Domnul Viorel Arion: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "La mulţi ani, Hunedoara!" La 18 octombrie 2010, se vor împlini 600 ani de când Castelul şi Cetatea Hunedoarei au fost dăruite cneazului Voicu de către regele Sigismund. Municipiul Hunedoara este atestat documentar din anul 1265. Vechimea acestei aşezări, ce a luat naştere la poalele dealului Sânpetru, la confluenţa râurilor Cerna şi Zlaşti, este mult mai adâncă în negurile timpului decât atestarea documentară. Arheologii au descoperit atât în vatra oraşului, cât şi în satele din împrejurimi, de unde îşi trage seva, urme de locuire datând din epoca pietrei. În actualul areal de locuire al hunedorenilor s-au descoperit tezaure monetare din vremea dacilor, cunoscute sub denumirea de "tip Hunedoara", precum şi monede romane de "tip republican" sau "imperial", cuprinzând o perioadă de timp îndelungată. În anul 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, dăruieşte şi înnobilează pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu din Cinciş, fiul lui Şerb. Din acest moment, Cetatea Hunedoara cunoaşte o nouă etapă a dezvoltării sale. În timpul Corvineştilor, Hunedoara devine târg al fierului, metal pe care pădurenii îl valorifică pentru alte produse, având valoarea de monedă. Avantajul economic din această epocă al domeniului şi oraşului Hunedoara se va menţine şi în secolele următoare. Oraşul va ajunge în secolul XVII la o stare prosperă, locuitorii săi fiind scutiţi de dări faţă de stat. Au beneficiat de privilegii încă din vremea regelui Matia Corvinul, care în 1480 îi scuteşte pe hunedoreni de plata oricăror dări, scutiri care se păstrează şi în secolele următoare. După al doilea Război Mondial, conform concepţiei vremii, industria hunedoreană a cunoscut o dezvoltare fără precedent. În preajma revoluţiei din 1989, în Hunedoara se produceau peste 3 milioane tone de oţel, peste 2 milioane tone cocs metalurgic, încălţăminte, tricotaje. Populaţia oraşului a ajuns la aproape 90 de mii de locuitori. Zilele acestea se vor împlini 600 ani de la actul de donaţie al regelui Sigismund în favoarea cneazului Voicu. Fiul cneazului Voicu, Iancu de Hunedoara, a fost cel care i-a oprit pe turci la Belgrad, în avântul lor spre Europa, prin statele balcanice, după cucerirea Constantinopolului în 1456. Este prea puţin cunoscut faptul că, printr-o decizie a Vaticanului, şi azi mai bat clopotele în bisericile catolice, la miez de zi, în cinstea acelei victorii. Dacă stavila pusă de Iancu de Hunedoara la Belgrad, împreună cu o mică oaste condusă de marele teolog creştin al timpului, călugărul Ioan de Capestrano, ar fi fost spartă, otomanii "ar fi dat cailor ovăz din pristolul de la Roma", cum avea să spună, mult mai târziu, Mihai Eminescu în Scrisoarea a III-a. Strategii militari nici astăzi nu pot explica adevăratele motive pentru care o armată de cinci ori mai mare, cea a turcilor, a fost literalmente zdrobită de cele două oşti ale Iancului de Hunedoara şi ale prietenului său cel mai bun, călugărul Ioan de Capestrano. Iancu de Hunedoara a fost tot timpul prietenul şi sprijinitorul domnitorilor din cele două ţări frăţeşti, Moldova şi Ţara Românească, voievodul Bogdan al Moldovei, tatăl lui Ştefan cel Mare, numindu-l pe Iancu de Hunedoara drept "tatăl şi sprijinitorul nostru", adevăr acoperit de fapte, Iancu susţinându-i, chiar şi financiar, pe Ştefan cel Mare şi pe Vlad Ţepeş la urcarea pe tron a acestora. Hunedoara sărbătoreşte aşadar peste 600 de ani de la momentul în care, prin donaţia mai sus amintită, îşi începe cu adevărat dezvoltarea sa ca localitate modernă şi ca zonă. De la câteva sute de locuitori, la acea vreme, astăzi este un oraş cu aproape 100 de mii de locuitori. Faptele înaintaşilor, ale celor care au adus glorie acestor locuri, merită a nu fi uitate şi merită aprecierea noastră. Să nu uităm, atunci când auzim clopotele bisericilor bătând în fiecare zi, la ora 12, că întreaga creştinătate îi datorează lui Iancu de Hunedoara, fiul acestor locuri, şi oştenilor săi recunoştinţă pentru faptele sale de eroism, în luptele cu armatele otomane. Şi să nu uităm că Hunedoara a fost cea care a dat istoriei figuri atât de marcante cum au fost cei din neamul Corvineştilor. La mulţi ani, Hunedoara! La mulţi ani, hunedoreni! Vă mulţumesc.
|