Plen
Ședința Camerei Deputaților din 9 februarie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.12/19-02-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 09-02-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 februarie 2015

3. Prezentarea scrisorii Agenției Naționale de Integritate nr.611/13.01.2015 cu privire la încetarea, de drept, a mandatului de deputat al domnului Petre Roman, ca urmare a rămânerii definitive prin necontestare a Raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate nr.10447/G/II/12.03.2014.
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (PHCD 3/2015).
 
consultă fișa PHC nr. 3/2015

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

O să-l rog pe domnul secretar Mircovici să citească...

Da, în conformitate cu prevederile legislației și ale Regulamentului, trebuie să citim Scrisoarea Agenției, după care Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui mandat de deputat. Scrisoarea Agenției spune foarte clar de ce, conform Statutului deputatului și senatorului, art. 7, luăm act de încetarea mandatului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Domnului Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, spre știință domnului Bogdan-Liviu Ciucă, președinte Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Stimate domnule președinte,

Având în vedere solicitarea Agenției Naționale de Integritate nr. 52016/G/II/19.12.2014, întocmită ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. 10447/G/II/12.03.2014, prin care Agenția Națională de Integritate a reținut încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Petre Roman, deputat în cadrul Parlamentului României - Camera Deputaților, a rămas definitiv prin necontestare, vă aducem la cunoștință următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative:

Alin. (1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligației legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității, funcției sau activității respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta și dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Alin. (2) Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, "Neaplicarea sancțiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcției publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 2.000 de lei, dacă fapta nu constituie infracțiune, sau avertisment, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor".

Având în vedere prevederile legale incidente, vă rugăm să constatați demiterea de drept din calitatea de deputat a domnului Petre Roman, ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. 10447/G/II/2014 a rămas definitiv prin necontestare, pentru care vă rugăm să ne comunicați măsurile dispuse.

Cu deosebită considerație, Horia Georgescu, președintele Agenției Naționale de Integritate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bun. Mulțumesc mult.

Doamnelor și domnilor colegi,

În conformitate cu Constituția României, coroborat cu Legea nr. 96, Legea nr. 176 și Legea nr. 144, și cu art. 210, Camera Deputaților... din Regulamentul nostru, ia act de încetarea mandatului domnului deputat Petre Roman.

Și dați-mi voie să intru la cel de-al doilea punct, subsecvent acestei chestiuni, Hotărârea privind vacantarea unui loc de deputat. Aici Grupului parlamentar al PNL a solicitat scoaterea de pe ordinea de zi, da? Să nu mai facem vacantarea. Vă păstrați această propunere sau...? (Vociferări.)

Domnule deputat, eu am văzut foarte multe la... puteți să mă jigniți de câte ori vreți, domnule Calimente. Dar ca președinte al Comisiei de Control al Serviciului de Informații Externe, ca vechi parlamentar, să aveți un astfel de limbaj față de colegii dumneavoastră și față de președintele Camerei... este jignitor pentru dumneavoastră. Eu să știți că nu mă supăr, puteți să mă înjurați în fiecare zi. Ar trebui să vă cereți scuze față de colegii din jurul dumneavoastră care vă aud cum vorbiți, să știți. Vă rog frumos, luați cuvântul și spuneți ce ați spus de aici, de la microfon, că pe mine nu mă deranjează. Aveți cuvântul, să vorbiți de aici. Vă rog frumos, spuneți, să vadă o țară întreagă limbajul dumneavoastră. Sper că vă va alege din nou, vă rog frumos, aveți cuvântul. Eu nu sunt supărat. Mie îmi pare rău că l-am pus pe domnul deputat Petre Roman într-o situație fără ieșire, că nu am cum... Aveți cuvântul, domnule deputat. Domnul deputat Mihăiță Calimente are de transmis un mesaj personal față de președintele Camerei. Domnule deputat, vă rog frumos, să vă audă colegii cum vorbiți cu colegii. Mi-ar face plăcere să vadă un coleg liberal cum este solidar cu ceilalți colegi, cum vorbește cu ei. Vă rog frumos... Eu nu sunt supărat, spuneți-mi în fiecare minut, puteți să-mi dați și SMS-uri, nu mă deranjează. Dar vreau să vă vadă colegii din țară cum vorbiți. Vă rog frumos, aveți cuvântul. Mă amenințați sau ce? Ce-mi spuneți în pauză? Domnule deputat, aveți cuvântul.

Vă rog frumos, nu... sunt supărat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Domnule președinte,

Vă rog, nu dialogați cu sala și nu încercați să aduceți la cuvânt un deputat care nu vrea să ia cuvântul de la microfon. (Rumoare.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

(Coboară la tribună.)

Domnule lider de Grup al Partidului Național Liberal,

Dragi colegi,

Pe mine personal nu mă deranjează dacă mă înjurați în fiecare zi și în fiecare minut. Dar așa cum ați auzit și dumneavoastră din primul rând, au auzit vreo câteva sute de colegi. Nu este nicio supărare dacă unul dintre colegi îl înjură sau vorbește urât despre alt coleg parlamentar, dar vreau să-l vadă și o țară, că poate îl votează la fel. Principiile acestea de integritate, de moralitate pe care le tot clamăm atunci când le ducem într-o anumită zonă, să vină și aici la microfon, pe mine nu mă deranjează, eu nu dialoghez. Am avut sentimentul că domnul deputat are o exprimare foarte frumoasă la adresa mea și vreau s-o spună de aici, de la microfon. Sunt convins că mâine-poimâine o să aibă și la adresa altui coleg. Și vreau să vadă toată lumea. Adică ce am făcut rău? Dacă am făcut, vă rog frumos să mă sancționați că i-am dat cuvântul unui președinte de Comisie de Control al Serviciului de Informații Externe care are un limbaj foarte frumos la adresa altui parlamentar. Am greșit cu ceva? Vă rog frumos să mă iertați dacă am greșit. (Aplauze.)

(Își reia locul la prezidiu.)

Domnule deputat Mircovici, vă rog frumos să citiți și Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat. Atunci, dați-mi voie să-l citesc eu.

În temeiul art. 70 din Constituția României, republicată, al art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 210, așa cum spuneam, din Regulamentul nostru, al Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere că în ședința de astăzi, 9 februarie 2015, președintele Camerei a luat act de Raportul de evaluare nr. 10447/G/II/12.03.2014, prin care Agenția Națională de Integritate a reținut încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către domnul deputat Petre Roman, a rămas definitiv prin necontestare, încetând astfel de drept calitatea de deputat a domnului Petre Roman,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre:

Articol unic: Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de domnul Petre Roman în Circumscripția electorală nr.8 Brașov, Colegiul uninominal nr. 8.

Dacă sunt obiecții, comentarii la acest proiect de hotărâre? Nu sunt.

Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Vă mulțumesc foarte mult.

200 de voturi pentru, 21 de abțineri, 11 voturi împotrivă. Proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Punctul 3 al ordinii de zi.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 29 noiembrie 2021, 16:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro