Domnul Lucian Șova: Vă mulțumesc, domnule președinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2014 privind unele măsuri pentru completarea rețelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor și pentru aprobarea unor măsuri financiare. În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru transporturi și infrastructură și Comisia pentru sănătate și familie au fost sesizate, spre dezbatere și avizare în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2014 privind unele măsuri pentru completarea rețelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor și pentru aprobarea unor măsuri financiare, transmis cu adresa nr.PL-x394/2014 din 8 septembrie 2014. Camera Deputaților este Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport, cele două comisii au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul favorabil al Comisiei pentru muncă și protecție socială, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci. Senatul a adoptat proiectul de lege în ședința din 2 septembrie 2014. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare trecerea unor spitale din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea Ministerului Transporturilor, precum și reglementarea posibilității alocării, în anul 2014, din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, ordonatorilor principali de credite a unor sume pentru finanțarea unor cheltuieli din domeniul cultural, religios și sportiv, care nu pot fi asigurate din bugetul aprobat. Membrii Comisiei pentru transporturi și infrastructură au examinat proiectul de lege în ședința din 24 februarie 2015. La lucrările comisiei, au fost prezenți 20 de deputați, din totalul de 20 de membri. Membrii Comisiei pentru sănătate și familie au examinat proiectul de lege în ședința din 3 martie 2015. La lucrările comisiei, au fost prezenți 18 deputați, din totalul de 19 membri. În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2014 privind unele măsuri pentru completarea rețelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor și pentru aprobarea unor măsuri financiare, în forma adoptată de Senat. În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc, domnule președinte.
|