Doamna Elvira Șarapatin: "În 2019 vom avea mai multe investiții finanțate din bani europeni, ca urmare a creșterii bugetului Ministerului Fondurilor Europene cu 6,5 miliarde de lei" Anul 2019 va fi dedicat investițiilor, ca urmare a proiectelor cu finanțare din fonduri europene. Bugetul va fi de 38,1 miliarde de lei. Prin creșterea bugetului cu 175%, față de 2018, respectiv 6,5 miliarde de lei pentru acest an, Ministerul Fondurilor Europene își propune realizarea mai multor investiții finanțate din bani europeni și, implicit, o creștere proporțională a gradului de accesare a fondurilor europene în România. Totodată, pe lângă suplimentarea fondurilor pentru realizarea obiectivelor de investiții, în acest an vor fi alocate sume importante pentru o serie de proiecte din domeniul educației și cercetării, și anume: Programul de sprijin pentru educația în creșe a 28.246 copii săraci, în valoare de 150 de milioane de euro, în scopul prevenirii abandonului școlar. Acest demers presupune informarea și consilierea familiilor, asigurarea personalului specializat, dar și a materialelor necesare; Programul pentru reluarea studiilor a 75.309 persoane care au abandonat învățământul obligatoriu, în valoare de 150 de milioane de euro; Programul pentru sprijinirea inovării în rândul antreprenorilor, în valoare de 25 de milioane euro. În același timp, doresc să vă aduc la cunoștință că, în ciuda scenariilor pesimiste lansate de opoziției, Comisia Europeană îi contrazice pe toți cei care văd o criză economică în România, în anul 2019. Dimpotrivă, România va crește economic cu 3,8%, potrivit prognozei Comisiei Europene. În fapt, creșterea economică a României va fi în 2019 consistent peste estimarea Comisiei Europene. În ultimii 8 ani, sistematic și de fiecare dată, prognoza Comisiei Europene a fost depășită de realitate. Este relevant exemplul din 2017, când economia românească a crescut cu 6,9%, mult peste estimarea Comisiei Europene, de numai 4,4%. Prin urmare, obiectivul de creștere economică cu 5,5%, anticipat pentru acest an, rămâne realist și valabil, inclusiv în raport cu prognoza europeană. Este de remarcat că, deși este pesimistă în privința economiilor statelor europene dezvoltate, Comisia nu vede nicio criză în România, unde a revizuit în plus prognoza pentru 2018, de la 3,6 la 4% acum, și unde prevede o continuare a trendului economic pozitiv, care se va situa cu mult peste media europeană. Astfel, se spulberă toate alegațiile iresponsabile ale opoziției, inclusiv ale președintelui Iohannis, în privința închipuitei crize economice în România și așa-zisei incapacități a Executivului de a guverna bine.
|