Eleonora-Carmen Hărău
Eleonora-Carmen Hărău
Ședința Camerei Deputaților din 17 decembrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.230/22-12-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 17-12-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 decembrie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
    1.1 Eleonora-Carmen Hărău - marcarea elementelor benefice în procesul adoptării bugetului pentru 2016;

   

Doamna Rodica Nassar:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Am să deschid ședința noastră de astăzi consacrată declarațiilor politice și, pentru început, am să-i dau cuvântul doamnei deputat Carmen Hărău.

Aveți cuvântul, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Dat fiind faptul că avem de ieri buget, România are aprobat bugetul din 2016, permiteți-mi să fac niște considerații ca membru în Comisia de buget, finanțe, ca unul dintre oamenii care i-a văzut perindându-se, rând pe rând, pe ordonatorii de credite, pe miniștrii tehnocrați prin fața comisiei Parlamentului.

Am văzut, stimați colegi, o echipă de oameni specialiști dedicați și foarte hotărâți, foarte determinați să facă lucruri bune pentru România. Am văzut niște oameni care, necondiționat de corsetul politic, au avut exprimări deosebit de sincere în legătură cu ceea ce cred ei despre noi, despre societatea românească și despre stadiul în care se află acum România, despre felul în care evoluează politica, ceea ce aduce avantaje, dar aduce, fără discuție, și un oarecare disconfort. Am văzut niște oameni conștienți de faptul că nu pot suplini Parlamentul, că au nevoie de colaborarea cu Parlamentul și că, în cele din urmă, firescul societății democratice este ca politicile economice, politicile sociale, politicile unei țări să se facă de politicieni.

Și-am mai văzut niște oameni conștienți de faptul că un an este foarte puțin pentru a face creșteri sau a determina creșteri spectaculoase și a gestiona fundamental diferit diverse tipuri de activitate socio-economică.

Iar despre buget, doresc să vă informez că am fost foarte plăcut impresionată de câteva aspecte pe care în ceilalți trei ani în care am lucrat la buget nu le-am întâlnit, și anume: se pune mare preț, se pune mare accent pe transparentizarea actului politic; se pune mare accent pe transparentizarea procedurilor, așa cum ministrul fondurilor care a avut o prestație excepțională în cadrul comisiei, ne-a informat, se pune mare accent pe transparentizarea cheltuirii banului public. Am găsit această idee reiterată la ministrul finanțelor, la ministrul economiei, care va pretinde publicarea tuturor cheltuielilor și bugetelor companiilor din subordine. Am văzut acest lucru la ministrul sănătății care va aduce la zi site-ul Ministerului Sănătății pe care figurează cheltuielile spitalelor publice, care acum e rămas în urmă cu informația, pe la anul 2011.

Am văzut un deosebit interes pentru debirocratizare. Iar dacă lucrul acesta va fi realizat, se vor pune bazele conformării voluntare într-o mai mare măsură decât până acum.

A apărut, stimați colegi, o idee nouă în discuția dezbaterii bugetare - nu că ea n-ar fi fost menționată și n-ar fi fost adusă în discuție, personal am făcut asta și în anii trecuți, dar de data asta chiar am găsit teren de interes -, și anume, structura veniturilor bugetare. Trebuie să știm cu toții că evaziunea fiscală, resursele generate de evaziunea fiscală și care aduc, printr-o mai bună colectare, fonduri la bugetul statului, se cam apropie de limită. Și atunci va trebui să ne preocupăm foarte serios de veniturile nefiscale, pentru că a da cu biciul pe ANAF și pe agenții economici să-și plătească corect și la timp cheltuielile, începe să devină o metodă care aduce bani din ce în ce mai puțini la buget.

În schimb, titularul de portofolii, de acțiuni, statul român ar trebui să se îngrijească mult mai serios, iar ministrul economiei a promis asta, de veniturile nefiscale, de veniturile din dividendul statului, de buna gestionare a propriului portofoliu.

Salut cu această ocazie - și cu asta închei - punctul de vedere al ministrului energiei care, ca un demnitar autentic patriot, a pus în cadrul Comisiei de buget, finanțe accentul pe faptul că România are nevoie de mix energetic cu parte importantă de producția energiei din cărbune. A reiterat ideea și a subliniat-o în mod repetat că siguranța națională, securitatea națională depinde de siguranța energetică, iar siguranța energetică a României asigură siguranța Flancului de Est al NATO și al Uniunii Europene.

Doresc succes Guvernului, doresc succes tuturor persoanelor implicate în actul decizional politic. Vă doresc tuturor sărbători fericire și să avem un an bun, cu pace!

Mulțumesc frumos.

Sunt Carmen Hărău, deputat liberal de Hunedoara.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rodica Nassar:

Vă mulțumim și noi, doamnă deputat.

Aceleași urări vi le facem și noi dumneavoastră.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 22 ianuarie 2022, 8:41
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro