Domnul Emanoil-Dan Barbaresso: A fost evident de la bun început că scandalul FNI este o diversiune electorală a Partidul Democrației Sociale din România. Pregătită din vreme, prăbușirea Fondului Național de Investiții urma să fie marea lovitură aplicată puterii în campania pentru alegerile generale. Dat fiind însă că lucrurile nu mai puteau fi ținute multă vreme sub control, Partidul Democrației Sociale din România s-a decis să declanșeze scandalul înaintea alegerilor locale. Cu inconștiența și lipsa de scrupule care i-au caracterizat guvernarea, partidul lui Ion Iliescu a încercat distrugerea sistemului financiar, punând în pericol siguranța națională. Nu era prima acțiune de acest fel. În decembrie 1996, când forțele democratice au venit la putere, regimul Iliescu adusese economia românească în pragul colapsului. Bănci devalizate, flota distrusă sau vândută pe nimic, afaceri de contrabandă patronate de la cel mai înalt nivel, iată doar câteva dintre rezultatele guvernării Partidul Democrației Sociale din România. Scandalul FNI este încă o dovadă a faptului că actuala opoziție s-a obișnuit să arunce în spatele oamenilor cinstiți propria mizerie morală, să-și camufleze prin declarații populiste o imensă sete de putere și avuții. Fraudele de proporții, vilele, vacanțele în străinătate, materialele electorale ale celor care s-au îmbogățit în anii în care s-au aflat la guvernare, au fost plătite de oamenii cinstiți și corecți ai acestei țări. Obișnuit, de pe vremea când se afla la putere, să vadă în contribuabil un simplu cotizant la punga partidului, Partidul Democrației Sociale din România a sacrificat acum economiile sutelor de mii de investitori FNI în numele unor interese electorale meschine. Presa a făcut publice legăturile strânse dintre Partidul Democrației Sociale din România și administratorii FNI. Adrian Năstase, Miron Mitrea, la fel ca și fostul și viitorul pedeserist Teodor Meleșcanu, au beneficiat din plin de proprietățile deținute de SOV în Delta Dunării. CENTROCOOP, firma cae a cumpărat în 1997 51% dintre acțiunile SOV INVEST-ului, este, la rândul ei, subordonată intereselor Partidul Democrației Sociale din România. Practic, prin intermediul CENTROCOOP, partidul lui Ion Iliescu a patronat Fondul Național de Investiții. Lichiditățile FNI au intrat în buzunarele și așa ticsite ale Partidului Democrației Sociale din România și ale clienților săi politici. Banca de Investiții și Dezvoltare, a fostului premier Nicolae Văcăroiu, Banca Română de Scont, Banca Astra, din Brașov, sunt doar câteva dintre locurile în care investitorii de la FNI s-ar putea să-și găsească banii. Partidul Democrației Sociale din România are însă tupeul de a pune o inginerie financiară pe care a controlat-o în permanență, pe seama coaliției care se află acum la putere. Actuala putere a fost nevoită să plătească anul trecut 3 miliarde de dolari pentru a acoperi serviciul datoriilor externe făcute fără nici un rost de PDSR. Actuala putere a trebuit să scoată din bugetul de stat mai mult de un miliard de dolari pentru a acoperi devalizarea BANCOREX-ului de către PDSR. Și tot actuala putere este cea care îi va despăgubi pe investitorii unui fond de investiții a cărui prăbușire a fost comandată de PDSR. Partidul lui Ion Iliescu se înșeală însă atunci când crede că doar actuala putere suferă de pe urma ingineriilor financiare, a fărădelegilor și incompetenței de care a dat dovadă când se afla la guvernare. Cel mai afectat este plătitorul de impozite, cetățeanul de rând, față de care PDSR nu încetează să-și manifeste disprețul.
|