Varujan Vosganian
Varujan Vosganian
Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.67/05-05-2017
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-09-2022
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Interogare > Rezultate > 25-04-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2017

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Varujan Vosganian

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

    Varujan Vosganian - declarație politică privind comemorarea genocidului armean;

Domnul Varujan Vosganian:

Declarație politică privind comemorarea genocidului armean

Marile tragedii nu sunt doar ale popoarelor care le-au suferit, ci sunt tragedii ale întregii umanități. Iar genocidul îndreptat, în anul 1915, împotriva armenilor de către autoritățile Imperiului Otoman, este una dintre acestea.

Începând cu primăvara anului 1915, în numai câteva luni, o civilizație multimilenară, cea a armenilor, aflată în leagănul ei istoric, a fost aneantizată. Sute de mii de locuințe, mii de biserici, de școli, de așezăminte culturale, un patrimoniu cultural și religios impresionant, au rămas pustii ori au fost pustiite. Până la sfârșitul Primului Război Mondial, din cele trei milioane de armeni locuitori ai Armeniei istorice, pe acest teritoriu nu mai existau supraviețuitori. Cei care nu fuseseră uciși, continuau o existență traumatizată, în exil, în orfelinate, în haremuri ori islamizați cu forța.

Acțiunea de distrugere a poporului armean a fost o acțiune premeditată și realizată cu cruzime de autoritățile Imperiului Otoman. Bărbații aflați în armata otomană au fost dezarmați, duși în batalioane de muncă forțată și, scurt timp după aceea, împușcați. Restul populației, în imensa majoritate bătrâni, femei și copii, a fost adunată la marginea localităților și mânată, în convoaie, către deșerturile Mesopotamiei. Atunci când nu au murit pe drum, de osteneală sau de lăcomia bandelor înarmate care le atacau, sub privirile indiferente ale soldaților ori jandarmilor turci, convoaiele și-au găsit moartea de foame, de sete, de frig ori de tifos. Morții convoaielor nu au alt mormânt, acolo unde cadavrele nu au fost lăsate să zacă la marginea drumurilor, pradă animalelor nopții, ori nu au fost înghițite de apele Eufratului, decât gropile comune din nisipurile deșertului. Numeroase documente ale Guvernului Junilor Turci, rapoarte ale diplomaților străini, mărturii ale supraviețuitorilor, fotografii zguduitoare stau dovadă acțiunilor cinice și premeditate ale autorităților turcești de nimicire a poporului armean.

Din familia bunicului meu matern nu a supraviețuit decât bunicul și o soră mai mică pe care bunicul a regăsit-o mult mai târziu, căutând prin orfelinate. Una dintre surorile lui și-a găsit moartea în deșert, împreună cu fetița ei de patru ani. Cealaltă soră s-a sinucis, aruncându-se în apele Eufratului, pentru a nu fi violată. Iar fratele lui a fost ucis cu sabia de un soldat. Aproape că nu există familie de armeni, pe acest pământ, care să nu aibă pe cineva ucis în timpul masacrelor. Genocidul a lăsat în urma sa un milion și jumătate de victime, un milion și jumătate de morți fără morminte.

Genocidul armean care, practic, a înjumătățit cu barbarie un popor cu o civilizație multimilenară și care a dat primul stat creștin din istorie, este o traumă profundă, din care poporul armean nu se poate reîntregi decât cu ajutorul solidarității internaționale. Recunoașterea genocidului armean este o atitudine nu doar morală, ci și de luciditate a opiniei publice internaționale. Dacă recunoașterea sa ar fi fost făcută însă odată cu sfârșitul Primului Război Mondial, multe din ororile care i-au urmat nu s-ar fi petrecut.

În ultimii ani, atitudinile privind calificarea masacrării armenilor în Imperiul Otoman drept crimă de genocid sunt tot mai frecvente. Comunitatea armeană din România își exprimă respectul și recunoștința pentru numeroasele Parlamente și Guverne ale lumii, pentru organismele internaționale, pentru liderii politici care au contribuit la restabilirea adevărului istoric. Ne manifestăm, în același timp, gratitudinea pentru oamenii politici români care au susținut, în instituțiile europene, rezoluții privind recunoașterea Genocidului armean. Numai în ultimele săptămâni, o seamă de declarații și rezoluții politice au arătat limpede că respectarea valorilor europene este în concordanță cu atitudinea de recunoaștere a suferințelor poporului armean și a acestui martiriu creștin.

Într-o rezoluție a Partidului Popular European din 3 martie 2015, intitulată, semnificativ, "Genocidul armean și valorile europene", se spune, fără echivoc: "Comemorăm cele 1,5 milioane de victime ale Genocidului armean din 1915. Condamnăm actul genocidal împotriva poporului armean, premeditat și continuat de Imperiul Otoman și de diferitele Guverne ale Turciei în perioada 1894-1923, expulzarea din ținuturile natale, masacrarea și purificarea etnică în scopul exterminării populației de origine armeană, distrugerea moștenirii culturale armene, precum și negarea genocidului, atitudinea de evitare a responsabilității, supunerea la uitare a crimelor comise și a consecințelor lor, precum și justificarea lor ca o continuare a acestor crime și încurajarea la comiterea unor noi genocide."

La scurt timp după aceea, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care se declară explicit, că: "reiterează Rezoluția din 18 iunie 1987 în care recunoaște că tragicele evenimente care au avut loc în 1915-1917 împotriva armenilor în Imperiul Otoman reprezintă un genocid, așa cum este el definit în Convenția privind Prevenirea și Pedepsirea Crimei de Genocid din 1948".

Un gest de o amplă rezonanță a fost declarația Papei Francisc, în ziua de 12 aprilie, potrivit căreia "masacrarea armenilor în 1915 a fost primul genocid al secolului XX".

Toate aceste declarații, precum și cele care vor urma, au, printre altele, ca scop să determine Turcia, moștenitoarea instituțională a Imperiului Otoman, să recunoască Genocidul armean și să restabilească dreptul civilizației armene la propria istorie și la propriul patrimoniu cultural și creștin. Suntem convinși că, în contextul unei atitudini tot mai ferme, în plan internațional, de recunoaștere a Genocidului armean, precum și odată cu emanciparea spiritului civic și cu evoluția procesului de democratizare internă, Turcia își va reconsidera poziția cu privire la asumarea propriei istorii.

În România există o importantă susținere a eforturilor privind recunoașterea Genocidului armean din partea reprezentanților societății civile. Din păcate, însă, în ciuda evoluțiilor în plan european, această temă este absentă de pe agenda internă a partidelor politice. Iar autoritățile statului român duc mai degrabă o politică de eschivă, încercând, pe cât posibil, o atitudine de distanțare, mergând, acolo unde s-ar putea bănui o anumită implicare, chiar până la obstrucționarea unor inițiative civice de recunoaștere a Genocidului armean. Motivul, mai mult sau mai puțin declarat, este acela de a nu irita Turcia și de a nu tensiona relațiile diplomatice cu acel stat. Mă întreb, însă, ce ar mai fi rămas din istoria noastră națională și ce am mai fi învățat în manualele școlare dacă marii noștri domnitori, de la Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare până la Carol I, ar fi gândit în felul acesta. Ignorarea Genocidului armean nu este, din păcate, sinonimă cu neutralitatea, ea nu face, în cele din urmă, decât să susțină acțiunile negaționiste.

Recunoașterea și asumarea acestei tragedii înseamnă că omenirea a învățat ceva din lecția dureroasă a secolului XX. Deși suntem în secolul XXI, în mod simbolic, secolul XX nu se va încheia decât odată cu recunoașterea Genocidului armean.

     

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 30 septembrie 2022, 18:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro