, fără să înștiințeze și să solicite agreementul autorităților române, conform uzanțelor internaționale. Reamintim că în primăvara anului 2022, Novák s-a pretat la o serie de acte provocatoare la Cluj Napoca. Și-a asumat, printr-o postare pe Facebook, calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceștia locuiesc, în interiorul sau în exteriorul granițelor Ungariei; a făcut jogging în parcul central pentru a induce subliminal opiniei publice că se simte acasă în Transilvania, și la Alba Iulia a inaugurat statuia fostului principe al Transilvaniei, Gabriei Bethlen; s-a pozat lângă o bornă kilometrică vopsită în culorile drapelului național ungar. Înainte și după inaugurarea statuii lui Ferenc Kölcsey, am prezentat în Camera Deputaților două declarații politice intitulate "Președinta Ungariei pune iar paie pe foc", respectiv "Președinta Ungariei a primit o lecție meritată la Carei". Totodată, am adresat ministrului culturii, Lucian Romașcanu, o interpelare având ca obiect "Legalitatea amplasării statuii poetului Ferenc Kölcsey în municipiul Carei", în care am invocat mai multe argumente conform cărora amplasarea acestei statui nu este nici legală, nici oportună. Sub aspectul legalității, am semnalat și că, potrivit unor surse locale, primarul municipiului Carei, Eugen Kovács, a fost amendat pentru că a amplasat statuia lui Kölcsey, încălcând legislația în vigoare referitoare la avizul ministrului culturii și la autorizația de construire. Sub aspectul oportunității, am arătat, în primul rând, că Ferenc Kölcsey nu a avut nicio legătura cu orașul Carei, fiindcă s-a născut în localitatea Săuca, situată la aproximativ 50 de kilometri, a făcut studiile liceale la Satu Mare, unde există o statuie și un liceu cu numele său, iar studiile universitare le-a făcut la Budapesta. În al doilea rând, nu a existat nicio legătură nici între data dezvelirii statuii și data nașterii sau morții autorului imnului Ungariei. În al treilea rând, a existat o statuie a lui Kölcsey în parcul castelului nobiliar din Carei, alături de statuile altor personalități ale istoriei și culturii maghiare. Primarul Eugen Kovács este un lider important al UDMR și a devenit cunoscut printr-o serie de acte șovine și separatiste față de români. Groful UDMR-ist a motivat că această statuie s-ar fi deteriorat, dar, în acest caz, ar fi trebuit să amplaseze statuia nouă în locul în care s-a aflat inițial. Primarul Kovács a ținut să o amplaseze însă în fața primăriei, la strada mare, ca să dea de înțeles lumii că s-ar afla într-un oraș maghiar, deși circa 40% dintre locuitori sunt de naționalitate română. Este vorba deci de o ambiție personală a edilului UDMR, care a fost alimentată de la Budapesta, inclusiv financiar, fondurile necesare realizării și amenajării statuii fiind asigurate de Guvernul Ungariei, condus de premierul ultranaționalist și revizionist Viktor Orban. La interpelarea formulată am primit un răspuns din care rezultă că, potrivit Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare, statuia poetului și politicianului Ferenc Kölcsey nu este conformă cu avizul Ministerului Culturii nr. 2/MFP/2023, pentru următoarele motive: 1. Primăria UATM Carei (beneficiarul documentației) nu a eliminat soclurile de piatră de sub cele două elemente (statuie și coloană); 2. Statuia poetului și politicianului Ferenc Kölcsey amplasată conține inscripții, deși în cuprinsul documentației nu este prevăzută/tratată nicio inscripție. În consecință, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 7204/11.04.2023, primarul municipiului Carei a fost sancționat cu o amendă de 10.000 lei și s-a dispus ca sancțiune complementară "desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială". Rezultă că președinta Ungariei s-a pretat la Carei, localitate intrată în mentalul românilor drept "ultima brazdă de pământ românesc eliberată de sub ocupația horthisto-fascistă", la un nou act provocator și ofensator, participând la o acțiune nelegală și inoportună pe teritoriul României, vajnicul primar UDMR-ist al Careiului este bun de plată, iar statuia autorului imnului Ungariei poate fi și trebuie să fie demolată. Primarul Kovács a formulat contestație prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție, care a fost înregistrată la Judecătoria Carei, dar, la solicitarea Ministerului Culturii, procesul s-a strămutat la Judecătoria Oradea. Îngâmfatul edil și avocatul său încearcă să tergiverseze soluționarea cauzei. Între timp Katalin Novák a ieșit din istorie în mod rușinos, devenind un deșeu politic la o vârstă tânără și promițătoare. La cererea premierului Viktor Orban, care a fost tăticul său politic, Novák a demisionat în 10 februarie a.c., după nici doi ani de mandat, din funcția de președinte al Ungariei, din cauza scandalului declanșat de faptul că a grațiat un condamnat pentru pedofilie. Pentru același motiv a mai demisionat o apropiată a premierului Orban, ministrul justiției, Judit Varga, care a făcut propunerea de grațiere. În septembrie 2020, pretinsul conservator Viktor Orban l-a obligat să demisioneze pe un alt apropiat de-al său, József Szájer, care, în timp ce era europarlamentar la Bruxelles, a fost prins de poliția belgiană la o orgie cu 26 de homosexuali, de la care a încercat să fugă pe hornul clădirii. Szájer a fost un colaborator vechi al lui Orban, deținând mult timp funcțiile de vicepreședinte al FIDESZ și de lider al deputaților partidului de guvernământ. Jurist de profesie, acesta a condus procesul de revizuire constituțională în 2010 și este cel care a introdus în Constituția Ungariei articolul conform căruia familia este constituită dintr-un bărbat și o femeie. În 2019, Orban l-a trimis în Parlamentul European, unde a fost convertit rapid la homosexualism, după ce la Budapesta avusese notorietatea unui familist convins, cu cinci copii. Soția lui Szájer a fost mulți ani președinta Consiliului Superior al Magistraturii din Ungaria. Se pare că în țara vecină s-a prăbușit nu numai economia, inflația atingând cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai al maghiarilor scăzând sub cel al românilor, ci au decăzut și moravurile (pedofilie, homosexualism). Epoca Orban dă semne de apunere.
|
|
|
|
Doamna Alexandra Huțu: "Guvernul Ciolacu este primul executiv care și-a asumat Planul Național de Acțiune pentru implementarea Garanției pentru copii, cel mai mare program de reducere a numărului de copii expuși riscului de sărăcie și excluziune socială" După ce, la finalul anului trecut, actualul Guvern a aprobat Memorandumul privind Planul Național de acțiune pentru implementarea Garanției pentru copii, luna trecută a reușit să transmită Comisiei Europene Raportul Bienal pentru realizarea acestui program care conține toate măsurile și politicile publice elaborate pentru asigurarea drepturilor fundamentale ale copiilor în ceea ce privește combaterea sărăciei și excluziunii sociale în rândul acestei categorii vulnerabile. A fost primul Executiv din Uniunea Europeană care a reușit să finalizeze acest document înainte de termen și să-l comunice partenerilor europeni. Cel mai important obiectiv din acest plan este cel al reducerii inegalităților, prin reducerea numărului de copii afectați de sărăcie și excluziune socială, cu cel puțin 500.000 până în 2030, contribuind astfel la obiectivul european de a reduce numărul copiilor afectați de acest fenomen, cu 5 milioane. În urma realizării acestui program, în toată țara se vor construi și dota 110 de creșe noi, care au ca termen de finalizare și deschidere data de 31 decembrie 2025. Programul este realizat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. În același timp, este vorba de finanțarea, de către Ministerul Familiei, prin fonduri PNRR, a construcției și funcționării a 150 centre de zi. La nivel legislativ este vorba de creșterea alocației de plasament de la 630 la 950 lei/lunar pentru copilul fără dizabilități și de la 945 la 1.425 lei/lunar pentru copilul cu dizabilități. Totodată, prin acest plan se derulează, începând cu acest an școlar, de către Ministerul Educației în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Programul național "Masă sănătoasă", care cuprinde aproximativ 460.000 de elevi din 1.223 de scoli. În același timp, sunt prevăzute fonduri pentru acordarea de burse sociale în valoare de 300 de lei pe lună pentru 410.000 de elevi din grupuri vulnerabile, acordarea unei burse de 700 de lei pe lună pentru mamele minore care își continuă studiile și, nu în ultimul rând, transport public gratuit 100% pentru elevi și decontat în proporție de 90% pentru studenți, începând cu anul școlar 2023 - 2024. Un alt pilon esențial al Planului Național de Acțiune pentru implementarea Garanției pentru copii îl reprezintă reabilitarea, modernizarea și dotarea a 3.000 de cabinete medicale și școlare, cu fonduri din PNRR, ceea ce va însemna readucerea prevenției medicale în mediul preuniversitar. În vederea susținerii copiilor din mediul rural este prevăzută și alocarea de fonduri pentru construcția, reabilitarea și dotarea a 200 de centre comunitare integrate. Așadar, în urma implementării acestor programe de sprijin, toate cele 5 servicii cheie, care trebuie garantate, respectiv nutriția sănătoasă, servicii de îngrijire medicală gratuite, educația gratuită, educația și îngrijirea timpurie gratuită, condiții de locuire adecvate, vor fi asigurate, iar toți copiii care vor beneficia de ele vor putea să-și continue studiile și dezvoltarea normală pentru integrarea socioeconomică la nivelul fiecărui județ din țară. România are mai mult ca oricând nevoie de copii sănătoși și educați, copii de care să fim mândri, pentru că ei reprezintă viitorul societății noastre.
|
|
|
|
Domnul Ioan Balan: "Realizăm investiții de calitate în Suceava, pentru că le facem la timpul lor și le supraveghem constant!" Pentru că vremea caldă a venit și permite accelerarea investițiilor, în județul Suceava, președintele consiliului județean, Gheorghe Flutur, a dat startul modernizării drumurilor județene într-un ritm accelerat. Poate că ar fi bine să amintesc faptul că, până la momentul în care PNL a preluat conducerea administrației publice județene, mass-media prezenta constant imagini cu starea proastă a drumurilor, cu unele impracticabile pentru că erau încă pământ amestecat cu pietriș, iar cele asfaltate nu mai fuseseră modernizate de ani de zile. De asemenea, nu puține au fost ocaziile în care, unii aleși care n-au realizat nimic într-un mandat de 4 ani, înainte de alegeri, își băteau joc de banii publici, turnând asfaltul pe ploaie sau chiar pe vreme de viscol. Noi, echipa PNL, realizăm numai investiții de calitate în Suceava, pentru că le facem la timpul lor și îi supraveghem permanent pe constructori, ca să facă treabă bună, nu lucruri de mântuială. De exemplu, mă bucur foarte mult că până la jumătatea acestei veri va fi finalizat drumul axial Suceava - Iași, un drum cu adevărat important și bine modernizat, cu un carosabil lărgit și cu terasamente laterale. Nu ne-am lăudat niciodată cu ceea ce am reușit și ceea ce avem de gând să facem pentru Suceava și pentru suceveni, pentru că, personal, cred că aceasta este misiunea noastră și pentru asta sucevenii ne-au acordat de fiecare dată încrederea lor, votându-ne. Niciodată nu am venit în fața oamenilor cu promisiuni deșarte, ci cu proiecte concrete și utile de care oamenii au absolută nevoie. Avem nevoie de spitale moderne, ne-au spus oamenii! Și am reușit să facem investiții în infrastructura spitalicească cât nu s-a făcut în decenii întregi. Vrem autostrăzi, ni s-a cerut! Și în curând o să avem și autostrăzi și centuri ocolitoare. Vrem școli curate și moderne! Cu ajutorul lui Gheorghe Flutur, al banilor veniți de la Guvernul din care PNL face parte și cu sprijinul primarilor harnici avem și școli renovate! Vrem aeroport internațional, drumuri bune, gaze, apă și canalizare! Și toate acestea au devenit realitate sau sunt pe cale să devină. Știu că mai avem multe de făcut, dar mai știu și că le vom realiza! Tocmai de aceea am toată încrederea că sucevenii vor alege echipa PNL pentru Suceava, singura garanție că viața noastră în județ se va schimba în bine.
|
|
|
|
Domnul Lilian Scripnic: "Românii sunt în continuare discriminați în Europa!" Anunțată ca pe una dintre cele mai răsunătoare victorii de politică externă din ultimii ani, ba chiar comparată ca anvergură cu aderarea la NATO și Uniunea Europeană, aderarea noastră la spațiul Schengen s-a întâmplat, și nu prea. Încă de la începutul anului am fost constant anunțați din fotoliile de la Bruxelles și din birourile marii coaliții cum că diplomația românească, în sfârșit, a înregistrat o mare victorie: din 31 martie suntem în Schengen, aerian și maritim! Este incredibil cum cred acești guvernanți că îi pot vrăji pe români și cum au cosmetizat un mare eșec să pară o mare victorie. România îndeplinește de ani de zile condițiile de aderare la acest spațiu pe deplin, nu pe jumătate, iar refuzul unor țări, manifestat de-a lungul anilor pe rând de Franța, Olanda și Austria, nu a avut nicio justificare tehnică. A fost mai mult expresia incompetenței celor care gestionează politica externă și care nu au reușit să stabilească un dialog pe linie diplomatică și instituțională cu statele membre. Repet, jumătatea de Schengen care ni se servește este o mare amăgire și reflectă atitudinea de dispreț a guvernanților care cred că ne pot păcăli ușor. Mai mult decât atât, la două zile după așa-zisa aderare, românii erau în continuare controlați în aeroporturi, chiar dacă verificarea pașapoartelor nu mai era necesară. Discriminarea românilor continuă! Controalele nu sunt deloc prin sondaj, ci sunt integrale și se fac numai la aeronavele în care sunt români! Solicit reprezentanților statului român cu atribuții în politica externă să își îndeplinească atribuțiile conferite de lege și să transmită omologilor lor din statele Schengen că din 31 martie țara noastră este parte din spațiul unic de circulație european pe cale aeriană și maritimă și să trateze cetățenii acestei țări cu respect!
|
|
|
|
Domnul Liviu-Ioan Balint: "Sănătatea mea, dreptul meu" Pe 7 aprilie celebrăm Ziua Mondială a Sănătății, dată care marchează și aniversarea fondării Organizației Mondiale a Sănătății. Tema de anul acesta este "Sănătatea mea, dreptul meu", ca răspuns la provocările reprezentate de conflicte, criza climatică și consecințele negative ale acestora asupra stării de sănătate. Ca toate statele membre OMS, România recunoaște dreptul la sănătate, stipulat în Constituția țării: "art. 34 - Dreptul la ocrotirea sănătății". Însă decidenții politici trebuie să emită și să aplice constant legi care să asigure tuturor cetățenilor dreptul fundamental de a avea acces la servicii de sănătate. În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, aș dori să profit de această ocazie pentru a le ura la mulți ani tuturor celor care activează în sănătate, să le mulțumesc tuturor pentru eforturile depuse în acest domeniu care nu este deloc unul ușor, ci plin de responsabilități, și le doresc multă sănătate și mult succes în activitate. Organizația Mondială a Sănătății a ales tema din acest an pentru a susține dreptul tuturor oamenilor de pretutindeni de a avea acces la servicii de sănătate de calitate, educație și informare, precum și la apă potabilă sigură, aer curat, alimentație corespunzătoare, locuințe de calitate, condiții decente de muncă și de mediu, precum și dreptul de a nu fi discriminați. Închei prin a le ura din nou la mulți ani tuturor din domeniul sănătății.
|
|
|
|
Domnul Silviu Nicu Macovei: "Guvernul Ciolacu, cel mai eficient guvern în relația cu Uniunea Europeană!" Este momentul să recunoaștem, fără ezitare, că România se află pe drumul corect de consolidare a statutului și poziției în Uniunea Europeană! Prea mulți ani după aderarea oficială din 2007, România a fost considerată un fel de "rudă de mâna a III-a" în Uniunea Europeană, deși, conform tuturor tratatelor semnate de țara noastră, ar fi trebuit să fim membri cu drepturi depline. Cu toții cunoaștem cazurile de discriminare din trecut la adresa muncitorilor români sezonieri sau care chiar s-au mutat definitiv în străinătate, constituind diaspora. Ne aducem aminte, din nefericire, de diferențele majore de subvenționare a fermierilor și agricultorilor din România, comparativ cu sumele alocate altor țări - cum ar fi Polonia! Evident, celebrul caz al aderării la Schengen, care până recent a fost marea pată a rușinii pe fruntea României, o discriminare crasă și o încălcare a tratatelor europene. Toate aceste cazuri majore de poziționare a României pe un nivel inferior în Europa au provocat și încă provoacă foarte multă frustrare în rândul românilor. Dacă în momentul aderării la UE, în 2007, România era fruntașă în ceea ce privește filoeuropenismul (71% dintre români aveau o atitudine pozitivă față de UE), ultimul Eurobarometru din 2023 a arătat că susținerea românilor pentru UE a atins un nivel foarte jos, de aproape 46% (sub media europeană de 62%)! Această scădere abruptă este una foarte îngrijorătoare deoarece în locul încrederii în instituțiile și viitorul european al României se instaurează neîncrederea și extremismul. Cauzele, după cum menționam anterior, țin foarte mult de două aspecte majore. Aici exceptăm unele situații, precum a fost pandemia COVID-19 care, la rândul ei, a afectat încrederea în UE: 1. Percepția românilor față de evoluția nivelului de trai - este evident că în România nivelul de trai a crescut spectaculos. Din păcate, pentru prea mulți români, acest nivel de trai rămâne unul abstract, în cifre oficiale, și nu resimțit în realitatea cotidiană. Mai mult, inflația galopantă din ultima perioadă, în întreg spațiul european, a afectat și mai mult veniturile românilor. În acest sens, cercetătorii în economie și sociologie au observat o corelație directă între scăderea nivelului de trai și creșterea euroscepticismului, nu doar în România, dar și în alte țări UE. 2. Demnitatea și imaginea nedreptățirii în UE - aici am menționat cazurile cele mai evidente de discriminare care, pe lângă dificultățile economice sau de transport, creează foarte multă frustrare: "Ori suntem, ori nu suntem cetățeni europeni cu drepturi depline?". Iată că, după ani de zile de bâlbâieli ale guvernelor de dreapta din România, odată cu primul an de mandat al Cabinetului Ciolacu, multe dintre aceste probleme în așteptare au devenit priorități. Trebuie să recunoaștem cu toții că ori de câte ori au fost ridicate probleme mai vechi sau mai noi, premierul Marcel Ciolacu nu a ezitat să le adreseze direct, fără ezitare. În planul politicii externe, actualul premier român a făcut pași semnificativi: aderarea României la spațiul Schengen, chiar dacă doar aerian și maritim, reprezintă o victorie fără precedent a politicii externe din interiorul guvernului. Apoi, protejarea agricultorilor și fermierilor români de afluxul de mărfuri din Ucraina a fost o prioritate esențială a Guvernului condus de Marcel Ciolacu. În această direcție, eforturile premierului în discuțiile cu Bruxelles au dus la o nouă serie de fonduri substanțiale, destinate protejării companiilor românești în contextul războiului din Ucraina. Comisia Europeană a aprobat reintroducerea unei scheme românești de aproximativ 2,5 miliarde de euro (12,5 miliarde de lei) pentru sprijinirea companiilor în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit unui comunicat al instituției. Schema reintrodusă a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de ajutor de stat pentru criză și tranziție, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 și modificat la 20 noiembrie 2023. Sprijinul vine atât sub formă de granturi, cât și de garanție pentru credite, iar valorile maxime ale ajutoarelor acordate companiilor au fost majorate față de versiunea inițială a schemei de ajutor. Comisia a constatat că schema românească, așa cum a fost reintrodusă, continuă să fie în conformitate cu condițiile stabilite în cadrul temporar de criză și tranziție. În special, ajutorul nu va depăși 280.000 de euro pentru fiecare întreprindere activă în sectorul agricol, 335.000 de euro pentru fiecare întreprindere activă în sectorul pescuitului și acvaculturii, și 2,25 milioane de euro pentru fiecare întreprindere activă în toate celelalte sectoare, și va fi acordat cel târziu până la 30 iunie 2024. Aceste fonduri, care vin în România, sunt consecința directă a muncii deosebit de intense pe care Guvernul condus de Marcel Ciolacu o face în raport cu instituțiile Europene în favoarea și pentru protejarea companiilor românești!
|
|
|
|
Domnul Ioan Mang: "Trebuie să ajutăm cât mai rapid producătorii români din industria alimentară și pe angajații lor!" Probabil că una dintre cele mai bune, mai utile și mai așteptate inițiative legislative, pe care le avem în dezbatere în această perioadă, este cea promovată de Ministerul Agriculturii, pentru susținerea produselor alimentare autohtone. Așa cum știți, proiectul propune limitarea adaosului comercial la 20% pentru alimentele produse în România și amenzi pentru retalierii care nu vor respecta această regulă. Vom avea astfel acces la mai multe produse românești, la prețuri competitive și, mai ales, mai ieftine decât cele din import. Desigur, pentru a avea acces la ele în condițiile precizate, va fi nevoie ca produsele autohtone să fie prezente în supermarketuri și să fie cât mai bine evidențiate. Consider că va trebui să ne concentrăm pe acest aspect. La fel, în modul cel mai corect posibil, cred că va trebui să fim atenți și la prețul cu care aceste produse pleacă spre supermarketuri, astfel încât producătorii să fie sprijiniți, iar cumpărătorii să fie și ei încurajați în a alege produse românești. La rândul lor, pentru că întreaga schemă de sprijin să funcționeze corect pentru toți cei implicați, inclusiv clientul final, producătorii vor trebui să includă în preț nu doar profitul la care speră, ci și diversele forme de sprijin, mai ales subvenții, de care beneficiază de la buget, adică inclusiv ajutorul primit din taxele și impozite plătite de cumpărătorii lor. Sunt, desigur, o mulțime de detalii pe care trebuie să le avem în vedere, însă apelul meu către dumneavoastră este să dezbatem și să adoptăm acest proiect cât mai repede posibil! Cred că avem datoria urgentă de a consolida poziția producătorilor români în fața unei competiții externe de multe ori neloiale, de a-i sprijini să le ofere propriilor angajați condiții de muncă tot mai bune, și mai ales de a crea acest obicei, regăsit în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, de a cumpăra local. În cazul nostru, de a cumpăra românește! Haideți să luăm aceste decizii, care ajută economia locală, producătorii locali și angajații români, cât mai repede posibil.
|
|
|
|
Domnul Marian Crușoveanu: "7 aprilie este ziua în care adresăm un mulțumesc recunoscător tuturor celor din sistemul românesc de sănătate" Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, doresc să transmit tuturor cadrelor medicale cele mai calde gânduri de mulțumire și de încurajare. Sănătate și putere să aveți în continuarea acestei activități nobile pe care o desfășurați! Munca voastră este mai mult decât un simplu act de îngrijire medicală, rămâneți fără ezitare în linia întâi a bătăliei împotriva bolilor și suferinței, demonstrând curaj, compasiune și profesionalism exemplar. Cu fiecare pacient vindecat, cu fiecare zâmbet readus pe chipurile celor suferinzi, voi transformați lumea într-un loc plin de speranță. Vă mulțumim pentru dedicarea și abnegația voastră, sunteți oamenii care ne luminează cele mai întunecate momente! Membrii Partidului Național Liberal, ca partid ce a avut de administrat România în timpul celei mai mari crize din ultimul secol, criza de COVID-19, înțeleg perfect tot efortul și sacrificiul pe care trebuie să-l facă eroii în halate albe. Într-o stare generalizată de confuzie, nesiguranță și pericol la cele mai înalte cote, medicii, asistenții, brancardierii, șoferii de ambulanță și toți cei implicați în procesul de gestionare a pandemiei au dat dovadă de cele mai înalte calități ale ființei umane. Efort fizic și mental supranatural în condițiile unui stres cronic, compasiune pentru victime și familiile acestora, dorința de a-și respecta jurământul și profesia, chiar cu riscul propriilor vieți, așa cum din păcate a fost cazul multor lucrători din spitale în timpul pandemiei. Partidul Național Liberal și liberalii constănțeni rămân hotărâți să continue investițiile în domeniul medical din județul Constanța, ancorat ferm în angajamentul față de îmbunătățirea sistemului de sănătate și asigurarea accesului la îngrijiri medicale de calitate pentru toți locuitorii noștri.
|
|
|
|
Domnul Marian Mina: "PSD dezvoltă sistemele de irigare cu fonduri naționale" Sistemele de irigare sunt o componentă esențială a managementului fermei moderne, care optimizează calitatea și randamentul culturilor. Terenurile agricole irigate reprezintă 20% din totalul terenurilor cultivate în lume, dar contribuie cu 40% la producția de alimente la nivel mondial. În România, aproximativ 10% din suprafața arabilă este irigată, iar acolo unde se întâmplă, randamentul este, de asemenea, dublu față de suprafețele de teren care nu beneficiază de irigații. Avem, așadar, prea puține irigații față de necesarul de produse și față de potențialul de producție al țării. La acest capitol, din păcate, nu pot să nu remarc două întâmplări nefericite care au avut loc în acest domeniu în ultimii treizeci de ani. Primul se referă la faptul că, după revoluție, sistemele de irigații nu au mai fost întreținute și s-au deteriorat masiv după ce au trecut din grija statului în domeniu privat. Iar al doilea este despre niște nefericiți progresiști care au elaborat Planul Național de Redresare și Reziliență, un program de proiecte esențiale finanțat de Uniunea Europeană, și au omis în mod intenționat finanțarea extinderii sistemelor de irigații. Noi însă nu puteam renunța să venim în sprijinul agricultorilor, totuși. Abordarea noastră este constructivă și continuă investițiile necesare din fonduri naționale pentru a transforma terenurile agricole uscate în terenuri irigate și productive. Anul trecut au fost finalizate patru obiective de investiții ce deservesc o suprafață totală de 51.300 de hectare, în Bacău, Galați și Brăila, a căror valoare s-a ridicat la 71 de milioane de lei, conform datelor de la Ministerul Agriculturii. Totodată, una dintre cele mai vechi amenajări de irigații din România, Pietroiu - Ștefan cel Mare, este în plin proces de reabilitare, termenul de finalizare estimate fiind 2025, conform ministrului agriculturii, Florin Barbu. În județul Giurgiu, unde m-am implicat personal, se lucrează la reabilitarea canalelor și a stațiilor de pompare apă de la Amenajarea de Irigații Giurgiu Răsmirești, unde sunt investiți 485 de milioane de lei. Un proiect extrem de important, prin care vom aduce apă din Dunăre pentru a iriga circa 76.000 de hectare, fără costuri pentru fermieri. Partidul Social Democrat, prin programul de guvernare, și-a propus creșterea suprafeței agricole irigate, prin continuarea investițiilor prevăzute în "Programul național de reabilitare și/sau înființarea infrastructurii principale de irigații și infrastructurii de desecare și drenaj", și sunt convins că în următorii patru ani, cât timp vom guverna, România își va crește substanțial producția de cereale și legume.
|
|
|
|
Domnul Mircia Chelaru: "Despre conceptul identității și continuității etnice și religioase al neamului românesc" A venit vremea să vorbim simplu. Scurt, elevat, nepretențios, dar înțelept. Simplitatea expresiei înțeleasă ca formă curată a esențializării adevărurilor, cu greu smulse complicităților și ereziilor. Pentru aceasta este nevoie de credință și jertfă de sine. Multora va trebui să le cerem să se lepede de fantasme și să vină la Slujba de Înviere a adevărului crucificat de răutatea impostorilor. Contorsionistă și frivolă, istoria ne-a retezat adâncurile, apoi ne-a așchiat trunchiul mileniilor pentru ca, în cele din urmă, să ne sluțească chipul ultimei epoci. Așa am ajuns a fi aruncați, din vorbe năimite și prin ticluiri de scrisuri, în întunericul și ascunsul unui întreg mileniu! Am intrat într-un nou timp precesional. Suntem în timpul curgerii știute, cu sens și cunoaștere. Pentru cei de aici a început reconectarea la timpul revelat pentru care tot nebinele făcut se arată în goliciunea ultimului adevăr. Cunoașterea ne mântuie de minciună. Credința ne vindecă de spaime. Amândouă au nevoie de jertfă. A ști cine ești și de ce ești astfel înseamnă și cunoaștere și credință. Identitatea, în toate formele sale de exprimare, îți legitimează existența și conjugarea verbului "a fi". Atunci, acum, și în tot ce va fi de aici încolo! Diferența sau neasemănarea nu înseamnă respingere, ci motivarea căutării înțelegerii. Căci înțelegerea este calea spre alegerea cea bună. Alegerea cea bună înseamnă renunțarea smulsă de la ispita devastatoare de dumnezeire. Veți găsi, așa cum am făcut și eu, definiții diferite în diverse dicționare. Nu le fac trecerea titlurilor și a școlilor, pentru că sunt multe. Și apoi nici nu contează. În fond, identitatea este un principiu fundamental al gândirii care impune logica sensurilor. Dar ce este gândirea? Este continua creație a minții. Dar mintea? Mintea ce este? Mintea este marea taină. În ea stă ascunsă unicitatea fiecăruia dintre noi și a ființei colective în care ne mântuim. Identitatea noastră vine din supunerea fața de mintea supremă. Căci El, Tatăl, nu își zăvorăște focul său transcendent - focul prim, puterea Sa - în materie prin mijlocirea lucrărilor, ci prin energia minții. Căci mintea minții este arhitectul acestei învăpăiate lumi" (Kroll, G. De Oraculis Chaldaicis, Breslau 1894, pag. 13). Și pentru a întări cele adevărate, pentru că ne este știut Trismegistul: "Suflet al Sufletului Meu și Minte Sfântă a Minții Mele". Iată cum, prin învățătura sacră sacerdotală a skito-captobatailor, am pecetluit un marker genotipal inconfundabil. Iată-ne, așadar, în apropierea sensului. Unicitatea identitară. Repetabilă sau nu, ea trebuie regenerată. Am dezvoltat anterior conceptele gnostice ale infogenezei. Este o aplicare a tainelor în câmpul noetic al prezentului. Nu voi mai reveni. Și ne întoarcem iarăși la simplitate. În atingerea ei stă puterea înțelegerii. "Sunt un fir de iarbă. Ce aș putea fi mai simplu" - Grigore Vieru - este definiția indivizibilului în conștiința identității. Simplitatea indivizibilă este revelația absolută. Este momentul prin care mintea particulară se conectează la mintea supremă și dintr-o dată omul devine holograma lui Dumnezeu. Dar care om? Doar cel reconectat la înalta spiritualitate care îi dă șansa mântuirii. Românii de azi știu asta de 40 de milenii. Doar că unii încă nu-și dau seama cât de mult știu... Da, suntem unici! Nici o altă secvență a creației sau zămislire a omului nu-și asociază înțelegerea nemuriri după cum au făcut-o strămoșii. Da, suntem unici! La noi legile naturale (Nata Lex), cât și cele primite (Scripta Lex) aparțin Civilizației Memoriei. Ele s-au rostit prin cuvânt neorbit până s-au făcut aievea lucrurilor pipăite, văzute și auzite. Ele s-au repetat de tot atâtea ori cât ne spune Calendarul Cerului descifrat de preoții solomonari, până când nicio ursită nu le-a mai putut desface. Cântecul și descântecul nostru este tocmai îmbrățișarea vibrației Sferelor celor Cinci elemente ale Creației. Identitatea noastră nu este asemenea unui sediment al trecerii timpului perceput. Ea este un instantaneu cosmic al eternului prin Nemurirea Dumnezeului din noi și Mântuirea Omului Îndumnezeit! Calea și menirea nu sunt sortite. Ele sunt alegeri ale armoniei. Contrar acestui soi de alegere este rătăcirea și deșertăciunea! Ne-o spune Baciul Moldovean... Religia noastră este calea vieții, iar menirea noastră este împlinirea vieții. Pentru noi, Dumnezeu a fost dintotdeauna Tăcerea Hrănitoare cu care am îngrijit Creația Sa. Noi, cei de astăzi, trebuie să redevenim îmbolditorii mersului pe această cale... În studiile mele pitagoreice am găsit o lege comună cu poruncile schivnice: "nu-ți răstigni sufletul pe trup" (L. 616), ceea ce reprezintă suprema înțelegere a diofizitismului ființei umane, ce avea să capete mai târziu numele Cristos, Dumnezeu-Fiul. A nu-ți răstigni sufletul pe trup înseamnă a fi liber în orice clipă pentru Marea Trecere, eliberat de orice constrângere a materiei învivate! Înseamnă a înțelege continuitatea prin Ciclicitatea Eternă. Înseamnă a ști și a te supune celei de a cincea Legi Divine a Creației. Rostul meu este unul la fel de simplu ca și gândul fiecăruia dintre voi. Acela de a ne recupera sensul în care stă ascuns de milenii, identul nostru. Identitatea colectivă nu este o variabilă. Nu este un obiect sau subiect de negociere. Este neajustabilă și fără diminutiv. Este codul numeric personal al națiunii. Rațiunea identitară stă chezașă marilor aspirații care fac din națiune și individ, creatori de civilizație superioară. Românii sunt descendenți din băștinașa seminție a dacogeților ad montem inherent. Măreția lor este încrustată în memoria de piatră a statuilor ce împânzesc atât Occidentul cât și Orientul Marelui Imperiu. Gloria străbunilor ancestrali nu a fost una pământeană. Ea s-a transferat prin cele 7 virtuți în Credința cea Dreaptă către Dumnezeu-Unul, din care ne-a rămas incantația ultimă: "El este Primul, indestructibil, veșnic, nenăscut. Neîmpărțit, complet neasemănător cu altceva, cel ce are toată frumusețea, incoruptibil, din tot ce e bun cel mai bun, din tot ce e înțelept cel mai înțelept. El este tatăl bunei-rânduieli și al dreptății, cel ce poartă toată învățătura în sine și este natural, perfect și înțelept, unicul Destăinuitor al înțelepciunii sacre a naturii". (idem. Oracole...) Continuitatea acestei credințe extrasă din mitosul și etosul românilor, decriptată prin oralitatea nealterată a obiceiului pământean, se revendică de la conștiința apartenenței la această filosofie religioasă. Faptul că este o stare de existență inconfundabilă la români explică pe deplin trăirea mistică a tainelor. Mistica trăită nu este neapărat misticism și habotnicie obscură. Vor unii să trimită aceste virtuți înspre o asemenea siluire, dar nu pot explica miracolul supraviețuirii acestui popor. Acest miracol vine din credința nestrămutată în El-Unul, îmbrăcat în mantia împărătească a lui Cristos, și, după cum afirma public panslavistul Alexandru Dughin, a făcut să izbească imperiile și să apere Cetatea Credinței cu Inima în Carpați. Tardivă recunoaștere, bine-venită trezire! Tocmai, și numai de aceea l-am citat. Neglijența identitară este cauza degradării numelui nostru. Făceam scriere la început despre Minte. Omul "Cu Minte" se sărbătorește în fiecare clipă. Mereu este viu, cu Lumina Credinței, pentru că este un terminal deschis și racordat la Mintea Supremă. Ce te faci atunci când Omul se scrie cu "o" mic și are mintea complet ocupată? Când mentalul său este plin de sterilitatea civilizației materiale și își conjugă țipat doar verbul "a avea"?! Cu orice preț, și cât mai mult. Atunci începe decăderea ireversibilă. Nu mai există comparație fericită între cei buni, ci numai diferențele ruinătoare între cei răi. Iar când și mentalul colectiv este copleșit în cele din urmă de preaplinul de sine și uitarea de celălalt spunem: devenim nimicul din care a pierit rațiunea Mântuirii prin Sobor, adică, a fi împreună! Există însă forță de ridicare. Existența Veghetorilor Rugători ai Bisericii și a Caracterelor Fierbinți ale Neamului apărătoare de Cetate Sufletească ne țin în Taina Milei Celui Veșnic. Întoarcerea la Datină, cultivarea armoniei și trăirea după legile străbune înseamnă recuperarea de sine. Acel "I-O" inconfundabil, ce te reclădește din rărunchii genetici până la ultimul ungher al conștiinței de neam! Acest parcurs al conceptului de Identitate este adesea blamat și batjocorit de Zeii sluți ai zilelor prezente. Zilele negre ale Umanității. Ei ne propun alternativa altei Kreații. Kreația omului-standardizat, cel singur și fără de El-Unul! Adică,... Omul Nimic! Pentru aceasta, acești Sluțitori ai Creației au nevoie de singularizare și însingurare prin uciderea identitarului colectiv și falsificarea memoriei profunde. Adică, istoria adevărului. Pentru ca mai apoi să-l substituie pe Dumnezeu cu Arbitrariul Sinelui, cu cel ce nu a primit trup! Suntem sau nu într-o asemenea situație, oameni buni? Este societatea românilor pregătită pentru a se sustrage acestei epoci ale primitivismului ultimei și celei mai devastatoare civilizații tehnologice? Răspunsurile vor veni cât de curând. Timpul nu face concesii nimănui. Este singurul căruia nu i se poate spune "la loc comanda". Calea? De la prezumție, la voință. De la intenție, la faptă! Este calea prin care Mentalul nostru poate produce o altă realitate. Contemplația și așteptarea trebuie înlocuite cu riposta inteligentă, dar necruțătoare. Improvizațiile să fie făcute dispărute, locul lor fiind luat de concepte sănătoase, pline de rigoare, coerență, pe deplin aplicabile. Toleranța la rău, să fie zero! Iar atingerea identității, să fie crimă! Radicalul identității noastre este însăși ființa noastră. Cine este dispus să se joace cu propria-i viață? Dar cu existența națiunii? Răspundeți-mi, oameni buni, răspundeți-mi...
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "România aniversează 20 de ani ca membru NATO" Luna aceasta ne bucurăm de o dublă sărbătoare dedicată democrației, spiritului european și euroatlantic: Ziua NATO și Ziua României în NATO. Ieri am celebrat o zi deosebit de importantă pentru rolul țării noastre pe scena internațională, dar și ca pol de securitate regional: s-au împlinit 20 de ani de când România este membru al Alianței Nord-Atlantice. Simbol al cooperării în vederea menținerii echilibrului geopolitic, NATO continuă să reprezinte "scutul" cu ajutorul căruia sunt zilnic respinse amenințări la adresa siguranței noastre, a statelor și granițelor. Înființată la data de 4 aprilie 1949, NATO a constituit motorul de apărare a lumii libere în fața tendințelor agresive ale URSS-ului în timpul Războiului Rece. Astăzi, 75 de ani mai târziu, același motor constituie epicentrul contraofensivei în fața Federației Ruse, care, cu toate că Războiul Rece s-a încheiat, nu a încetat să își manifeste tendințele expansioniste și revizioniste. Ambiția Moscovei de a-și lărgi sfera de influență, prin încălcarea principiilor dreptului internațional și praxisul cuceririi teritoriale, a stat la baza declanșării Războiului din Ucraina, iar existența NATO, respectiv a Articolului 5 din Tratatul Alianței, constituie un obstacol important în fața avântului Federației Ruse. Din momentul înființării și până în prezent, NATO a menținut o poziție de descurajare și apărare puternică, iar acest fapt se datorează și întăririi capacității militare a Flancului Estic, conform prevederilor Conceptului Strategic al NATO adoptat la Madrid în 2022. România a ajuns treptat un punct de referință al securității din Europa Centrală și de Est, ca și gardian și promotor al securității în Marea Neagră, și stat-tampon ce desparte în prezent Rusia și Ucraina, și a atenuat șocul demografic generat de criza refugiaților de război. Investițiile în apărare, achiziționarea de armament nou, schimburi de expertiză în cadrul forumurilor internaționale de securitate, mitigarea riscurilor și amenințărilor în materie de securitate cibernetică și poziția centrală pe care o are țara noastră în cadrul Alianței, prin ocuparea funcției de Secretar general adjunct, sunt dovezi clare ale dedicării noastre și indici de performanță în domeniul apărării. După cum a menționat și Președintele României, Klaus Iohannis, într-un comunicat de presă, "astăzi, când aniversăm 75 de ani de la înființarea NATO, războiul s-a întors în Europa din cauza agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, iar provocările actuale de securitate sunt dintre cele mai diverse și complexe, de la cele convenționale, la cele hibride, cibernetice și până la cele neconvenționale". Vă invit să ne gândim cu toții, mai ales în prag de alegeri, la beneficiile pe care protecția NATO ni le-a adus în decursul anilor. Vedem la vecinii noștri cum au fost distruse complet case, orașe întregi, și vieți omenești au fost pierdute fără o urmă de ezitare. Întocmai pentru că nu se poate negocia cu un agresor, este nevoie de mecanisme de apărare cât mai eficiente.
|
|
|
|
Domnul Ștefan Mușoiu: "UE are nevoie de mai multe politici sociale și de umanizare" După cum știți cu toții, elitele social democrate europene s-au reunit la București, weekendul trecut. Rând pe rând, liderii Partidului Socialiștilor Europeni și-au declarat aprecierea față de deciziile de stânga, aplicate de la vârful guvernului de către premierul Marcel Ciolacu și echipa sa de miniștri PSD, confirmate în practică și de rezultatele creșterii economice. Efectele pozitive ale măsurilor social democrate, resimțite de mai multe categorii de cetățeni, vin și susțin puternic toate politicile noastre, implementate în România până acum. Iar această evoluție spre progres a țării noastre se va putea contura și mai bine adoptând cât mai multe măsuri de stânga. La fel și în Uniunea Europeană, pentru că acest proiect politic continental stă de 20 de ani sub auspiciile conducerii de dreapta. Probabil că și din acest motiv, multe dintre deciziile Uniunii Europene sunt contestate prin proteste, iar flexibilitatea decizională auxiliară, necesară aplicării directivelor în fiecare stat membru, întârzie și ea să se producă. Din toate aceste premise, confirmate în acest interval de timp larg, rezultă că este nevoie de o schimbare majoră. Uniunea Europeană are nevoie de social democrație cât mai repede! Uniunea Europeană are nevoie de înnoire doctrinară! Și acest lucru se poate realiza începând din ziua alegerilor locale și europarlamentare, respectiv din 9 iunie. Grație voturilor fiecăruia dintre dumneavoastră, dragi români, în favoarea programului politic social democrat european, anunțat la Congresul de la Roma și prezentat și weekendul trecut la București, în cadrul reuniunii PES activists, putem configura un drum de viitor mult mai ușor și mai frumos pentru Uniunea Europeană! Noi toți, eurodeputații și parlamentarii social-democrați, ne-am propus și vom construi, grație sprijinului și voturilor dumneavoastră, o Uniune Europeană socială, democratică și durabilă, pentru că este evident că Europa are nevoie stringentă de mai multe politici sociale și de umanizare. Însă trebuie să subliniez și faptul că dreapta europeană nu reprezintă altceva decât o altă filosofie politică, deci sub nicio formă vreun atentat la existența și integritatea Uniunii Europene, așa cum se întâmplă cu populiștii și extremiștii. Aceștia sunt adevăratele amenințări la adresa democrației, a păcii, a prosperității, într-un cuvânt a normalității acestui proiect politic continental. Orice vot îndreptat către populiști și extremiști înseamnă pur și simplu un atentat pe care alegătorii îl acceptă conștient la adresa destinelor lor. Alegând extremiștii și populiștii, care n-au demonstrat niciodată nimic, deși au avut și posibilitatea asta, nu înseamnă doar irosirea voturilor, a timpului și a energiilor individuale și colective, ci concretizarea declinului Uniunii Europene. După cum a apreciat, în repetate rânduri, și premierul și președintele Marcel Ciolacu, extremiștii vor să impună, odată ce ar câștiga mai multe voturi și li s-ar spori forța de decizie, stoparea acordării banilor europeni pentru fiecare stat comunitar. Tot aceștia vor să ne interzică să mai circulăm liber în Europa, închizându-ne din nou frontierele. Își doresc și urmăresc abil să ne urâm unii cu ceilalți, pentru că noi vom continua să girăm progresul, iar alții își vor fixa privirile către Federația Rusă. De aceea, la fel ca și majoritatea românilor, nici eu nu vreau să mă gândesc la alte "exit-uri" și sub nicio formă la sfârșitul Uniunii, atât de mult clamat, indirect, de unele regimuri totalitare sau de către grupările teroriste transfrontaliere. Așadar, dreapta este o opțiune strict pentru alte segmente ale societății, motiv pentru care, aici, pe plan intern, am decis să mergem împreună în această alianță electorală tocmai ca să venim cu răspunsuri exhaustive, așa cum am procedat și cu guvernarea actuală, pe fondul amenințărilor geopolitice și geostrategice. Dar repet că, dacă situația generală din România și războiul de la graniță clamează astfel de formule politice salutare pentru economie și pentru siguranța populației, Uniunea Europeană are nevoie de o schimbare promptă de paradigmă. Legat de proiectele politice social democrate de anvergură, cancelarul german, Olaf Scholz, candidatul comun la șefia Comisiei Europene, comisarul european, Nicolas Schmit, președintele PES, fostul premier Stefan Löfven și Iratxe Garcia Perez, șefa delegației Socialiștilor și Democraților în Parlamentul European, și alți liderii PES, prezenți la Palatul Parlamentului, alături de președintele Marcel Ciolacu, și-au enunțat succint prioritățile decizionale. Programul nostru politic este structurat în așa fel încât să răspundem adecvat la cele mai mari provocări cu care ne confruntăm, atât din Parlamentul European, cât și din legislativele fiecărui stat membru. Noi, social-democrații români și europeni, ne angajăm să promovăm pacea și să asigurăm stabilitatea în UE, să ne protejăm conform cetățenii în vremuri de criză, să transformăm Uniunea într-una egalitară, echitabilă, să scoatem minimum 5 milioane de copii din sărăcie în această decadă, printr-o alocare și mai mare de fonduri, să îmbunătățim calitatea serviciilor publice și accesul la ele, să sprijinim lucrătorii și fermierii, industrializarea, dar și să creștem protecția mediului, deci a sănătății fiecărui cetățean comunitar. Noi vom câștiga alegerile europarlamentare pentru că protejăm ceea ce s-a construit până acum și vom continua să modernizăm întreaga Uniune Europeană, impunând standarde reale și sustenabile de viață! Împreună cu toți colegii mei social-democrați români și străini mizăm pe o prezență importantă a dumneavoastră la votul din 9 iunie, care să legitimeze reprezentanții PSD în Legislativul european, și astfel să revalideze o Uniune Europeană aproape de cetățeni.
|
|
|
|
Domnul Florian-Claudiu Neaga: "Dreptul la sănătate, prioritate a Organizației Mondiale a Sănătății" În fiecare an, la 7 aprilie, comunitatea internațională marchează Ziua Mondială a Sănătății. Un bun prilej pentru reafirmarea dreptului fundamental al fiecărei persoane la sănătate, la servicii medicale de calitate, dar și o nouă ocazie pentru promovarea informării corecte a pacienților, despre importanța implicării lor în procesul de diagnostic și tratament, și mai ales în profilaxia bolilor. În prezent, după o activitate de peste șapte decenii a OMS, putem afirma că s-au înregistrat progrese notabile în sănătatea publică, prin eradicarea variolei, reducerea incidenței poliomielitei, programe de imunizare a copiilor împotriva bolilor infecțioase, scăderea mortalității infantile și materne, modalități de intervenție în situații de dezastre sau războaie, asigurând îmbunătățirea stării de sănătate a milioane de oameni din întreaga lume. Astfel, OMS a promovat sănătatea ca drept fundamental al omului, fiecare stat membru ratificând de-a lungul timpului cel puțin un tratat care recunoaște dreptul la sănătate fizică și mintală. De asemenea, atunci când vorbim de dreptul la sănătate, este important să asigurăm o informare corectă și completă a pacienților cu privire la drepturile acestora și serviciile medicale de care pot beneficia. În egală măsură, rolul furnizorilor de servicii medicale în procesul de informare a pacienților este important, în vederea asigurării accesului facil și rapid la servicii medicale adaptate gravității și stadiului bolii pacientului. Totodată, OMS menționează rolul statului în organizarea și finanțarea serviciilor publice de sănătate, prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate, promovarea educației medicale, aplicarea formelor de tratament personalizat. Pentru a întări această paradigmă, Organizația Mondială a Sănătății a ales ca tema de promovare a Zilei Mondiale a Sănătății din acest an să fie centrată pe dreptul nediscriminatoriu al cetățenilor la servicii de sănătate de calitate, la educație și informare, la un mediu de viață sănătos.
|
|
|
|
Domnul Nicolae Giugea: "Astăzi, Craiova nu poate să fie confundată cu Cracovia!" În urmă cu doi ani, doi turiști italieni au ajuns din pură întâmplare la Craiova, deși aceștia cumpăraseră bilete de călătorie pentru o destinație din Polonia, respectiv Cracovia. Ne-am bucurat cu toții că turiștii nu au regretat eroarea companiei aeriene care i-a adus în capitala Olteniei, ci, dimpotrivă, au rămas profund încântați de frumusețea, potențialul și, mai ales, de istoria vechii așezări. Cu toate acestea, oricât de mult ne-am strădui, nu putem să facem comparații și nici confuzii între Craiova și Cracovia, pentru că diferențele de dezvoltare sunt în favoarea vechiului oraș polonez. În Cracovia, cu siguranță, nu găsești străzi neasfaltate ca în Craiova, trotuare desfundate și salubrizare precară, canalizări care refulează la orice ploaie, amenajări urbanistice de prost gust, clădiri monument abandonate și nereabilitate, care stau să se prăbușească, și oameni profund nemulțumiți de activitatea administrației publice locale. Municipiul Craiova ar fi avut șansa să fie mai dezvoltat decât Cracovia, dacă ar fi fost condus de o administrație publică locală liberală, așa cum au avut noroc Cluj-Napoca, Oradea, Aradul, Suceava și multe alte orașe cu primari PNL. Municipiul Craiova a ratat constant, voit sau din incompetența celor care l-au administrat în ultimele decenii, șansa de a se dezvolta și moderniza, de a îmbunătăți calitatea vieții tuturor craiovenilor. Municipiul Craiova a evitat să fructifice investiții pe bani nerambursabili europeni, pentru că acești bani nu se pot drena în buzunare personale. Municipiul Craiova a ratat șansa de a aduce, alături de Ford, și alți mari investitori internaționali care să genereze locuri de muncă bine plătite și venituri publice superioare. Până când municipiul Craiova nu va avea o conducere liberală, bazată pe proiecte de dezvoltare, nu va avea nicio șansă să prindă din urmă orașe europene care sunt foarte bine administrate la nivel local.
|
|
|
|
Doamna Daniela Oteșanu: "Guvernul Ciolacu a aprobat cel mai amplu program național de sprijin pentru femeile vulnerabile care devin mame" În pofida contextului economic dificil, premierul și miniștrii social-democrați își respectă angajamentele luate odată cu intrarea la guvernare în urmă cu doi ani și jumătate și promovează soluții concrete pentru creșterea natalității și pentru susținerea familiilor vulnerabile care decid să aibă copii. Această măsură completează programele care se derulează deja de anul trecut, respectiv "Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității" și "Programele guvernamentale de creditare Student Invest și Family Start". Cel mai important pas în derularea acestui program l-a reprezentat identificarea instrumentului financiar european pentru finanțarea măsurii de sprijinire a femeilor vulnerabile care devin mame, prin acordarea unui ajutor de 2.000 de lei pentru achiziționarea de produse sanitare și de îngrijire necesare nou-născuților care vor fi acordate sub forma tichetelor sociale pe suport electronic. Implementarea acestui program va avea loc în perioada 2024 - 2027, fiind alocată o sumă de 24 de milioane de euro la nivel național. Programul se înscrie în viziunea de guvernare a PSD de susținere a tinerelor familii cu copii, cu scopul creșterii natalității din România. Această măsură a fost adoptată printr-un act normativ de Guvernul Ciolacu la finalul săptămânii trecute. De acest sprijin vor beneficia toate mamele și nou-născuții aflați în situații defavorizate. Ajutorul se acordă tuturor mamelor din această categorie, care au născut sau vor naște în perioada cuprinsă de la începutul anului și în următorii patru ani, cu posibilitatea de prelungire. Ajutorul provine exclusiv din fonduri europene pentru tot intervalul de patru ani. De această susținere vor beneficia mamele care se încadrează în categoria "venitului minim garantat", mamele care beneficiază de alocația pentru susținerea familiei cu venituri mici, mamele cu dizabilități, mamele aflate în situații critice, victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente, mamele care nu pot beneficia de drepturile civile pentru că nu dețin acte de identitate, mamele minore, dar și mamele care provin din afara țării, din zonele de conflict. Odată cu venirea PSD la guvernare se implementează o serie de măsuri pentru creșterea natalității și pentru sprijinirea familiilor cu copii. România îmbătrânește pe zi ce trece. Trebuie să acționăm prin programe concrete. 2020 a fost anul în care s-au născut cei mai puțini copii în România, din ultimii 100 de ani. Depopularea este în plină expansiune, cu implicații și consecințe pe termen lung, greu de evaluat.
|
|
|
|
Domnul Florin Piper-Savu: "Salariul minim european, o promisiune PSD pentru un trai mai bun în România" PSD își asumă ca obiectiv politic major implementarea salariului minim european în România, până la finalul anului 2024. Salariul minim european devine obligatoriu pentru toate țările din Uniunea Europeană. Din data de 1 iulie, salariul minim în România va crește de la 3.300 lei brut la 3.700 lei brut. În prezent, două milioane de români câștigă salariul minim pe economie. Inițiativa reprezintă un pas important pentru atingerea obiectivului european, care prevede ca angajații cu venituri mai mici să fie plătiți cu cel puțin jumătate din salariul mediu pe economie. Implementarea salariului minim european va asigura creșterea veniturilor salariale în mod constant, în concordanță cu salariul mediu brut pe țară. Această măsură va aduce beneficii deosebite angajaților din sectorul privat, unde se găsește cel mai mare număr de salariați la nivel minim. Salariul minim european va aduce și un alt avantaj major: asigurarea unor salarii mai bune chiar și pentru cei fără calificare, începând cu prima zi de muncă. Astfel, se va elimina perspectiva unor pensii reduse pentru viitorii pensionari, oferindu-le un nivel de trai mai bun după ieșirea de pe piața muncii. În acest sens, în PSD s-a constituit un grup de lucru pentru elaborarea unei propuneri de reglementare, pentru transpunerea în legislația națională a Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Până la finalul anului 2024, PSD se angajează să asigure un mecanism predictibil de majorare a salariilor, respectând prevederile Directivei europene. PSD consideră că trebuie definit un mecanism automat pentru majorarea anuală a salariului minim din România, într-o manieră predictibilă, care să garanteze creșterea nivelului de trai și a puterii de cumpărare pentru toți salariații din România. Creșterea salariului minim la 3.700 de lei va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, conform prevederilor din Directiva europeană. PSD consideră că orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte și în veniturile salariale ale cetățenilor. Este timpul ca fiecare efort și progres din economia noastră să se reflecte în veniturile tuturor.
|
|
|
|
Doamna Raisa Enachi: "Legea evaziunii - când injustiția devine constituțională" Legile sunt ca niște cărți deschise ale societății noastre, iar ultima pagină pe care o întoarcem ne arată o poveste îngrijorătoare despre modul în care justiția și politica se împletesc în detrimentul cetățenilor cinstiți. În timp ce PSD și Curtea Constituțională a României domină scena politică și juridică, o nouă realitate se conturează: hoția devine legalizată, iar obținerea privilegiilor politice distorsionează echilibrul precar al justiției. "Nu mă întreba cum am făcut primul milion", o expresie care pare să devină normă în contextul noii legi din România, generând controverse ample. Legislația, care tratează cu o anumită indulgență evaziunea fiscală sub pragul de un milion de euro, ridică semne de întrebare serioase despre direcția în care se îndreaptă justiția și etica în țară. Prin indulgența sa față de evaziunea fiscală, această legislație nu numai că subminează temeliile justiției, dar ne transformă țara într-un paradis al infractorilor, unde "a fura inteligent" devine o cale de succes. Este inacceptabil! Ce mesaj transmitem noi, legiuitorii, dacă tolerăm astfel de practici? Că furtul și corupția sunt rute acceptabile, atât timp cât ești suficient de abil să te joci cu sistemul? Aceasta nu este România pe care noi dorim să o construim. Nu în numele meu! Acest act legislativ nu este doar un eșec al justiției, este un eșec al moralei și al valorilor fundamentale pe care ar trebui să le promovăm. Când legile protejează infractorii și îi pedepsesc pe cei onești, când furtul devine o metodă "investițională" profitabilă și când corupția este încurajată prin laxitate, atunci suntem pe un drum greșit. Nu putem sta pasivi, în timp ce structurile de corupție se întăresc, subminând țesătura socială și economică a țării noastre. Este datoria noastră, ca reprezentanți ai poporului, să luptăm împotriva acestor nedreptăți și să aducem schimbări semnificative care să refacă încrederea în sistemul de justiție. Fac un apel la toți colegii, indiferent de afilierea politică, să acționăm împreună pentru revocarea acestei legi nefaste. Să punem capăt privilegiilor politice care fac posibilă o astfel de injustiție și să implementăm măsuri ferme împotriva corupției și evaziunii fiscale. Este timpul să reconstruim România pe principii de integritate, justiție și onestitate. Să ne reamintim că suntem aici pentru a servi poporul, nu pentru a ne servi de el. Justiția trebuie să fie egală pentru toți, fără excepții. A venit momentul să schimbăm cursul, să punem binele comun deasupra intereselor individuale și să construim o țară în care fiecare cetățean poate avea încredere că legea îl protejează și îi servește interesele. Astăzi, este constituțional să furi, dar este neconstituțional tot ce ține de bunul-simț politic!
|
|
|
|
Domnul Dan-Constantin Șlincu: Odată cu intrarea PSD la guvernare, în urmă cu doi ani și jumătate, este pentru prima oară când, cu certitudine, putem spune că Moldova va avea autostradă. Vom avea autostrada Moldovei - A7, vorbim de o promisiune care începe să se concretizeze, nu mai este doar un proiect pe hârtie. A7 este finanțată integral din fonduri europene prin PNRR, iar acest lucru arată cât de mult înseamnă apartenența României la Uniunea Europeană și faptul că, prin intrarea PSD la guvernare, avem stabilitate politică, care înseamnă și investiții pentru dezvoltare. Când am hotărât să intrăm la guvernare și să facem această coaliție de guvernare, nu exista niciun metru de autostradă pe autostrada Moldovei, și acum vorbim de aproximativ 150 de kilometri care se vor finaliza anul viitor. Autostrada "Moldovei" - A7 reprezintă pentru noi, cei din regiunea de nord-est, coloana vertebrală de infrastructură rutieră care ar urma să străbată țara de la nord la sud și să lege Moldova de Muntenia. Toate porțiunile se află în lucru din apropiere de Ploiești, de la intersecția cu A3, până la Pașcani, aproape 320 de kilometri. În acest an vor fi deja finalizate mai multe tronsoane. E vorba de 65 de kilometri de autostradă care vor fi deschiși traficului până la finalul lui 2024. Așa cum au putut să vadă toți românii, Guvernul Ciolacu rămâne consecvent și continuă să angajeze investiții de mare anvergură în autostrăzi, care, fără îndoială, vor aduce dezvoltare economică, mai multă bunăstare și vor contribui la reducerea deficitului bugetar. Începe să devină regulă ceea ce era de neînchipuit cu câțiva ani în urmă! Autostrăzi și mari lucrări de infrastructură se execută mai rapid decât în termenul prevăzut, efect atât al îmbunătățirii legislației în materie de către parlamentarii PSD, dar și al ritmului și exigențelor impuse de actuala echipă de la Ministerul Transporturilor.
|
|
|
|
Doamna Elena Stoica: "Preocupare activă a PSD pentru asigurarea accesului universal la serviciile de sănătate" Conducerea social democrată a Ministerului Sănătății este preocupată activ de restructurarea sistemului de sănătate, astfel încât să reușim în cel mai scurt timp posibil reducerea decalajelor existente față de țările europene. În acest sens, intervențiile domnului ministru, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, la întâlnirile și dezbaterile la nivel înalt din cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, desfășurată la New York, s-au concentrat în mod deosebit pe eforturile factorilor de decizie din domeniul sănătății privind accesul universal al pacienților la servicii de sănătate echitabile și de calitate, precum și pe pregătirile necesare abordării crizelor sanitare. În cadrul întâlnirilor, ministrul PSD al sănătății a condus panelul Adunării Generale ONU dedicat tuberculozei, având în vedere inițiativa organizației mondiale privind eliminarea acestei afecțiuni până în anul 2030. În alocuțiunile domniei-sale, Alexandru Rafila a reiterat acțiunile energice ale statelor membre ale ONU în ceea ce înseamnă asigurarea accesului universal la servicii de sănătate, ca fiind o datorie de onoare a tuturor guvernelor țărilor lumii, necesar a fi îndeplinită până în anul 2030. În scopul realizării acestui deziderat, s-a pus accentul pe îndeplinirea obiectivelor conturate în strategia națională de dezvoltare a asistenței medicale primare și a serviciilor specializate ambulatorii. Implementarea acestor politici publice esențiale este cheia succesului îmbunătățirii și modernizării asistenței medicale din România. Mai mult, a fost subliniată importanța diversității în investițiile în domeniul sănătății, care se extinde dincolo de simpla dezvoltare a infrastructurii medicale, până la asigurarea de resurse umane calificate, care nu pot fi înlocuite de progresele tehnologice sau inteligența artificială. Îngrijirea persoanelor bolnave necesită comunicare, empatie, grijă și compasiune mai presus de toate, calități care pot fi furnizate doar de ființe umane, nu de roboți, iar profesioniștii din domeniul sănătății pot face cu adevărat diferența în acest sens. În aceste circumstanțe, este vital ca statul să încurajeze tinerii să aleagă profesiunile medicale și să-i sprijine să profeseze în domeniu, mai ales în zonele mai puțin atractive, izolate și lipsite de asistența medicală primară, unde oamenii au realmente nevoie de îngrijire de specialitate. În țara noastră, dezvoltarea sănătății este un aspect crucial pentru bunăstarea populației, iar oferirea accesului la servicii medicale de calitate este un obiectiv important al conducerii PSD a Ministerului Sănătății. Pentru a ne asigura că toți cetățenii beneficiază de îngrijire medicală adecvată, avem nevoie de o abordare cuprinzătoare, iar sprijinul guvernamental este esențial pentru implementarea unor politici eficiente. Îmbunătățirea infrastructurii medicale este crucială pentru a oferi servicii de calitate, alături de multiplicarea investițiilor în echipamente moderne și tehnologii avansate. În același timp, educația și formarea continuă a personalului medical sunt vitale pentru asigurarea unei îngrijiri de înaltă calitate a pacienților. În plus, colaborarea decidenților sănătății cu instituțiile de învățământ și centrele de cercetare poate aduce beneficii semnificative sistemului. Promovarea unui stil de viață sănătos și prevenirea bolilor sunt alte aspecte esențiale ale îngrijirii medicale, care sunt la îndemâna tuturor. Nu în ultimul rând, campaniile de conștientizare și programele de screening pot contribui esențial la reducerea îmbolnăvirilor și la creșterea speranței de viață a populației. Prin implementarea unor strategii bine gândite și prin investiții adecvate, România poate asigura accesul la servicii medicale de calitate pentru toți cetățenii săi.
|
|
|
|
Domnul Silviu-Titus Păunescu: "România își amanetează viitorul prin împrumuturi!" Guvernarea PSD-PNL a adus numai nenorociri românilor! Iar una dintre acestea, ce va avea efecte nocive îndelungate, este rata imensă a împrumuturilor total aiuristice făcute atât de Guvernul Ciucă, cât și de Guvernul Ciolacu! Zeci de miliare de euro au fost împrumutate, amanetând astfel viitorul acestei țări! Niciun euro, în schimb, nu a mers în investiții, ci numai pentru a rostogoli datorii mai vechi și pentru a finanța aparatul de partid! Principala problemă este că, da, se pot accesa fonduri gratuite de la Uniunea Europeană, dar banii din aceste fonduri trebuie cheltuiți transparent, ei sunt monitorizați, ceea ce, clar, nu convine găștilor politice transpartinice, obișnuite să nu dea niciun fel de explicație pentru cheltuirea banilor! Pe când, atunci când se împrumută în numele nostru, creditorul nu este interesat de cum se cheltuiesc banii, ci de rambursarea lor, cu dobândă, conform graficului! Și așa am ajuns să nu se construiască în România un spital regional nou în 30 de ani, dar să devenim dintr-o țară cu zero datorii, o țară extrem de îndatorată! Anul acesta este unul crucial: avem șansa să scăpăm de o clasă politică vetustă și să recalibrăm destinul României! Să facem asta împreună! Pentru noi și pentru urmașii noștri!
|
|
|
|
Domnul Vasilică Toma: "Promovarea unei justiții mai echitabile" Doresc să vă prezint o propunere pentru îmbunătățirea sistemului nostru juridic și pentru promovarea unei justiții mai echitabile în România. Propunerea este aceea de a modifica Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a Codului penal, pentru a indexa cuantumul minim al sancțiunilor contravenționale în funcție de inflație. În România, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a Codului penal reglementează amenda penală, adică suma de bani pe care un condamnat este obligat să o plătească statului, poate fi o sumă cuprinsă între 10 și 500 RON, și amenda contravențională care are caracter administrativ, iar limita minimă a amenzii contravenționale este de 25 RON, limita maximă fiind reglementată diferențiat, în funcție de prevederile din legislația în vigoare. Având în vedere acest context, se pune problema dacă nu ar trebui să avem o echitate din punct de vedere juridic al egalizării cuantumului minim al sancțiunilor, iar acestea să fie indexate anual, în funcție de gradul de inflație al anului financiar. Astfel, vă propun să reflectăm un moment la importanța unei amenzi contravenționale. Rolul său nu se rezumă doar la impunerea unei pedepse financiare, ci și ca instrument de avertisment și descurajare împotriva comportamentului înșelător, periculos sau ilegal. Chiar dacă inițial o amendă poate părea insignifiantă, este important să recunoaștem că aceasta poate avea un impact mai profund decât pare la prima vedere. Prin modificarea propusă, dorim să menținem echilibrul în societatea noastră și să asigurăm că sancțiunile contravenționale rămân proporționale și eficiente în descurajarea comportamentului ilegal sau contravențional. Indexarea cuantumului minim al sancțiunilor contravenționale în funcție de inflație ar asigura că acestea rămân actualizate în raport cu evoluțiile economice și sociale. Este esențial să ținem pasul cu schimbările din societate și să ne asigurăm că justiția noastră este în concordanță cu realitățile din jurul nostru. Prin această modificare legislativă, nu doar că vom contribui la menținerea unei corectitudini în raport cu evoluțiile economice, dar vom promova și o justiție mai echitabilă. Cu toții suntem responsabili pentru respectarea legilor și pentru menținerea ordinii în societatea noastră. Majorarea amenzilor contravenționale poate servi drept descurajare mai eficientă împotriva comportamentului ilegal sau antisocial și poate contribui la îmbunătățirea calității vieții pentru toți locuitorii. De asemenea, nu trebuie să uităm că veniturile suplimentare generate din amenzi mai mari ar putea fi direcționate către finanțarea serviciilor publice esențiale, cum ar fi îmbunătățirea infrastructurii, asistența socială sau programele de educație și sănătate. Această măsură ar putea avea un impact pozitiv asupra întregii societăți, contribuind la dezvoltarea și îmbunătățirea vieții tuturor cetățenilor. Prin urmare, vă îndemn să sprijiniți această propunere și să adoptăm modificarea normelor actuale pentru a indexa cuantumul minim al sancțiunilor contravenționale în funcție de inflație. Aceasta ar reprezenta un pas important către o justiție mai echitabilă și eficientă în România, și ar contribui la menținerea ordinii și respectului pentru lege în societatea noastră.
|
|
|
|
Doamna Vetuța Stănescu: "Sănătatea hunedorenilor este o prioritate pentru administrațiile liberale din Hunedoara!" Toți oamenii au dreptul la condiții de viață decente, la îngrijiri de sănătate care să vină în întâmpinarea nevoilor lor și la tratament demn atunci când accesează serviciile de sănătate. De foarte multe ori, din păcate, aceste deziderate rămân doar pe hârtie, dar există și exemple de bune practici, de administrații locale care fac o prioritate din infrastructura medicală și modernizarea acesteia, precum și de medici care dovedesc zi de zi altruism, empatie și profesionalism. În județul Hunedoara, comuna Buceș este un astfel de exemplu. În comuna Buceș, în preajma Zilei Mondiale a Sănătății, oamenii au beneficiat de consultații medicale de bază gratuite, grație unei acțiuni organizate de Primăria Comunei Buceș - primar Traian Achim Mărcuș, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Hunedoara - director Delia Băda și Spitalul Clinic Municipal Timișoara - dr. Oprea Maria-Olimpia. Oamenii din județul Hunedoara au dreptul la servicii medicale de sănătate accesibile tuturor, au dreptul la șanse egale, indiferent că locuiesc în zona urbană sau în zona rurală, și tocmai din acest motiv astfel de caravane medicale mă bucură și îmi dau speranța că, prin implicare, putem netezi toate aceste asperități. Sănătatea și educația sunt cele mai importante domenii de care depinde societatea noastră. Faptul că administrațiile liberale din Hunedoara demonstrează zi de zi caracterul prioritar al acestor două ramuri esențiale, nu face decât să mă bucure și să îmi demonstreze că doar PNL le poate administra, la nivel local, așa cum trebuie. Le mulțumesc primarului Traian Achim Mărcuș, doamnei director Delia Băda și echipei de medici condusă de doamna dr. Olimpia Oprea, împreună cu dr. Ovidiu Adam, personalului medical care a luat parte la această acțiune și îi asigur pe locuitorii județului Hunedoara de întreaga mea implicare. PNL Hunedoara este un partener loial pe care te poți baza.
|
|
|
|
Domnul Mihai Weber: "PSD a votat plafonarea dobânzilor la instituțiile de credit" Recent, am fost martori la un moment important în politica românească, unde siguranța socială a românilor a prevalat în fața intereselor stricte economice. Vorbesc despre adoptarea Legii privind plafonarea dobânzilor pentru creditele acordate de instituțiile financiare nebancare (IFN-uri), o lege care marchează un punct de cotitură în relația dintre cetățean și sistemul financiar. Inițiativa legislativă, promovată de colegul nostru, senatorul PSD Daniel Zamfir, și susținută cu fermitate de grupurile noastre parlamentare, atât de la Senat, cât și de la Cameră, constituie un răspuns direct la excesele manifestate în piața creditării persoanelor fizice. Aceste excese, materializate prin aplicarea unor dobânzi care, în unele cazuri, au atins praguri absurde, au generat o vulnerabilitate accentuată pentru cetățenii noștri, în special pentru cei cu venituri reduse. Prin acest act normativ, îndrăznim să ne asumăm responsabilitatea de a pune capăt unui ciclu vicios de exploatare financiară, asigurându-ne că niciun român nu va mai fi subiectul unor abuzuri inacceptabile. Suntem martorii instaurării unei ere noi, în care protecția consumatorului devine un pilon central al politicii economice, iar relația dintre instituțiile de credit și cetățeni se redefinește pe principii de echitate și sustenabilitate. Cu toate acestea, este de neînțeles rezistența și obiecțiile venite din partea unor partide de opoziție, precum USR și AUR. Această opoziție nu doar că evidențiază o lipsă de aliniere la nevoile reale ale cetățenilor, dar ridică și serioase semne de întrebare privind prioritățile acestor formațiuni politice. Trebuie să ne întrebăm, astfel: până unde poate merge lupta politică, când aceasta se desfășoară în defavoarea intereselor cetățenilor pe care pretindem că îi servim? Adoptarea acestei legi reprezintă un pas major în direcția corectă, marcând angajamentul Partidului Social Democrat de a proteja cetățenii împotriva oricăror forme de exploatare financiară și de a construi o societate în care dreptatea și echitatea nu sunt doar ideale, ci realități palpabile. În încheiere, invit toate partidele politice să privească dincolo de divergențele politice și să ni se alăture prin a sprijini măsurile care promovează bunăstarea socială și economică a tuturor românilor. Să nu uităm că, în calitate de reprezentanți ai poporului, suntem aici pentru a servi și a proteja interesele cetățenilor, nu pentru a ne alimenta disputele politice. Este timpul să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor celor care ne-au încredințat destinul lor și să lucrăm împreună pentru un viitor mai bun pentru toți românii.
|
|
|
|
|
|
|
|