Domnul Dumitru Coarnă: "Proiectul de lege privind organizarea și funcționarea SRI, un pas periculos spre dizolvarea democrației" Proiectul de lege pentru organizarea și funcționarea SRI, asumat atât de președintele României, cât și de premier ca pe o primă variantă care urmează să sufere unele modificări, conține numeroase prevederi neconstituționale sau de-a dreptul abuzive. Ceea ce se urmărește de fapt este ca atribuțiile tuturor sistemelor de interceptare din țară să fie concentrate în mâna unui singur grup de oameni care pot transmite, la un moment dat, informații către altă țară sau alt grup de interese, în totală contradicție cu interesul național. Conform art. 14 din proiect: "Serviciul poate iniția proiecte de acte normative care au legătură cu domeniul său de activitate". Prin acest articol, SRI ar dobândi drept de inițiativă legislativă, în condițiile în care, în prezent, nici Parchetul General și nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu dispun de asemenea prerogative. De altfel, același articol încalcă Constituția, din moment ce legea fundamentală prevede, în prezent, că au drept de inițiativă legislativă doar Guvernul, Parlamentul și minimum 100.000 de cetățeni care semnează împreună un proiect. Ca o consecință imediată, instituții principale ale statului și-ar pierde prerogativele și ar ajunge subordonate serviciilor secrete. Este evident că proiectul a fost gândit de instituțiile care urmează să fie beneficiarele acestei legi. Adoptarea unei astfel de legi ar genera un conflict de interese foarte mare, având în vedere că instituțiile de siguranță națională trebuie să rămână sub controlul Parlamentului sau al altor instituții democratice. Acest lucru se dorește a fi dizolvat prin noul proiect de lege, din moment ce SRI și SIE ar fi practic scoase complet de sub autoritatea statului. Legea ce ni se pregătește pune bazele unei dictaturi periculoase și duce la dizolvarea treptată și atent planificată a democrației. În linii mari, punctăm doar câteva idei care stau la baza proiectului de lege: Ofițerii SRI vor avea atribuții de organe de cercetare penală, nu vor răspunde în fața procurorilor și nu vor putea fi anchetați decât cu acordul expres al președintelui țării sau al CSAT; Interceptările telefonice vor fi mult mai ușor de realizat prin modificarea condițiilor în care se acordă MSN (Mandatul de Siguranță Națională); SRI nu va mai fi supus controlului Parlamentului, căruia nu va mai trebui să-i dea raportul, generându-se astfel o încălcare gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale individului. Peisajul general actual se prezintă astfel: tindem spre un stat condus de servicii și de politicieni care vin să ceară votul cetățeanului, deși în realitate nu vor mai avea un cuvânt de spus. Încotro ne îndreptăm și cum arată noua democrație la care vom fi nevoiți să ne adaptăm?
|