Plen
Ședința Camerei Deputaților din 13 mai 2020
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/03-06-2020

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2020 > 13-05-2020 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 13 mai 2020

19. Dezbaterea Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (PL-x 251/2020) (adoptat prin vot electronic la distanță)
 
consultă fișa PL nr. 251/2020

Domnul Florin Iordache:

Stimați colegi,

Vă rog să luați loc, să putem începe.

(Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.)

Imediat, domnule lider.

(1. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; PL-x 251/2020.)

Am primit Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.

Rog Secretariatul General să distribuie câte un exemplar și liderilor grupurilor parlamentare, să putem începe dezbaterile.

Procedură, domnul Simonis. Da?

Vă rog.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Stimați colegi,

Domnule președinte,

Am rugămintea de a invita liderii grupurilor parlamentare la tribună pentru a discuta procedura prin care vom supune votului un amendament admis în Comisia juridică, acel amendament mult discutat, care este neconstituțional și care stabilește că această lege cu privire la starea de alertă va intra în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial, și nu la 3 zile de la data publicării, așa cum este în Constituție și este foarte clar scris.

Prin urmare, vă rog să facem o pauză, să invităm liderii grupurilor și să găsim formula prin care vom supune la vot și vom respinge acest amendament. (Consultări.)

Mulțumesc, domnule președinte.

În unanimitate de voturi Comitetul liderilor a hotărât că articolul la care am făcut referire, aflat la poziția 161, va fi supus votului, deși este amendament admis și, de asemenea, am agreat un termen de 15 minute pentru a dezbate amendamentele respinse.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Roman.

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Am luat cuvântul în calitate de inițiator al acestui amendament, și, în urma discuțiilor din Comitetul liderilor, înțeleg că opiniile juridice sunt diferite, înțeleg că există posibilitatea ca Avocatul Poporului să aibă o acțiune adresată Curții Constituționale, în baza acestui amendament, și atunci cred că trebuie să avem grijă ca întreg corpul legii să fie pe deplin constituțional și să nu avem motive de atac la Curtea Constituțională. Și, prin urmare, cred că Guvernul va trebui să găsească în continuare cele mai bune soluții pentru ca starea de sănătate a populației să fie în prim-plan.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dacă mai sunt intervenții pe procedură? Nu mai sunt intervenții pe procedură.

Dau cuvântul...

Cine citește raportul?

Doamna Moagher, vă rog. Din partea Comisiei juridice, doamna Laura Moagher, vă rog, prezentați raportul.

Doamna Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher (de la tribună):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raport asupra Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În temeiul dispozițiilor art. 94 și art. 114 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă în ședința din 12 mai 2020.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea pe durata stării de alertă, declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale.

Membrii Comisiei juridice au examinat această inițiativă legislativă.

În urma examinării inițiativei legislative și a documentelor anexate, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului cu amendamente admise.

De asemenea, s-a hotărât, prin vot, ca Departamentul Legislativ să fie împuternicit să efectueze toate corelările de tehnică legislativă.

În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și, în plus, dumneavoastră trebuia să anunțați faptul că este procedură de urgență și am stabilit timp de dezbatere 15 minute. Ca să știm.

Începem și dau cuvântul... și rog fiecare grup parlamentar să-și nominalizeze pentru intervenții...

La dezbateri generale.

Domnule Victor Ponta, doriți acum? Vă rog.

Domnul Victor-Viorel Ponta (din sală):

Stau la rând!

Domnul Florin Iordache:

Păi, stați la rând după cine?! Vă rog.

Domnul Victor-Viorel Ponta (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Mă bucur că pot să vorbesc primul, probabil în baza faptului că suntem singurul grup, Grupul PRO România, care am anunțat că vom vota împotriva acestui proiect de lege și e normal să ascultați și argumentele noastre.

În primul rând, vreau să felicit toți liderii de grup care, în urmă cu câteva momente, au decis să revenim asupra acelui articol, neconstituțional, evident, care spunea că legea intră în vigoare mai repede decât prevede Constituția, în trei zile. E un prim semn de normalitate.

Însă consider și eu, și colegii mei din PRO România că, prin această lege, procedăm greșit. În primul rând față de oameni, pentru că românii, după 60 de zile de stare de urgență, sunt suficient de responsabili, de conștienți de pericole, dar și de faptul că trebuie să reluăm activitatea economică normală. Fără economie, consecințele restricțiilor vor fi mult, mult mai dure decât tot ce ne-am imaginat și ceea ce am trăit în 2010.

Cred că un stat, statul român, care tratează toți cetățenii ca pe niște copii mici care nu vor să înțeleagă și pe care trebuie mereu să-i ții cu amenzi, cu sancțiuni, cu restricții, este o abordare total, total greșită și din punctul nostru de vedere soluția corectă era aceea de a opri această abordare mult, mult prea restrictivă și, dimpotrivă, de a veni, prin această lege, cu măsuri concrete de sprijin pentru persoanele vulnerabile și vulnerabilizate în această perioadă, pentru cei care au rate la bancă, pentru cei care nu au venituri sau șomajul tehnic nu le ajunge, pentru firmele românești care sunt aproape toate în pragul falimentului, pentru toți cei care așteaptă în acest moment un proiect clar de repornire a României.

Din păcate, această lege pe care astăzi o supuneți la vot nu repornește România, ci păstrează România într-o stare, așa, de amorțeală, într-o anestezie generală și într-un haos în care oamenii nu știu exact ce au voie și ce nu au voie să facă. Nimeni nu știe în acest moment - ieșim din țară, nu ieșim din țară, intrăm în carantină, nu intrăm în carantină, deschidem terase, nu deschidem terase. Dar știm un singur lucru: că statul ne consideră iresponsabili pe toți, românii, și că vrea să ne protejeze împotriva voinței noastre.

Repet, cred că sunt, în această țară, majoritatea absolută oameni liberi, oameni cu capul pe umeri, oameni care au înțeles că este o chestiune serioasă pandemia de COVID-19, dar care au înțeles că trebuie să-și facă datoria față de ei înșiși și de familia lor, în primul rând protejându-i, și după aceea mergând la muncă, repornind economia. Lucrul acesta nu se întâmplă prin prezenta lege, și din acest punct de vedere noi vom vota împotrivă pentru că nu este o lege care să-i ajute pe oameni.

Este însă o lege care dă din nou foarte multe puteri Guvernului, un Guvern pe care noi, cei de la PRO România, nu l-am votat, un Guvern pe care nu l-am considerat suficient de eficient și de capabil în aceste 60 de zile și, ca să vorbesc pe înțelesul tuturor, dăm mai multe puteri unui Guvern care spune că dacă strănutați, vi se face dosar penal. Eu cred că trebuia să dăm mai puține puteri unui asemenea Guvern. Cred că rolul Parlamentului era să restricționeze un asemenea Guvern. Cred că rolul nostru, al parlamentarilor, era acela de a fi de partea oamenilor, și nu de partea Guvernului.

Evident că grupul nostru nu poate influența rezultatul final al votului, în momentul în care principalele grupuri votează pentru această lege. Dar așa cum am considerat că este greșit să prelungim starea de urgență fără a avea măsuri economice de repornire și am votat împotrivă, dumneavoastră ați votat pentru - România e ultima țară care încă are o economie blocată -, cred că trebuia și trebuie să fie și oameni care au o altă opinie și o susțin aici, în Parlament, și o susțin prin vot.

Vom vota împotriva acestui proiect, chiar dacă s-au făcut amendamente care în anumite puncte îndreaptă cât de cât proiectul de lege, însă ideea legii de a da mai multă putere Guvernului și de a restricționa în continuare românii este o idee greșită și vom vota împotrivă.

Vă mulțumesc că m-ați ascultat, că mi-ați dat voie să vorbesc și sper să trăim în continuare într-o țară în care și cei care gândesc altfel decât majoritatea au dreptul să se exprime, să voteze și să-i convingă și pe alții.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Vă rog, faceți legătura cu domnul Cătălin Drulă, reprezentantul USR.

Se pregătește domnul Florin Roman, apoi, din partea PNL.

Domnul Cătălin Drulă (prin audioconferință):

Mulțumesc, domnule președinte.

Întreg procesul de elaborare a acestei legi și ce s-a întâmplat ieri și astăzi în Parlament arată ca un fiasco, ca o secvență de bâlbe, după cum ne-a obișnuit acest Guvern în ultimele două luni din această criză.

L-am avertizat, într-o discuție, chiar direct, pe domnul Ludovic Orban, în februarie, că Constituția este foarte clară - drepturile și libertățile pot fi restrânse doar prin lege. Nu prin ordonanță de urgență, nu prin alte acte emise de Guvern, nu prin ordine de ministru și așa mai departe.

Iată că primim această lege în ceasul al treisprezecelea, prea puțin timp pentru ca ea să intre în vigoare conform Constituției, la încheierea stării de urgență.

Și s-a încercat astăzi, în Parlament, ceva halucinant. Adică un amendament care încălca explicit Constituția. Constituția prevede că orice lege intră în vigoare la minimum 3 zile de la data publicării. Eventual, la mai multe zile, dacă așa dorește legiuitorul.

S-a dorit să intre în vigoare instantaneu - amendament PNL, acceptat tacit de PSD în comisie. Să nu ne ascundem după deget, există o complicitate.

Și, de fapt, gestionarea acestei crize de sănătate se face cu ochii doar pe sondaje, nu cu ochii pe sănătatea populației. Cum facem să ieșim mai bine noi sau cum facem să ieșiți mai bine voi.

Este o preocupare excesivă pentru puncte electorale și o dominație a populismului asupra rațiunii și profesionalismului. Pentru că dacă Guvernul ar fi fost profesionist, ar fi trimis din vreme acest proiect de lege, astfel încât să nu-l dezbatem în câteva minute, pe holuri.

De asemenea, încheierea stării de urgență, mâine, ca punct fix în evoluția cronologică - gata, pe 15 mai s-a încheiat starea de urgență - este strict un obiectiv personal al președintelui Iohannis, nu este ancorat într-o logică anume.

Putea continua starea de urgență poate două zile, sau poate două săptămâni, sau poate o lună, dacă situația de sănătate publică o impune, cu mai puține restricții, poate chiar fără restricții deloc, poate doar cu restricții în acele focare, dacă le mai avem, și sperăm să nu le mai avem.

S-a dorit înlocuirea - ca să se livreze mai mult ca o victorie pentru puncte electorale - s-a dorit înlocuirea cu această stare de alertă care este o noțiune mai degrabă inventată. Constituția nu prevede o stare de alertă, prevede doar starea de urgență, ca o stare excepțională în care se pot restrânge libertățile cetățenești. Și acum ne întoarcem toți, ne contorsionăm, ca să lucrăm în jurul acestui punct impus în mod arbitrar și electoralist de guvernare și de președinte.

Iată că vor rămâne 3 zile - din motive obiective, constituționale - neacoperite nici de starea de urgență, nici de această lege.

Mă întreb, ce va face președintele? Probabil că dacă se dorește în continuare restrângerea drepturilor - și aici e un semn de întrebare, l-a ridicat antevorbitorul meu -, trebuie să ne gândim rațional.

Dar dacă e nevoie de restricții asupra drepturilor pe care le avem în mod normal, acela de liberă circulație, de întrunire și așa mai departe, atunci probabil că ar trebui prelungită pe aceste 3 zile starea de urgență. Va face președintele acest gest sau oare nu dă bine la conferința de presă de la ora 18,00 sau 19,00? Nu știm.

Din păcate, repet, suntem într-o logică mult prea mult cu ochii la sondaje și la electoral. Temele importante ale zilei sunt privite în termeni de cartofi fierbinți și gestionarea cu adevărat a crizei de sănătate, mai ales a celei economice, cade undeva în planul 2. Proiectele sunt făcute pe genunchi, fie aruncate în Parlament și amestecate și acolo, și cu niște teme naționaliste - cu furatul Ardealului și cu alte lucruri, ca să asezonăm, așa, într-un ghiveci din care populația nu mai înțelege nimic.

Asta nu arată ca o țară guvernată, în momentul de față!

Și arăt cu degetul și la guvernarea PNL și la PSD, care a fost 3 ani la putere și care are încă o mare parte din Parlament, aproape o majoritate, atunci când se asociază periodic cu domnul Ponta.

USR este în afara acestor jocuri. USR se gândește cu adevărat la cum să facem bine pentru țara asta. Și asta ar trebui să-i preocupe pe toți politicienii.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

În continuare, domnul Roman, aveți 5 minute, din partea Grupului PNL.

Se pregătește domnul Varujan Pambuccian, prin telefon, să faceți legătura.

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor colegi,

Cei care mă cunoașteți ați văzut că în ultimele zile am fost mai temperat, tocmai pentru că am încercat să abordăm această discuție din punctul de vedere al opiniei specialiștilor, și nu din punct de vedere politic.

Am înțeles, de la domnul Ponta, poziția clar exprimată de PRO România.

L-am ascultat pe antevorbitorul de la USR și n-am înțeles nimic. Pentru că, dincolo de povești și de atacuri la adresa Partidului Național Liberal și a președintelui Iohannis, în aceeași linie cu PSD, n-am auzit care este și poziția politică a USR. Pentru că mă așteptam să anunțe, colegul meu, vot pentru, împotrivă sau abținere, așa cum se obișnuiește.

Practic, constat că în ultima vreme sunt mai populiști și mai iresponsabili în declarații chiar decât cei de la PSD.

Stimați colegi,

Astăzi, când am venit spre Parlament, vă dau cuvântul meu de onoare că mă gândeam la ceea ce am primit de la Senat și parcă retrăiam momentul începutului tragediei acestei pandemii, în Italia. La momentul respectiv, dacă vă amintiți, deși au avut cazuri anunțate în acea săptămână, nu au luat niciun fel de măsură până când s-a încheiat discuția pe... și participarea la Festivalul de la Veneția, unde premierul italian a cedat presiunilor industriei turismului și echivalentului industriei HoReCa din România. Și, practic, au lăsat totul la liber, i-au lăsat să se adune în piață, i-au lăsat să intre în hoteluri, să intre în restaurante, și rezultatul îl cunoaștem cu toții. Italia, din păcate, a ajuns într-o situație fără precedent în istoria acestei țări.

Cam așa sunau lucrurile și după ce ieri acest proiect a venit de la Senat.

Din fericire, prin responsabilitate - și aici vreau să mulțumesc tuturor colegilor care au dat dovadă de responsabilitate -, am lăsat politica asta, de tip bășcălie USR, la o parte și am discutat, la modul serios, că aceste restricții nu pot fi eliminate total. Că nu putem să facem aceleași greșeli pe care le-au făcut italienii și spaniolii, care zburdau liberi pe străzi, la evenimente, la concerte, în diferite locuri publice, pentru ca după ceva vreme să-și plângă zecile de mii de morți.

Din acest motiv cred că astăzi, prin reintroducerea măsurilor de restricție și a sancțiunilor, am făcut ceea ce trebuie. Nu pentru partidele noastre! Am făcut ceea ce trebuie, pentru acei români care timp de două luni de zile au suportat cu stoicism aceste sancțiuni, aceste măsuri de restricție, această perioadă dificilă pentru toți, cu un singur gând - să încercăm să evităm numărul deceselor, să încercăm să evităm numărul îmbolnăvirilor.

Partidul Național liberal a ținut cont de sfatul specialiștilor și a luat măsuri dure, chiar nepopulare, încă de la început. Asta, apropo de tovarășul de la USR care ne vorbea despre sondaje.

Da, ne-am asumat acest risc pentru că mai importantă decât sondajele este viața oamenilor, stimați populiști.

Vreau să vă mai spun un lucru. În timp ce dumneavoastră v-ați clădit un mesaj public pe atacarea unui Guvern care a luptat necontenit, zi și noapte, pentru a limita numărul victimelor, în timp ce acest Guvern - care nu a fost învățat, că n-a mai fost lovit de o asemenea situație - a făcut tot ce este posibil omenește pentru ca astăzi să vorbim de mult mai puține victime decât în țări cu sistem medical puternic precum în Italia, Germania, Anglia, ce doriți dumneavoastră, am luat aceste măsuri tocmai pentru că nu ne-am uitat la sondaje.

Știm că nu suntem foarte plăcuți, dar am făcut ceea ce specialiștii ne-au spus că trebuie. Ne dorim, la fel de mult ca și dumneavoastră, să repornim economia cât mai repede, dar nu cu iresponsabilitate și doar pentru a folosi tribuna Parlamentului pentru atacuri politice mizerabile.

Îi întreb pe populiștii de la USR. Vă asumați viitoarele decese din România, pentru ceea ce ați propus, stimați populiști?

Când o să aveți măcar o zi de guvernare în țara asta, o să fim de acord să veniți să ne spuneți ce avem de făcut. Și nouă și altora.

Vreau să vă mai reamintesc, stimați colegi, momentul 26 februarie, când România a înregistrat primul caz de COVID și Spania - două cazuri de COVID. (Vociferări.)

Da, domnule coleg, știu că nu vă place. Și multora nu le place că acest Guvern nu și-a frânt gâtul, politic, așa cum poate v-ați fi dorit. Dar trebuie să apreciați, inclusiv și dumneavoastră, chiar cei care priviți cu răutate la lucrurile acestea, că cel mai important lucru este că la ora actuală Spania are 30.000 de decese, iar în România suntem la un număr mult mai redus. De ce? Pentru că s-au luat măsuri. Pentru că am închis școli, am închis grădinițe, am oprit transportul aerian, feroviar, am luat cele mai dure măsuri încă de la bun început.

Astăzi adoptăm un proiect de lege necesar pentru România. Nu pentru Partidul Național Liberal, nu pentru PSD, nu pentru USR sau mai știu eu cine. Adoptăm un proiect de lege pentru a-i proteja pe români.

Iar celor care vor continua să se urce cu picioarele pe suferința românilor, pe cadavrele celor decedați, doar pentru a câștiga voturi, așa să le ajute Dumnezeu, la fiecare!

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Vă rog, faceți legătura cu domnul Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităților naționale.

Urmează domnul Alfred Simonis, reprezentantul PSD.

Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferință):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Nu sunt surprins de felul în care au mers până acum discuțiile.

Sunt însă foarte mulțumit de faptul că am scăpat de un stres care ținea de neconstituționalitatea unui articol, și pentru asta vreau să le mulțumesc tuturor colegilor, din toate partidele, care au înțeles că este foarte important să stăm cât mai aproape de Constituție.

Sigur că așa cum se prezintă în momentul de față acest proiect este ca și cum am fi în fața unei balanțe. Pe un taler stătea neconstituționalitatea intrării în vigoare, așa cum era ea prevăzută. Pe celălalt taler stătea faptul că Guvernul a întârziat nepermis cu această lege. Aici lucrurile am reușit să le aducem la normal.

Acum pe un taler stă faptul că angajatorii - fie că e vorba de stat, fie că e vorba de privat - primesc puteri discreționare. După părerea noastră, anormal de discreționare. Pe talerul celălalt stă riscul de îmbolnăvire a populației și riscul ca spitalele să nu mai facă față.

Pe un taler am pus și noi două amendamente pe care aș vrea să le ascultați cu atenție.

Unul dintre ele se referă la cei pe care îi obligăm prin legea aceasta să poarte mască, dar starea lor de sănătate nu le permite lucrul acesta.

Nu ați vrut să-l acceptați în comisie. Poate îl acceptați în plen.

În partea cealaltă a talerului stă din nou riscul ca populația să se îmbolnăvească și să avem morți pe conștiință.

Am auzit aici vorbindu-se despre impactul economic. Noi am venit cu soluții, le-am prezentat - unele dintre ele, nu pe toate, public, dar două dintre ele, cel puțin, le-am prezentat luni.

Lucrurile acestea nu sunt lucruri în care să spunem, vai, ce rău e și hai la lupta cea mare! Nu rezolvăm așa lucrurile. Lucrurile acestea le putem rezolva doar discutând rațional.

Nu vreau să intru în amănunte. Nu vreau să discut despre structura economiei românești, aici. Nu vreau să spun că în unele situații nu avem soluție. De exemplu, cazul HoReCa. Avem de ales între a da drumul la HoReCa și a lăsa, nu știu, restaurante, să spunem, să funcționeze o săptămână, după care să le închidem iar, pentru că a crescut foarte mult numărul îmbolnăvirilor.

Deci lucrurile acestea nu putem să le tratăm ca, așa, un fel de revoluție în care ieșim cu pieptul înainte în fața gloanțelor. Nu, lucrurile acestea trebuie să le tratăm extrem de rațional și de calculat.

Noi am făcut calculul acesta. Am vrea foarte mult să ascultați amendamentele noastre, și dacă credeți că ele trebuie trecute, să le treceți.

Dar, dincolo de lucrul acesta, vom vota pentru că aici este o chestiune de responsabilitate față de vieți, și noi responsabilitatea aceasta o avem.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Simonis.

În continuare, se pregătește domnul Benedek Zacharie, din partea UDMR.

Vă rog.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte.

Mă emoționez. Era să strănut. Doamne ferește, îmi făcea dosar penal ministrul de interne!

Stimați colegi de la PNL,

Apreciez mulțumirile făcute la adresa parlamentarilor responsabili, însă mă întreb cât va mai dura până când președintele Iohannis, premierul Orban sau alți reprezentanți de marcă ai PNL vor acuza din nou și vor jigni parlamentarii PSD și ai altor grupuri parlamentare? Pentru că am mai primit aceste mulțumiri și acum 3 săptămâni, și acum două luni, și acum o lună, de câte ori ne-am comportat responsabil.

Din păcate, cu dumneavoastră, când vă convine ce votăm, suntem responsabili, iar când nu vă convine, suntem cum ne-ați catalogat mai devreme.

V-am auzit discutând despre măsurile concrete pe care acest Guvern le-a luat.

Eu vă reamintesc că, în 12 martie, Vasile Cîțu fugea de aici, din Parlament, ca un laș, iar astăzi, după 3 moțiuni simple care au trecut în Parlament și după nu mai știu câte avize negative, este în poziția de ministru al finanțelor. În timp ce România avea informații din octombrie sau noiembrie despre intensitatea și gravitatea acestui virus.

V-am auzit că este extrem de necesară repornirea economiei.

Păi, președintele României spunea ieri că economia nu trebuie repornită, pentru că n-a fost oprită niciodată, ci că trebuie revigorată. Interesant!

Acest proiect de lege cu privire la încuviințarea, mă rog, crearea cadrului legal pentru starea de alertă a fost un proiect trimis de Guvern. Prost. Stă dovadă faptul că, pe lângă grupurile PSD, USR și celelalte grupuri parlamentare care au formulat amendamente, sunt multe amendamente formulate de parlamentari ai PNL, ceea ce demonstrează faptul că acest proiect a fost unul slab.

Practic, prin acest proiect prelungiți starea de urgență, voiați să prelungiți starea de urgență, numind-o stare de alertă. Mari modificări nu erau. De "relaxare", așa cum spuneați dumneavoastră. Impuneți aceleași îngrădiri ale drepturilor și libertăților oamenilor.

Vreau să fie o chestiune foarte clară. Astăzi Parlamentul nu decretează stare de alertă. Astăzi Parlamentul creează un cadru legislativ prin care Guvernul, indiferent cum s-o chema acela, poate, în cazul în care este nevoie, să instituie stare de alertă.

E adevărat că au trecut 3 săptămâni, aproape, de când ați anunțat că nu veți prelungi starea de urgență. N-ați făcut nimic pentru a testa românii, iar acum ne anunțați tardiv că de la 1 iunie începe testarea în masă.

Din cauza incompetenței Guvernului Orban și a faptului că a trimis târziu la Parlament această lege, vom avea 3 zile, în România, de vid COVID legislativ, dacă îmi permiteți, pentru că nu se va putea implementa niciun fel de restricție.

Cine va răspunde pentru prostia Guvernului, de săptămâna trecută, când nu a avut înțelepciunea de a trimite la Parlament un proiect care putea fi dezbătut, săptămâna trecută sau poate săptămâna aceasta, luni, astfel încât să parcurgem toate termenele constituționale, și de vineri sau de joi noaptea să intre în vigoare acest proiect, în măsura în care doriți ca starea de alertă să se și întâmple?

V-ați prins de această prostie și ați încercat un amendament, în Comisia juridică, amendament despre care l-am auzit pe cel de la USR spunând că a fost un acord tacit al celor de la PSD.

Țin să vă reamintesc - poate nu știați, domnule lider al grupului, mă rog, stimați membri ai Grupului USR -, USR s-a abținut la acel amendament, în Comisia juridică, n-a fost contra, s-a abținut.

V-ați prins de prostie și ați făcut un amendament clar neconstituțional, prin care încercați să intre în vigoare de îndată, ceea ce ar fi creat din nou mari probleme.

O dată - posibilitatea de a contesta la CCR și, evident, a trece ușor, de pe scaun, această contestație.

Pe de altă parte, ce s-ar fi întâmplat cu toate măsurile luate de Guvern în cele 3 zile în care legea n-ar fi trebuit să fie în vigoare și, practic, ar fi fost din cauza acelui amendament?

Bine că am agreat cu toții ca acesta să fie eliminat și am scăpat de această presiune.

Dincolo de acestea, astăzi - mă rog, astăzi și ieri -, a trebuit să corectăm ticăloșiile pe care Guvernul le-a pus în acest proiect.

Guvernul nu poate prelungi discreționar starea de alertă atât cât vrea.

De acum înainte nu puteți să vă folosiți de pandemie pentru a da tunuri financiare, pentru a angaja politruci și chelneri pe posturi de directori.

De acum înainte Parlamentul va încuviința sau nu starea de alertă și va modifica, în cazul în care va considera necesar, această hotărâre pe care o veți da, probabil, săptămâna viitoare.

De asemenea, Guvernul a vrut să aibă control absolut și netransparent pe fondurile publice, de aceea ați prelungit și în starea de alertă achizițiile fără licitație - fără licitație - pentru orice tip de produs, indiferent dacă este de maximă necesitate sau nu.

Păi, eu înțeleg că trebuie să achiziționăm materiale sanitare, produse, echipamente sanitare în regim de urgență, dar chiar puteți cumpăra și limuzine, în starea de alertă, pentru că aveți dumneavoastră această posibilitate de a cumpăra prin procedură de achiziție directă?

V-am introdus posibilitatea de a plafona prețurile la produsele medicale. Înțeleg că vă bateți joc de oameni și îi obligați să poarte măști, din 15 sau din 17, de când puteți institui starea, fără să luați în calcul faptul că prețul unei măști, probabil, de săptămâna viitoare, din nou va începe să crească și va fi de 4-5 ori mai mare, pentru că va crește cererea foarte mult.

Cum puteți să impuneți unui pensionar care câștigă 700-800 de lei să poarte o mască pe zi, cel puțin, în condițiile în care o lună are 30 de zile? Cine suportă costurile acestor echipamente?

Guvernul a venit din nou cu amenzi aberante - 30.000 de lei amendă dacă ai întârziat cu un minut peste ora în care ai dreptul să ieși din casă.

Păi, cum puteți să-i dați aceluiași pensionar de care vă vorbeam o amendă de 30.000 de lei?

Eu știu că în vilele de protocol, unde stați voi, cei de la Guvern, vi se pare poate puțin. Vă spun că în România reală e o sumă colosală! (Vociferări.)

Era. Am corectat acest lucru. Amenzile au fost mult diminuate.

Și o vom face în continuare, dacă se vor întâmpla astfel de măsuri și în starea de alertă.

Guvernul a încercat să folosească această stare de alertă și pentru a-și servi clientela de partid. Ați angajat 12.000 de "pile", folosind ca pretext pandemia.

Acum vreți să numiți în funcții publice oameni care nu sunt funcționari publici.

Ați vrut asta, însă noi am modificat, în comisiile parlamentare, și plenul Camerei va vota astăzi proiectul în forma corectată.

Stimați colegi,

Un președinte al României care se comportă ca un președinte al Partidului Național Liberal și un Guvern extrem de incompetent ne-au pus astăzi în situația ingrată de a avea această lege în forma în care au prezentat-o cu întârziere.

Ca om politic sunt extrem de revoltat că acești oameni conduc România și că au puterea discreționară de a lua tot felul de decizii aberante, însă ca cetățean și ca tată al unui copil de doar câteva luni, sunt pus în fața unei situații complicate.

Da, putem sta și noi, aici, la tribuna Parlamentului, să criticăm președintele și Guvernul care conduc țara și care vor fi singurii responsabili pentru ce se întâmplă de acum înainte în România și în cele 3 zile în care oamenii se vor putea plimba liberi, și Doamne ferește de ce se poate întâmpla, dar și pentru ce se întâmplă după aceea.

Însă ce mai contează că aceștia sunt incompetenți, atunci când există riscul să moară oameni? Ce mai contează aceste lucruri?

Putem să facem ceea ce vă spuneam, să stăm la tribună să criticăm sau putem fi responsabili și putem să încercăm să venim în întâmpinarea majorității cetățenilor României, care au respectat restricțiile și regulile până acum și care vor să respecte aceste reguli în continuare.

Putem fi responsabili față de oamenii care vor să meargă la muncă și care respectă regulile atunci când merg la muncă, care vor să intre în normalitate.

În consecință, vom decide să fim responsabili. Vom vota proiectul de lege în forma modificată substanțial în Camera Deputaților și Senat, fără amendamentul neconstituțional. Pentru că, cu acel amendament, această lege nu putea fi votată, cu toată presiunea posibilă și cu toate mustrările de conștiință. Pentru că nu puteam vota o lege prin care să le cerem românilor să respecte reguli și restricții, încălcând, la votul pe acea lege, Legea fundamentală a țării, Constituția.

Prin urmare, fac un apel la Guvern. Vom vota, așa cum am spus, această lege, însă dacă, după ce această lege va fi promulgată, și săptămâna viitoare se va emite hotărârea de stare de alertă, aceasta va avea prevederi abuzive, va avea prevederi aberante, restricții ale drepturilor și libertăților cetățenești, o vom amenda în Camera Deputaților sau chiar mai rău.

Mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Benedek Zacharie.

Să fie pregătit domnul Pașcan Marius, din partea PMP.

Să faceți legătura, tehnicul.

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Sunt câteva aspecte pe care doresc să le punctez în legătură cu acest proiect.

Forma inițiată de Guvern era inacceptabilă. Măcar și numai sub aspectul prerogativelor exorbitante pe care și le arogă Executivul. Măcar și numai pentru faptul că deși scopul este răspândirea prevenirii pandemiei, inițiatorul extinde asupra oricăror situații de urgență. Măcar și numai pentru faptul că prin acte administrative restrânge exercitarea oricărui drept și libertăți fundamentale, revocă și numește în funcții directori de unități sanitare și de asistență socială, indiferent de subordonare, în mod arbitrar, fără o justă motivare, subordonează total angajatul angajatorului. Și multe alte prevederi care pot da naștere unor abuzuri inacceptabile într-un stat de drept.

Grupul UDMR a formulat numeroase amendamente, atât legate de drepturile și libertățile fundamentale, cât și legate de domeniul economic, al învățământului, al sportului, al muncii, amendamente care, în parte, au fost acceptate în Senat și în Camera Deputaților.

Parlamentul, în doar două zile, pentru a se asigura că cetățenii sunt protejați și de potențialul pericol al îmbolnăvirii, și de posibile abuzuri de putere, ar trebui să practice o foarte fină echilibristică, pe de o parte între exigențele Constituției și ale Curții Constituționale, și situația de fapt, pe cealaltă parte.

Se pare că în ultimul moment balansul nu a mai fost posibil, astfel liberalii au propus și încearcă să-și impună voința de modificare a modului de intrare în vigoare a legii, derogând de la prevederile Constituției.

Articolul 78 din Constituție, "Intrarea în vigoare a legii" - "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei".

Atât Guvernul, cât și președintele știau că termenul de 15 mai se apropie. Neconstituționalitatea reglementărilor privind starea de alertă era deja cunoscută și, totuși, în loc să vină cu soluții viabile și la timp, au preferat ca pe agenda publică să pună pe primul loc subiectul preferat în campanii electorale: minoritățile etnice, așa-zisele jocuri ale UDMR-ului; pericolul furtului Ardealului; oficializarea limbii maghiare, ca limbă în administrația publică.

Toate acestea - subliniez - toate acestea au fost prezentate în lumină falsă, alarmistă, culminând cu poziții publice în care limba maghiară este batjocorită de la cea mai înaltă demnitate a statului, iar după toate acestea ne cereți votul.

Pe de o parte ne umiliți, trunchiați adevărul și ne batjocoriți, pentru a câștiga capital politic, iar pe de altă parte vreți să fim complici la adoptarea unui articol care contravine Constituției.

Doriți ceva ce este inacceptabil într-o democrație, și anume să ne dezicem de Legea fundamentală. Cei în drept să rezolve situația, adică președintele și Guvernul, să găsească o soluție legală pentru rezolvarea problemei, nu să ne oblige pe noi, parlamentarii, să încălcăm Constituția.

În consecință, Grupul UDMR, cu toate acestea, fiind o formațiune responsabilă, va vota această propunere legislativă.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

În continuare, domnul Pașcan Marius, din partea PMP. Vă rog, faceți legătura.

Iar ultimul vorbitor va fi domnul Varujan Vosganian, din partea deputaților neafiliați.

Domnul Pașcan.

Domnul Emil-Marius Pașcan (prin audioconferință):

Bună seara, domnule președinte!

Bună seara, distinși colegi!

Partidul Mișcarea Populară consideră că pandemia nu a ajuns la sfârșit, pericolul continuă și, în consecință, trebuie să avem drept prioritate protejarea sănătății, a vieții românilor, inclusiv cu prețul, din păcate, al limitării temporare de drepturi și libertăți prevăzute de Constituție.

Prin urmare, singura noastră misiune, astăzi, este de a legifera regimul care urmează stării de urgență, în interesul compatrioților noștri.

Când România se confruntă cu o criză sanitară, epidemiologică fără precedent, peste care se suprapune o criză economică dureroasă și una socială periculoasă, încercarea unor partide politice de a obține puncte electorale din reglementarea stării de alertă devine irelevantă, ridicolă și pe alocuri iresponsabilă. Nici lupta pentru putere, într-un astfel de context, nu are nicio noimă și se poate, eventual, solda doar cu o condamnare la boală grea, pe termen lung, cu o agonie, chiar moartea românilor.

Despre ce vorbim, stimați colegi? Despre o țară înlăcrimată, îndoliată, despre o cohortă de morți care continuă să sporească, despre o economie în fibrilație, pusă pe ventilație financiară artificială, iar într-un astfel de context nu prea mai e nimic de împărțit. Ce să împărțim politic, stimați colegi? Acum se cuvine să primeze grija pentru semeni și trebuie să ne ridicăm, prin fapte, la înălțimea așteptărilor, a nevoilor celor mulți și necăjiți. Așa cum PMP a fost cel dintâi partid care a cerut instituirea stării de urgență, încă din primele momente ale manifestării pandemiei în țara noastră, și acum considerăm că ar fi fost foarte bine ca proiectul legislativ să ajungă spre a fi promovat, dezbătut în Parlament, la timpul potrivit, nu pe repede înainte și nici după ratarea unor pași constituționali necesari.

Însă, chiar și așa, putem da dovadă de maturitate, și așa cum s-a reușit după semnalele noastre de alarmă respingerea în câteva ore a proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc, se poate vota și adopta această lege propusă de Guvern.

Pe fond, trebuie să luăm decizii raționale, juste și eficiente, care să pună interesele românilor deasupra oricăror reacții politice speculative. Starea de spirit a românilor este caracterizată astăzi de maximă încordare și îngrijorare. Trebuie să fim foarte atenți, pentru ca cetățenii să nu-și piardă răbdarea și încrederea în instituțiile statului, să rămânem un partener de nădejde, atent și vigilent, pentru ca împreună să trecem cu bine peste această perioadă de coșmar pentru țară, din toate perspectivele.

În concluzie, PMP va vota proiectul legislativ inițiat de Guvern pentru stabilirea măsurilor aplicabile pe perioada stării de alertă.

Considerăm că nu e loc de sfadă, tensiune sau conflictualitate suplimentară în această privință, că sunt binevenite orice îmbunătățiri rezonabile ale acestui proiect legislativ, inițiate prin amendamente bine chibzuite. De altfel, multe dintre aceste amendamente sunt ale Partidului Mișcarea Populară. Că măsurile reglementate sunt necesare pentru a-i proteja în continuare, în mod real, pe români, pe întreaga perioadă a pandemiei. Acesta este, de fapt, chiar rolul constituțional al Parlamentului, de a legifera în interesul celor pe care-i reprezintă, a cetățenilor României, iar responsabilitatea normativă este cu atât mai importantă și necesară în situația dată. Acest rol nu poate fi uzurpat de vreo altă instituție a statului. Cel puțin nu într-un stat de drept.

În numele Partidului Mișcarea Populară, vă doresc tuturor sănătate deplină, înțelepciune și numai bine!

Mă rog ca Dumnezeu să apere România!

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Florin Iordache:

Și eu.

Acum domnul Varujan Vosganian, vă rog. Ultimul vorbitor la dezbateri generale.

Domnul Varujan Vosganian (de la tribună):

Stimați colegi,

I-am ascultat pe reprezentanții grupurilor parlamentare care au spus că dintr-un sentiment de responsabilitate vor vota această lege.

Ei, bine, eu am venit să vă spun că dintr-un sentiment de responsabilitate deputații ALDE nu vor vota această lege.

În primul rând, vreau să vă spun că resping atitudinile patetice sau pesimiste. Eu vreau să insuflu națiunii române un sentiment de curaj, de încredere. Încheierea acestei epidemii înseamnă pentru români un nou început.

Îmi manifest regretul, domnul președinte, că în această dezbatere noi n-am avut la dispoziție, decât prin perseverență individuală, datele care să ne permită să judecăm lucrurile. Ar fi trebuit să avem o evaluare a numerelor de cazuri zilnice pe fiecare județ, să avem o evaluare a deceselor care sunt cauzate de COVID sau sunt cu COVID. Ar fi trebuit să avem apoi o evaluare a cazurilor active, pentru a putea vedea care este amplitudinea în acest moment a epidemiei în plan național.

În al doilea rând, n-ar fi stricat ca să terminăm cu lăudăroșenia aceasta permanentă a Guvernului și a susținătorilor săi, cu performanțele guvernării în limitarea răspândirii epidemiei.

Stimați colegi,

Dragi români,

Să fie clar! Pentru țările comparabile și limitrofe din Europa Centrală și de Est, România stă cel mai prost! Sigur că dacă compari România cu țările Europei Occidentale, stă bine, dar toate țările din Europa Centrală și de Est stau bine în comparație cu țările din Vest!

Deci, repet, pe performanțe similare, România a avut cea mai neperformantă acțiune în ceea ce privește virusul.

Și acum de ce nu votează ALDE acest proiect de lege?

În primul rând, noi nu credem că este nevoie de o stare de alertă pe întreg teritoriul țării.

Dacă evaluăm datele Grupului de Comunicare Strategică în ceea ce privește numărul de decese și de contaminări pe fiecare județ, concluzia este că în cel puțin jumătate dintre județele țării starea de alertă nu se justifică.

În al doilea rând, dacă starea de alertă nu se justifică pe întregul teritoriu al țării, argumentul este că nu se justifică nicio lege privind starea de alertă. E suficient să se delege, potrivit Ordonanței nr. 21/2004, proaspăt declarată constituțională, atribuțiile comitetelor locale pentru situații de urgență și să se găsească soluții în plan local și am fi evitat toată această situație penibilă care aduce haos.

În al treilea rând, noi nu votăm această lege pentru că ea a venit foarte târziu, cu consecințe extrem de neplăcute asupra calității actului legislativ. E limpede că această lege este conjuncturală și improvizată și că în foarte scurt timp va trebui să purcedem în mod temeinic la elaborarea unei legi reale privind situațiile de urgență și managementul lor.

În al patrulea rând, aș vrea să fie foarte limpede că, dacă luăm în calcul proiectul, Guvernul n-a înțeles nimic din decizia Curții Constituționale care vorbea de neconstituționalitatea actelor administrative în ceea ce privește adăugarea la lege.

Proiectul este făcut în așa fel încât Guvernul să aibă puteri discreționare și, practic, să repete erorile care s-au făcut până acum.

Noi nu putem da un cec în alb unui Guvern în a cărui asumare constituțională nu avem încredere.

Aș fi vrut ca odată cu aceste măsuri permanente de restrângere a drepturilor fundamentale să avem în compensare și măsuri de relansare, pentru că, repet, suntem deja în momentul în care putem vorbi de un nou început.

Aș vrea să închei, spunându-vă că încerc un sentiment de disconfort că suntem șantajați moral de cei care ar muri dacă noi am face și am drege și cu vieților românilor pe care le-am desconsiderat.

Stimați colegi de la PNL, v-ar plăcea ca acum noi să vă amenințăm că vă punem în cârcă toate persoanele care vor deceda în cele trei zile în care s-ar putea să nu avem niciun fel de protecție legislativă în ceea ce privește teritoriul României?

Și încă ceva. Noi suntem responsabili pentru toți românii, și pentru milioanele de bolnavi cronici, și pentru cei 300.000 care și-au pierdut locurile de muncă, și pentru milionul care se află în șomaj tehnic, pentru chiriașii care n-au din ce plăti chiriile, pentru proprietarii care, nemaiavând chirii preluate, sunt într-o situație precară, pentru oamenii de afaceri care-și văd afacerile periclitate.

Noi suntem răspunzători pentru toți și de aceea atitudinea aceasta asimetrică, de a lua o nișă, de a pune în paranteză doar un segment din viața noastră socială, economică, nu mi se pare foarte corectă.

Din toate aceste motive, noi nu vom vota această lege și ne manifestăm speranța că, în săptămânile următoare, Parlamentul și Guvernul vor avea o atitudine de deschidere, lăsând să se întrezărească speranță și înlăturând această stare de intimidare în fața unor posibile pericole care, credeți-mă, istoria a dovedit tot timpul vini, și tot timpul se găsește o energie umană care să le depășească.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Am finalizat dezbaterile generale.

Reamintesc, stimați colegi, avem 15 minute.

Aveți afișat pe site raportul Comisiei juridice, raport care conține 161 de poziții, la 67 de articole. Deci la două anexe; la Anexa 1 - amendamente admise, la Anexa 2 - amendamente respinse de la 1 la 91.

În momentul în care vom finaliza cele 15 minute... (Vociferări.)

Imediat!

Făceam precizările nu pentru colegii din sală, pentru colegii care sunt acasă și pe care-i rog să urmărească, astfel încât să pot... (Vociferări.)

Imediat!

Deci, de aceea, rog stafful tehnic să apară lista goală, și pe măsură ce avansez câte 10 poziții, colegii care vor să intervină, pentru a susține un amendament, să-i putem apela.

Începem, da?

În Anexa 2 sunt amendamentele respinse.

Dacă de la 1 la 10 aveți vreun amendament?

Da. Domnul Viziteu. Vă rog.

De la 1 la 10. Precizați poziția și articolul, ca să pot să-l supun apoi votului.

Nu vă aud. Stafful tehnic, dați-i microfonul! Vă rog.

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu (de la tribună):

Poziția 1 de la amendamentele respinse, pentru art. 1.

Pentru că este prima oară în istoria României când vom avea stare de alertă și pentru că aceasta va fi gestionată de posibil sute de comitete locale de urgență, există șansa să avem măsuri ori de relaxare, ori de restricționare a unor drepturi luate în mod discriminatoriu.

Pentru a evita aceste situații în care unii români, în situații comparabile sau identice, se vor comporta și vor avea drepturi mai multe decât alții, introducem, prin acest amendament, principiul tratamentului juridic egal, nediscriminatoriu.

Vă mulțumesc pentru susținerea amendamentului.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Rog liderii grupurilor parlamentare să vină să-și precizeze poziția, pentru ca apoi, când voi da drumul la vot, colegii să știe.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Domnule președinte,

Grupul parlamentar al PSD va vota contra.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PNL?

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Stai, stai! Numai puțin, că...

Da. Cei de la USR dormeau. Îmi cer scuze, m-au anunțat greșit.

Grupul parlamentar al PSD va vota pentru acest amendament.

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Cam multe bâlbe între PSD și USR, domnule președinte!

Grupul PNL va vota pentru acest amendament.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

UDMR?

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Grupul UDMR nu va vota acest amendament.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PMP?

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Grupul parlamentar al PMP va vota pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PRO România? Nu mai este.

Minoritățile? Nu.

Bun.

Vă rog, pregătiți-vă tabletele. Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanță.)

Începem apelurile telefonice.

Domnul Grosaru, apoi domnul Vasile Daniel, domnul Chiriac ...

Domnul Grosaru.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (prin telefon):

Bună ziua, domnule președinte!

Amendamentul grupului este la ...

Domnul Florin Iordache:

Nu! Domnule Grosaru, nu m-ați urmărit!

 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (prin telefon):

...și este domnul Vasile.

Domnul Florin Iordache:

Domnule Grosaru, nu m-ați urmărit!

Deci vă întreb la amendamentul de la poziția 1, de la amendamente respinse, cum votați. Aici sunt. Când merg mai departe...

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (prin telefon):

Da, domnule președinte. Mi-am exprimat pe tabletă votul - pentru.

Domnul Florin Iordache:

Bun, păi atunci, dacă v-ați exprimat, vă rog nu mai accesați, pentru că voi fi obligat să dau cuvântul tuturor celor care se înscriu pentru că nu au posibilitatea să voteze.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (prin telefon):

Am înțeles, domnule președinte.

Au fost niște probleme mai devreme și de asta am apelat.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Când ajung la amendamentele respective vă dau cuvântul.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (prin telefon):

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Chiriac Viorel.

Domnul Viorel Chiriac (prin telefon):

Vot pentru, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul președinte Tîlvăr. Vă rog.

Domnul Angel Tîlvăr (prin telefon):

Bună seara, domnule președinte!

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin.

Domnul Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu (prin telefon):

Votez pentru amendament, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Doamna Dinu Cristina?

Doamna Cristina-Elena Dinu (prin telefon):

Am apucat să și votez. Votez pentru, dacă nu s-a înregistrat votul.

Domnul Florin Iordache:

Doamnă, nu putem vota de două ori!

Dacă ați votat...

Doamna Cristina-Elena Dinu (prin telefon):

Nu, nu! Nu știu dacă s-a înregistrat votul, că n-am avut semnal, domnule președinte!

Domnul Florin Iordache:

Apare că ați votat. Deci mulțumesc.

Doamna Cristina-Elena Dinu (prin telefon):

E în regulă. Atunci rămâne votul electronic.

Domnul Florin Iordache:

Rămâne votul electronic.

Domnul Pop Georgian.

Domnul Georgian Pop (prin telefon):

Pentru, domnule președinte.

Votez pentru.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Am înțeles!

Mulțumesc și eu.

Doamna Boboc Tudorița.

Doamna Tudorița-Rodica Boboc (prin telefon):

Domnule președinte,

Votez pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Marius Budăi?

Domnule Budăi?

Domnul Marius-Constantin Budăi (prin telefon):

Votez pentru.

Mulțumesc frumos.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Dan Vîlceanu?

Domnul Dan Vîlceanu (prin telefon):

Votez pentru, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Iancu Marius?

Domnul Marius-Ionel Iancu (prin telefon):

Pentru, domnule președinte.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, Marius.

Domnul Dragoș Bârlădeau?

Domnul Dragoș-Petruț Bârlădeanu (prin telefon):

Pentru, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Dan Ciocan?

Domnul Mugur Cozmanciuc? Nu.

Doamna Grațiela Gavrilescu?

Doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Vasile Axinte?

Domnul Vasile Axinte (prin telefon):

Vot pentru, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Ovidiu Raețchi?

Domnul Ovidiu Alexandru Raețchi (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Gheorghe Șimon?

Domnul Gheorghe Șimon (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Matei Dobrvie?

Domnul Matei-Adrian Dobrovie (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Petru Movilă?

Domnul Petru Movilă (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Pistru Eusebiu?

Domnul Eusebiu-Manea Pistru (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Petre Manole.

Domnul Petre-Florin Manole (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Și Ionuț Simionca?

Domnul Ionuț Simionca (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Vasile Varga.

Domnul Vasile Varga (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Victor Paul Dobre?

Domnul Cozmanciuc și domnul Cezar Preda.

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc (prin telefon):

Mă auziți? Votez pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Huțucă, domnul Cezar Preda, domnul Victor Paul Dobre?

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă (prin telefon):

Votez pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Și domnul Cezar Preda?

Domnul Victor Paul Dobre?

Domnul Victor Paul Dobre (prin telefon):

Am votat electronic.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Cezar Preda.

Domnul Cezar-Florin Preda (prin telefon):

Vot pentru, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Cozmanciuc?

Domnul Giugea și domnul Culeafă, vă rog!

Domnul Cozmanciuc?

Domnul Mărgărit?

Doamna Oana Florea?

Domnule Giugea, vă rog.

Domnul Nicolae Giugea (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Cozmanciuc?

Domnul Marius Mărgărit?

Doamna Oana Florea?

Domnul Mitică-Marius Mărgărit (prin telefon):

Pentru, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Mai departe.

Doamna Oana Florea.

Doamna Oana-Consuela Florea (prin telefon):

Votez pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, Oana.

Am finalizat.

Cu 246 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă și 6 abțineri, amendamentul de la poziția 1, al USR, a fost adoptat.

Mergem mai departe.

(Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.)

Procedură.

Vă rog, domnule Simonis.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Domnule președinte,

În urma discuțiilor purtate cu toți liderii grupurilor parlamentare, vă propunem o decizie luată prin consens, ca la amendamente să nu mai luăm prin telefon voturile colegilor care nu reușesc pe tabletă, să folosim platforma pusă la dispoziție de STS pentru vot, exclusiv, urmând ca la votul final să-i luăm prin telefon pe fiecare dintre cei care vor să voteze, având în vedere că toate aceste amendamente au fost discutate toată ziua de ieri și toată ziua de astăzi în Camera Deputaților. Ați văzut și diferența de voturi, trec la 250 de voturi pentru, practic, toate.

Prin urmare, nu există posibilitatea să fie la limită un vot. Pierdem doar timpul încercând să luăm legătura cu fiecare în parte și rugămintea mea față de colegii pe care-i avem acasă să încerce să fie mai atenți pe tablete și să încerce să se conecteze.

Domnul Florin Iordache:

Există consens, da? Toții liderii grupurilor parlamentare, da?

Bun.

Mergem mai departe.

Mergem la amendamentele respinse, vă rog.

O să avem un singur amendament la admise, dar la poziția 21.

Deci la amendamente respinse, de la poziția 2 la poziția 15. De la amendamente respinse.

Domnul Vasile Daniel. Vă rog, faceți legătura.

Domnul Vasile Daniel are un amendament respins până la art. 9.

Vă rog să faceți legătura. Din partea minorităților naționale.

Domnul Vasile Daniel (prin audioconferință):

Bună ziua, domnule președinte!

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, domnule deputat.

Prezentați amendamentul.

Domnul Vasile Daniel (prin audioconferință):

Bună ziua, domnule președinte!

Stimate colege,

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al minorităților a inițiat un amendament de modificare și completare a dispozițiilor art. 8 lit. a).

Din păcate, acest amendament a fost respins la Comisia juridică.

Prin amendament, Grupul parlamentar al minorităților a solicitat introducerea unei excepții, fără să alterăm sau să aducem atingere obligației de a purta mască de protecție.

Dispozițiile art. 8 lit. a) prevăd: "obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun".

Amendamentul Grupului parlamentar al minorităților reglementează o stare excepțională, reglementează excepția, în sensul scutirii, în cazul anumitor categorii de persoane, a obligației de a purta mască de protecție, după cum urmează - citez - "cu excepția persoanelor care au afecțiuni medicale care pun în pericol sănătatea acestora și care obțin un aviz medical, conform Ordinului Ministrului Sănătății, pentru tipurile de boli, în sensul scutirii de a purta mască de protecție".

Domnule președinte,

Aici trebuie să subliniem și, totodată, trebuie să atragem atenția asupra câtorva aspecte.

1. Conferim posibilitatea Ministerului Sănătății de a reglementa, prin ordin, afecțiunile medicale exceptate;

2. Se eliberează un aviz medical de scutire care are la bază ordinul de ministru;

3. Există afecțiuni medicale grave - astm, tiroidă -, care impun aceste excepții.

În consecință, domnule președinte, Grupul parlamentar al minorităților solicită vot de adoptare a amendamentului respins la Comisia juridică privind modificarea și completarea dispozițiilor art. 8 lit. a).

În încheiere, domnule președinte, dacă-mi dați voie, principiile dreptului ne învață că orice drept dă naștere unei obligații corelative. Dreptul și obligația sunt urmate de o excepție, de o anumită stare, situație socială care naște excepția. Excepția, în cazul nostru, o constituie persoanele cu afecțiuni, boli grave care nu pot purta mască de protecție.

Și vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Bun. Rog liderii grupurilor parlamentare.

Domnul Simonis.

Da, este vorba de amendament la art. 8, care a fost respins.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Domnule președinte,

Grupul PSD va vota contra.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PNL?

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Domnule președinte,

Grupul PNL votează contra.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

USR?

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (de la tribună):

Grupul USR va vota pentru acest amendament.

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulțumesc.

UDMR?

Domnul Benedek?

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Noi vom vota acest amendament.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Și Grupul PMP?

Vă rog, domnul Codreanu.

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Grupul parlamentar al PMP votează contra.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Am finalizat.

Începem votul pe amendamentul de la art. 8 lit. a), respins în Comisia juridică.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanță.)

În urma deciziei grupurilor parlamentare, nu mai apelăm telefonic decât la votul final.

În urma votului dumneavoastră - sunt 82 de voturi pentru, 175 de voturi împotrivă, 9 abțineri - amendamentul de la poziția 8, al Grupului minorităților, a fost respins.

La art. 10.

Doamna Trăilă.

Este vorba de amendamentul aflat pe lista amendamentelor admise și care se află la art. 10.

Vă rog.

Domnul Halici, la poziția...

Cine susține amendamentul de la art. 10, care se află la poziția 21 de la amendamente admise?

Vă rog, domnule Halici.

Domnul Nicușor Halici (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Marginal 21. Art. 10 - "Pe durata stării de alertă Ministerul Sănătății coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și funcționarea unităților sanitare publice, după caz".

Vă rog să supuneți votului eliminarea acestuia.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Grupul PSD?

Rămâne forma Senatului, da?

Domnul Simonis, Grupul PSD, vă rog.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Grupul PSD va vota pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PNL?

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Vot pentru amendament, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

USR?

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (de la tribună):

Grupul USR va vota împotrivă.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

UDMR?

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Vom vota pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PMP?

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Votăm pentru eliminare.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Am finalizat.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanță.)

Da. Rezultatul votului - 253 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă, 9 abțineri. A fost respins.

Rog colegii care solicită să intervină. Nu mai dăm cuvântul pe vot, decât la votul final.

O să rog toți colegii care nu se pot conecta, să poată...

Da. Am ajuns la art. 10.

Întreb. Dacă de la art. 10 până la art. 20 doresc să intervină colegii?

18, telefonic.

Domnul Seidler, vă rog.

Faceți legătura cu domnul Seidler.

Domnul Cristian-Gabriel Seidler (prin telefon):

E aici.

Da. Art. 12, cel care se referă la telemuncă, muncă la domiciliu și modificarea locului de muncă prin dispoziția angajatorului, așa cum a fost și pe perioada stării de urgență.

A crescut de la 15.000 la peste 40.000 numărul celor care lucrează prin telemuncă. Și nu vorbim aici doar despre un singur acord pe email, care ar presupune acordul angajatului, ci despre acte adiționale, uneori cu 10 puncte pentru care s-ar putea primi amendă, adică o împovărare birocratică total nenecesară pentru angajați și angajatori, acum, când accentul trebuie să fie pus pe păstrarea, salvarea locurilor de muncă.

Deci vă rog să votați pentru lipsa împovărării birocratice a angajaților și angajatorilor.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Deci, la poziția 17 din amendamente respinse, găsiți un amendament al Grupului USR care vizează art. 12.

Rog liderii grupurilor parlamentare.

Domnul Simonis.

A fost respins de Comisia juridică.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Grupul PSD va vota împotrivă.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PNL?

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte.

Grupul PNL votează împotrivă.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

USR?

Pentru, bănuiesc.

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (de la tribună):

USR va vota pentru acest amendament.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

UDMR?

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Vom vota pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PMP?

Domnul Codreanu.

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Votăm împotrivă.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Liderii s-au exprimat.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanță.)

Mai avem două minute.

Bun.

Voturi pentru - 58; voturi împotrivă - 193; 13 abțineri; un coleg nu și-a exprimat votul.

Las pentru ultimul amendament, cum am convenit... și amendamentul la art. 37.

Bun.

Deci amendamentul de la poziția 17 - art. 12 a fost respins.

Domnule Codreanu, la ce poziție aveți? Cât?

La poziția 30, vă rog.

Domnul Prisnel, vă rog.

Domnul Adrian-Claudiu Prisnel (prin audioconferință):

Da. Mă auziți?

Domnul Florin Iordache:

Vă aud.

Domnul Adrian-Claudiu Prisnel (prin audioconferință):

Mulțumesc.

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună ziua, dragi colegi!

Amendamentul pe care doresc să-l susțin se găsește la punctul 30 marginal și se referă la situația românilor care muncesc în străinătate și care au nevoie acum de protecția statului român pentru a reduce gradul de infectare și pentru a fi protejați împotriva abuzurilor potențiale ale angajatorilor străini.

Românii plecați în străinătate sunt de cele mai multe ori desconsiderați, marginalizați și sunt supuși unor condiții improprii. Mai ales cei care lucrează în agricultură.

Pandemia creează acum o mare criză de forță de muncă în toată lumea.

Și este pentru prima dată când România poate cere cu fermitate celorlalte state să ne trateze cetățenii ca pe o resursă valoroasă. Așa cum ar fi meritat să fie tratați dintotdeauna.

Acum este momentul să ne protejăm românii plecați, din diaspora.

Măsurile propuse îndeplinesc acest scop suplimentar de protecție prin introducerea unui standard minim de sănătate și securitate în muncă, inclusiv în ceea ce privește spațiile de cazare și hrană, coridoarele de transport și protecție legală împotriva clauzelor abuzive din contractele de muncă astfel încheiate.

Dau citire amendamentului, cu rugămintea, către toți colegii, de a-l vota, indiferent de culoarea lor politică.

Vorbim aici de soarta a 4 milioane de cetățeni români care muncesc în afara României.

Deci - "Articolul 26 se modifică și are următorul cuprins:

Art. 26 - Pe durata stării de alertă, pentru angajații români care urmează să desfășoare activitate în străinătate, autoritățile competente vor dispune măsuri speciale de protecție, care se vor referi cel puțin la următoarele aspecte:

a) impunerea unui standard minim de sănătate și securitate în muncă, inclusiv în ceea ce privește spațiile de cazare și hrană;

b) crearea de coridoare de transport sigure, din România în statul de destinație;

c) salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin prevederile de la lit. a) și b) și legislația statului unde se prestează munca. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Simonis. (Vociferări.)

Păi, nu, vreau să recomandați. Începem. Să recomandați colegilor, să știe.

Amendament respins, să știți.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

PSD va vota contra, împotrivă.

Domnul Florin Iordache:

Împotrivă. Bun.

Domnul Roman.

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte.

Grupul PNL votează împotriva amendamentului.

Domnul Florin Iordache:

USR?

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (de la tribună):

USR va vota pentru amendament.

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

UDMR va vota împotrivă.

Domnul Florin Iordache:

PMP?

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Fiind vorba de un amendament care îi vizează pe românii din străinătate, votăm pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanță.)

56 de voturi pentru, 191 de voturi împotrivă, 21 de abțineri, un coleg nu votează. Amendament respins.

Mai departe.

La poziția 31. Domnul Codreanu.

Vă rog.

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Este vorba despre două amendamente.

Voi da citire doar unuia dintre ele, pentru că celălalt îl repet, în oglindă.

Astfel.

"După articolul 26 se introduc două noi articole, art. 261 și art. 262, cu următorul cuprins:

Art. 261 - Pe durata stării de alertă, sunt scutiți de obligația de autoizolare/carantină instituționalizată cetățenii români care prezintă la intrarea în România un certificat emis de o unitate medicală, care să ateste un rezultat negativ privind infectarea cu COVID-19. Certificatul trebuie prezentat în original, însoțit de o traducere în limba română, cu excepția certificatelor emise în Republica Moldova, și să fie emis cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul României".

Art. 262 repetă, în oglindă, așa cum spuneam, acest amendament, doar că îi vizează pe etnicii români care au un document emis de autoritățile statului român, care le oferă posibilitatea legală să stea pe teritoriul României.

Motivarea este una foarte clară. Suntem în situația în care avem peste 300.000 de contracte de muncă care au încetat, avem circa 900.000 de contracte de muncă suspendate.

Este absolut de neînțeles de ce reușim să favorizăm deplasarea cetățenilor români, din România, pentru munci sezoniere în afara României, și, în același timp, nu le oferim soluții românilor care au contracte de muncă în România.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

PSD?

Amendament respins, art. 26.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Da, domnule președinte.

Grupul PSD va vota împotriva acestui amendament.

Nu pentru că nu înțelegem raționamentul, ci pentru faptul că nu poți pune în legea-cadru un amendament prin care să interzici carantina, având în vedere că dacă explodează cumva numărul de cazuri, va trebui să se impună și atunci nu ai cadrul legal s-o faci.

Adică noi creăm cadrul legal prin care se poate institui, iar Guvernul, în funcție de evoluția situației, va institui sau nu această carantină.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PNL?

Domnul Roman.

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Vom vota împotrivă, domnule președinte, dintr-un motiv foarte logic. Primești acel certificat și revii în țară după câteva zile, te urci într-un autocar cu o persoană confirmată, practic, îi îmbolnăvești pe toți, și când ajungi acasă, fără măsuri de carantinare și izolare, practic, nu faci decât să generezi un nou focar.

Din acest motiv, specialiștii au recomandat ca aceste restricții pentru persoanele care vin din zona roșie să prevadă în continuare carantina; pentru cei care vin din zona galbenă - partea de izolare la domiciliu; iar pentru cei care vin din zona verde, potrivit datelor INSP, să se deplaseze la domiciliu.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu mulțumesc.

USR?

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (de la tribună):

Grupul USR va vota acest amendament.

Domnul Florin Iordache:

UDMR?

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Vom vota împotriva acestui amendament.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PMP?

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Bineînțeles că votăm pentru.

Legat de reglementare, haideți să ne aducem aminte că nici pentru lucrătorii sezonieri nu aveam cadrul legal, dar am dat o ordonanță militară.

Deci, dacă se vrea, există soluții întotdeauna.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanță.)

47 de voturi pentru, 218 voturi împotrivă, 17 abțineri. Amendamentul a fost respins.

Poziția 37.

Doamna deputat Cristina Trăilă, vă rog.

Doamna Cristina Trăilă (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte.

La art. 37, poziția 78. E vorba de un amendament la un alt amendament admis. Și anume pentru asigurarea în mod unitar, de către Ministerul Educației și Cercetării, de măști pentru elevi și personalul didactic. Acestea vor fi asigurate de Ministerul Educației și Cercetării, eliminând inspectoratele școlare județene și al municipiului București.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Simonis, PSD?

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Grupul PSD va vota pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PNL?

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Vot pentru, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

USR?

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (de la tribună):

Susținem amendamentul.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (de la tribună):

Grupul USR va vota pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

UDMR?

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Votăm pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Și PMP?

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanță.)

Cu 269 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 4 abțineri, amendamentul a fost adoptat în forma prezentată de doamna deputat Cristina Trăilă.

Și ultimul amendament - s-a epuizat timpul - domnul Simonis. Vă rog. La poziția 161.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Da, domnule președinte, ultimul amendament supus votului astăzi.

Vă solicit să supuneți votului poziția 161 din raport, și anume amendamentul care stipula faptul că legea intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Vă rog să-l supuneți votului și să respingem, conform înțelegerii Comitetului liderilor, acest amendament neconstituțional.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Și dacă tot sunt aici, Grupul PSD va vota contra acestui amendament, împotrivă.

Domnul Florin Iordache:

Bun.

PNL?

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte.

Mulțumim lui Dumnezeu că nu PSD stabilește ce e constituțional și ce nu e constituțional. Deocamdată stabilește CCR.

Votul Partidului Național Liberal pe acest amendament este de abținere.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

USR?

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (de la tribună):

Conform asumărilor făcute în ultimele două zile, în cadrul dezbaterilor, Grupul USR nu susține acest amendament și va vota contra.

Domnul Florin Iordache:

UDMR?

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Vom vota împotriva acestui amendament.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

PMP?

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Grupul PMP se va abține.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanță.)

Voci din sală:

Ce votăm?

Domnul Florin Iordache:

Propunerea de respingere a amendamentului... Nu!

Deci prin vot împotrivă... Deci dacă votați pentru... este amendament... Domnule, să vă explic încă o dată.

Deci, la poziția 161, amendament admis în comisie, cel care vizează intrarea în vigoare de îndată, fiecare grup parlamentar și-a prezentat poziția. Deci, dacă votați împotriva amendamentului, votați împotrivă. Votați pentru sau vă abțineți. Dacă vă abțineți este tot împotriva amendamentului, și dacă votați pentru este formula pe care a propus-o Comisia juridică.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanță.)

Cu 4 voturi pentru, 171 de voturi împotrivă, 82 de abțineri, 4 colegi nu și-au exprimat votul, amendamentul de la poziția 161, din raportul cu amendamente admise, a fost respins.

Mulțumesc.

Am finalizat legea.

Vă rog să fiți atenți!

Dau cuvântul liderilor grupurilor parlamentare să-și precizeze poziția.

Voi supune votului legea în ansamblul său.

PSD?

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Așa cum am anunțat anterior, Grupul PSD va vota pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PNL?

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Grupul PNL va vota pentru.

Domnul Florin Iordache:

USR?

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (de la tribună):

Grupul USR va vota pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

UDMR?

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Grupul UDMR va vota pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

PMP?

Domnul Constantin Codreanu (de la tribună):

Grupul PMP votează pentru.

Domnul Florin Iordache:

Neafiliați?

Și, vă rog, faceți legătura cu domnul Varujan Pambuccian, pentru a preciza poziția Grupului minorităților.

Vă rog.

Domnul Varujan Vosganian (de la tribună):

Parlamentarii ALDE vor vota împotrivă.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Minoritățile?

Domnul Varujan Pambuccian. Vă rog.

Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferință):

Da, votăm pentru, este limpede, pentru că acum este constituțional proiectul.

Domnul Florin Iordache:

Bine.

Mulțumesc.

Să înceapă votul.

(Vot electronic de la distanță.)

Începem apelurile telefonice.

Domnul Grosaru.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (prin telefon):

Bună ziua, domnule președinte!

Ar fi fost bine să fi intervenit înainte să se fi dat votul pe acest proiect, pentru că mai aveam de susținut niște amendamente care erau respinse, bineînțeles.

Domnul Florin Iordache:

S-a finalizat timpul, domnule coleg.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (prin telefon):

Știu, știu! Am votat pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (prin telefon):

Asta este! Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Domnul Dehelean?

Domnul Silviu Dehelean (prin telefon):

Da, domnule președinte, eu voiam să cer reluarea votului pe ultimul amendament, dar, mă rog... Am votat pe tabletă.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Doamna Dinu Cristina.

Doamna Cristina-Elena Dinu (prin telefon):

Domnule președinte,

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Doamna Cristina-Elena Dinu (prin telefon):

Bună ziua!

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Bună seara!

Doamna Cristina-Elena Dinu (prin telefon):

Bună seara!

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Doamna Cristina-Elena Dinu (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Am înțeles.

Domnul Chiriac Viorel.

Domnul Viorel Chiriac (prin telefon):

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Domnul Tîlvăr?

Domnul Angel Tîlvăr (prin telefon):

Bună seara!

Vot pentru, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Marian Cucșa.

Domnul Marian-Gheorghe Cucșa (prin telefon):

Votez pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Adrian Solomon?

Domnul Adrian Solomon (prin telefon):

Bună seara, domnule președinte!

Abținere.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Doamna Luminița Jivan?

Doamna Luminița-Maria Jivan (prin telefon):

Domnule președinte,

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, Luminița!

Domnul Tinel Gheorghe?

Domnul Tinel Gheorghe (prin telefon):

Bună seara, domnule președinte de ședință.

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Matei Călin?

Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei (prin telefon):

Bună seara!

Vot pentru, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Petru Movilă?

Domnul Petru Movilă (prin telefon):

Domnule președinte,

Vot pentru.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, Petrică.

Domnul Cezar Preda?

Domnul Cezar-Florin Preda (prin telefon):

Da.

Domnul Florin Iordache:

Domnul Cezar Preda. Vă rog.

Domnul Cezar-Florin Preda (prin telefon):

Amendamentul, domnule președinte.

Alo!

Domnul Florin Iordache:

Da! Vă rog! Vot pe legea în ansamblu!

Domnul Cezar-Florin Preda (prin telefon):

Alo!

Domnul Florin Iordache:

Eu vă aud. Legea în ansamblu. Cum votați, domnule Preda?

Domnul Cezar-Florin Preda (prin telefon):

Alo!

Domnul Florin Iordache:

Legea în ansamblu. Cum votați?

Domnul Cezar-Florin Preda (prin telefon):

Pentru, domnule președinte. Pentru amendament.

Domnul Florin Iordache:

Dar este legea în ansamblu.

Mulțumesc.

Domnul Cezar-Florin Preda (prin telefon):

Pentru, pentru lege!

Mă scuzați, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnul Georgian Pop?

Domnul Georgian Pop (prin telefon):

Pentru, domnule președinte.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu mulțumesc.

Domnul Vasile Axinte.

Domnul Vasile Axinte (prin telefon):

Pentru, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Domnule Giugea, vă rog.

Domnul Nicolae Giugea (prin telefon):

Bună seara!

Votez pentru.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule Giugea.

Domnul Vasile Varga. Vă rog.

Domnule Varga?

Domnul Vasile Varga (prin telefon):

Da, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

Domnul Vasile Varga (prin telefon):

N-am semnal deloc, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Domnul Horia Nasra.

Domnul Gabriel-Horia Nasra (prin telefon):

Bună seara!

Cred că mi s-a blocat chiar la vot.

Votez pentru, în caz că nu s-a înregistrat votul.

Domnul Florin Iordache:

Da, Horia, mulțumesc.

A votat.

Domnul Victor Paul Dobre.

Bun. Am finalizat.

267 de voturi pentru, 26 de voturi împotrivă, 5 abțineri, 3 colegi nu și-au exprimat votul.

Proiectul de lege a fost adoptat.

Explicarea votului.

Domnule Barna, vă rog.

Domnul Ilie Dan Barna (prin audioconferință):

Bună seara, domnule președinte!

După ora la care suntem ar trebui să avem cu toții sentimentul că am petrecut o zi plină la muncă, nu-i așa, că sunt 12 ore aproape, 11 ore, făcând ceva major pentru România. Am legiferat, nu-i așa, starea de urgență pentru perioada următoare.

Cred că ar trebui să simțim, așa, că am făcut un pic de istorie. Așa ar trebui!

Dacă ne uităm însă cum am petrecut noi aceste ore, sentimentul real, dacă suntem sinceri cu noi înșine, este că am făcut mai degrabă ceva foarte minor pentru România. Am petrecut o mulțime de ore discutând despre un amendament ridicol, pe care chiar președintele României, acum două zile, îl considera neconstituțional și îl folosea ca temei în trimiterea unei contestații la Curtea Constituțională, depus de un coleg care pare că nu înțelege ideea de constituție și, ascultându-i astăzi intervenția, pare că nu înțelege, în general, mare lucru din ceea ce se întâmplă, din ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament.

Am votat pentru și USR a votat pentru, în ciuda unui proiect lacunar, incomplet și trimis, evident, mult prea târziu față de cerințele constituționale minime. Dar am făcut asta pentru a avea acel cadru previzibil și nediscriminatoriu de relaxare a măsurilor de siguranță pe care cu toții trebuie să le respectăm, astfel încât mediul privat, despre care toți vorbim și pe care puțini îl ascultăm, să-și poată reveni cumva, cât mai repede posibil, și cetățenii să se bucure de niște condiții, cumva, mai bune și mai predictibile. Pentru că, oricât luptăm noi politic și facem spectacolul pe care l-am făcut și astăzi în atâtea ore, suntem împreună în această criză, și votul nostru nu înseamnă - și, evident, lucrul acesta este foarte clar - că am fost mulțumit de felul în care a venit această lege în Parlament sau de felul în care în multe domenii Guvernul se comportă, sau de aroganța pe care am văzut-o astăzi la reprezentanții în Parlament ai Guvernului.

Da, Guvernul s-a jucat cu Constituția încă o tură, a pierdut încă o tură; nu e o surpriză aici.

Dar starea aceasta de alertă și starea aceasta de urgență despre care am vorbit nu trebuie și nu poate să fie - și vom continua să fim foarte atenți în perioada următoare - pretextul ca un ospătar să ajungă în postul de manager de spital, cum tocmai a făcut PNL Alba la Spitalul din Câmpeni, ca să luăm un exemplu concret. Și spun aceasta pentru că cele trei zile fără protecție legislativă potențială sunt responsabilitatea totală a juriștilor din acest Guvern.

Dar ceea ce știm foarte sigur este că ele vor fi acoperite și vor fi compensate - acesta e cuvântul - de responsabilitatea personală a fiecăruia dintre cetățenii acestei țări. Pentru că USR a votat astăzi pentru, pentru că le suntem datori românilor pentru responsabilitatea de care au dat dovadă în aceste săptămâni și în aceste luni de criză. Pentru că rezultatul, comparativ mai bun cu restul Europei, se datorează, în primul rând, responsabilității cetățenilor, și votul nostru de astăzi trebuie privit prin această cheie.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Vreau să am și eu o intervenție. (Coboară la tribună.)

Dați-mi voie, la finalul acestei zile, să le mulțumesc colegilor senatori și deputați care și-au depășit limitele în anumite momente. Am depus un efort în aceste două zile, și la Senat, și la Camera Deputaților, să îndreptăm și să aducem la normalitate o lege, pentru că, în ultima perioadă, atât președintele României, cât și prim-ministrul, în loc să critice Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, Parlamentul - deci pe toți cei care au făcut să intrăm în normalitate, să avem o lege bună, o lege constituțională - au făcut doar să întârzie... Se știa de cel puțin 15 zile că avem nevoie de lege, și în toată această perioadă Guvernul, în integralitatea sa, își dădea cu părerea, fiecare ministru avea o anumită poziție, premierul, în loc să vină și să prezinte Parlamentului o lege coerentă, a trimis frânturi, poziții pe care fiecare minister le avea, și iată că, printr-un efort comun, și la Senat, și la Camera Deputaților, am reușit să avem, în această seară, o lege, astfel încât în perioada următoare românii și România să fie protejați de acest virus deosebit de periculos.

Mulțumesc mult.

Și s-a dovedit încă o dată că Parlamentul României este responsabil, se mobilizează și putem veni cu niște legi coerente și cu niște legi adaptate momentelor prin care trece țara. (Revine la prezidiu.)

Mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 30 noiembrie 2021, 20:56
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro