Domnul Marius-Constantin Budăi: Raport suplimentar asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre reexaminare. Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. La reexaminarea proiectului de lege s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Prin proiectul de lege se reglementează lărgirea categoriilor de cheltuieli pentru care se poate aplica mecanismul cererii de plată, astfel încât beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii să poată opta pentru plata salariilor, a subvențiilor, a burselor, a premiilor și a onorariilor, la cererea de prefinanțare, plată sau rambursare; mărirea termenului de justificare a sumelor cheltuite din prefinanțare, de la 60 de zile la 90 de zile, astfel încât beneficiarii să aibă o perioadă suficientă pentru plata cheltuielilor și întocmirea cererii de rambursare. În urma reexaminării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, proiectul de lege cu amendamentele admise prezentate în anexă. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|