Dumitru Coarnă
Dumitru Coarnă
Sittings of the Chamber of Deputies of September 7, 2022
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.113/20-09-2022

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2024-present
2020-2024
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2025 2024 2023
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2022 > 07-09-2022 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 7, 2022

 Relevant paragraphs for the following query: 
Speaker: Dumitru Coarnă

Declarații politice și intervenții ale deputaților: Dumitru Coarnă - declarație politică intitulată Un nou jaf național marca PNL-PSD-UDMR - minorități: Termocentrala Mintia vândută pe 91 milioane de euro unei companii fantomă;

Domnul Dumitru Coarnă:

Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarație politică intitulată "Un nou jaf național marca PNL-PSD-UDMR - minorități: Termocentrala Mintia vândută pe 91 milioane de euro unei companii fantomă".

Termocentrala Mintia a fost vândută pentru 91 de milioane de euro de statul român societății Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding. Licitația publică a avut loc pe 26 august 2022, la care s-a prezentat un singur ofertant, o companie fantomă cu activitate zero în România, care pare a fi înființată special pentru această achiziție.

Vă reamintim că Termocentrala Mintia este compusă din terenuri pe o suprafață de peste 300 ha, construcții, cu bunurile mobile și echipamentele aferente. În prezent, centrala dispune de cinci grupuri energetice destinate producției de energie electrică și termică.

Din primele informații reiese că statul român a organizat un nou jaf național. Numai fierul de la Termocentrala Mintia valorează mai mult decât prețul de achiziție, nu mai vorbim de cei 334 km2, terenul pe care se întinde marele complex energetic hunedorean Termo Mintia.

Ecuația arată în felul următor: Termocentrala Mintia a fost vândută unei companii străine cu 91 de milioane de euro, după ce în prealabil au fost investiți în retehnologizarea sa aproximativ 161 de milioane de euro. Asta da afacere! Pentru achizitorul străin, nu pentru statul român! Statul român pierde din nou bani, pe spatele cetățenilor săi, și face încă un pas spre falimentarea totală a industriei naționale.

Ca să ne liniștim, primim asigurări din partea ministerului de resort că sunt impuse condiții drastice pentru ca o nouă capacitate de producție de 800 MW, mai verde, să ia locul vechilor grupuri care funcționau pe bază de cărbune.

De ce a ales ministrul energiei această metodă de "privatizare" prin închiderea termocentralei? Știm cu toții că cel mai ieftin este să cumperi activele unei afaceri falimentate. Investitorii care au călcat pragul Ministerului Energiei atunci când Termocentrala Mintia era în funcțiune nu au fost viabili, trebuia mai întâi finalizată retehnologizarea grupului de 235 de MW pe bani grei. În schimb, compania câștigătoare Mass Global Energy Rom, controlată de iordanieni și înregistrată în România la 1 mai 2022, se pare că a întrunit condițiile necesare pentru încheierea tranzacției.

În cazul în care acești investitori fantomă nu își vor îndeplini obligațiile asumate prin contract, Mintia va fi istorie, la fel cum s-a întâmplat cu toată industria românească.

O soluție inteligentă ar fi fost transformarea Termocentralei într-un proiect prietenos cu mediul. În felul acesta s-ar fi produs energie cu grupul proaspăt retehnologizat, după modelul german de exemplu, până când centrala pe gaze sau parcurile fotovoltaice ar fi fost construite și puse în funcțiune.

Din declarațiile președintelui Mass Group Holding, rezultă că investițiile în modernizarea și dezvoltarea Centralei Mintia se vor ridica la peste 1 miliard de euro și vor include dezvoltarea capacității de producție, adaptarea la noile standarde europene și trecerea la producția de energie electrică din surse regenerabile care să conducă la neutralitate climatică până în anul 2050.

Ce vedem noi, de fapt, este trădare națională! Vindem resurse naționale valoroase unor companii străine înființate peste noapte, pe care le răscumpărăm ulterior la suprapreț. Concluzia este una singură: companiile străine câștigă, iar Guvernul român, din păcate, lucrează în slujba acestor companii străine.

Dumitru Coarnă, deputat independent, Circumscripția nr. 12 Călărași.

Mulțumesc, domnule președinte.

       

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 22 january 2025, 18:50