|
Domnul Valer Dorneanu: |
|
................................................ |
|
Stimaţi colegi, V-aş propune să mai luăm un singur proiect pentru că urmează şedinţa de interpelări, cel de la pct.13, căruia îi expiră termenul constituţional pe 4 noiembrie: este vorba de Propunerea Legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală. Comisia a propus adoptarea. Nu este procedură de urgenţă. Rog iniţiatorul, întâi, să-l prezinte foarte pe scurt. Domnule preşedinte al Comisiei de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, ţin să vă anunţ că suntem în plenul Camerei, nu în şedinţa comisiei, unde există alte regulamente şi obiceiuri. Acolo nu aveţi tribună să veniţi să vă exprimaţi, acolo aveţi mijloace electronice şi le utilizaţi concomitent cu cele verbale.
|
|
Domnul Viorel Coifan este iniţiatorul. Înţeleg de la colegii domniei sale că susţin propunerea. În interesul Alianţei am luat un proiect care poartă semnătura unui distins coleg al dumneavoastră, care n-ar trebui înfrânt printr-o dispoziţie formală regulamentară. Aveţi cuvântul, domnule Florescu.
|
|
Domnul Ion Florescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De fapt această propunere legislativă are rostul de a corela prevederile Legii nr. 371/2004 privind înfiinţarea Poliţiei comunitare cu prevederile Legii nr.215 a Administraţiei Publice Locale din 2001. Ea a fost dezbătută şi avizată pe fond în comisie. A întrunit majoritatea de voturi. Camera Deputaţilor este Cameră de reflecţie, decizională fiind Camera Superioară, Senatul. Este lege organică, preluând caracterul legii asupra căreia se intervine. Vă rog, domnule preşedinte, s-o supuneţi spre dezbatere şi adoptare, această propunere în forma şi fondul prezentat în raport. Mulţumesc frumos.
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Domnul deputat Nicolăescu, reprezentantul personal al iniţiatorului, doriţi să ne daţi o explicaţie?
|
|
Domnul Eugen Nicolăescu: Nu cred că pot...
|
|
Domnul Valer Dorneanu: O să puteţi...
|
|
Domnul Eugen Nicolăescu: Mă doare sufletul dacă... (Se deplasează la masa prezidiului unde poartă o discuţie cu domnul preşedinte Dorneanu).
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Ar urma să trecem la vot. Reprezentantul Partidului Naţional Liberal a venit să-mi comunice direct ceea ce ar dori să comunice şi la tribună: cererea de verificare a cvorumului. Îi rog pe cei doi secretari să verifice dacă avem cvorum în sală, prin numărare.
|
|
Stimaţi colegi, Nu vă spun numărul membrilor prezenţi, dar vă spun că nu avem cvorumul respectiv, 174 de deputaţi. În consecinţă, votul de astăzi, votul final asupra proiectelor înscrise pe ordinea de zi de astăzi nu va avea loc. În continuare, vom trece la partea a 2-a şedinţei.
|
|
Domnul Damian Brudaşcu: La proiectul acesta de lege, domnule preşedinte, am propus - şi comisia şi-a însuşit - o modificare de ordin redacţional.
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Stimaţi colegi, Haideţi puţin să avem totuşi în vedere faptul că, deşi nu votăm proiectul, putem să adoptăm textele acestuia. Guvernul este de acord cu propunerea legislativă a colegului nostru, şi să fim de acord să ascultăm amendamentul pe care-l prezintă domnul Brudaşcu.
|
|
Domnul Damian Brudaşcu: La pct.2 din raport, domnule preşedinte, ...
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Punctul II.
|
|
Domnul Damian Brudaşcu: Punctul II, articolul unic, lit.i), eu am solicitat să supun atenţiei comisiei - domniile lor au fost de acord - cu următoarea modificare: "care au obligaţia să ducă la îndeplinire solicitările sale în condiţiile legii". Deci nu este vorba numai de a răspunde, că poţi răspunde fără să şi îndeplineşti. Analizând această propunere, din câte am înţeles de la colegii din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, domniile lor şi-au însuşit această modificare redacţională.
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Domnul Florescu.
|
|
Domnul Ion Florescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia îşi însuşeşte sau aprobă, este de acord cu această propunere, cu acest amendament. Mulţumesc.
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Stimaţi colegi, La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Pct.I. Votat în unanimitate. Pct.II. Îl supun votului dumneavoastră - cu propunerea domnului Dan Brudaşcu. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Legea a fost adoptată pe articole, dar nu poate fi supusă votului final, şi în consecinţă urmează să constatăm că termenul expiră pe data de 4 noiembrie. Atunci vom constata că a fost adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional. Încheiem şedinţa în plen de astăzi destinată dezbaterilor proiectelor legislative.
|