Plen
Ședința Camerei Deputaților din 4 noiembrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.198/12-11-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 04-11-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 noiembrie 2015

    Aprobarea suplimentării ordinii de zi.  

Ședința a început la ora 10,05.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților, și de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistați de domnii deputați Cristian Buican și Ion-Marcel Ciolacu, secretari ai Camerei Deputaților.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Liderii grupurilor parlamentare o să-i rog frumos să-și invite colegii în sală pentru a începe ședința de astăzi.

115 parlamentari și-au înregistrat prezența din cei 382 de membri ai Camerei Deputaților.

Conform deciziei grupurilor parlamentare, aprobată de către Biroul permanent vom avea dezbateri neîntrerupte până la ora 13,30.

La ora 13,30 o să luăm o pauză de 30 de minute și la ora 14,00 va fi votul final.

Primul proiect de lege are un raport fără amendamente.

Caracterul ordinar.

Procedura este de urgență.

Înainte de acest lucru, liderul Grupului parlamentar al PSD procedură parlamentară, vă rog frumos.

Domnule deputat Neacșu, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să propuneți plenului să fie de acord cu suplimentarea ordinii de zi cu un proiect legislativ, 713/2015, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

PL-x?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

PL-x 713/2015, pe poziția 3 bănuiesc, că cel privind Agenția de Administrare a Bunurilor Sechestrate nu are încă raport.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

PL-x 713/215.

Raportul? Unde este raportul? Îl aveți?

Eu vă rog frumos să-l punem pe o altă poziție, mai încolo, ca să poată fi distribuit măcar liderilor. Pe site îl avem în acest moment.

Domnul președinte al comisiei îl are, dar vreau să fie distribuit și - așa cum stabilit prin cutumă - liderilor sau viceliderilor care conduc grupul parlamentar în această zi, deci în această ședință, să-l aibă în fața ochilor. Da? Sunteți de acord?

Poziția 5 atunci. Până atunci, stafful tehnic, vă rog frumos să-l multiplicați și să-l primească toate grupurile politice parlamentare.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind stabilirea cerințelor de protecție a sănătății populației în ceea ce privește substanțele radioactive din apa potabilă (PL-x 668/2015). (rămas pentru votul final)  

3. Ne întoarcem la PL-x 668/2015, Proiectul de Lege privind stabilirea cerințelor de protecție a sănătății populației în ceea ce privește substanțele radioactive din apa potabilă. Acesta este proiectul.

Video in format Flash/IOS Aprobarea suplimentării ordinii de zi.  

Înainte de aceasta, dați-mi voie să vă supun la vot cererea liderului grupului parlamentar.

PL-x 713/2015 pe poziția 5. Deci înaintea lui PL-x 588.

Pregătiți-vă cartelele.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

56 de voturi pentru, 2 abțineri, un vot împotrivă.

S-a aprobat.

Revenim la acest proiect de lege. Conform art. 115 are procedură de urgență.

Inițiatorul? Guvernul României.

Domnule secretar de stat, aveți cuvântul.

Se pregătește președintele Comisiei pentru sănătate și familie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu (subsecretar de stat, Ministerul Sănătății):

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Obiectul de reglementare al proiectului de lege este reprezentat de transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei 51/2013, Euratom, a Consiliului, care înlocuiește cerințele de protecție a sănătății cu privire la substanțele radioactive din apă, destinate consumului uman.

Termenul de transpunere în legislația internă este data de 27 noiembrie 2015.

Având în vedere aceste aspecte, Guvernul susține promulgarea prezentei propuneri legislative în baza raportului de admitere al comisiilor de specialitate.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Președintele comisiei, domnul Buicu.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă în 13 octombrie 2015.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului legislativ.

Proiectul are ca obiect de reglementare stabilirea cerințelor de protecție a sănătății populației în ceea ce privește substanțele radioactive din apa potabilă, în contextul îndeplinirii angajamentelor ce îi revin României și care derivă din calitatea sa de membru al Uniunii Europene prin transpunerea prevederilor Directivei nr.51/2013, Euratom, a Consiliului din 22 octombrie 2013, de stabilire a unor cerințe de protecție a sănătății populației în ceea ce privește substanțele radioactive din apa destinată consumului uman.

Am dezbătut proiectul în ședința din 27 octombrie 2015.

Au participat 18 deputați din totalul de 19.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie a hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea Proiectului de Lege privind stabilirea cerințelor de protecție a sănătății populației în ceea ce privește substanțele radioactive din apa potabilă, în forma prezentată de Senat.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dezbateri generale.

Era normal, aveți cuvântul, vă rog frumos. Și bună dimineața!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Horia Cristian:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Proiectul de lege este unul foarte simplu. El transpune Directiva europeană 98/83/CE și ca atare Partidul Național Liberal va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Aveți cuvântul, domnule deputat. Domnul Benga după aceea.

Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Laurențiu Tocuț:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Acest proiect de lege are un impact pozitiv asupra sănătății populației, asigurând protecția împotriva efectelor contaminării radioactive a apei potabile, transpunând în legislația noastră directiva 2013/51, Euratom, directivă ce trebuie implementată în legislația noastră până în 27 noiembrie 2015.

Grupul ALDE va vota pentru acest proiect.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul Benga.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Benga:

Și Partidul Social Democrat va vota acest proiect, ținând cont că în unele zone ale țării încă avem probleme cu calitatea apei potabile, calitate afectată de nivelul de infectare radioactivă, un pericol social și medical foarte mare, și credem că acest proiect, cu toate că a venit destul de târziu, este foarte benefic pentru România.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu.

Dacă mai sunt ale luări de cuvânt la dezbateri generale? Nu sunt.

Nefiind niciun amendament, mergem la votul final conform art. 106.

Are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.18/2015 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru asigurarea tranziției de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră și implementarea serviciilor multimedia la nivel național, precum și pentru completarea Legii audiovizualului nr.504/2002 (PL-x 593/2015). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2015 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru asigurarea tranziției de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră și implementarea serviciilor multimedia la nivel național, precum și pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002.

La acest proiect de lege termenul final de dezbatere, termenul de dezbatere și vot final - scuzați-mă - a fost depășit. Conform art. 113 din regulamentul nostru, merge la Senat.

Proiectul de lege avea caracter organic și era în procedură de urgență.

Bun! Dați-mi și mie proiectul despre care am discutat.

Liderii grupurilor parlamentare, ați primit proiectul? Acum, dacă-l primesc și eu, suntem egali.

Am spus întotdeauna că liderii grupurilor parlamentare au prioritate.

Cer permisiunea, până îmi vine și mie raportul la acest proiect de lege, să îmi dați voie să merg la următoarea și după aceea ne întoarcem. Da?

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 504/2002 privind a audiovizualului (Pl-x 588/2015). (rămasă pentru votul final)  

6. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 504/2002.

Are caracter organic.

Legea nr. 504 este Legea audiovizualului.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Nu.

Din partea Comisiei pentru cultură, domnul vicepreședinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raportul asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului.

În raport de obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face part din categoria legilor organice.

Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 504 a audiovizualului.

În conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, la lucrările comisiei a participat, în calitate de invitat, Irina Cajal, subsecretar de stat în Ministerul Culturii.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenți.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Cine dorește să ia cuvântul la dezbateri generale? Nimeni.

Nu are raport, merge la votul final.

Vă reamintesc că raportul are propunere de respingere. Da?

N-am primit raportul. Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România și Republica Kazahstan privind asistența judiciară în materie penală, semnat la București la 14 noiembrie 2014 (PL-x 534/2015). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

7. Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România și Republica Kazahstan privind asistența judiciară în materie penală, semnat la București la 14 noiembrie 2014.

Termenul pentru dezbatere și vot final și aici a fost depășit.

Proiectul de lege se consideră adoptat conform art. 113 din regulamentul nostru.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (PL-x 713/2015). (rămas pentru votul final)  

5. Proiect de lege - are 33 de amendamente admise, unul respins, procedura este de urgență, caracterul organic - privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2015 care modifică și completează Legea nr.165/2013.

Din partea Guvernului României, inițiatorul.

Domnul Băeșu era aici.

Pe procedură. Numai o secundă, pe procedură domnul deputat Ovidiu Ganț.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Regret, domnule președinte,

Stimați colegi,

Nici n-am apucat să citesc raportul pe care tocmai l-am primit.

Proiectul de lege privește regimul de proprietate al unor imobile, inclusiv celor aparținând organizațiilor minorităților naționale.

Ne cereți să ne exprimăm opinia pe un proiect de lege pe care nu l-am văzut și care ne privește cât se poate de direct, fără să fi fost consultați de către Guvern asupra acestei chestiuni...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul Ganț, domnule președinte...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Deci, domnule președinte, vă rog să nu mă întrerupeți.

Am următoarea rugăminte. Am votat aici, știu ce am votat la repezeală, eu am votat împotrivă. Nu este în regulă ce se întâmplă. Dați-ne timp să studiem raportul.

Iar domnul președinte Băeșu, care n-a avut eleganța măcar să discute cu noi, grupul parlamentar, aceste modificări, să facă bine și să explice plenului în mod exhaustiv ce are de gând să modifice, dar nu acum.

Aveți niște acorduri cu Kazahstanul ș.a.m.d. pe ordinea de zi, n-am nimic împotrivă, mergeți înainte, dar mai dați-ne timp să citim măcar raportul, să ne consultăm și noi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule Ganț, îmi cer scuze că vă întrerup.

Este un proces negociat cu tot Consiliul Național al Minorităților de aproape un an și jumătate.

Domnul Vainer și cu domnul Pambuccian au reprezentat inclusiv ieri, la comisie, opinia Grupului minoritar. Nicio modificare nu a fost făcută fără acordul Consiliului Național al Minorităților. Aceste modificări sunt în completarea legii, la propunerea Consiliului Național al Minorităților.

Nu este nimic care să nu fie cunoscut de către dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Nu este adevărat, domnule președinte. Pe mine nu m-a consultat nimeni, Forumul Democrat al Germanilor din România nu a fost consultat. Domnii Vainer și Pambuccian or fi fost ieri la ședințe - e treaba dumnealor, cu mine n-au vorbit.

Repet, nu vă cer un capăt de țară, nu moare nimeni.

Domnul Băeșu nu pățește nimic dacă mai stă aici o jumătate de oră până citim în liniște raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă rog frumos, nu am nicio problemă. Sunt de acord cu dumneavoastră, dar am vrut să vă informez.

Toate grupurile parlamentare să știți că sunt informate în legătură cu aceste modificări, inclusiv copreședinții PNL și-au dat aprobarea pe aceste modificări care sunt făcute, de la Senat inclusiv. Nimic nu s-a făcut fără acordul tuturor grupurilor parlamentare. Asta ca să știți.

Domnul Márton Árpád.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Întrucât domnul Cernea nu este aici, îmi asum responsabilitatea să încerc să vă conving să respectați regulamentul în cazul tuturor legilor, și excepțiile chiar să fie excepții, și nu regula ca în fiecare săptămână cele mai importante legi să le primim cu cinci minute înainte de dezbatere, rapoarte având câte 30, 40, 60, 190 sau chiar 340 de puncte de modificare.

Deci, vă rog eu, acum am înțeles, sper să aveți posibilitatea să acordați timp să citească și toți colegii noștri acest raport o oră, două.

Dar, în general, eu vă rog, avem un regulament. Măcar noi să ne respectăm regulamentul.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul Árpád, aveți perfectă dreptate.

Acest proiect de lege este discutat din clipa în care Guvernul l-a trimis către Comitetul liderilor birourilor permanente reunite. Îmi pare rău că o parte dintre noi nu comunicăm în interiorul grupurilor parlamentare.

Modificările care sunt aduse la Camera Deputaților sunt cele care au fost discutate cu Guvernul României și cu asociațiile care sunt direct interesate de restituiri. Este o procedură care a durat luni de zile, domnul Băeșu o să vă explice. Nicio asociație din România nu a fost evitată în a primi punctul de vedere.

Amendamentele sunt cele de la Senat, niciunul în plus.

Discuțiile au fost la fel de complexe și la Senat, cu acordul tuturor liderilor parlamentari.

Consiliul Național al Minorităților a cerut în mod expres ca acest proiect de lege să fie pus pe ordinea de zi de către noi în această săptămână.

Domnule Băeșu, o să vă rog frumos să așteptați - numai o secundă - și să-l lăsăm câteva minute, până și domnul deputat Ganț o să-l citească.

Domnul Ganț, pe procedură.

Mergem la următorul proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Mergem unde vreți, domnule președinte, cu o singură observație. Cu o singură observație. Dacă e în discuție de luni de zile, nu există caracter de urgență pentru acest moment, putem să-l facem și săptămâna viitoare.

Nu rezultă de niciunde urgența, cu atât mai mult cu cât e vorba despre o ordonanță de urgență care-și produce efectele.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Îmi pare rău că nu pot să mă substitui liderului grupului parlamentar.

Am toate argumentele să vă răspund ca deputat, dar o să discutăm la momentul la care acest proiect de lege va intra în dezbatere.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România și Republica Kazahstan privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la București la 14 noiembrie 2014 (PL-x 533/2015). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

8. Vă informez că și la următorul proiect de lege, PL-x 533/2015, și aici termenul de dezbatere și vot final a fost depășit, este vorba de ratificarea Tratatului între România și Republica Kazahstan privind transferarea persoanelor condamnate.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România și Republica Kazahstan privind extrădarea, semnat la București la 14 noiembrie 2014 (PL-x 532/2015). (adoptat ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

9. Următorul proiect de lege, alt tratat de ratificare, între România și Republica Kazahstan, privind extrădarea, semnat la 14 noiembrie 2014.

Și acesta se consideră adoptat tacit, termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului numărul 504/2002, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 597/2015). (rămasă pentru votul final)  

10. Mai luăm un singur proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului.

Este proiect de respingere.

Caracterul este ordinar. Organic, scuzați-mă.

Inițiatorii, doresc să ia cuvântul? Nu.

Din partea Comisiei pentru cultură. Domnule vicepreședinte, aveți cuvântul. Am văzut și pe domnul președinte. Îmi cer scuze.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002.

Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.

Comisia a dezbătut inițiativa legislativă în data de 27 octombrie 2015.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului cu modificările și completării ulterioare, în sensul instituirii unui fond audiovizual constituit din contribuția radiodifuzorilor într-un cuantum de 5% din veniturile acestora.

La lucrările comisiei au fost prezenți 22 de deputați din totalul de 24 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor parlamentarilor prezenți la lucrările comisiei.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune plenului respingerea propunerii legislative.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Dezbateri generale. Nu sunt.

Proiectul de lege nu are amendamente. Are procedura de respingere. Merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (PL-x 713/2015). (rămas pentru votul final)  

Ne întoarcem la proiectul pe care l-am discutat.

Domnul Băeșu, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul George Băeșu (președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților):

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Ordonanța de urgență nr. 21/2015 a venit pe fondul unor blocaje care au apărut în activitatea de soluționare a dosarelor în condițiile în care mulți dintre cetățeni fie n-au avut documente, fie n-au depus declarații pe proprie răspundere privind categoriile de teren pe care le dețineau sau suprafața construcțiilor pentru care urma să se plătească despăgubiri.

În aceste condiții, Guvernul a hotărât ca pentru o mie de metri în urban și trei mii de metri în rural să se prezume caracterul de curs construcție al terenurilor, pentru aceste suprafețe să se acorde despăgubiri conform grilei notariale, iar pentru suprafețele care exced și nu se face dovada să se invalideze propunerile autorităților locale.

O altă propunere importantă, care a fost adoptată prin ordonanța de urgență, a fost cea referitoare la activitatea Comisiei speciale de retrocedare, cea care se ocupă de restituirea în natură sau de despăgubirea cultelor religioase și a organizațiilor aparținând minorităților naționale. Prin această ordonanță de urgență, în Comisia specială de retrocedare, au fost introduși reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Dezvoltării și Administrației, tocmai în sensul de a ne asigura că aceste retrocedări în natură sau propuneri de despăgubiri se fac cu o bună cunoaștere a situației de pe plan local.

În procedura legislativă, la Senat, au apărut mai multe amendamente, formulate bineînțeles de membri ai Parlamentului, care au avut în vedere solicitări ale asociațiilor de foști proprietari. Și vreau să vă spun aici, și prin dumneavoastră să dăm această veste bună foștilor proprietari, prin amendamente a fost scurtat de la 7 ani la 5 ani termenul de plată, începând cu 2017 - un lucru cerut inițial și de o bună parte a Parlamentului și de toate asociațiile de foști proprietari a fost amânat cu un an, nu 2016, ci 2017 momentul în care foștii proprietari pot să liciteze pentru terenuri ale statului. S-a cerut acest lucru tocmai pentru ca să fie cât mai mulți foști proprietari în posesia punctelor pe care le acordă comisia de la ANRP, astfel încât să existe o transparență totală și cât mai mulți oameni să poată să acceseze această formă de restituire.

S-au mai făcut câteva amendamente deosebit de importante din partea grupului care reprezintă în Camera Deputaților minoritățile naționale și o parte dintre aceste amendamente au fost preluate în altă formă, ce este drept, cea cu care a fost de acord Guvernul, și care vin să rezolve o parte dintre motivele pentru care o altă comisie, care își desfășoară activitatea tot la ANRP, această comisie specială de retrocedare, se afla în imposibilitatea de a soluționa dosarele.

Vreau să vă spun de unde apare și un caracter de urgență. În Legea nr. 165, pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în urmă cu doi ani, noi am prevăzut un termen de 120 de zile care poate fi suplimentat cu 60 de zile, în care solicitantul trebuie să ne pună la dispoziție anumite documente, iar noi, după acest termen, nu putem decât să respingem cererea, dacă nu ne vin documentele.

Cultele religioase și organizațiile aparținând comunităților naționale au venit cu această solicitare expresă să modificăm puțin legislația, în sensul în care să nu le respingem cereri formulate în urmă cu 10-12 ani, după ce le-am dat doar 120 de zile să-și probeze drepturile.

Tocmai de aici vine caracterul de urgență. Pentru că noi, în acest moment, am inițiat corespondența cu aceste categorii de solicitanți, și ei se află sub presiunea timpului. Și s-a venit cu o serie de amendamente prin care, în mod evident, dosare în care aceste organizații sau culte religioase aveau dreptul la restituire, dar legea nu reglementa suficient încât noi să avem posibilitatea să dăm decizii favorabile înainte să se împlinească acele termene după expirarea cărora nu puteam decât să le invalidăm cererile. De aici vine și caracterul de urgență.

Aș vrea să vă mai spun, domnule președinte și stimați membri ai Camerei Deputaților, că și în Comisia juridică, ieri, am găsit înțelegere față de preocupări care sunt ale Guvernului și ale instituției pe care o conduc, dar sunt, de fapt, preocupările oamenilor și am reușit să adoptăm câteva amendamente, cele pe care le-a formulat și Senatul sau cele care au fost propuse la Senat, dar n-au fost suficient de bine puse de noi în valoare acolo și credem că, prin tot ceea ce dumneavoastră, dacă veți fi de acord, veți vota astăzi, vom reuși să facem ca această lege, așa cum o modificăm, să fie mult, mult mai eficientă și să grăbim într-un mod important procesul de soluționare a dosarelor și de acordare a despăgubirilor.

Vă mulțumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Îl invit în continuare pe domnul președinte al Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, să prezinte raportul și, în același timp, domnule președinte, fiind procedură de urgență, să ne propuneți și timpul de dezbatere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Încep cu timpul: trei cu cinci.

Raportul vi-l prezint și este asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Practic, în conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată cu această dezbatere.

Precizăm că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 19 octombrie 2014.

Potrivit prevederilor constituționale și a Regulamentului Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu observații și propuneri.

Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat favorabil inițiativa legislativă în ședința din 27 octombrie 2015.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri necesare în vederea deblocării și accelerării procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise, care sunt redate în Anexa nr.1 la prezentul raport. Amendamentele respinse sunt prezentate în Anexa nr.2, iar în raport cu obiectul și conținutul reglementării proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Domnule președinte,

Dați-mi voie doar să fac o precizare ce ține de o eroare materială.

Practic, la marginal 5, la 52, unde se vorbește de "hotărâri definitive", pentru unitate terminologică ar trebui să apară "/irevocabile", pentru că ne referim și la hotărârile care pe vechiul sau pe noul cod sunt calificate terminologic diferit, și mai avem, la marginal 19, tot o eroare materială, vorbim de hotărâri judecătorești, se precizează "definitive".

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, mulțumesc.

Și timpul, domnule președinte.

Da, 3 cu 5.

Mulțumesc.

Stimați colegi,

Supun votului dumneavoastră timpul propus de ...

Procedură, înțeleg, domnule Árpád. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Vă rog să-mi explicați și mie ce înseamnă 3 cu 5, ca să înțeleg și eu ce votez? Conform... Da, e foarte ușor, dar mai citiți Regulamentul Camerei Deputaților.

Conform Regulamentului Camerei Deputaților, la dezbaterea în procedură de urgență, și aici aveți dreptate, este ordonanță de urgență, se dezbate conform procedurii de urgență, fiecare grup parlamentar are dreptul la dezbateri generale la o singură intervenție, de 5 minute, și președintele propune un termen de dezbatere a întregii legi care, în momentul în care s-a epuizat, se supun votului, conform raportului, punctele existente în raport.

Deci, când votăm trebuie să știm despre ce votăm. Vă rog să mă scuzați, totuși, aș dori măcar să cunosc...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnule Bogdan Ciucă, precizați, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Are un amendament respins și 30 de poziții.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, sunt 33 de articole admise și un singur amendament respins. E un singur amendament respins, la poziția III.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

În situația aceasta, propun pentru fiecare poziție 5 minute, dacă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Timp total...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Timpul total de dezbatere a proiectului, 10 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră propunerea făcută de domnul președinte Bogdan Ciucă.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 52 de voturi pentru, o abținere și 31 de voturi împotrivă, timpul propus de domnul președinte Bogdan Ciucă a fost adoptat.

La dezbateri, fiind procedură de urgență, Grupul PNL...

A, procedură... OK.

Domnule Tinel Gheorghe, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Regulamentul nostru spune, la art. 100, că inițiatorul textului de lege trebuie să motiveze foarte bine și să argumenteze de ce vine cu o astfel de inițiativă legislativă și eu, vizavi de textul și de argumentele pe care le-a prezentat domnul președinte, am niște întrebări și niște clarificări, până să intrăm în procedura de dezbateri generale.

Primul lucru este legat de art. 5, de textul în care...

Domnule președinte, spuneți aici că: terenurile preluate de autoritățile locale, de ADS și nerestituite se întorc înapoi la ADS. Și eu întreb: ați făcut cumva când ați identificat astfel de cazuri și plângeri penale pentru abuz în serviciu? Și despre ce suprafețe e vorba, ca să știm și noi despre ce discutăm?

La art. 7 spuneți că prezumați suprafețele din mediul rural și urban la 1000 și 3000. Eu întreb, la data naționalizării, datele statistice ce demonstrau? Cât era suprafața curs construcții rural, cât era urban, ca să facem o comparație, să vedem, într-adevăr, dacă juridic argumentul dumneavoastră ține.

Și, a treia observație, legată de faptul că prorogăm iar termenul până la care Agenția Domeniilor Statului este obligată să vină cu inventarul. Păi, din 2013, cred că este a șasea modificare a Ordonanței nr. 165 pe prorogare. Tot prorogăm, prorogăm. Haideți să nu mai prorogăm și să spunem odată definitiv, vizavi de procesul ăsta de retrocedare, că-l încheiem, că-i dăm termen final și că cei care nu se încadrează în termen să răspundă, până la urmă, de chestiunea asta.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu mulțumesc.

Domnul George Băeșu, domnul președinte.

Vă rog, înainte de a da cuvântul la dezbateri generale, precizați Grupului PNL întrebările.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Băeșu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Printre lămuririle solicitate de domnul deputat Tinel sunt unele care au fost propuse la Senat, dar pot să dau lămuriri, pentru că, într-adevăr, noi ni le-am asumat și am fost de acord cu ele.

Deci, în primul rând, vizavi de terenurile care au fost preluate anterior de la ADS, fie pe bază de protocol de predare-primire cu ADS-ul, în baza unor cereri formulate de la localități, prin prefecturi, prin comisiile județene de fond funciar, fie terenuri care nici măcar n-au fost predate, dar au fost pur și simplu preluate, pe bază de hotărâre de comisie județeană, prin care s-a scos din domeniul public al statului și s-a trecut în domeniul privat al unor localități, în vederea restituirii.

Doamnelor și domnilor deputați,

Cu ocazia inventarierii, care este terminată, domnule Tinel, inventarierea este terminată în proporție de 99% - inventarierea - cu ocazia inventarierii, la nivelul multor localități din România s-au găsit terenuri care au fost preluate din domeniul public sau privat al statului, cu scopul restituirii către foștii proprietari, și de șase-șapte ani, sau mai mulți, sau mai puțini, stau fără proprietari.

În aceste condiții, dumneavoastră aveți perfectă dreptate: se impune și verificarea motivelor pentru care au fost solicitate statului și motivele pentru care nu au fost date foștilor proprietari, dar în interesul foștilor proprietari, în primul rând. Și în interesul statului acum aceste terenuri, ca soluție, trebuie luate înapoi de către stat și să fie date tot în scopul acordării foștilor proprietari, dar după o revalidare a cererilor de acordare de teren din domeniul public al statului și după aplicarea Legii nr. 165, așa cum noi, împreună cu dumneavoastră, am stabilit în ordinea cererilor de restituire. Acesta este doar primul punct. Îmi cer scuze dacă sunt mai lung, dar cred că e nevoie de aceste precizări.

Cu privire la modul în care s-au calculat sau s-au stabilit acele suprafețe de 1000, respectiv 3000 de metri pătrați, pentru care s-a instituit această prezumție, că au făcut parte din categoria de teren curs construcții.

La noi sunt multe cereri, de fapt la noi au ajuns propuneri din partea, fie a comisiilor...E vorba, în primul rând, de Legea nr. 10. Există dispoziții de primar pentru suprafețe diferite, mergând de la 200, 300 de metri până la 7000-8000 de metri, care ar trebui fie restituiți în natură, dar noi nu facem asta, pe Legea nr. 10, acordăm despăgubiri.

Pentru a acorda despăgubiri noi trebuie să folosim grila notarilor publici și, mai mult decât atât, trebuie să ne asigurăm că acel teren nu excede terenului agricol de 50 de hectare, ca limită maximă care putea fi primită pe legile fondului funciar.

Am cerut și cerem, în continuare, oamenilor o simplă declarație pe proprie răspundere, precum că suprafețele pe care le-au primit ei pe legile fondului funciar nu depășesc 50 de hectare, pentru ca nu cumva să fi primit 50 de hectare și să le mai dăm noi pentru 5000-6000 de metri, care au avut tot categoria de teren agricol. Sunt cetățeni care nu ne trimit nici declarații pe proprie răspundere, nu ne trimit nici hârtii din care să reiasă că acel teren a fost curs construcții.

Pentru acest motiv s-a instituit acea prezumție: un teren din urban care a avut o construcție sau are o construcție pe el - 1000 metri prezumăm că a fost curs construcții, iar în mediul rural știm că oamenii aveau gospodării mult mai mari, am zis 3000 de metri. Acele suprafețe, domnule Tinel, noi nu le prezumăm acum, decât cu această categorie de curs construcții, pentru că suprafețele respective reies din niște documente, ca întindere, dar nu reiese ce tip de teren era acela, categoria de folosință.

A treia întrebare a dumneavoastră, îmi cer mii de scuze, am... Da, v-am spus: noi nu prorogăm acum termenul pentru inventariere, s-a terminat. Sunt doar 16 localități din România, 16, atât, în care nu s-a făcut inventarierea și, credeți-mă, deja face obiectul unor alte tipuri de verificare. Ce am prorogat noi acum, de fapt am prorogat la solicitarea asociațiilor de foști proprietari. Este momentul de la care terenurile statului vor începe să fie licitate pentru deținătorii de puncte și foștii proprietari au dreptate, pentru că până la acest moment noi, de când a apărut Legea nr. 165, am finalizat 10.000 de dosare. Doar acei oameni au puncte.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, mulțumesc.

Procedură. Domnule Tinel Gheorghe, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte,

Mulțumesc pentru explicațiile date de domnul președinte Băeșu, însă, motivul intervenției mele nu este acesta, este legat de anunțul făcut de președintele PSD-ului, Liviu Dragnea: Victor Ponta, primul-ministru, și-a depus mandatul de prim-ministru. Sper să fie un nou început, sper să fie un gest de mare înțelepciune al actualei puteri, prin această demisie, și vreau să felicit societatea civilă, pentru că, activitatea ei și atitudinea ei au dus la acest deznodământ așteptat, până la urmă, de toată lumea.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La dezbateri generale, vă rog.

Procedură. Domnule Ganț...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Pe procedură, domnule președinte.

Dat fiind faptul că s-a depus mandatul Cabinetului, vă propun sistarea dezbaterilor, întrunirea Biroului permanent și stabilirea unui nou program. În condițiile în care Cabinetul a demisionat, nu știu cu ce mandat reprezentanții Guvernului mai vorbesc astăzi în fața Parlamentului.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

N-are nicio legătură, stimate coleg.

Mergem mai...

Aveți o propunere concretă? Da. E o propunere făcută de liderul Grupului... de un deputat, că nu sunteți liderul Grupului minorităților, de sistare la acest proiect de lege.

Deci, din păcate, propunerea ar trebui să vină de la un lider sau un vicelider. Nu avem o propunere venită din partea unui lider sau a unui vicelider.

Nu este nici lider, nici vice... Mergem mai departe la dezbateri generale.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte, susținem propunerea făcută de liderul Grupului minorităților, domnul Ganț, și vă rog să supuneți la vot acest lucru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Florin Pâslaru. E o propunere de sistare a discuțiilor pe acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Noi suntem aici for legislativ și, mă rog, ce se întâmplă la Guvern se întâmplă la Guvern, noi trebuie să ne vedem de treabă. Noi am avut în Biroul permanent un program, trebuie să-l urmăm, să-l stabilim, avem de discutat atâtea proiecte de lege. Eu cred că este bine să ne vedem, în continuare, de programul nostru, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bineînțeles.

Domnule Máté András, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Din 2004, de când sunt membru în Camera Deputaților, au fost câteva guverne care și-au dat demisia sau care au fost demise prin votul Parlamentului, dar mare atenție: chiar dacă un guvern își dă demisia, ordonanța de urgență este în vigoare, iar Parlamentul trebuie să funcționeze, pentru că acest Parlament va decide cine va fi viitorul prim-ministru, prin votul de învestitură dat aici.

Deci dacă ne apucăm acum să spunem că în mijlocul unei proceduri de urgență nu vom vota, în continuare, mai ales o ordonanță de urgență care ajută, atât minoritatea maghiară, pentru cei care au solicitat revendicări, cât și pe distinșii noștri colegi, cred că facem o gafă mare. Eu cred că ar trebui să mergem mai departe și să votăm această ordonanță, pentru că e necesară, nu să creăm un și mai mare haos politic, prin faptul că nu lucrăm astăzi în plen.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Am și eu o intervenție.

(Coboară la tribună.)

Înțeleg aici că este o nemulțumire a unui coleg vizavi de acest proiect de lege, dar între nemulțumirea față de forma unui proiect de lege și faptul că Parlamentul trebuie să funcționeze și în acest moment funcționăm... Eu v-am ascultat pe dumneavoastră și înțeleg... eu respect foarte bine Regulamentul.

Acest proiect de lege, din punctul meu de vedere, suntem în faza dezbaterilor generale, iar dumneavoastră știți că, de-a lungul timpului, în istoria postrevoluționară au fost guverne care au fost demise sau și-au dat demisia, printr-un vot al Parlamentului, dar activitatea guvernamentală, stimați colegi, știți bine că până când Parlamentul nu învestește un alt Guvern, Guvernul își desfășoară activitatea.

Deci eu voi supune votului dumneavoastră, asta este propunerea pe care v-o supun votului, voi supune votului dumneavoastră de a continua lucrările, din stadiul dezbaterilor generale la care suntem în acest moment.

(Revine la prezidiu.)

Domnule Florin Pâslaru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Domnule președinte,

Vă solicit o pauză de 5 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Pauză de consultări 5 minute.

 
       

După pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, stimați colegi,

Vă rog să luați loc în bancă pentru a continua lucrările plenului.

Suntem la stadiul dezbateri generale.

La dezbateri generale, la acest proiect de lege cine vrea să intervină?

Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.

Fiind procedură de urgență, vorbește un singur deputat de la fiecare grup. Aveți 5 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Cupșa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Onorați membri ai Camerei Deputaților,

Partidul Național Liberal va vota pentru adoptarea acestei inițiative legislative.

Vom vota pentru adoptarea acestei inițiative legislative cu speranța că activitatea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților va fi una mai performantă decât în prezent.

Totodată, facem un apel la președintele autorității, la toți cei care își desfășoară activitatea în această autoritate, precum și la toate celelalte autorități, instituții publice implicate în acest proces de reconstituire a dreptului de proprietate să urgenteze lucrările, să finalizeze cât mai repede acest proces în interesul nostru, al tuturor cetățenilor.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Altă intervenție?

Domnul Márton Árpád, Grupul UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Grupul parlamentar UDMR, în esență, susține proiectul de adoptare al ordonanței, pentru că, într-adevăr, aduce multe îmbunătățiri aplicării legii, prin clarificările care s-au propus, inclusiv prin definiția mai clară a ceea ce înseamnă comunitățile minorităților naționale și persoanele cărora le-ar reveni dreptul de a avea retrocedările în natură sau în echivalent.

Totodată, o să intervin aici, susținând acel amendament respins, pentru că nu am garanția că voi avea timpul necesar să-l susțin la finele dezbaterii legale, pentru că, din păcate, data trecută am avut o experiență nefericită, când la art. 1 deja s-au epuizat timpii arondați întregii dezbateri.

Noi credem că e bine-venită, așa cum am spus, acea clarificare a ce înseamnă minoritățile naționale, organismele acestora. Dar tot în această lege, credem noi că ar fi fost bine să se clarifice și ceea ce se înțelege prin biserici, pentru că există aceeași problematică: unele proprietăți bisericești au fost restituite de unele comisii, iar altele nu, pentru simplul motiv că ele apar ca aparținând unei persoane juridice înființată de biserica respectivă. Deci o clădire aparținea unei școli cu personalitate juridică înființată de biserica respectivă. În anumite situații s-a decis că trebuie să fie retrocedat, în alte situații s-a decis că nu trebuie să fie retrocedat.

Mai mult, avem și un caz nefericit în Sfântu Gheorghe, Liceul Reformat "Szekely Miko", o decizie definitivă a unei instanțe a mai condamnat și trei oameni nevinovați, cu suspendare, e adevărat, la ani de închisoare și a renaționalizat clădirea, pentru că nu era clar că dacă există o persoană juridică înființată de o biserică, păi atunci clădirea aparținea bisericii, pentru că însăși persoana juridică este înființată de biserică.

Asta a dorit să expliciteze amendamentul pe care l-am depus noi. S-au intervenit cu observații în legătură cu modalitatea în care am încercat. E posibil să facem o lege întreagă, care să expliciteze acest lucru, în speranța să fie adoptată pentru că, altfel, în România, în continuare, va exista această problematică și vom fi criticați din nou, și din nou, pentru neretrocedarea fostelor proprietăți bisericești.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Vainer și apoi domnul Munteanu.

Domnul Vainer, din partea minorităților naționale.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Vainer:

Stimate colege,

Stimați colegi,

Domnule președinte de ședință,

Aș dori să vă spun câteva cuvinte despre acest Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței privind retrocedările bunurilor comunitare și ale cultelor.

Câteva lucruri. De mai multă vreme suntem într-un dialog cu Autoritatea Națională pentru Restituire a Proprietăților pentru lucrarea în mai bine, desfășurarea mai bună a lucrărilor privind retrocedarea bunurilor care, așa s-a stabilit prin legislația românească, că revin cultelor și comunităților minorităților naționale.

A fost un proces de dialog. A durat și am convenit un număr de amendamente care s-au trecut, s-au adoptat mai întâi de Senat și apoi s-au dezbătut, pe larg, la Comisia juridică a Camerei Deputaților. Este un început de îmbunătățire mai substanțială a legislației în materie. Nu se poate face așa, dintr-o dată, renunțăm la asta, introducem aceea... Cert e că legislația actuală s-a depărtat mult de Legea nr. 247 care are restitutio in integrum și tot ceea ce doriți dumneavoastră.

Din păcate, au fost evoluții nefericite și la Autoritatea Națională. Cunoașteți problemele de corupție care s-au găsit și s-au administrat acolo și atunci este o mare reținere la aparatul Autorității Naționale și la primării să continue procesul. Prin acest proiect care aduce câteva îmbunătățiri binevenite, de pildă, am să vă spun una importantă: în cazul minorităților naționale organizația existentă, centrală care reprezintă minoritatea are în spate o activitate de decenii ale altor organizații. I se acordă calitatea de beneficiar de drept al celor care au recunoscută continuitate. Și pentru Federația Comunităților Evreiești din România este un lucru foarte important, pentru că în perioada interbelică au funcționat numeroase asociații, fundații, epitropii și așa mai departe care au lăsat aceste bunuri celor care există astăzi.

Așa că, din punctul nostru de vedere, al minorităților naționale care au formulat acele amendamente și nu au fost preluate decât trei din opt a rămas că, împreună cu Comisia juridică, ne vom constitui într-un grup de lucru care va introduce o propunere legislativă de măsuri mai cuprinzătoare privind îmbunătățirea și accelerarea procesului de restituire.

Eu fac un apel la autoritățile publice să lucreze cu intensitate și, în același timp, Guvernul viitor, că acum vorbim de un guvern viitor, să găsească cele mai bune soluții pentru a accelera procesul, pentru că e un drept constituțional. Proprietatea nu numai că este respectată, este garantată de statul român, dar dacă nu poți să revii la calitatea de proprietar este o împiedicare a unui drept constituțional. De aceea, eu fac un apel pentru conducerea țării ca, într-un viitor apropiat, să se adopte măsuri fundamentale în ceea ce privește procesul de restituire a bunurilor preluate ilegal, abuziv de autoritățile statului din anii comunismului și de autoritățile statului din anii regimului totalitar antonescian.

Vă mulțumesc foarte mult.

Eu voi vota pentru și susțin nevoia votării acestui proiect de lege de aprobare a ordonanței, cu amendamentele admise în Comisia juridică, de disciplină și imunități în raportul prezentat.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Munteanu, Grupul parlamentar al PSD. Vă rog, domnule deputat, aveți 5 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte.

Stimați colegi,

Cu toții știm că soluționarea restituirilor era blocată sau, mai bine zis, finalizarea procesului de restituire era blocată.

În acțiunile de restituire au apărut blocaje din legislație, neclaritatea unor lucruri. Or, proiectul de lege pe care noi astăzi îl dezbatem și este supus aprobării Camerei Deputaților, cred că rezolvă în mare parte aceste probleme și va ușura finalizarea procesului de restituire. Sunt ani buni de când este blocată restituirea. Oameni foarte mulți nemulțumiți, mulți dintre ei au plecat dintre cei vii, moștenitorii lor aproape că nici nu mai vor să audă despre aceste restituiri, câte drumuri au făcut pe la diferite instituții ale statului român și, iată, noi avem un moment prielnic să aprobăm astăzi acest proiect de lege și cred că autoritatea de restituire, în ultimul an, în ultimii doi ani și-a făcut cu adevărat, și-a îndeplinit rolul pe care îl are. Și de aceea Grupul PSD va vota acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Din partea Grupului ALDE, domnul președinte Bogdan Ciucă. Vă rog, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Din aceleași considerente prezentate deja de colegii de la PNL sau PSD, și Grupul ALDE va susține proiectul. Considerăm că este un instrument care să accelereze cumva rezolvarea unor probleme care au trenat neexplicabil și nescuzabil de mult.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte grupuri parlamentare? Nemaifiind alte grupuri parlamentare, domnul Remus Cernea. Aveți două minute, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Stimați colegi,

La Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, unde am discutat pe tema acestei ordonanțe de urgență, eu am votat împotrivă. Deși, într-adevăr, avem nevoie de o lege care să repare nedreptățile comise de regimul comunist, mi-e teamă că acest proiect de lege, așa cum arată el astăzi și această ordonanță, cu toate amendamentele adoptate, deschide calea unor noi fapte de corupție, mai ales când este vorba de acea prezumare a celor o mie de metri pătrați în intravilan.

Imaginați-vă că au fost proprietăți care aveau 300 de metri pătrați, 400, 200, 500. Acei oameni pot obține acum despăgubiri din partea statului, adică din bani publici, în mod nemeritat. Și mă tem că punem o nouă presiune pe banul public, o nouă presiune arbitrară. Și s-a spus și mai devreme că așa s-a hotărât, așa s-a presupus, așa s-a prezumat.

Eu cred că ar fi trebuit să găsim căi, nu vă pot spune în momentul acesta exact care ar fi acele căi, dar ar fi trebuit găsite căi mult mai riguroase și de protejare a banului public. Pentru că avem o experiență deja de 20 de ani de retrocedări, multe ilegale, sunt procese, sunt articole în presă, s-a creat chiar o mafie, o rețea de retrocedări ilegale. Mă tem că prin această ordonanță și prin această lege, dacă o adoptăm, punem în mâna acestor rețele de corupție o unealtă foarte bună pentru a continua cu fapte de corupție să intre în posesia foarte multor bani publici.

De aceea, mi-aș fi dorit să văd o mult mai mare preocupare și atenție pentru un text mult mai riguros. Acesta, cel pe care-l supunem votului astăzi, deschide calea unor noi fapte de corupție, despre care vom vorbi în următorii ani.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții. Mergem la raport.

Sunt 33 de amendamente admise și un amendament respins.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu.

Articol unic, 2 marginal.

Observații? Nu.

De la 3 la 10, dacă sunt observații? Nu.

De la 11 la 20? Nu.

La 21? Nu.

22? Nu.

23? Nu.

Are domnul, știu, domnule Árpád, vă dau cuvântul. Dumneavoastră aveți un amendament respins. După articolul II aveți un amendament respins. Să termin cu articolul II.

Dacă sunt observații până la 28? Nu.

Înainte de 28, dau cuvântul domnului Márton Árpád. Are un amendament respins, care propune introducerea după articolul II a 5 articole noi.

Vă rog, domnule deputat, prezentați amendamentul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte, de fapt, la punctul 27.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La 28, după 27.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Se vorbește despre introducerea a 5 noi articole, III-VII. Eu am propus încă un articol care are, ar fi I indice 3 și modificarea ca atare inclusiv a punctului IV.

Ce conține acest amendament, așa cum v-am spus, conține explicitarea a ce se înțelege prin imobile aparținând cultelor religioase.

Vă rog eu frumos să adoptați acest amendament respins, care explicitează în patru puncte a, b, c și d ce se înțelege prin aceste clădiri, pentru o aplicare unitară în cadrul țării, pentru retrocedarea în natură a acelor imobile care există de fapt și acolo retrocedarea este posibilă și, evident, eliminarea acelei situații în care România va fi criticată din nou pentru că unele imobile, foarte multe dintre ele, nu sunt retrocedate din chichițe avocățești, ca să zic așa.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins al domnului Árpád, amendament care a fost respins de comisie. Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 84 de voturi împotrivă, 5 abțineri, 16 voturi pentru, amendamentul domnului Árpád a fost respins.

Mergem mai departe.

III, 28 marginal? 29, 30 care este articolul IV adoptat, V, VI, VII?

Legea a fost adoptată. Rămâne la votul final. Are caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administrației publice nr. 215/2001 și pentru modificarea art. 39 alin. (7<SUP>2</SUP>) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice (PL-x 430/2015), adoptată în procedură de urgență.  

Înainte de a da cuvântul, pe procedură, domnului Máté András, liderul grupului, vreau să vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a depus la secretarul general al Camerei, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de sesizare, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administrației publice nr.215/2001 și pentru modificarea art. 39 alin. (72) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice.

Termen pentru sesizare este de două zile, începând de astăzi.

Vă mulțumesc.

În continuare îl invit pe liderul Grupului UDMR, domnul András.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Vă solicit o pauză de consultări de 15 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Consultări 15 minute.

 
       

După pauză.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Rog colegii să ia loc, să putem începe.

Da. Continuăm, stimați colegi. Rog secretarii, domnul Ciolacu și...

Continuăm.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind emisiunile de obligațiuni ipotecare (PL-x 608/2015). (rămas pentru votul final)  

11. Proiectul de Lege privind emisiunile de obligațiuni ipotecare, PL-x 608/2015; caracter ordinar.

Inițiator? Domnul secretar de stat, Guvernul, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul György Attila (secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice):

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Proiectul de Lege privind emisiunile de obligațiuni ipotecare are ca obiect asigurarea unui cadru legal aliniat celor mai bune practici la nivel european în domeniu, care să permită dezvoltarea acestor instrumente de finanțare pe piața locală într-o manieră prudentă și supravegheată în mod corespunzător, asigurându-se în acest mod și un plus de atractivitate pentru potențialii investitori.

Susținem forma comisiei. Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Din partea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, îl invit pe domnul deputat Emilian Niță să prezinte raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Niță:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Raport asupra Proiectului de Lege privind emisiunile de obligațiuni ipotecare.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind emisiunile de obligațiuni ipotecare, trimis spre dezbatere în fond cu adresa PL-x 608/2015 din 23 septembrie 2015.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 21 septembrie 2015.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus în ședința din 20 octombrie 2015. La lucrările comisiei s-au înregistrat prezenți 32 de deputați din totalul de 33.

La dezbaterea proiectului de lege au participat reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și ai Băncii Naționale a României.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare un raport favorabil, cu amendamentele admise.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulțumesc.

La dezbateri generale? Grupul PNL, domnul Ialomițianu. Vă rog, domnule deputat, aveți 3 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Grupul PNL din Camera Deputaților va vota acest proiect de lege care se referă la emisiunea de obligațiuni ipotecare.

Conținutul acestui proiect de lege reprezintă, într-adevăr, un pas important în dezvoltarea legislației în domeniul creditelor ipotecare.

Sigur că la elaborarea acestui proiect de lege s-au folosit cele mai bune practici europene, atât din punct de vedere al atractivității împrumuturilor din partea celor care dețin capitaluri, dar și din partea celor care au nevoie de împrumuturi. În plus, se asigură reguli prudențiale, având în vedere că toată supravegherea, de la emiterea întregii documentații, cât și pe parcursul creditării, se asigură de către Banca Națională și ASF.

Să sperăm că piața creditelor se va dezvolta prin adoptarea acestui proiect de lege. Din păcate, experiența în România nu este cea mai bună, pentru că avem un act normativ din 2006, și anume, Legea nr.32/2006 privind emisiunea de obligațiuni ipotecare și, până în momentul de față, nu s-a contractat niciun împrumut. S-ar putea, prin noua lege, aceste împrumuturi din emisiuni de obligațiuni ipotecare să reprezinte, într-adevăr, o sursă de finanțare pentru investiții.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc. Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare?

Trecem la dezbaterea raportului.

Amendamente admise, Anexa nr.1.

Observații? Nu.

Articolul 3, deci 2 marginal, dacă sunt observații? Nu.

De la 2 până la 10, dacă sunt observații? Nu.

De la 11 la 20, dacă sunt observații?

De la 21 la 24, dacă sunt observații? Nu.

Adoptat.

Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul (PL-x 91/2014). (rămas pentru votul final)  

12. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul -PL-x 91/2014

Inițiatorul? Nu.

Din partea celor două comisii - Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, îl rog pe, din partea comisiei, vă rog, domnule deputat, raport comun al celor două comisii.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Călin:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere următoarele: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei pentru industrii și servicii, avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, punctul de vedere negativ al Guvernului, precum și punctul de vedere favorabil al Guvernului, trimis ulterior.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (3) al art. 56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că avizarea documentațiilor de interes general, toate categoriile din domeniul amenajării teritoriului, precum și din domeniul urbanismului, inițiate de autoritățile și instituțiile administrației publice, să se facă fără perceperea de taxe sau tarife, precum și scutirea de la plata taxelor și tarifelor a serviciilor de avizare a planului urbanistic de detaliu.

În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisiile au examinat proiectul de lege în ședințe separate, în data de 30 septembrie 2015 de către Comisia juridică, de disciplină și imunități și în 25 și 20 octombrie de către Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.

În urma examinării inițiativei legislative, a avizelor primite, a punctelor de vedere ale Guvernului, precum și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, întocmirea unui raport comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea alin. (3) al art. 56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în forma adoptată de Senat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule Călin.

La dezbateri generale, dacă dorește să intervină cineva? Nu dorește nimeni.

Neavând amendamente respinse sau admise, rămâne la votul final, are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.24/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, referitoare la continuarea unor activități realizate de Ministerul Afacerilor Interne (PL-x 683/2015). (rămas pentru votul final)  

13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.24/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, referitoare la continuarea unor activități realizate de Ministerul Afacerilor Interne, PL-x 683/2015; caracter ordinar

Guvernul. Doamna Irina Alexe. Vă rog, doamna secretar de stat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Irina Alexe (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Prin proiectul de lege supus astăzi dezbaterii și aprobării dumneavoastră, se propune aprobarea Ordonanței Guvernului nr.24/2015, emisă în temeiul legii de abilitare.

Ordonanța a fost emisă pentru a asigura cadrul legal necesar continuării finanțării cheltuielilor ocazionate de organizarea și desfășurarea Cursului Superior Internațional din cadrul Școlii de Aplicație pentru ofițeri "Mihai Viteazul" a Jandarmeriei Române.

Acest curs superior internațional se desfășoară anual și are ca obiectiv pregătirea ofițerilor din structurile de securitate în cadrul statelor-majore internaționale, în vederea participării la misiuni de menținere a păcii sub mandat ONU.

Începând cu anul 2008, în baza unei convenții generale între Ministerul de Interne din România și Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză a fost derulat acest curs. Această convenție a fost aprobată printr-o Hotărâre a Guvernului nr.1701/2008.

Printr-o notă verbală din anul acesta, Ambasada Republicii Franceze la București a anunțat că partea franceză denunță convenția, informând Ministerul Afacerilor Interne că, începând cu data de 1 august 2015, aceasta își va înceta aplicabilitatea, dar și-a exprimat susținerea pentru organizarea cursului superior internațional în continuare și după încetarea aplicabilității convenției în cauză.

Pentru aceste motive a fost necesară reglementarea prin ordonanță a acelor măsuri care să permită continuarea cursului. În aplicarea ordonanței au fost emise deja Hotărârea Guvernului nr.700/2015 și Ordinul ministrului afacerilor interne nr.119/2015, astfel încât, la acest moment, cursul se derulează.

Vă rog să fiți de acord cu adoptarea proiectului și vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc. Din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Vă rog, raportul. Domnul Benga, vă rog, prezentați raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Benga:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.24/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, referitoare la continuarea unor activități realizate de Ministerul Afacerilor Interne.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în ședința din 12 octombrie 2015, a adoptat proiectul de lege.

Obiectul de reglementare vizează continuarea asigurării cadrului legal de finanțare a Cursului Superior Internațional în cadrul Școlii de Aplicație pentru ofițeri "Mihai Viteazul" a Jandarmeriei Române, având în vedere aprecierile favorabile înregistrate pe plan internațional și beneficiile reale de imagine aduse României.

La dezbateri a participat, în calitate de invitat, doamna chestor Irina Alexe, secretar general adjunct în Ministerul Afacerilor Interne.

La lucrările comisiei au fost prezenți 20 de deputați din totalul de 26 de membri.

În urma dezbaterilor în ședința din 27 octombrie 2015, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi întocmirea unui raport de adoptare a acestui proiect de lege în forma adoptată de Senat.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La dezbateri generale, dacă vrea cineva să intervină? Da, vă rog. Domnul Iacoban.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi și colege,

Grupul PSD din Camera Deputaților susține acest proiect de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență, deoarece vizează continuarea asigurării unui cadru legal de finanțare a cursului superior internațional, având în vedere și aprecierile favorabile înregistrate în plan internațional, dar și beneficiile reale de imagine aduse României.

Acesta se încadrează în cadrul activităților specifice realizate de Ministerul Afacerilor Interne. Acest program vizează pregătirea de către Ministerul Afacerilor Interne și Jandarmeria Română a ofițerilor din structurile de securitate, în vederea participării la misiuni de menținere a păcii sub mandate ONU.

Începând din 2008, ca urmare a faptului că România a devenit membru al Uniunii Europene, a fost încheiată Convenția generală din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în denumirea din acel moment, și Ministerul Afacerilor Externe din Franța.

Din anul 2003, România, prin cele 12 promoții ale cursului superior internațional, a asigurat pregătirea a 195 de stagiari din 23 de țări de pe trei continente.

Din 2011, cursul este recunoscut de Organizația Internațională a Francofoniei, iar din 2015, acest curs a primit certificatul de recunoaștere a pregătirii din partea Departamentului Operațiunilor de Menținere a Păcii al ONU.

Cursul superior internațional satisface și o serie din solicitările operaționale existente în cadrul Poliției Externe și de Securitate Comună, fapt care contribuie la consolidarea poziției României în Uniunea Europeană.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții și având un caracter ordinar, rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind declararea zilei de 19 februarie - Ziua Brâncuși ca sărbătoare națională (Pl-x 502/2015). (rămasă pentru votul final)  

14. Propunerea legislativă privind declararea zilei de 19 februarie - "Ziua Brâncuși" ca sărbătoare națională, Pl-x 502/2015; caracter ordinar.

Dacă din partea inițiatorilor dorește să intervină cineva? Nu dorește nimeni.

Din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, vă rog, domnule deputat, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Dobrinescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raport asupra Propunerii legislative privind declararea zilei de 19 februarie - "Ziua Brâncuși" ca sărbătoare națională.

În temeiul dispozițiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată spre dezbatere în fond și întocmirea unui raport asupra Propunerii legislative privind declararea zilei de 19 februarie "Ziua Brâncuși" ca sărbătoare națională, transmisă cu adresa Pl-x 502 din 22 iunie 2015 și înregistrată la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă în data de 24.VI.2015.

Propunerea legislativă a fost transmisă spre dezbatere și avizare Comisiei juridice, de disciplină și imunități care a transmis un aviz favorabil.

În redactarea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil, cu observații și propuneri, nr.304 din 2 aprilie 2015, emis de Consiliul Legislativ.

Prin obiectul de reglementare și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

În calitate de primă Cameră sesizată, Senatul a respins inițiativa legislativă în ședința din data de 16 iunie 2015.

Comisia a dezbătut propunerea legislativă în ședința din data de 6 octombrie 2015.

Obiectul de reglementare al prezentei propuneri legislative îl constituie declararea zilei de 19 februarie, ziua de naștere a părintelui sculpturii moderne Constantin Brâncuși, ca sărbătoare națională.

În conformitate cu prevederile art. 54 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, la lucrările comisiei a participat, în calitate de invitat, domnul Alexandru Oprean, secretar de stat în Ministerul Culturii.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor parlamentarilor prezenți la lucrările comisiei.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune plenului adoptarea Propunerii legislative privind declararea zilei de 19 februarie "Ziua Brâncuși" ca sărbătoare națională, cu amendamentele cuprinse în anexă.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Pâslaru, Grupul PSD. Apoi Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

19 februarie, Ziua Brâncuși, sărbătoare națională, este un proiect de lege care, din punctul nostru de vedere, al parlamentarilor PSD, trebuia să fie adoptat demult. Este o personalitate culturală care face cinste României. În concluzie, noi vom susține acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Grupul PNL. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Dobrinescu:

Astăzi, unii dintre noi sunt triști, ceilalți sunt încă nepregătiți să se bucure.

Guvernele sunt efemere, vin și pleacă. Brâncuși, în schimb, rămâne spiritul care va transcende vremea, asemenea lui Praxiteles și a lui Phidias, părinții sculpturii estetice, alături de Michelangelo Buonarroti, alături de Rodin.

Brâncuși nu mai are o apartenență geografică, în ciuda faptului că s-a născut, a învățat meseria și artele în Hobița natală, apoi la Craiova, mai târziu ajungând să strălucească la Paris.

N-am să vă vorbesc despre opera lui, nici despre viața lui. Am să vă spun, în schimb, o scurtă poveste. Cu ceva vreme în urmă eram la Roma cu un prieten foarte drag, critic de artă. Întâmplător sau nu, am ajuns la un muzeu de artă contemporană. N-am știut decât vizitând muzeul că era unul privat. Un mare om de afaceri a reușit să strângă de la Tițian, la flamanzi, și până la Brâncuși, obiecte de artă, dar pe care să nu le țină închise, ci să le expună. Ghidul când a aflat că suntem români ne-a cerut bunăvoința să acceptăm o cafea. Am așteptat o jumătate de oră până a venit proprietarul lucrărilor. Bucuria a fost mai mare decât puterea mea de înțelegere, pentru că geniul lui Brâncuși se revărsase asupra spiritului lui, iar spiritul acelui proprietar de obiecte de artă s-a revărsat asupra noastră ca o recunoștință a faptului că eram sau veneam din aceeași țară cu Brâncuși. Ne-a întrebat dacă știm și alte povești decât cele consacrate de istoria artei. Sigur că știam ceva povești, dar l-a tulburat povestea de dragoste dintre Brâncuși și Maria Tănase, începută la Craiova, cultivată la București și sfârșită la Paris.

Așadar, spiritul lui Brâncuși este sau aparține universalității.

Partidul Național Liberal nu poate decât să voteze acest proiect legislativ.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule deputat Dobrinescu.

Domnul Ciuhodaru. Și apoi domnul Dascălu.

Domnule Ciuhodaru, păi, ați solicitat cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Sunt unul dintre inițiatorii acestui proiect de lege care recunoaște, în sfârșit, întreaga activitate a unui mare român, chiar dacă această recunoaștere este tardivă. Brâncuși este unul dintre ambasadorii favorabili pe care îi avem în acest moment în întreaga lume, este un nume recunoscut în ceea ce privește arta românească. Și sper că veți vota cu toții acest proiect legislativ.

În plus, îmi doresc astăzi ca această zi să nu rămână doar o zi pe hârtie. Poate vom găsi resursele necesare în așa fel încât "Cumințenia pământului" să rămână în această țară.

Vă solicit să votați acest proiect de lege și vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule Dascălu, vă rog. A doua intervenție de la Grupul PNL. Domnul Dascălu, deputat de Dolj.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Dascălu:

După cum știm cu toții, Brâncuși este un simbol al culturii universale și e normal ca românii să sărbătorească cum trebuie această personalitate imensă născută în Oltenia și apoi a creat în alte capitale ale lumii.

Eu aș felicita cu această ocazie Consiliul Județean Dolj care a luat inițiativa și la Craiova este în curs de construcție un centru Brâncuși foarte important. De asemenea, noi, Parlamentul, am aprobat crearea unui muzeu Brâncuși la Târgu Jiu, o inițiativă extrem de importantă și cred că Parlamentul României ia o decizie înțeleaptă în această zi, ca să avem o zi Brâncuși sărbătorită în România.

Nu înțeleg de ce Senatul nu a aprobat acest act extrem de important pentru cultura românească.

Vom vota acest proiect de lege. Partidul Național Liberal susține acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, începem dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu sunt.

La art.1 dacă sunt observații?

(Domnul deputat Iulian Iancu dorește să intervină la dezbateri generale.)

Păi a vorbit domnul Pâslaru din partea PSD-ului. Au fost două intervenții. A fost domnul Pâslaru și domnul Ciuhodaru. Două, Grupul PSD-UNPR.

Pe procedură vă dau cuvântul. Să terminăm. Mai am...

Dacă la art.1 sunt observații? Nu.

S-au încheiat dezbaterile.

Vreți pe procedură, domnule deputat? Nu.

Mulțumesc.

Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

Două intervenții au fost, domnule Iancu.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind achizițiile publice verzi (PL-x 463/2015). (retrimis comisiei)  

15. Proiectul de Lege privind achizițiile publice verzi, PL-x 463/2015. Caracter ordinar.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu dorește nimeni.

Din partea celor două comisii, îl invit pe domnul vicepreședinte Nica... Aveți raport sau observații?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Nu. Rog să... cer retrimiterea acestui PL-x la comisie deoarece au venit niște puncte de vedere de la Guvern pe care trebuie să le corelăm, având în vedere niște acte normative care la data respectivă nu ni s-au adus la cunoștință. Cerem termen o săptămână.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bun. Supun votului dumneavoastră termenul de o săptămână pentru a fi retrimis.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 94 de voturi pentru și două voturi împotrivă, a fost retrimis. Termen, o săptămână.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.46 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul (PL-x 212/2015). (rămas pentru votul final)  

16. Proiectul de Lege pentru modificarea art.46 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, PL-x 212/2015.

Inițiatorul? Nu.

Din partea Comisiei pentru amenajarea teritoriului, administrație publică.

Domnule Călin, sunteți de serviciu. Vă rog, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Călin:

Cu toți suntem la serviciu, domnule președinte...

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibrul ecologic a fost sesizată, prin adresa PL-x 212 din 9 martie 2015, cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege pentru modificarea art.46 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prevederea ca planul urbanistic general al unității administrativ-teritoriale să rămână în vigoare până la aprobarea noului plan urbanistic general, dar nu mai mult de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența 20 de deputați din totalul de 22 de membrii ai comisiei.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților, cu majoritate de voturi, două abțineri, adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art.46 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu amendamente admise, astfel cum sunt prezentate în anexa la prezentul raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform art.76 alin.(2) din Constituția României, republicată.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

La dezbateri generale dacă dorește să intervină cineva? Nu dorește să intervină nimeni.

Avem patru amendamente.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu. adoptat.

Art.I. Dacă sunt observații? Nu. adoptat.

Art.13. Dacă sunt observații? Nu.

Art.II. Dacă sunt observații? Nu.

Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Raportul privind condițiile de detenție în unitățile de penitenciar din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor. (amânat)  

17. Următorul este Raportul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor.

Procedură, domnul vicelider Tinel Gheorghe. Vă rog.

Este vorba de Raportul privind condițiile de detenție.

Vă rog, domnule vicelider.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Vă propun să mai amânăm o săptămână dezbaterea acestui raport, pentru că, din motive obiective, cei care ar fi trebuit astăzi să-l susțină, să aibă intervenții aici, nu pot participa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Deci, amânăm...Urmează ca Biroul permanent să stabilească o ședință separată pentru dezbaterea acestui proiect.

Trecem la categoria respingeri.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii (PL-x 174/2015). (rămas pentru votul final)  

32. Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii, PL-x 174/2015. Caracter organic.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu.

Îl rog pe domnul președinte Adrian Solomon, președintele Comisiei pentru muncă, să prezinte raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.53 din 2003, Codul muncii, în sensul reglementării instituției transferului prin preluarea soluțiilor legislative similare aplicabile funcționarilor publici prevăzute în Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. A fost adoptat de Senat în ședința din 3 martie 2015.

Camera Deputaților este cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

La dezbateri generale, doamna Claudia Boghicevici, Grupul PNL.

Vă rog, doamnă deputat. Aveți trei minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Claudia Boghicevici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Am analizat proiectul de lege și văd din nou o preocupare legată de ceea ce înseamnă piața muncii. Recunosc că am citit propunerea și, de fapt, în expunerea de motive, am constatat că reglementarea transferurilor similar cu prevederile aplicabile funcționarilor publici, va duce, în opinia mea, la o rigiditate pe piața forței de muncă. Cred în continuare că avem nevoie de o dezbatere reală pe Codul muncii, dar cred că nu ne putem permite în acest moment să venim cu prevederi excesive care să ducă la restrângerea unor drepturi câștigate deja de angajați.

Noi vom vota pentru respingerea acestui proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții dacă sunt? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final. Are caracter organic. Propunerea comisiei este pentru respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (Pl-x 161/2015). (rămasă pentru votul final)  

33. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, Pl-x 161/2015.

Inițiatorul dorește să intervină? Nu.

Îl rog pe domnul președinte Bogdan Ciucă, președintele Comisiei juridice, să prezinte raportul comun al Comisiei juridice și al Comisiei pentru industrii.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, respectiv art.95, cu modificările și completările ulterioare ale acestui regulament, Comisia pentru industrii și servicii împreună cu Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate cu această propunere de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34.

Precizez, Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu unele observații și propuneri, Guvernul nu susține adoptarea acestei propuneri legislative, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, în ședința din 10 martie, a avizat negativ propunerea legislativă, lucru pe care l-a făcut și Comisia juridică.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dezbateri generale. Dorește cineva să intervină? Nu dorește nimeni.

Rămâne la votul final. Caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative de modificare și completare a Ordonanței de urgență nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (Pl-x 166/2015). (rămasă pentru votul final)  

34. Propunerea legislativă de modificare și completare a Ordonanței de urgență nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, Pl-x 166/2015. Caracter ordinar.

Inițiatorul? Nu.

Tot domnul Bogdan Ciucă, raport comun Comisia juridică și Comisia pentru industrii.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Cele două comisii întrunite au realizat un raport comun pe care vi-l prezint asupra Propunerii legislative de modificare și completare a Ordonanței de urgență nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziții publice, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Am fost, evident, legal sesizați.

Consiliul Legislativ avizează favorabil prin avizul nr.1195/2014, cu observații și propuneri, acest proiect de lege.

Datorită unor directive europene, în special Directiva 2014/24 a Uniunii Europene privind achizițiile publice și abrogarea Directivei 2004/18 a Consiliului Europei și transpunerea acesteia de către statul român, în urma dezbaterilor, luând în calcul argumentele celor invitați, propunerea legislativă a fost respinsă, așa cum s-a întâmplat și la Senat, în 25 februarie 2015.

Vă spuneam că, în urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât respingerea Propunerii legislative de modificare și completare a Ordonanței de urgență nr.34/2006.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dezbateri generale. Nu sunt dezbateri generale, nu intervine nimeni.

Rămâne la votul final cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea art.9 alin.(3) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil (Pl-x 226/2015). (rămasă pentru votul final)  

35. Propunerea legislativă privind modificarea art.9 alin.(3) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, Pl-x 226/2015.

Inițiatorul? Nu.

Comisia juridică.

Domnule președinte Bogdan Ciucă, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Raport asupra Propunerii legislative privind modificarea art.9 alin.(3) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil. Este un raport al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, sesizată legal în conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu completările și modificările ulterioare.

În conformitate cu dispozițiile constituționale, art.75 în special, și art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională în această materie.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în ședința din 4 martie 2015.

Consiliul Legislativ a dat un aviz negativ acestei inițiative legislative.

Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat negativ propunerea legislativă.

Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative și își face cunoscut punctul de vedere prin adresa nr.2176 din 31 octombrie 2015.

În urma dezbaterii, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative privind modificarea art.9 alin.(3) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dezbateri generale. Dorește cineva?

Domnul Iacoban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi și colege,

Și Grupul PSD din Camera Deputaților propune respingerea acestei Propuneri legislative care are ca obiect de reglementare modificarea art.9 alin.(3) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, în sensul că pentru cauza judecată instanța aplică dispozițiile constituționale și legale pentru cauza dedusă judecării.

Inițiatorul dorește să intervină în materia interpretării oficiale a unor norme civile, considerând că în actuala interpretare se prevede regula ca instanța să asigure interpretarea legii, când de fapt interpretarea nu ar trebui făcută decât de cel care a adoptat această lege, deci, în speță, de legiuitor, considerând inițiatorul că în cază s-ar eluda un principiu constituțional. În schimb, inițiatorii nu țin cont că art.9 pe care doresc să-l modifice are construcție mai complexă, în sensul că la art.9 alin.(1) și (2) este prevăzută interpretarea oficială dată de legiuitor și doar la alin.(3) suntem în materia interpretării cauzale, care este realizată de instanța de judecată în procesul de aplicare a legii. Aceasta are în vedere circumstanțele fiecărei cauze în parte, interpretare pe care nu o poate prevedea legiuitorul, dar pe care o poate prevedea și aplica.

Art.9 alin.(3) este în relație directă cu art.5 alin.(2) din Codul de procedură civilă, dispoziție legală care permite interpretarea realizată de instanța de judecată, interpretare raportată la cauză.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final. Caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul si acvacultura (PL-x 165/2014). (rămas pentru votul final)  

36. Următorul, Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Nu.

Îl rog pe domnul Liviu Harbuz să prezinte raportul comun al Comisiei pentru agricultură și al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Harbuz:

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Proiectul de lege este de competența decizională a Camerei Deputaților.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 31 martie 2014.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru agricultură, cu majoritate de voturi, înregistrându-se un vot împotrivă și o abținere, iar membrii Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, raportul de respingere a Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, pentru faptul că trecerea din proprietatea publică în proprietatea privată a statului se face prin Hotărârea Guvernului în cazul de față.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt dezbateri generale? Nu sunt dezbateri generale. Nu dorește nimeni să ia cuvântul.

Rămâne la votul final. Are caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată (Pl-x 113/2015). (rămasă pentru votul final)  

37. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, Pl-x 113/2015.

Inițiatorii nu doresc să ia cuvântul.

Domnul Varga, vă rog, raportul comun Comisiei pentru muncă și Comisia juridică.

Vă rog să prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Cele două comisii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.108/1999.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă.

Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil.

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a avizat negativ propunerea.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, în scopul schimbării modului de organizare a Inspecției Muncii și a structurilor sale descentralizate.

În urma dezbaterii, membrii comisiilor au hotărât cu majoritate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr.108/1999.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

La dezbateri generale dorește cineva?

Da. Domnul Pâslaru. Vă rog. Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Și noi suntem de acord, Grupul parlamentar al PSD, să votăm acest raport de respingere, întrucât ceea ce se cere prin modificarea Legii nr.108 se găsește deja în textul de bază al legii, deci această modificare nu-și are rostul.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final, cu propunere de respingere. Caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală (Pl-x 277/2015). (rămasă pentru votul final)  

38. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală, Pl-x 277/2015. Caracter ordinar.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu doresc.

Îl rog pe domnul vicepreședinte Liviu Harbuz să prezinte raportul Comisiei pentru agricultură.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu Harbuz:

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, preconizându-se că Biroul permanent al Colegiului județean al camerei agricole județene să fie format din cel mult 9 membri, dintre care un președinte, maximum 3 vicepreședinți, un secretar și maximum 4 membri.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să supună spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților raportul de respingere a Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală, din următorul motiv: modificările propuse ar produce confuzii, instabilitate și nesiguranță în rândul fermierilor, membri ai Camerelor.

Propunerea legislativă supusă dezbaterii face parte din categoria legilor ordinare.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 18 martie 2015.

Propunerea legislativă este de competența decizională a Camerei Deputaților.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Dacă la dezbateri generale dorește cineva?

Domnul Dolha întâi, și apoi domnul Tinel Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Să știți că m-a surprins poziția Guvernului care a venit și a spus că respinge această inițiativă legislativă venită din partea unor colegi de la UDMR pentru că bulversează sistemul. Păi sistemul este bulversat. De ce? Pentru că Camerele din România nu funcționează. Avem 14 în toată țara făcute pe criterii politice care nu sunt funcționale. Și ministrul... sau fostul ministru Daniel Constantin, la începutul anului a venit și și-a luat un angajament în Comisia pentru agricultură și ne-a spus cam așa: "Vin cu o altă lege pentru Camerele agricole, ca să le facem funcționale și poate să reușim în prima fază să le și finanțăm de la bugetul de stat." Nu s-a mai întâmplat nimic. N-a venit nici cu o lege, n-a venit nici măcar cu câteva inițiative sau idei pentru a crea un cadru legislativ favorabil Camerelor agricole.

Partidul Național Liberal respinge într-adevăr această inițiativă legislativă, dar pentru... sau cu un alt scop, de a le face o dată și o dată aceste Camere agricole funcționale în România, și nimic mai mult.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenții? Domnul Tinel Gheorghe.

Vă rog. Aveți două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Ca unul dintre inițiatorii Legii nr.283/2010 privind înființarea Camerelor agricole, în noua gândire pe care am promovat-o noi atunci, nu numai eu, și PSD-ul, toate formațiunile politice, constat că legea, în ansamblu, și structurile în teritoriu... legea e nefuncțională, structurile sunt nefuncționale. După patru ani de zile, și vă reamintesc că la învestirea, la primul mandat al domnului Constantin, primul angajament al Domniei Sale în mai 2012 a fost că Legea Camerelor agricole va deveni funcțională, scoțând politicul din contextul activității acestor structuri.

Ce avem în ziua de astăzi, ce avem astăzi? Nu avem nimic în teritoriu. Am rămas cu aceleași structuri anchilozate, comuniste - direcțiile agricole, camerele agricole care funcționează pe lângă consiliile județene - nefinanțate, nesprijinite sub nicio formă. Și, iată, bugetul Ministerului Agriculturii bate la ușă, nu au nicio contribuție camerele agricole, deși gândirea noastră atunci a fost că aceste structuri vor avea un punct de vedere prioritar în creionarea bugetului Ministerului Agriculturii etc., etc. ... și ne întrebăm de ce în spațiul rural nu se simte nimic, nu se simte nicio îmbunătățire a traiului oamenilor, pentru că nu ne dorim o schimbare de paradigmă, de mentalitate, în primul rând, în funcționarea structurilor statului.

Așa este, dar dacă am fi dat drumul acum la această modificare care nu este de fond, de la șapte membri, la nouă vicepreședinți și trei membri executivi, eu cred că nu era... Dar, încă o dată, vine să creioneze o atitudine care nu e constructivă. Nici măcar nu le-am înființat, nici măcar nu le-am sprijinit și le bulversăm cu noi și noi amendamente care nu fac altceva decât le fac nefuncționale.

Sprijinim și noi, susținem raportul de respingere, dar atragem atenția că aceste structuri, gândite atunci de întreaga clasă politică, de la stânga la dreapta, nu făceau altceva decât stopau, dacă vreți, să fiu foarte clar, o atitudine în dezvoltarea agriculturii românești: făceau trecerea de la acea veche mentalitate a colhozurilor la o nouă mentalitate, la o nouă abordare - a proprietății private, a cointeresării, a autofinanțării -, lucruri pe care, din păcate, nu am dorit, sau nu am putut, sau nu am vrut să le transpunem în practică.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenții?

Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (Pl-x 283/2014). (rămasă pentru votul final)  

39. Propunerea legislativă pentru completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, Pl-x 283/2014.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu doresc.

Îl invit pe domnul Varga, raport comun al Comisiei juridice și al Comisiei pentru agricultură.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Varga:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cele două comisii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 18/1991.

Senatul a respins inițiativa legislativă, Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil, Comisia pentru administrație publică a dat un aviz negativ, iar Guvernul - prin punctul de vedere trimis - nu susține adoptarea acestei inițiative.

În urma dezbaterilor, cele două comisii, în unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, raportul de respingere a Propunerii legislative pentru completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, întrucât prevederile cuprinse în propunerea legislativă sunt deja reglementate în Legea nr. 17 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor situate în extravilan și modificarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

La dezbateri generale?

Domnul Dolha, Grupul PNL.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

Mulțumesc, domnule președinte.

Să știți că această inițiativă legislativă este bună. Este bună, ghinionul ei este doar că a stat în circuitul parlamentar prea multă vreme. De ce? Pentru că vorbește despre drepturile de preempțiune în cazul sau în cadrul vânzării terenurilor în extravilan. Și ne spune cam așa: primul drept de preempțiune trebuie să-l aibă coproprietarii și, doi, vecinii. De ce? Pentru că tot vorbim de comasarea terenurilor în România de o bună bucată de vreme sau din 1989 încoace și nu s-a prea întâmplat mai nimic.

Este bine că în legea de vânzare a terenurilor agricole această inițiativă sau această idee a fost prinsă. Dar ce nu s-a întâmplat - și legea a fost adoptată cam de un an și ceva: noi nu știm dacă această lege și-a atins vreo țintă. Și aceasta este mare întrebare pe care noi o punem acum către Ministerul Agriculturii și chiar către fostul guvern: și-a atins vreo țintă legea? A venit cineva să ne dea niște explicații vreodată? Nimeni, niciodată. Așa este la noi.

Mulțumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții dacă mai sunt?

Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.523/2003 privind aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Turismului Schi în România (Pl-x 274/2015). (rămasă pentru votul final)  

40. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 523/2003 privind aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Turismului "Schi în România", Pl-x 274/2015, caracter ordinar.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu doresc.

În aceste condiții, îl invit pe domnul președinte Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii, să ne prezinte raportul.

Luați și ochelarii, domnule președinte, să vedeți mai bine.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Această propunere legislativă a fost supusă dezbaterii în fond în cadrul Comisiei pentru industrii și servicii.

Aș vrea să vă spun că propunerea urmează unei alte propuneri, cu același domeniu, respinsă de Cameră.

Aceasta a fost respinsă de Senat, nu este susținută de către Guvern, pentru că dorește exceptarea de la plata obligațiilor bănești privind obligațiile stipulate în Codul silvic referitoare la persoanele fizice și juridice, precum și obștile de moșneni și composesoratele, în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Turismului "Schi în România".

Membrii comisiei au hotărât, în unanimitate, să respingă propunerea legislativă, din următoarele motive: în primul rând, nu se stabilesc condițiile în care sunt exceptate persoanele fizice; de asemenea, exceptarea de la plata taxei pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier urmează unui articol, respectiv art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, care se referă tocmai la taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier. De asemenea, dacă beneficiarii scoaterii definitive din fondul forestier național sunt persoane fizice sau juridice, obște, moșneni sau composesorate, și acestea compensează terenurile scoase din fondul forestier național, aflate în proprietatea lor, cu terenuri echivalente ca suprafață și bonitate, nu mai este necesar să plătească contravaloarea terenului.

Iar în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, privind lucrări de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, adică exact subiectul propunerii, cuprinse în Programul național de dezvoltare a turismului "Schi în România", aprobat prin Legea nr. 526, toate acestea sunt declarate, automat, de utilitate publică.

În consecință, având în vedere că același text, același conținut a fost supus votului plenului Camerei Deputaților în 12 noiembrie 2013 și respins, pentru motivele enunțate membrii comisiei propun plenului respingerea propunerii legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

La dezbateri generale?

Domnul Iane, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulțumesc.

Mi-aduc aminte că am dezbătut această lege la comisie și voiam să vă mai fac o completare, legată de aceste terenuri care se dau la schimb, se echivalează. Avem o prevedere în Legea nr. 526/2003 care spune că pentru celelalte cazuri - adică când terenurile nu sunt alte statului sau nu sunt ale consiliilor locale - scoaterea definitivă din fondul forestier se realizează prin compensare cu terenuri echivalente ca suprafață și bonitate, ceea ce înseamnă că... ceea ce vrea să prindă această propunere legislativă este deja prins prin aceste condiții de echivalență și de bonitate, ceea ce în cadrul propunerii nu se prevede.

Și atunci noi nu am putut la comisie să regăsim sensul în care deja o condiție reglementată vine să fie mai superfluă, mai exagerată în abordare decât ceea ce este deja reglementat, și anume prin faptul că sunt exceptați de la plata compensațiilor bănești atunci când vin cu terenuri echivalente - atenție! - ca suprafață și bonitate, adică trebuie să fie un teren egal, ca să pot să-l schimb, altfel trebuie să plătesc.

Vă mulțumesc.

Vom respinge această propunere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulțumesc.

Alte intervenții dacă sunt?

Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (Pl-x 351/2015). (rămasă pentru votul final)  

41. Propunerea legislativă pentru completarea art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, Pl-x 351/2015.

Inițiatorul? Nu dorește.

Din partea Comisiei pentru buget?

Vă rog, domnule deputat, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru completarea art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru buget a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu propunerea legislativă.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009, în sensul exceptării personalului medical de la aplicarea dispozițiilor legale care prevăd suspendarea ocupării posturilor vacante, prin concurs sau examen.

Membrii comisiei au examinat propunerea legislativă menționată mai sus, în ședința din 21 aprilie 2015.

La lucrările comisiei au fost prezenți un număr de 34 de deputați din totalul de 34.

În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților respingerea acesteia.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dacă la dezbateri generale dorește cineva să intervină? Nu dorește nimeni.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind unele măsuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populației (Pl-x 218/2014). (rămasă pentru votul final)  

42. Propunerea legislativă privind unele măsuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populației, Pl-x 218/2014, caracter organic.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu dorește.

Domnul deputat Călin, vă rog, prezentați raportul Comisiei pentru administrație publică.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Călin:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost sesizată prin adresa Pl-x 218 din 22 aprilie 2014, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative privind unele măsuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populației.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în ședința din 15 aprilie 2014, în calitate de primă Cameră sesizată.

Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței nr. 20/1994 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul introducerii unor dispoziții pentru urgentarea măsurilor în vederea diminuării riscului seismic și protejării populației.

De asemenea, se propune completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes județean și local, vizând în principal extinderea aplicabilității acesteia și asupra lucrărilor de reabilitare ce au ca obiect măsuri de intervenție la construcțiile existente încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public, care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri.

Potrivit art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia a examinat propunerea legislativă în ședința din 21 aprilie 2015 și a fost reluată. În continuare, în urma examinării și intervenției legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi - 6 împotrivă și o abținere - să se supună plenului respingerea propunerii legislative privind această inițiativă.

În raport cu obiectul și conținutul reglementărilor, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La dezbateri generale dacă intervine cineva? Nu intervine nimeni.

A, domnul Iane... păi, secretarii nu mi-au anunțat prezența dumneavoastră.

Vă rog, domnule Iane.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Voiam să vă spun că, într-adevăr, există acest risc seismic al multor clădiri, mai ales în București, știm foarte bine. Suntem de acord cu obligativitatea proprietarilor de a monta acele panouri care să atenționeze asupra clădirilor care au risc seismic, sunt de acord până la urmă și cu sesizarea de către prefect a Consiliului Local, a Consiliului General, dacă proprietarii nu-și îndeplinesc respectivele obligații de a monta aceste panouri, dar de aici și până la a ajunge să expropriem pe cineva din acea clădire mi se pare cam mult și de aceea cred că ar trebui să respingem această propunere.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții?

Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final, are caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(5) al art.41 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată (Pl-x 475/2013). (retrimisă comisiei)  

43. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (5) al art. 41 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, Pl-x 475/2013.

Procedură, domnul Tinel, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Proiectul acesta de act normativ, după părerea noastră, este unul foarte important și eu cred că în comisia de specialitate putem găsi soluții de a-l face aplicabil. A veni și a spune că, domnule, nu este sistemul informatizat, nu există sistemul informatizat care să acopere în momentul de față, la nivel național, toate solicitările, nu avem bani, nu avem...

Până la urmă, au trecut 25 de ani de la revoluție, chiar nu vrem să venim în întâmpinarea celor care vor să-și transcrie actele de stare civilă? Care își redobândesc cetățenia română? Vrem să lăsăm numai la nivelul Primăriei Sectorului 1?

Cred că putem găsi soluții, dacă vrem. Și propunerea mea este să o reîntoarcem la comisie, domnule președinte, două săptămâni. Eu cred că putem găsi soluții, dacă vrem într-adevăr, pentru acest proiect de act normativ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Sigur.

Vă propun reîntoarcerea la comisie, două săptămâni. Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 83 de voturi pentru și o abținere, a fost reîntoarsă la comisie, termen, două săptămâni.

Următoarea.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.6 din Legea nr.597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre (Pl-x 376/2014). (rămasă pentru votul final)  

44. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre, Pl-x 376/2014.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Nu doresc.

Domnul Călin, vă rog, prezentați raportul din partea Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.

Vă rog, domnule deputat Călin, deputat de Dolj.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Călin:

Mulțumesc, domnule președinte, deputat de Olt.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost sesizată, prin adresa Pl-x 376 din septembrie 2014 cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei pentru industrii și servicii, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul negativ al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în ședința din 24 iunie 2014, în calitate de primă Cameră sesizată.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre, cu modificările și completările ulterioare, în sensul exceptării lucrărilor de construcții aflate în derulare sau care necesită intervenție urgentă și nu aduc atingere activității turistice, de la interdicția stabilită pentru perioada 15 mai - 15 septembrie, urmând ca stabilirea acestor excepții să se facă de către emitentul autorizației de construire.

În urma examinării intervenției legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, 6 împotrivă, să se supună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre, prin următoarele considerente: propunerea legislativă a rămas fără obiect de reglementare, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre, prin care au fost preluate prevederile inițiativei legislative.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

La dezbateri generale?

Grupul PNL.

Vă rog, domnule deputat, aveți două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Gheorghe Manea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Grupul Partidului Național Liberal va vota pentru respingerea Legii nr. 376, așa cum a spus și președintele comisiei, având Ordonanța Guvernului nr. 21, trecută tot în această primăvară. Ea a fost necesară când a fost făcută, pentru că localitățile de pe litoral nu ar fi putut să acceseze fondurile europene. Sunt patru luni din an, patru luni bune pentru construcție, iar localitățile aflate pe litoralul Mării Negre nu ar fi putut să lucreze.

De aceea, ordonanța Guvernului care cuprinde textul de lege actual, pe care îl respingem astăzi, a ajutat localitățile să poată să-și ducă la îndeplinire obiectivele.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Alte intervenții dacă mai sunt?

Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final.

Procedură, domnul vicelider Florin Pâslaru.

Vă rog, domnule Pâslaru.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea suplimentării ordinii de zi.  

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Domnule președinte de ședință, vă mulțumesc.

Și vă solicit suplimentarea ordinii de zi cu COM 450/2015 privind mecanismul de transfer în situații de criză.

Și vă propun să mergem, dacă suntem pe poziția 43, pe poziția 45.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulțumesc.

Să înceapă votul cu propunerea domnului vicelider Florin Pâslaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 73 de voturi pentru, două voturi împotrivă, poziția 45 este acest COM.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor (Pl-x 517/2014). (retrimisă comisiei)  

46. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, Pl-x 517/2014, caracter ordinar.

Dacă inițiatorul... A, domnul vicelider Tinel Gheorghe, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Vă propun retrimiterea la comisie a acestui proiect de act normativ, două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Cred că este foarte importantă soluția pe care o găsim acum pentru apărarea împotriva incendiilor, din perspectiva a ceea ce s-a întâmplat, a dezastrului petrecut săptămâna trecută.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, bine. Vă propun, stimați colegi, să înceapă votul la Pl-x 517/2014, să înceapă votul. Două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 75 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, a fost retrimis la comisie, termen, două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea avizului motivat privind încălcarea principiului subsidiarității de către propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui mecanism de transfer în situații de criză și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentare într-unul din statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid - COM (2015) 450 (PHCD 100/2015). (rămas pentru votul final)  

45. Următorul, este vorba de COM 450/2015 privind încălcarea principiului subsidiarității de către Propunerea de regulament al Parlamentului European și instituirea unui mecanism de transfer în situații de criză.

O rog pe doamna președinte Ana Birchall, președinta Comisiei pentru afaceri europene.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Vă mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.

Și înainte de a prezenta acest aviz motivat, vă rog să-mi permiteți să mulțumesc colegelor și colegilor pentru susținere.

În conformitate cu art. 14 alin. (3) din Legea nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și art. 162 alin. (2) și art. 163 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată cu analiza acestui COM extrem de important - COM 450/2015.

Având în vedere Hotărârea Camerei Deputaților nr. 82 din 21 octombrie 2015 și opinia Comisiei pentru afaceri europene, privind analiza în fond a Propunerii de regulament, Proiectul de opinie privind subsidiaritatea, adoptat de Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, Proiectul de opinie privind subsidiaritatea, adoptat de Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, nota Ministerului Afacerilor Externe, nota Ministerului Afacerilor Interne, nota Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul Administrației Prezidențiale, nota Biroului pentru România al Organizației Internaționale pentru Migrație, nota Reprezentanței României pe lângă Uniunea Europeană, contribuțiile în cadrul dezbaterilor și contribuțiile Secretariatului propriu, fișa de informare și contribuțiile Direcției pentru Uniunea Europeană din Camera Deputaților, Comisia pentru afaceri europene constată că sunt îndeplinite condițiile stabilite prin tratate ca propunerea să facă obiectul controlului parlamentar al subsidiarității; constată că aspectele transnaționale sunt evidente și acceptă argumentele Comisiei Europene privind necesitatea acțiunii la nivelul Uniunii, întrucât obiectivele acțiunii europene pot fi realizate astfel în mod superior față de acțiunea națională din fiecare stat membru. Dar comisia noastră consideră că soluția pentru care a optat Comisia Europeană nu este cea mai potrivită. În acest sens, consideră că decizia privind un mecanism de transfer pentru solicitanții de protecție internațională ar trebui adoptată prin căutarea consensului la nivelul statelor membre.

Susține comisia noastră, interpretând art. 78 alin. (2) lit. c) din Tratat prin prisma declarației cu privire la art. 222 din Tratat, ce prevede că dispozițiile acelui articol nu pot aduce atingere dreptului altui stat membru de a alege cel mai adecvat mijloc de a se achita de obligația sa de solidaritate, ar trebui dedus că pentru o viitoare aplicare în practică, în mod eficient și integral, a unui mecanism de transfer, este necesar acordul fiecărui stat membru în parte, ceea ce corespunde cu utilizarea principiului caracterului voluntar pentru orice mecanism de transfer.

Comisia noastră consideră insuficiente explicațiile Comisiei Europene privind caracterul adecvat al art. 78 alin. (2) lit. e) din Tratat, ca temei juridic al acestei propuneri.

Comisia noastră consideră că ținând cont de obiectivul reglementării, utilizarea art. 78 alin. (3) din Tratat ca temei juridic ar fi fost mai adecvată și că nu este necesar un mecanism permanent de transfer, în condițiile în care art. 78 alin. (3) din Tratat prevede deja măsuri suficiente pentru gestionarea unui aflux masiv de migranți.

Comisia noastră consideră insuficientă justificarea criteriilor aferente cheii de repartizare a solicitanților de protecție internațională, în contextul în care în acest domeniu de reglementare, cu sensibilitățile și particularitățile naționale, s-ar impune luarea în considerare într-un mod mai pronunțat a acestor particularități naționale.

În consecință, Comisia pentru afaceri europene, întrunită în ședința din 3 noiembrie 2015, în prezența a 13 din cei 22 de membri, a hotărât, cu unanimitate de voturi, că propunerea de regulament nu este conformă cu principiul subsdiarității.

Prezentul aviz se transmite Biroului permanent, în aplicarea art. 163 alin. (1) și a alin. (2) art. 175, și 176 din Regulamentul Camerei Deputaților, aviz motivat.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Intervenții din partea grupurilor parlamentare?

Nefiind intervenții din partea grupurilor parlamentare, dau cuvântul domnului deputat Remus Cernea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.

Cred din nou - și am mai discutat pe această temă - cred din nou că este o eroare o astfel de abordare.

Cred că, dimpotrivă, România trebuie să fie - colega mea tocmai mi-a spus "Hai, mă, lasă-mă!" - cred că ar trebui să avem un alt spirit de dialog, mult mai colegial, și să ne respectăm opiniile, chiar dacă ele sunt diferite.

Cred, așadar, că România ar trebui să demonstreze solidaritate deplină cu statele europene. Nu putem spune: suntem solidari, dar hotărâm noi câți refugiați primim.

Cred că, dimpotrivă, România ar trebui să aibă o atitudine proactivă, în sensul de a spune că va prelua și mai mulți refugiați dacă va fi nevoie. Că aceste cote au repartizat României prea puțini refugiați față de cât ar trebui conform, desigur, capacităților noastre. Și capacități avem să primim zeci de mii poate de refugiați în următorii ani.

Nu-i putem lăsa pe partenerii noștri europeni singuri, în fața acestei crize. Gândiți-vă că intră în Grecia sau în Italia mii de refugiați pe zi. Germania a preluat sute de mii. Alte țări, de asemenea, preiau numere mari. Nu putem să ne izolăm, nu putem să fim insensibili față de dificultățile și față de criza europeană generată de această migrație masivă. Vor fi și alte provocări, poate, în viitor, provocări în care România poate va avea nevoie de solidaritate europeană. Și atunci ce vom spune? Ne vom încurca iarăși în articole de lege și vom încerca să... Nu. Vom face apel la partenerii noștri să ne sprijine.

Cred că spiritul acestei hotărâri a comisiei este profund greșit, el contravine opiniilor președintelui și Guvernului. Cred că, dimpotrivă, România ar trebui să fie pe deplin solidară, adică să își asume chiar mai mulți decât ne-a cerut comisia să preluăm.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții, dacă sunt, din partea grupurilor?

Grupul PNL, domnul Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Știu care este această situație a refugiaților. Este o problemă deosebit de dificilă pe care noi o avem astăzi de gestionat, dar haideți să încercăm să gândim acest lucru din perspectiva intereselor naționale ale României, și nu din perspectiva populismului și în perspectiva unui anumit tip de ideologie care se promovează astăzi la nivel european.

Ceea ce cred eu este că noi nu știm, chiar l-aș ruga pe domnul coleg, distinsul coleg, să ne spună din ce resurse materiale va susține acest val de refugiați pe care dumnealui îl așteaptă cu brațele deschise către România. Care vor fi modalitățile de integrare ale acestor refugiați? Cum vom reuși să-i așezăm pe acești oameni și să-i acomodăm în societatea românească?

Haideți să încheiem cu acest populism și să ne gândim la ceea ce se întâmplă astăzi deja în Europa, unde acest val de refugiați, luat pe nemestecate, a provocat grave tensiuni sociale.

Noi avem datoria de a ne gândi la valorile pe care le apărăm ca civilizație europeană și la felul în care putem să-i aducem pe acești oameni și să-i integrăm în societatea românească. Nu putem, așa, să gândim pe nemestecate și să tratăm politica internațională strict dintr-o perspectivă flower power - e bine, este frumos; nu-i așa?

Haideți să revenim oarecum la niște principii și să ne gândim că suntem un stat național a cărui principală datorie este față de proprii săi cetățeni iar apoi, bineînțeles, față de valul de migranți care astăzi afectează Europa și ale căror resorturi sunt de multe ori de natură geopolitică și de natură geoeconomică mai ales.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind serviciile consulare prestate pe teritoriul României și nivelul taxelor aferente acestora (Pl-x 592/2013). (rămasă pentru votul final)  

47. Propunerea legislativă privind serviciile consulare prestate pe teritoriul României și nivelul taxelor aferente acestora, Pl-x 592/2013.

Inițiatorii doresc? Nu doresc.

Din partea comisiei o rog pe doamna Natalia Intotero, din partea Comisiei pentru politică externă, vicepreședinte a comisiei.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Raport asupra propunerii legislative privind serviciile consulare prestate pe teritoriul României și nivelul taxelor aferente acestora.

Camera decizională este Camera Deputaților.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 10 decembrie 2013.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil cu observații și propuneri inițiativa legislativă.

Guvernul nu susține adoptarea acestei propuneri legislative.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat negativ această propunere legislativă.

De asemenea, Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat negativ această propunere legislativă.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative privind serviciile consulare prestate pe teritoriul României și nivelul taxelor aferente acestora, deoarece nu se specifică sursa de finanțare, astfel încât este încălcat art. 138 alin. (5) din Constituția României, conform căruia "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.", iar prevederile propunerii legislative au fost deja reglementate prin Ordonanța Guvernului nr. 25/2013.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dacă sunt intervenții la dezbateri generale? Da.

Domnul Mircea Lubanovici, vă rog, din partea Grupului PNL.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Lubanovici:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Într-adevăr, acest proiect legislativ reglementează prestarea de servicii consulare pe teritoriul României, stabilește nivelul taxelor aferente serviciilor consulare și propune creșterea numărului de beneficiari care sunt scutiți de aceste taxe.

Considerăm că acest proiect legislativ este unul bun, de aceea Partidul Național Liberal va vota împotriva respingerii acestui proiect legislativ.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Iane, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Într-adevăr, poate că propunerea este... sau intenția este bună, însă ce facem cu costurile acestor documente care se eliberează, că până la urmă măcar valoarea costului ar trebui recuperată.

De unde putem să avem banii respectivi?

Nu avem cum să scoatem din buzunarul statului acești bani să plătim, pentru că, până la urmă, aceste documente ajung la persoanele beneficiare.

Deci considerăm totuși că această propunere ar trebui respinsă, pentru că există totuși minimalul cost al acestor documente și al persoanelor care lucrează acolo și implicit acei bani trebuie să se reîntoarcă în sistemul bugetar pentru serviciile prestate de acești oameni.

Deci noi suntem pentru respingere.

Mulțumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final cu propunere de respingere.

Caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art.17 și 35 din Legea nr.269/2003, privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României (Pl-x 326/2014). (rămasă pentru votul final)  

49. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 17 și 35 din Legea nr. 269/2003, privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, Pl-x 326/2014.

Tot inițiatorul dorește? Da.

Revenim, revenim, domnule, revenim.

Suntem la Pl-x 326/2014. Următoarea. Revenim la 331, dar suntem la 326/2014.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu dorește nimeni.

O rog pe doamna Natalia Intotero să ne prezinte raportul.

Doamna vicepreședinte Natalia Intotero vă prezintă raportul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art. 17 și 35 din Legea nr. 269/2003, privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, Pl-x 326/2014.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins această inițiativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu observații și propuneri.

Guvernul României nu susține adoptarea acestei inițiative.

Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a avizat favorabil propunerea legislativă în ședința din data de 24 iunie 2014, cu majoritate de voturi, conform adresei nr.4c-18/301.

Comisia pentru muncă și protecție socială a avizat negativ această propunere legislativă cu unanimitate de voturi în ședința din 25 iunie 2014.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare un raport de respingere a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art. 17 și 35 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic și consular al României.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dacă sunt intervenții la dezbateri generale?

Da, domnul Lubanovici, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea Lubanovici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Acest proiect legislativ reglementează situația personalului din misiunile noastre diplomatice din afara granițelor țării.

Numărul imens de solicitanți de servicii consulare în misiunile noastre diplomatice din afara țării impune schimbări legislative în ceea ce privește funcționarii din aceste ambasade și consulate.

Pentru reducerea cheltuielilor din bugetul MAE, propunem angajarea în calitate de personal al acestor misiuni diplomatice a cetățenilor români care locuiesc în imediata vecinătate a acestor consulate.

Dar, pentru că unele aspecte au fost deja reglementate, Partidul Național Liberal va vota pentru respingerea acestei propuneri legislative, urmând să depunem un alt proiect legislativ și să reglementăm ceea ce a mai rămas de reglementat.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art.8 din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate (Pl-x 331/2013). (retrimisă comisiei)  

48. Următoarea, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 8 din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, Pl-x 331/2013.

Dacă inițiatorii doresc să intervină? Da.

Domnul Tinel Gheorghe, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Așa se întâmplă când analiza actelor normative la noi n-are un caracter riguros.

Săptămâna trecută, pe 28 octombrie, am analizat și aprobat Pl-x 17/2015, care aproba Ordonanța de guvern nr. 64/2014 privind modificarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe la misiunile diplomatice și oficiile consulare.

Toate aceste inițiative, dar și acte normative care se aflau în dezbaterea comisiei sesizate în fond ar fi trebuit să facă parte sau să fie luate în considerare ca și amendament la inițiativa Guvernului, și atunci am fi dezbătut acel text, Ordonanța de urgență nr. 64, și proiectele de acte normative propuse cu raport de respingere, urmând să dăm votul.

Ce facem acum? Venim, am aprobat atunci nivelul taxelor și a venit guvernul și toată lumea și noi am susținut atunci forma propusă de guvern. Am spus domnule, între două rele, alegem răul cel mai mic. Acum venim și observăm că anumite inițiative ale noastre care erau extrem de pertinente, corecte, n-au fost luate în considerare. Au rămas cu rapoarte de respingere. Nu vă spun că rapoartele la aceste inițiative legislative sunt din 2014.

Păi din 2014, din martie până acum, s-au schimbat foarte multe lucruri, fraților. Deci ele trebuiau reactualizate și spus - în raportul de respingere - spus: a fost actualizat sau a fost analizat în textul ordonanței de urgență cutare, cutare și rămâne fără obiect. Că altfel, noi, aici, ne susținem inițiativele legislative pe care le-am propus și care observ că n-au fost analizate când s-a discutat textul de bază, adică Ordonanța nr. 64.

Și vor mai fi. Iată, sunt patru acte normative. Urmează încă vreo trei acte normative cu același obiect de activitate: taxele în misiunile diplomatice și în oficiile consulare.

Ce spune acest proiect de act normativ? Să reducem cu 90% nivelul taxelor pentru cei care redobândesc cetățenia română, mai ales cetățenii din Republica Moldova.

După părerea mea este - cum se spune - este un balon de oxigen pentru cei din Moldova acest lucru și eu cred că statul român, făcându-și o analiză extrem de riguroasă pe costuri, ar fi găsit o soluție pentru această propunere a noastră, dacă ea ar fi fost luată în considerare ca și amendament la textul Ordonanței nr. 64.

Or, noi, atunci, n-am avut posibilitatea să-l dezbatem, și vă propun, domnule președinte de ședință, să retrimitem la comisie pentru două săptămâni acest proiect de act normativ, în așa fel încât în comisia de fond poate fi găsită o soluție corectă legală, care să vină în întâmpinarea câtorva zeci de mii de români de peste Prut.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Să înceapă votul. Retrimitere la comisie, termen două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 59 de voturi pentru, trei voturi împotrivă, a fost retrimis la comisie. Termen două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.15 alin.(1) lit.b) din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate (PL-x 448/2014). (rămas pentru votul final)  

50. Continuăm, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, PL-x 448/2014.

Inițiatorii? Dacă dorește să intervină cineva? Nu dorește să intervină nimeni.

Doamna vicepreședinte Natalia Intotero, din partea Comisia pentru politică externă, vă rog să prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă în ședința din 17 septembrie 2014.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Guvernul, prin punctul său de vedere, transmis cu adresa nr. 974/23.05.2014, nu susține adoptarea inițiativei legislative.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, membrii Comisiei pentru politică externă au examinat proiectul de lege în ședința comisiei din 14 octombrie a.c.

Din numărul total de 25 de membri ai comisiei au participat 21.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru politică externă a hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 15 alin. (1) din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, întrucât soluția propusă prin inițiativa legislativă ar crea discriminări față de persoanele care călătoresc plătindu-și asigurările de sănătate, ar produce un impact bugetar negativ, existând, de asemenea, și probleme de corelare legislativă în sensul că se interferează cu alte legi, nefiind legată doar de legislația specifică.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Intervenții la dezbateri generale? Domnul Iane.

Vă rog, domnule Iane.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În primul rând, am observat că sunt foarte multe propuneri legislative care vizează românii din diaspora și Comisia românilor de pretutindeni, Comisia pentru diaspora, nu este sesizată măcar pentru aviz. Asta ca remarcă.

Referitor la acest proiect de lege, aș vrea să menționez că, sincer, n-am reușit să înțeleg ce a vrut să facă inițiatorul, pentru că aici se prevede că persoana respectivă poate opta să-și repatrieze un decedat din străinătate. Dar dacă nu optează pentru repatriere, ce se întâmplă cu acel decedat? Aceasta este întrebarea.

Și cred că de aceea această propunere ar trebui respinsă pentru că nu are sensul nici semantic, nici înțelesul care trebuie pentru a deveni un proiect de lege.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 340/2013). (rămasă pentru votul final)  

51. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, Pl-x 340/2013.

Inițiatori, dacă dorește să intervină cineva? Nu dorește.

Tot doamna vicepreședinte, vă rog, din partea Comisiei pentru politică externă, Natalia Intotero.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 2 octombrie 2013.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil această inițiativă legislativă.

Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.

Comisia pentru buget, finanțe a avizat negativ această propunere legislativă în ședința din 15 octombrie 2013.

De asemenea, Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților a avizat negativ această propunere legislativă în ședința din 22 octombrie 2013.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare amendarea Legii nr. 198 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate în sensul: diminuării respectiv eliminării pentru unele categorii de persoane a taxelor consulare în vederea acordării asistenței și protecției consulare; diversificării modului de utilizare a taxelor consulare de urgență pentru a oferi sustenabilitate proiectelor și acțiunilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare; organizării unor concursuri de intrare în corpul diplomatic și consular; modificării normativului privind consumul de carburanți pentru autoturisme și mijloace de transport.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, deoarece nu se specifică sursa de finanțare, astfel încât este încălcat art. 138 alin. (5) din Constituția României, conform căruia nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

La dezbateri generale dacă sunt intervenții? Nu sunt intervenții.

Rămâne la votul final.

Are caracter ordinar.

52. Propunerea legislativă pentru completarea prevederilor Ordinului nr. 290/2013 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., Pl-x 224/2015.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu dorește.

Din partea Comisiei pentru transporturi și infrastructură?

Din partea Comisiei pentru transporturi? Transporturi și infrastructură?

Nefiind nimeni, amânăm dezbaterile.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței de Urgență nr.70 din 31 august 2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece (Pl-x 501/2014). (rămasă pentru votul final)  

53. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de Urgență nr.70 din 31 august 2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, Pl-x 501/2014.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu dorește nimeni.

Din partea celor două comisii?

Domnul președinte Solomon, din partea Comisiei pentru muncă; raport comun comisiile pentru muncă și administrație publică.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond a proiectului de lege menționat.

Obiectul proiectului este amendarea unor dispoziții ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, cu modificările și completările ulterioare, preconizându-se repartizarea consumului mediu anual de energie termică pentru încălzire pe o perioadă de șapte luni, față de o perioadă de cinci luni, astfel încât furnizorii de energie termică pentru încălzire să fie obligați să asigure încălzirea locuințelor în localitățile din zona rece și în lunile octombrie și aprilie.

Comisia pentru muncă și protecție socială și-a desfășurat lucrările în data de 10 martie 2015.

Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și-a desfășurat lucrările în data de 22 aprilie 2015.

În urma dezbaterilor și opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea propunerii legislative.

Senatul a respins propunerea în ședința din 24 noiembrie 2014.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Legea face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dacă sunt intervenții la dezbateri generale? Da, vă rog, Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionaș-Florin Urcan:

Domnule președinte de ședință,

Noi, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, susținem votul împotriva acestei modificări asupra acestei propuneri legislative la Ordonanța de urgență nr. 70. Considerăm că autoritățile locale au astăzi cadrul legislativ pentru a propune micșorarea sau mărirea perioadei de furnizare a încălzirii locuințelor, în funcție de rezultatele pe care le primesc de la INMA, cei cu prognoza meteo, și având cadrul legal, eu zic că va fi o dublă reglementare, ceea ce nu se impune.

Mulțumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții? Alte grupuri parlamentare? Nu mai dorește nimeni să intervină.

Rămâne la ședința de vot final, cu caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind înființarea la nivelul administrației publice locale din comune și orașe a compartimentului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 518/2014). (rămasă pentru votul final)  

54. Propunerea legislativă privind înființarea la nivelul administrației publice locale din comune și orașe a compartimentului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Pl-x 518/2014.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu dorește nimeni.

Din partea comisiei, tot domnul Solomon.

Raport comun, Comisia pentru muncă și Comisia pentru administrație publică.

Vă rog, prezentați raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cele două comisii, de muncă și administrație publică, au fost sesizate, în fond, prin adresa Pl-x 518/2014.

Obiectul de reglementare al propunerii legislative este înființarea la nivelul administrației publice locale din comune și orașe a unui compartiment de pensii și alte drepturi sociale, care va dispune de 1-2 posturi, alocate din posturile deja existente în cadrul autorităților locale, având ca atribuții: acordarea de consultanță de specialitate persoanelor interesate, primirea cererilor și a documentelor necesare pentru stabilirea de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și transmiterea acestor documente caselor teritoriale și sectoriale de pensii.

Comisia pentru administrație publică a examinat propunerea legislativă, în ședința din 21 aprilie 2015.

Comisia pentru muncă a examinat propunerea, în ședința din 10 februarie 2015.

În urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea Propunerii legislative privind înființarea la nivelul administrației publice locale din comune și orașe a compartimentului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Senatul a respins propunerea legislativă, în 25 noiembrie 2015.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Legea face parte din categoria legilor organice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

La dezbateri generale, dacă dorește să intervină cineva? Nu dorește să...

A, vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Benga:

Și Partidul Social Democrat va respinge acest proiect de lege, pornind de la faptul că foarte multe comunități locale au probleme financiare și credem că ar fi un efort bugetar pe care n-ar putea să-l ducă.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții?

Nemaifiind alte intervenții, rămâne la ședința de vot final, cu propunere de respingere.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind timbrul de mediu pentru autovehicule (Pl-x 293/2015). (rămasă pentru votul final)  

55. Următoarea, Propunerea legislativă privind timbrul de mediu pentru autovehicule, Pl-x 293/2015; caracter ordinar.

Dacă dorește să intervină inițiatorul? Nu.

Din partea Comisiei pentru buget? Raport comun, Comisia pentru buget și Comisia pentru transporturi.

Doamna Ana Birchall.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.

Camera Deputaților este Cameră decizională pentru acest proiect de lege.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere negativ al Guvernului; avizul negativ al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic; avizul negativ al Comisiei juridice.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins această propunere legislativă, în ședința din 18 martie 2015.

În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, comisiile au dezbătut această propunere legislativă în ședințe separate.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea acestui proiect de lege.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Dacă sunt intervenții la dezbateri generale?

Da. Vă rog, Grupul PNL.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Octavian-Marius Popa:

Deși au trecut ani de zile de la introducerea acestei taxe de mediu, criticată pe rând de toate formațiunile politice atunci când se aflau în opoziție, au menținut succesiv aceste taxe, au fost declarate nelegale de forurile europene și, totuși, nu vrem să ne învățăm minte.

Eu am un proiect - și aici am o întrebare pe care o pun cu această ocazie către Biroul permanent al Camerei - care a primit aviz negativ din partea Comisiilor juridice și pentru mediu, pe niște probleme de tehnică legislativă, care fuseseră corectate, însă, și aviz pozitiv din partea Comisiei pentru transporturi. Normal, au trecut luni de zile, ele trebuiau să intre în dezbaterea comisiilor reunite. Acest lucru nu s-a întâmplat.

Avem acum un nou proiect care nu anulează taxa de mediu. În ciuda acestui fapt, deși nu-mi aparține, și eu sunt adept al anulării acestei taxe, din motive pe care vi le-am prezentat, care dovedesc că sunt probleme inclusiv de pierdere la bugetele locale, probleme de securitate, probleme chiar de securitate, întrucât aceste mașini sunt folosite într-o serie de jafuri aceste mașini, înmatriculate în alte părți, probleme de securitate a circulației.

Dar, decât să avem forma actuală a taxei de mediu, cred că propunerea care a venit este un pas înainte. Deși nu sunt în totalitate de acord cu ea, eu vă declar că, personal, o să votez împotriva respingerii acestei propuneri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Da, o intervenție.

Domnule Iacoban, vă rog, o intervenție de grup.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Da, legislația în vigoare poate fi perfectibilă și orice proiect de lege e perfectibil, dar în cazul de față ne aflăm în situația de a da o lege neconstituțională, și asta pentru că un principiu de a întocmi un act normativ este previzibilitatea, adică să fie actul normativ suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat. Or, aici aș vrea să dau un exemplu: în cazul de față, faptul că în acest act normativ nu se reglementează toate aspectele legate de autovehiculele aflate în circulație, în interiorul localităților, sau pe alte categorii de drumuri, în afara autostrăzilor și drumurilor naționale, acolo unde nu se datorează tariful de utilizare a drumurilor naționale.

De asemenea, acest proiect de lege contravine unor decizii ale Curții Juridice a Uniunii Europene.

Prin urmare, Grupul PSD din Camera Deputaților nu poate vota acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea alineatului (2) al articolului 28 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată (Pl-x 449/2014). (rămasă pentru votul final)  

56. Și ultimul proiect, Propunerea legislativă pentru completarea alin. (2) art. 28 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.

Domnul Marin, raport comun, Comisia pentru industrii și Comisia pentru administrație publică.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Raport comun asupra Propunerii legislative pentru completarea alin. (2) al art. 28 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată.

Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu propunerea legislativă.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei juridice; avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanțe; avizul negativ al Comisiei pentru transporturi; punctul de vedere negativ al Consiliului Concurenței și punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea alin. (2) al art. 28 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu o nouă literă, lit. d), instituindu-se posibilitatea unităților administrativ-teritoriale de a înființa societăți comerciale în care să fie acționar unic, cărora să le poată încredința gestiunea directă a serviciilor de utilități publice.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative.

În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Rămâne la votul final. Propunere de respingere.

Suspendăm aici. Ne vedem la ora 14,00, la ședința de vot final.

 
    Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Rog liderii grupurilor parlamentare să-și invite colegii să ia loc să putem începe sesiunea de vot final. Rog colegii să ia loc.

Pentru început vă propun, stimați colegi, să facem un vot de control, da? Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Da. Sunt 238 de colegi prezenți. Pentru legile organice ne trebuie 192.

Dacă sunt observații din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt observații.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea avizului motivat privind încălcarea principiului subsidiarității de către propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui mecanism de transfer în situații de criză și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentare într-unul din statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid - COM (2015) 450 (PH CD 100/2015); (adoptat)

1. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea avizului motivat privind încălcarea principiului subsidiarității de către propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui mecanism de transfer în situații de criză și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentare într-unul din statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid.

Se adoptă cu majoritatea deputaților.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 254 de voturi pentru, o abținere, 3 voturi împotrivă, a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind stabilirea cerințelor de protecție a sănătății populației în ceea ce privește substanțele radioactive din apa potabilă (PL-x 668/2015); (adoptat)

Legi ordinare

2. Proiectul de Lege privind stabilirea cerințelor de protecție a sănătății populației în ceea ce privește substanțele radioactive din apa potabilă, PL-x 668/2015.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 257 pentru și două abțineri, a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind emisiunile de obligațiuni ipotecare (PL-x 608/2015); (adoptat)

3. Proiectul de Lege privind emisiunile de obligațiuni ipotecare.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 256 de voturi pentru și două abțineri, a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul (PL-x 91/2014); (adoptat)

4. Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (3) al art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

Comisia juridică și Comisia pentru administrație propun adoptarea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 256 de voturi pentru, două abțineri și un vot împotrivă, a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.24/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, referitoare la continuarea unor activități realizate de Ministerul Afacerilor Interne (PL-x 683/2015); (adoptat)

5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 24/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, referitoare la continuarea unor activități realizate de Ministerul Afacerilor Interne.

Comisia pentru apărare propune adoptarea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 256 de voturi pentru, două abțineri, un vot împotrivă, a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind declararea zilei de 19 februarie Ziua Brâncuși (Pl-x 502/2015); (adoptată)

6. Propunerea legislativă privind declararea zilei de 19 februarie "Ziua Brâncuși".

Comisia pentru cultură propune adoptarea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 259 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, a fost adoptat.

Explicarea votului.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Dobrinescu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Sigur, am votat legea, dar aș vrea să mă extind puțin în aceeași idee. Temele de cultură sunt rar prezentate sau rar vin în fața dumneavoastră. Asta nu înseamnă că nu există oameni de cultură în Camera Deputaților, ba da. Ocaziile sunt rare.

Dacă ne uităm în Europa, o vizităm și o revizităm, constatăm că despre România se știu foarte puține lucruri. Se vorbește despre Brâncuși, cu siguranță, cum zic francezii: Constantin Brancusi, Eugen Ionesco, Cioran, George Enescu și, pe linie științifică, de Henri Coandă.

În America vorbim tot despre Brâncuși, vorbim despre Culianu și vorbim despre Eliade. Și am închis paranteza.

Aș vrea să vă rog, aș vrea să vă rog să rețineți și acest capitol care se numește cultură, pentru că dincolo, doar prin cultură, am reușit să ne evidențiem și nu plec de la microfon, în ciuda faptului că un coleg tot dă din cap, n-aș vrea să spun într-o manieră grosieră, și așa știe Domnia Sa să facă.

Avem o discuție sau o dispută de o jumătate de an, dacă nu mai mult, pe opera brâncușiană care se numește "Cumințenia Pământului".

Profit de faptul că sunteți, suntem în majoritate, să reflectați în continuare la această, cum să-i spun, achiziție - e puțin spus - sau, dacă vreți, reîntregire a patrimoniului operelor lui Brâncuși, cele care sunt.

Este greu de crezut, dar...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumim, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Dobrinescu:

... la resurse bugetare precum cele ale României, nu putem să cumpărăm - 20 de milioane de euro, este drept - această capodoperă a marelui artist Brâncuși.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.46 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și a art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.85/2012 pentru modificarea alin. (13) al art. 46 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul (PL-x 212/2015); (adoptat)

7. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și a art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (13) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

Comisia pentru administrație propune adoptarea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 174 de voturi pentru, 91 de abțineri și 3 voturi împotrivă, a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.34 alin.(2) din Legea nr.82/1991 a contabilității (Pl-x 221/2015); (respinsă)

Trecem la categoria Respingeri. Legi ordinare.

8. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 34 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 a contabilității.

Comisia pentru buget propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 161 de voturi pentru, 89 de abțineri, 18 voturi împotrivă, a fost adoptată propunerea de respingere.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea lit.b) a alin.(1) al art.5 din Ordonanța Guvernului nr.36/2006 privind unele măsuri pentru funcționarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației (Pl-x 372/2014); (respinsă)

9. Propunerea legislativă pentru completarea lit. b) a alin. (1) al art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcționarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației.

Comisia pentru industrii și Comisia pentru administrație publică propun respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 260 de voturi pentru, 5 abțineri și 3 voturi împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței nr.42 din 30 ianuarie 2003, actualizată, privind organizarea și funcționarea serviciilor de iluminat public, prin adăugarea Art.14, alin.(4) și Art.14, alin.(4), lit. a (Pl-x 207/2015); (respinsă)

10. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței nr. 42 din 30 ianuarie 2003, actualizată, privind organizarea și funcționarea serviciilor de iluminat public, prin adăugarea art. 14, alin. (4) și art. 14, alin. (4), lit. a.

Comisia pentru industrii propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 267 de voturi pentru, două abțineri, un vot împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind declararea Zilei de 9 Mai Ziua Independenței Naționale a României și Ziua Parlamentului României (Pl-x 203/2014); (respinsă)

11. Propunerea legislativă privind declararea Zilei de 9 Mai Ziua Independenței Naționale a României și Ziua Parlamentului României.

Comisia pentru cultură și Comisia pentru administrație publică propun respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 260 de voturi pentru, 5 abțineri, 5 voturi împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind înființarea Fondului Special pentru Jurnalismul de Investigație (Pl-x 148/2015); (respinsă)

12. Propunerea legislativă privind înființarea Fondului Special pentru Jurnalismul de Investigație.

Comisia pentru buget și Comisia juridică propun respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 256 de voturi pentru, 7 abțineri, 9 voturi împotrivă, a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari (Pl-x 139/2013); (respinsă)

13. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Comisia juridică propune respingerea.

Să înceapă votul. .

Video in format Flash/IOS    

Cu 252 de voturi pentru, 5 abțineri, 13 voturi împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată.

Explicarea votului, domnul Kerekes Károly.

Vă rog

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kerekes Károly:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Această inițiativă aparține UDMR-ului și, bineînțeles, a votat această inițiativă, cu toate că nu a trecut. Prin respingerea inițiativei, din păcate, ați îngreunat situația asociațiilor de proprietari. Prin posibilitatea de a folosi contract civil pentru executarea unor lucrări care nu justifică contract de muncă, locatarii ar fi fost scutiți de niște poveri fiscale inutile.

În loc să ușurați situația oamenilor, din păcate, ați îngreunat-o și vă mai mirați că cetățenii sunt nemulțumiți.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Alte intervenții? Nu sunt.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (Pl-x 161/2015); (respinsă)

14. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Comisia pentru industrii și Comisia juridică propun respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 264 de voturi pentru, două abțineri, un vot împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă de modificare și completare a Ordonanței de urgență nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (Pl-x 166/2015); (respinsă)

15. Propunerea legislativă de modificare și completare a Ordonanței de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Comisia pentru industrii și Comisia juridică propun respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 263 de voturi pentru, două abțineri, două voturi împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea art.9 alin.(3) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil (Pl-x 226/2015); (respinsă)

16. Propunerea legislativă privind modificarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Comisia juridică propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 264 de voturi pentru, o abținere, 3 voturi împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată (Pl-x 113/2015); (respinsă)

17. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată.

Comisia juridică și Comisia pentru muncă propun respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bun. 260 de voturi pentru, 3 abțineri. Aprobată.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală (Pl-x 277/2015); (respinsă)

18. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală.

Și aici Comisia pentru agricultură vă propune respingerea inițiativei legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

257 de voturi pentru, 3 abțineri, 9 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.523/2003 privind aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Turismului Schi în România (Pl-x 274/2015); (respinsă)

19. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 523/2003 privind aprobarea Programului Național de Dezvoltare a Turismului "Schi în România".

Comisia pentru industrii vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

265 de voturi pentru, 4 abțineri, 3 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea art.22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (Pl-x 351/2015); (respinsă)

20. Propunerea legislativă pentru completarea art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Comisia pentru buget vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

260 de voturi pentru, o abținere, 7 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art.6 din Legea nr.597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre (Pl-x 376/2014); (respinsă)

21. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre.

Comisia pentru administrație vă propune respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

272 de voturi pentru, o singură abținere.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind serviciile consulare prestate pe teritoriul României și nivelul taxelor aferente acestora (Pl-x 592/2013); (respinsă)

22. Propunerea legislativă privind serviciile consulare prestate pe teritoriul României și nivelul taxelor aferente acestora.

Comisia pentru politică externă vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

166 de voturi pentru, 9 abțineri, 93 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.17 și 35 din Legea nr.269/2003, privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României (Pl-x 326/2014); (respinsă)

23. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 17 și 35 din Legea nr. 269/2003, privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României.

Comisia pentru politică externă vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

262 de voturi pentru, 3 abțineri.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.15 alin.(1) lit.b) din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate (PL-x 448/2014); (respins)

24. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate.

Comisia pentru politică externă vă propune respingerea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

160 de voturi pentru, 6 abțineri, 82 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 340/2013); (respinsă)

25. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia pentru politică externă vă propune și aici respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

168 de voturi pentru, 7 abțineri, 95 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de Urgență nr.70 din 31 august 2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece (Pl-x 501/2014); (respinsă)

26. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de Urgență nr.70 din 31 august 2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.

Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

269 de voturi pentru, două abțineri.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind timbrul de mediu pentru autovehicule (Pl-x 293/2015); (respinsă)

27. Propunerea legislativă privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

Comisia pentru transporturi și infrastructură și Comisia pentru buget, finanțe și bănci vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

250 de voturi pentru, 10 abțineri, 5 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea alineatului (2) al articolului 28 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată (Pl-x 449/2014); (respinsă)

28. Propunerea legislativă pentru completarea alineatului (2) al articolului 28 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată.

Și aici, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

267 de voturi pentru, două abțineri

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (PL-x 713/2015); (adoptat)

29. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Legea este organică; procedura, de urgență.

Comisia juridică, de disciplină și imunități vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

263 de voturi pentru, 6 abțineri, 3 voturi împotrivă

Explicarea votului, domnul deputat Ovidiu Ganț.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Stimate domnule președinte,

Stimate colege,

Stimați colegi,

Nu mi-am exercitat dreptul de vot, în semn de protest pentru modul netransparent și neregulamentar cum a fost adus acest raport astăzi în plenul Camerei Deputaților, cerându-ni-se ca, în termen de 5 minute, să ne exprimăm asupra lui. Dacă vom continua cu astfel de practici, să nu ne așteptăm ca Parlamentul să se bucure de respect.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Îmi pare rău că vă contrazic, dar nu este nimic adevărat din ceea ce ați afirmat.

Continuăm. Domnul deputat Márton Árpád, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Grupul nostru parlamentar a votat pentru, cu toate că cele spuse de domnul deputat Ganț sunt adevărate, așa cum am spus, și, din păcate, de prea multe ori se procedează astfel.

Legea adoptată aduce niște îmbunătățiri. Ne pare rău că nu ați acceptat amendamentul nostru în ceea ce privește definirea exactă a ceea ce înseamnă imobilele bisericești.

Noi vom continua această luptă pentru clarificarea acestui domeniu cu alte proiecte de lege, dar, cu toate acestea, am votat pentru această ordonanță.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului (Pl-x 588/2015); (respinsă)

30. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

273 de voturi pentru, o abținere, un vot împotrivă

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului numărul 504/2002, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 597/2015); (respinsă)

31. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului numărul 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Și aici, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

266 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.139 din Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003 (republicată) - Codul muncii (Pl-x 407/2014); (respinsă)

32. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.139 din Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003 (republicată).

Și aici, Comisia pentru muncă și protecție socială vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

270 de voturi pentru, un vot împotrivă

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 34/2015); (respinsă)

33. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii.

Și aici, Comisia pentru muncă și protecție socială vă propune respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

271 de voturi pentru, o abținere.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 84/2015); (respinsă)

34. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii.

Și în acest caz, Comisia pentru muncă și protecție socială vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

271 de voturi pentru, o abținere.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.53 din 2003 privind Codul muncii (Pl-x 155/2015); (respinsă)

35. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.53 din 2003 privind Codul muncii.

Și aici, Comisia pentru muncă și protecție socială propune respingerea.

Să înceapă votul.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS    

269 de voturi pentru, o abținere.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 181/2015); (respins)

36. Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru muncă și protecție socială vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

266 de voturi pentru, 4 abțineri, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea și completarea articolului 58, alineatele (4) și (10) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 45/2015); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere)

37. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea articolului 58, alineatele (4) și (10) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru sănătate și familie vă propun respingerea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS    

177 de voturi pentru, 91 de abțineri, 5 voturi împotrivă; nu a întrunit numărul de voturi necesare.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind drepturile copiilor cu dizabilități (Pl-x 600/2014); (respinsă)

38. Propunerea legislativă privind drepturile copiilor cu dizabilități.

Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru sănătate și familie vă propun și aici respingerea.

Să înceapă votul.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS    

235 de voturi pentru, 19 abțineri, 18 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii (PL-x 174/2015); (respins)

39. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii.

Comisia pentru muncă și protecție socială vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

252 de voturi pentru, 14 abțineri, 4 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura (PL-x 165/2014); (respins)

40. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul si acvacultura.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

261 de voturi pentru, 3 abțineri, 6 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (Pl-x 283/2014); (respinsă)

41. Propunerea legislativă pentru completarea Legii fondului funciar nr.18/1991.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia juridică, de disciplină și imunități vă propun respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc.

267 de voturi pentru, două abțineri.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind unele măsuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populației (Pl-x 218/2014); (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere)

42. Propunerea legislativă privind unele măsuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populației.

Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului vă propune respingerea.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

159 de voturi, 11 abțineri, 99 de voturi împotrivă; nu a întrunit numărul de voturi necesare.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind înființarea la nivelul administrației publice locale din comune și orașe a compartimentului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 518/2014). (respinsă)

Și ultima propunere.

43. Propunerea legislativă privind înființarea la nivelul administrației publice locale din comune și orașe a compartimentului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului vă propun respingerea acestei propuneri legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

260 de voturi pentru, 5 abțineri, două voturi împotrivă.

Domnul deputat Remus Cernea, explicarea votului.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Domnule Iordache!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Voi explica două dintre voturile de astăzi, și anume, cel la proiectul de hotărâre privind adoptarea avizului motivat privind încălcarea principiului subsidiarității de către propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului.

Sunt convins că majoritatea dintre dumneavoastră nu ați știut exact ce ați votat. Mă îndoiesc că ați parcurs acest document, acest text și documentele care-l însoțeau. Este un vot care decuplează încă o dată România din rândul statelor occidentale care au o poziție matură, o poziție realistă și în acord cu valorile europene pentru ajutorarea refugiaților.

România nu poate susține că va decide singură cu privire la câți refugiați vor fi găzduiți în țara noastră, pentru că, dacă fiecare țară ar face la fel, atunci criza ar duce întregul continent într-un blocaj. Trebuie să fim solidari nu doar clamând verbal acest lucru, ci și prin acțiuni concrete.

Iar al doilea vot pe care vreau să-l explic este cel privind adoptarea, tot de către Camera Deputaților, cu încălcarea regulamentului, a unui proiect de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire.

Această ordonanță, din păcate, va genera, în opinia mea, o serie de probleme foarte grave, o presiune mare asupra bugetului public, pentru că multe restituiri nu vor fi în natură, ci se vor acorda despăgubiri din bani publici, iar modul în care a fost adoptată această ordonanță, pe grabă, de către Parlament, de asemenea, intră în contradicție cu Regulamentul Camerei care, la articolul 69 punctul 2 spune că trebuia să primim raportul cu 5 zile înainte, sau cu două zile și jumătate, dacă este procedură de urgență.

Așadar, din nou abdicăm de la propriile reguli, ceea ce nu ne face cinste și veți vedea că această ordonanță va avea mari probleme, va genera mari probleme, inclusiv de corupție.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule deputat.

Mulțumesc.

Membrii Biroului permanent în sala de Birou permanent.

Vă mulțumesc mult.

Declar ședința închisă. La revedere!

 
       

Lucrările ședinței s-au încheiat la ora 14,46.

 
       

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 29 noiembrie 2021, 18:02
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro