Domnul Laurențiu Nistor: "Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții - un proiect ambițios" Partidul Social Democrat și-a asumat, prin Programul de guvernare, înființarea primului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții, FSDI, un proiect ambițios, care, potrivit ultimelor declarații, ar putea fi activ de anul viitor. Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va avea 27 de companii profitabile în portofoliu și un capital social în numerar de 1,85 miliarde de lei, bani proveniți din Trezorerie, din privatizări. Astfel, capitalul social al Fondului de Investiții va fi format din aport în natură, reprezentat de pachete de acțiuni deținute de stat la societățile care se vor afla în portofoliu, precum și din aport în numerar. Pachetele de acțiuni se transferă în proprietatea FSDI, iar acesta va putea dispune liber de ele, în calitate de bunuri proprii. În cazul societăților în care, la data preluării, statul este acționar integral sau majoritar, FSDI nu va putea înstrăina, sub vreo formă aceste acțiuni, dacă acest fapt va duce la pierderea poziției de acționar majoritar al FSDI, la societățile în cauză. De asemenea, Fondul va putea cumpăra acțiuni ale unor companii private de pe piața de capital, dar rolul lui este să facă investiții în economie. Potrivit reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice, impactul în bugetul de stat este de două miliarde de lei pe an, pentru că dividendele vor fi încasate de fond. Acesta nu se va lista niciodată, iar scopul lui este să facă profit. FSDI va fi un bun mecanism pentru politicile guvernamentale și este unul dintre cele mai importante proiecte pe care Executivul vrea să le îndeplinească.
|