Domnul Dumitru Coarnă: Bună dimineața! Mulțumesc, domnule președinte. Declarație politică: "Constituția României nu se negociază!". Doamnelor și domnilor colegi parlamentari, Actuala putere politică reprezentată de Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor și-au propus să contribuie la jefuirea totală a acestei țări. Fără nicio urmă de conștiință sau de rușine forțează adoptarea unor legi care sunt total împotriva interesului națiunii. Aceste legi sunt impuse de la Bruxelles și trebuie să fie adoptate chiar dacă încalcă flagrant Constituția României. De ce? Pentru că trinomul Ciucă-Ciolacu-Hunor este obedient. Și vor să ne transforme și pe noi, și generațiile următoare în slugile Europei. După ce au cedat o parte însemnată din resursele naturale ale României - petrol, gaze, păduri -, acum a venit rândul jafului total. Întreprinderile la care statul român mai are calitatea de proprietar trebuie să fie făcute și ele cadou corporațiilor străine. Evident, printr-o poveste frumoasă, în sensul că România este incapabilă să-și gestioneze propriile resurse, iar corporațiile străine ar fi cele mai potrivite. Trinomul Ciucă-Ciolacu-Hunor, sub conducerea lui Klaus Werner Iohannis, este părtaș la lăcomia corporațiilor: fac cadouri fără remușcare companii precum Salrom, Romsilva, Hidroelectrica și multe altele. Corporațiile, cu sprijinul Bruxelles-ului, au pus ochii și privesc lacome la aceste companii și la profiturile pe care le vor obține în urma acestui cadou. Au și cozile de topor pentru a implementa acest proiect în principalele partide de guvernământ PSD, PNL, UDMR. Sigur, și cu sprijinul USR. Sub masca proiectului de lege, inițiat de Guvernul Ciucă, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, PSD, PNL și UDMR lucrează împotriva interesului național al României și propun Parlamentului să fie complice la această înaltă trădare. Însă acești impostori uită că aceste proprietăți, pe care vor să le facă cadou marilor corporații, sunt bunuri proprietate publică care, potrivit Constituției României, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Și, din acest motiv, ele nu pot fi listate pe piețele reglementate. Mai mult, Constituția României spune cât se poate de clar faptul că proprietatea publică este garantată, ocrotită prin lege și aparține statului. Proprietatea publică nu aparține nici lui Nicolae Ciucă, nici lui Marcel Ciolacu, nici lui Kelemen Hunor, și nici măcar lui Klaus Werner Iohannis. Proprietatea publică aparține României și românilor. Și, cu toate acestea, vreți să le cedați. De ce vreți să fiți complici și părtași la jefuirea și falimentarea României? De ce executați orbește ordinele primite de la Bruxelles, care sunt împotriva acestui neam? De ce vreți să transformați generațiile următoare în sclavii și milogii Europei? Domnilor Klaus Werner Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor, sunteți o rușine pentru România! Demersul vostru nu înseamnă numai cedarea totală a proprietăților aflate în posesia României. Demersul vostru înseamnă încălcarea Constituției pe care ați jurat să o respectați! Pentru toate acestea, domnilor Klaus Werner Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor, în numele poporului român, care mi-a acordat încrederea, vă cer demisia! Dumitru Coarnă, deputat neafiliat, Circumscripția nr. 13 Călărași. Mulțumesc, domnule președinte.
|