Domnul Petru Gabriel Vlase: Liderii de grup, vă rog să vă invitați colegii în sala de ședințe. Declar deschisă, doamnelor și domnilor deputați, ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 329 de deputați, și-au înregistrat prezența până în acest moment 159 de colegi. Se mai înregistrează și în acest moment, probabil. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informez că au fost distribuite deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele Camerei, de astăzi și de mâine; programul de lucru pentru perioada 11-16 septembrie 2017; lista rapoartelor depuse în perioada 1-12 septembrie 2017 și de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
|