Şedinţa Senatului din 4 mai 2009

Fragmente relevante pentru următoarea interogare:
Vorbitor:	Puiu Haşotti

		Domnul Puiu Haşotti: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Înainte de toate, daţi-mi voie să fiu de acord cu cele spuse în declaraţia politică de domnul senator Secăşan şi să sper că, în calitate de parlamentar al puterii, îşi va promova aceste idei, chiar şi în ciuda opoziţiei actualului ministru al culturii, cultelor şi patrimoniului naţional. Doamnelor şi domnilor, Probabil că se vor găsi printre dumneavoastră destui care să mă suspecteze de partizanat politic în selectarea exemplelor disparate pe care am încercat în prezenta declaraţie să le pun, şi sigur că vor fi îndreptăţiţi aceşti colegi. Prezenta declaraţie politică este continuarea uneia mai vechi, care nu-şi doreşte altceva decât să caute un posibil răspuns la o mai veche întrebare: în ce ţară trăim? Este o întrebare, zic eu, absolut legitimă şi este absolut obligatorie pentru toţi cei care avem pretenţia că, indiferent de orientarea doctrinară a fiecăruia, facem politică. Este totodată şi o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună fiecare cetăţean al acestei ţări, întrucât de rezolvarea ecuaţiei, subînţeleasă de amintita interogaţie, depinde binele individual şi cel colectiv al României. Această chestiune există dincolo de orice subiectivism, dincolo de orice partizanat politic, pe care eu unul mi le asum fără nicio reţinere, cu un singur amendament sau, mai degrabă, cu o precizare la care ţin foarte mult: nu doresc să-mi fie pusă la îndoială, sub nicio formă, nici buna-credinţă, şi nici bunele intenţii, în ciuda unui partizanat politic pe care toţi îl avem. Aşadar, doamnelor şi domnilor senatori, în ce ţară trăim? Cum arată ţara în care, deocamdată, preşedinte este Traian Băsescu, iar prim-ministru este Emil Boc? Răspunsuri parţiale ar putea fi date din următoarele întâmplări, să le spunem, culese, evident, aleatoriu din foarte, foarte multe altele, din realitatea nemijlocită a săptămânilor din urmă: 1. În aproape 20 de ani de la "telerevoluţia" sau de la "loviluţia" din decembrie 1989, care ne-a făcut pe noi, românii, vedetele lumii întregi, sub domnii Băsescu şi Boc, cel din urmă nefiind altceva decât mult prea umilul şi docilul scutier al voievodului de Cotroceni, noua şi nefericita emblemă a ţării pare a fi "telejustiţia", grandios spectacol mediatic menit a trage cortina peste afaceri nelămurite şi peste adevăruri incomode: apartamente, Hayssam şi multe altele. 2. Metamorfozarea tot mai apăsată a Ministerului Turismului într-un minister al propagandei sui-generis, implicând chestiunea cu sau fără rost a banului public pentru, vezi Doamne, rebrenduirea imaginii României şi, pe cale de consecinţă, pentru iluzoria convingere a lumii că între Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră este paradisul de pe planetă. Este aproape de prisos să vă mai amintesc posturile jenante, dacă n-ar fi de-a dreptul groteşti, în care s-a pus şi se pune zilnic, cu o lejeritate ce frizează inconştienţa, doamna ministru de resort, eterna divă de mucava a happening-urilor montate când în Bucovina, când pe litoral, unde s-a afişat cu o ie ţărănească şi strech de firmă drept un fel de noua "Miţa biciclista", când pe la Alba Iulia în caleaşcă habsburgică, demonstrând în cazul din urmă că nici nu i-a trecut prin minte să fie decentă într-un loc încărcat, în primul rând, de istorie românească, de la strămoşii daco-romani la Mihai Viteazul sau de la acesta la suveranii întregitori ai României, Ferdinand I şi Maria. 3. Politizarea în exces, tot cu rosturi de imagine propagandistică, a oricărui gen de sărbătoare, fie ea religioasă - aici a se vedea, de pildă, ce s-a întâmplat de Sfintele Paşti, când românilor li s-a adus lumină de pe meleagurile Mântuitorului de către un "neprihănit" om politic şi de stat al puterii, care nu are nimic, dar nimic de-a face cu ceva sfânt -, fie sărbătoare laică, 1 mai al lui Vanghelie & company, cu fum de mici pentru care s-au dat bătălii ca la Posada sau Călugăreni, cu valuri de bere şi, cât se poate de firesc, în acorduri de manele, muzichia preferată tot din raţiuni electorale - sper că doar din raţiuni electorale! - ale Partidului Social Democrat. 4. Impozitul forfetar impus de Guvernul Boc firmelor particulare va avea drept consecinţă - o spun specialiştii, nu eu - un veritabil holocaust economic, pentru că una din patru întreprinderi va da faliment şi, în marea lor majoritate, îşi vor restrânge drastic activitatea. Stimaţi colegi, Nu mai evoc sau invoc aici multe alte zeci şi zeci de exemple. Eu vreau doar să-l citez pe maestrul Victor Rebengiuc, un mare artist şi o conştiinţă pe măsură, care, zic eu, într-o manieră cât se poate de neutră, a găsit unele dintre cele mai potrivite cuvinte pentru caracterizarea situaţiei în care ne aflăm. Citez din maestrul Victor Rebengiuc, nu Hrebenciuc: "Avem un guvern de diletanţi care încearcă tot felul de măsuri, fac experimente pe spinarea noastră fără să aibă idee de ceea ce trebuie să facă, de fapt, şi prin asta induc panică în populaţie. După toate semnele, acest Guvern nu ştie să ţină volanul în mână, parcă nici n-a făcut şcoala de şoferi." În ceea ce mă priveşte, în încheiere, îmi permit să adaug: Atenţie, pietoni! Atenţie, electori! Actualul Guvern funcţionează precum maşina comunismului: nu are motor, nu are volan, dar îşi consumă toată energia la claxon. Mulţumesc.