Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 25-10-2010

Ședința Camerei Deputaților din 25 octombrie 2010

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: András György Edler

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor. (PL-x 492/2010) (rămas pentru votul final).  

Domnul Edler Andras Gyorgy:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Am un amendament respins, pe care vreau să-l susțin. Doresc să corectez o ambiguitate a legii, care a permis Comisiei Naționale de Supraveghere a Asigurărilor să elibereze niște norme, prin care obligă și pe acei oameni care au încheiat deja o asigurare facultativă pentru locuință să încheie încă o asigurare obligatorie. Și, atunci, consider că acest lucru nu este corect și am venit cu un amendament care sună cam așa: "Nu intră sub incidența prezentei legi persoanele fizice și juridice care și-au încheiat o asigurare facultativă a locuințelor, care să acopere toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie".

Vă mulțumesc și vă rog să susțineți acest amendament.