Domnul Korodi Attila: Domnule președinte, Stimați colegi, În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.229/2008 privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administrației publice, trimis comisiei noastre. Potrivit prevederilor art.75 din Constituția României, republicată, și ale art.92 alin.(9) pct.2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat proiectul de lege în ședința din 4 martie 2009. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil proiectul de lege. Comisiei pentru muncă și protecție socială a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului sus-menționată. În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a dezbătut proiectul de lege în ședința din 31 martie 2009. Au fost reprezentații Ministerului Administrației și Internelor prezenți. În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de membrii Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic s-a hotărât cu majoritate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și aprobare. Din numărul total de 31 membri ai comisiei, 27 deputați au fost prezenți. Prin obiectivul său de reglementare, proiectul face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
|