Domnul Nicu Fălcoi: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor, Conform Scrisorii Președintelui României, în baza prevederilor Strategiei naționale de apărare a țării pentru perioada 2015 2019, prin participare la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, România contribuie la promovarea stabilității și securității regionale și globale, precum și la cooperarea pentru combaterea terorismului internațional, ca membru responsabil al Comunității Internaționale. Efortul principal va fi reprezentat de participarea cu forțe și mijloace la operația NATO din Afganistan Resolute Support Mission, precum și în Irak, în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh, concomitent cu menținerea participării la operațiile NATO KFOR și UE ALTHEA din Balcani. Parlamentul României a aprobat, prin Hotărârea nr. 1/2016 participarea cu un efectiv de 50 de militari din cadrul forțelor armate, în anul 2016, exclusiv pe teritoriul Republicii Irak, la activități de instruire a Forțelor de Securitate Irakiene în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh, condusă de Statele Unite ale Americii. Pentru creșterea vizibilității și a credibilității țării noastre ca partener strategic, este necesară continuarea contribuției în cadrul Coaliției și în anul 2017. Ținând cont că dislocarea Comandamentului Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh se află în Kuweit, este necesară extinderea ariei de dislocare, astfel încât aceasta să includă și teritoriul acestui stat. Voi da citire raportului comun al celor două comisii. Raport comun privind scrisoarea Președintelui României pentru aprobarea de către Parlament a continuării participării, în anul 2017, a forțelor Armatei Române în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh și extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit. Cu adresa nr. 1695 a Biroului permanent, respectiv nr. 254 a Biroului permanent din 13.02.2017, Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale Camerei Deputaților și Senatului au fost sesizate pentru analiză și întocmirea unui raport comun asupra solicitării Președintelui României pentru aprobarea continuării participării forțelor Armatei Române în anul 2017, în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh și extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit. Întrunite în ședință comună pe data de 13 februarie a.c., cele două comisii au analizat conținutul Scrisorii Președintelui, precum și motivarea acestei solicitări, reținând următoarele: - în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, Președintele României solicită aprobarea Parlamentului în situația în care trimiterea forțelor armate în afara teritoriului statului român în misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege nu se face în baza unui tratat internațional la care România este parte, precum și în situația în care trimiterea se face la solicitarea unui stat în vederea desfășurării unei misiuni sau operații neprevăzute la același articol;
- în anul 2016, Parlamentul României a aprobat, prin Hotărârea nr. 1/2016, participarea cu un efectiv de 50 de militari din cadrul forțelor armate, exclusiv pe teritoriul republicii Irak, la activități de instruire a forțelor de securitate irakiene;
- pentru creșterea vizibilității și a credibilității țării noastre ca partener strategic, este necesară continuarea contribuției în cadrul Coaliției și în anul 2017;
- Ținând cont de faptul că dislocarea Comandamentului Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh se află în Kuweit, este necesară extinderea ariei de dislocare, astfel încât aceasta să includă și teritoriul acestui stat.
În considerarea acestor aspecte și a prevederilor Legii nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, membrii celor două comisii au decis că în speță sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (2) din acest act normativ. În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi "pentru", membrii celor două comisii propun plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului prezentul raport de admitere asupra Scrisorii Președintelui României prin care solicită aprobarea continuării misiunii Armatei României, începând cu anul 2017, în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh, cu un efectiv total de până la 50 de militari și extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit. Anexăm prezentului raport comun Proiectul de hotărâre a Parlamentului privind continuarea misiunii Armatei României, începând cu anul 2017, în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh și extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit. Hotărâre privind continuarea misiunii Armatei României, începând cu anul 2017, în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh și extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit Având în vedere solicitarea Președintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului, pentru a aproba continuarea misiunii Armatei României, începând cu anul 2017, în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh, Ținând cont de Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2016 privind participarea Armatei României în anul 2016, exclusiv pe teritoriul Republicii Irak, la activități de instruire a forțelor de securitate irakiene în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh, condusă de Statele Unite ale Americii, În temeiul prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român și ale art. 13 pct. 30 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, republicat, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre: Art. 1. Se aprobă continuarea misiunii Armatei României, începând cu anul 2017, în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh, denumită în continuare "Coaliție", cu un efectiv total de până la 50 de militari și extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit. Art. 2. Ministerul Apărării Naționale încheie memorandumuri de înțelegere cu partenerul american și cu alte state membre ale Coaliției care își exprimă dorința de sprijin a forțelor române în teatrul de operații. Art. 3. Personalul participant la operații în afara teritoriului național în anul 2017 va avea dotarea tehnică și armamentul necesare îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operații, iar fondurile financiare se asigură din bugetul alocat Ministerului Apărării Naționale. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 13 februarie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
|