Domnul Gheorghe Ialomițianu: Mulțumesc, doamna președinte. Raport asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare. La întocmirea raportului, s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ și avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituția României, republicată. La dezbaterea proiectului au participat, în conformitate cu prevederile art.54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, din partea Ministerului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, doamna secretar de stat Irinel Cristu, și din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, domnul director Mihai Meiu și doamna Dumitra Groza, șef serviciu. La lucrările comisiei au participat 33 de deputați din totalul de 33 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 16 septembrie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și a art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, este de competența decizională a Camerei Deputaților. Comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. Vă mulțumesc.
|