Domnul Cristian Sorin Dumitrescu: Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință. Ne aflăm în aceeași situație. Suntem obligați să vă prezentăm împreună rapoartele de activitate pentru anul 2007 și pentru anul 2008. Din diverse motive, ele nu au fost luate în discuție până în acest moment. Cele două comisii au luat în analiză raportul de activitate pentru anul 2007 al Agenției Naționale Antidoping și cu această ocazie s-a constatat că planul de activitate al Agenției Naționale Antidoping a cuprins o serie de acțiuni și o serie de campanii demarate încă din anul 2006, cum ar fi: "Nu dopajului!"; "Campioni pentru un sport curat"; "Beijing 2008, șansa sportivilor curați". Vreau să vă spun că Agenția Națională Antidoping, datorită unor eforturi considerabile, a devenit extrem de apreciată la nivelul organizațiilor internaționale și România va reuși, în anul 2009, să devină una dintre organizațiile regionale care sunt luate în considerare atunci când se fac teste antidoping pentru marile competiții internaționale. Acest lucru a fost posibil ca urmare a faptului că a fost obținută acreditarea laboratorului de control doping de către Agenția Mondială Antidoping și datorită eforturilor depuse de către conducerea acestei agenții, pentru ca acest laborator să devină operațional. În ce privește raportul aceleiași agenții, Comisiile de învățământ, știință, tineret și sport împreună cu Comisiile pentru sănătate și familie din Camera Deputaților și Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport împreună cu Comisia pentru sănătate publică din Senat fac următoarele referiri la activitatea Agenției Naționale Antidoping. Pentru anul 2008 Agenția Națională Antidoping a avut ca principal reper consolidarea statutului pe care agenția și l-a câștigat ca urmare a înființării și funcționării ei încă din anul 2006 și ca urmare a acreditării laboratorului de specialitate. Astfel, pe baza acestor realizări, s-au putut rearanja protocoalele bilaterale de colaborare cu organizații naționale din alte țări și, de asemenea, s-a realizat un plan național de testare. Vreau să vă spun că activitatea acestei agenții pentru anul 2008 este extrem de importantă, nu numai din perspectiva pregătirii perioadei competiționale legate de Olimpiada ciclului 2008-2012, ci și de toate celelalte competiții în care România, în ultimii doi ani, spre marea noastră bucurie și satisfacție, nu a mai avut situații de testare pozitivă, adică de utilizare a dopajului pentru obținerea performanței, ceea ce reprezintă în opinia cunoscătorilor, și nu numai, o realizare importantă a sportului românesc, pentru că sportul nu numai că trebuie să fie competitiv, dar trebuie să fie și curat. Vă mulțumesc.
|