Domnul Alexandru Mocanu: Mulțumesc, domnule președinte. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al CES-ului (Consiliul Economic și Social), avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, avizul favorabil al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, precum și punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.1 alin. (1) și (2) din Legea nr.8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane de utilitate publică, în sensul de a beneficia de prevederile sale și pensionarii membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utililitate publică, înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, precum și pentru instituirea unui prag maxim al indemnizației acordate. Comisia, cu unanimitatea voturilor celor 18 deputați prezenți din 19, propune plenului respingerea inițiativei legislative, întrucât Legea nr. 4/2007 privind modificarea art. 1 alin.(1) și (2) din Legea nr. 8/2006 a eliminat neconcordanțele care nu permiteau acordarea indemnizației de pensie artiștilor, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005. De asemenea, prevederile alin.(2) al art. 1 din Legea nr. 4/2007 instituie un prag maxim al indemnizației acordate. Ca urmare, propunerea legislativă a rămas fără obiect, motiv pentru care noi vă propunem respingerea. Fac mențiunea că această inițiativă legislativă a fost respinsă și de Senat în ședința din 15 februarie curent. Vă mulțumesc.
|