Domnul Emil Crişan: Domnule preşedinte, Interpelarea mea de adresează domnului Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului. Obiectul interpelării. Domnule ministru, am primit la Biroul parlamentar memoriul unui număr de 15 familii din comuna Bucium judeţul Alba care semnalează poluarea surselor de apă din care se aprovizionează cu apă potabilă, de către Firma "Roşia Montană Gold Corporation", prin executarea unor foraje care au străpuns pânza freatică. La întâlnirea care a avut loc în data de 24.X.2003 la Primăria din Bucium, unde au fost invitate cele 15 familii afectate să găsească o soluţie, împreună cu reprezentanţi ai "Roşia Montană Gold Corporation", aceştia din urmă i-au acuzat pe cetăţenii afectaţi că şi-ar fi contaminat singuri fântânile şi somându-i să denunţe făptaşul pentru a avea şansa să-şi limpezească apele. În rest, nici o soluţie, starea de lucru rămânând nerezolvată. Vă solicit, domnule ministru, constituirea unei comisii care să constate cele semnalate şi să se ia măsuri pentru remedierea situaţiei şi oprirea poluării Munţilor Apuseni. Anexez Memoriul alăturat, semnat de cele 15 familii afectate de poluare. Vă mulţumesc.
|