Punctul 2 al ordinii de zi, Informare din partea Președintelui României... Vă rog să-mi dați aprobarea să-l citesc. (Coboară la tribună.) Președintele României Domnului Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților Domnule Președinte, Aprobarea Planului de acțiune pentru creșterea capacității de reacție a Alianței la Summit-ul NATO din Marea Britanie a reprezentat un reper pentru testarea solidarității aliate în ceea ce privește reafirmarea angajamentului pentru apărarea colectivă, precum și pentru implementarea unor măsuri NATO prin care se dorește reconfigurarea posturii militar-strategice de apărare și descurajare. În acest context, urmare a unor decizii asumate în cursul anului 2014 cu privire la acceptarea dislocării pe teritoriul României a unor detașamente aliate aparținând altor state membre NATO, pentru executarea Misiunii de Poliție Aeriană în cadrul Sistemului Integrat de Apărare Aeriană și Antirachetă, Portugalia și-a exprimat intenția de a participa la Misiunea de Poliție Aeriană prin dislocarea în țara noastră a unui detașament constituit din 4 aeronave și personalul aferent pentru o durată de două luni, în perioada mai-iunie 2015. În temeiul și în condițiile Legii nr.291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, am aprobat propunerile prim-ministrului referitoare la intrarea și staționarea pe teritoriul României, în perioada mai-iunie 2015, a forțelor și mijloacelor Armatei portugheze, având în compunere 4 aeronave F-16 Falcon și personal aferent (aproximativ 150 persoane personal militar și civil), în scopul pregătirii și desfășurării misiunilor de Poliție Aeriană NATO. Ministerul Apărării Naționale, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe vor iniția demersurile necesare pentru încheierea unor înțelegeri prin care să se stabilească aspectele de natură financiară, modalitatea de asigurare a sprijinului națiunii-gazdă și aranjamentele de comandă-control în care pot acționa forțele/mijloacele aeriene portugheze, inclusiv modul de intervenție împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al României/NATO. Vă rog să primiți asigurarea întregii mele considerații, Președintele României Klaus-Werner Iohannis. (Revine la prezidiu.)
|