Domnul Marian Neacșu: Vă mulțumesc, doamna președinte. Avem în față un proiect normativ care a avut mare importanță pentru Guvern, dar care a avut mare importanță și pentru poporul român. Este una dintre ordonanțele de urgență care a avut un profund caracter antipopular. În această ordonanță sunt o serie de măsuri (vreo 12 sau 13 măsuri) care nu au făcut decât să taie niște drepturi, să ia ceva de la oameni. Evident, ceea ce am să spun în continuare ar putea să mire, dar cu unele dintre aceste măsuri suntem de acord. Suntem de acord, pentru că admitem că trecem printr-o perioadă delicată, printr-o perioadă dificilă, și este nevoie ca o serie de cheltuieli guvernamentale, sau o serie de cheltuieli determinate de guvernanța statului, să fie reduse. Dar lucrul acesta nu se poate face cu toptanul, nu se poate face fără o analiză foarte riguroasă și foarte serioasă, lucru care nu s-a făcut. Motiv pentru care, deși Guvernul a prorogat niște termene de intrare în funcțiune a unor drepturi, a prorogat niște termene prin care... unul dintre ele se referă la faptul că bugetul aferent Curților de Apel, al Tribunalelor și al Judecătoriilor urma să treacă la Înalta Curte de Casație și Justiție de la Ministerul Justiției, pentru a elibera de sub presiune actul de justiție în România, a avut loc o prorogare succesivă de astfel de termene - și v-am spus, probabil că o parte dintre ele ar fi primit și girul nostru - în măsura în care această ordonanța de urgență, și toate celelalte subsecvente ei, care au avut același fundament, același scop, ar fi fost urmate și de niște proiecte normative care ar fi avut darul de a reporni economia, de a pune în funcțiune pârghiile economice, de a ajuta IMM-urile, de a face ca în țara asta să se producă plusvaloare. Pentru că nu poți să tai la nesfârșit. Nu este nici logic, și nu este nici legic. Tăierile, la un moment dat, se vor sfârși, și nu putem doar să ne împrumutăm pentru a plăti și pentru a tăia. Trebuie să producem. Iar acele măsuri economice serioase, utile, pe care le așteptam fiecare dintre noi, au întârziat să apară și până acum. Acesta este încă unul dintre motivele pentru care noi vom vota, așa cum am votat și prima dată, împotriva... respingerii acestui proiect normativ. Vă mulțumesc.
|