Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2022 > 08-06-2022

Ședința Camerei Deputaților din 8 iunie 2022

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Dumitru Coarnă

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.11 Dumitru Coarnă - declarație politică intitulată "Termocentrala Mintia, vândută în bloc, la un preț de 91,23 milioane de euro";

Domnul Dumitru Coarnă:

Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarație politică intitulată "Termocentrala Mintia, vândută în bloc, la un preț de 91,23 milioane de euro".

Termocentrala Mintia va fi scoasă la vânzare în bloc, pe data de 15 iulie 2022, licitația publică urmând să plece de la un preț de 91,23 de milioane de euro, exclusiv TVA. Printre condițiile impuse de Ministerul Energiei companiei care va achiziționa termocentrala se află și obligativitatea realizării unei noi capacități energetice de 800 MW/h în bandă pe gaz metan și energie regenerabilă, până la sfârșitul anului 2026.

Într-un comunicat transmis de societatea "Expert Insolvență" SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA, se precizează că prețul total de pornire al licitației care va avea loc în 15 iulie 2022 este de 91,23 de milioane de euro, exclusiv TVA.

În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitația fi va reluată în data de 29 iulie 2022, apoi în 12 august și, ulterior, în 26 august 2022, în aceleași condiții de preț și locație.

Condițiile de valorificare a acestui activ au fost aprobate de adunarea creditorilor Societății Complexul Energetic Hunedoara, în cadrul ședinței convocate de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022.

De asemenea, în comunicatul administratorului judiciar se arată că prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea.

Discursul public este evident axat pe ideea că Termocentrala Mintia trebuie să se adapteze noilor standarde europene, prin care se urmărește trecerea de la producția de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile.

Termocentrala Mintia face parte din Complexul Energetic Hunedoara și este compusă din terenuri în suprafață de 329,8 ha, construcții, bunuri mobile și echipamentele aferente. Activitatea acesteia a fost oprită în martie 2021 din lipsa cărbunelui, iar personalul a fost disponibilizat.

Se vinde, deci, Termocentrala Mintia pentru suma de 90 de milioane de euro, cu mențiunea că centrala are o putere instalată de 1285 MW/h, compusă din 5 grupuri a câte 210 MW/h și unul de 235 MW/h.

Ce nu se spune este că grupul de 235 MW/h este nou, proaspăt achiziționat, iar unul dintre grupurile de 210 MW/h e recent modernizat și a costat Guvernul României o grămadă de bani. Asta s-a întâmplat până să se închidă termocentrala, costurile plătite pentru modernizare din bugetul public fiind consistente. Iar acum se privatizează. Oare de ce? Prețul de plecare al vânzării este în jur de 90 de milioane de euro și de cumpărat se va cumpăra, probabil, la jumătate, dacă nu cumva pe gratis.

Jocurile de culise nu le cunoaștem. Cert este însă că și această afacere urmează schema clasică, în sensul că Termocentrala Mintia va fi vândută la un preț subevaluat, iar ulterior, noul proprietar o să revândă grupul cel nou de 235 MW/h cu 200, 300 de milioane de euro, iar grupul modernizat de 210 MW/h cu 100, 150 de milioane de euro. În concluzie, noul proprietar va cumpăra Termocentrala Mintia cu 90 de milioane, fiind revândută, probabil, ulterior, cu o sumă de peste 400 de milioane de euro. Profitul, ușor de calculat pentru oricine, va îmbogăți noul cumpărător, în detrimentul statului român.

Concluzia este una singură: companiile străine - iar Guvernul român este în slujba lor.

Mulțumesc, domnule președinte.