Domnul Ovidiu Ioan Silaghi: "Va vota PD împotriva lui Flutur şi Cinteză?" Partidul Democrat vine cu două moţiuni simple în care sunt atacaţi miniştrii sănătăţii şi agriculturii. Activitatea celor două ministere mai este atacată însă şi de două moţiuni ale PSD. Se pare însă că Partidul Democrat nu a învăţat nimic din lecţia moţiunii de cenzură, când s-a făcut de râs, obţinând chiar mai puţine voturi decât semnăturile necesare promovării moţiuni. Ieri, prin vocea preşedintelui său, domnul Emil Boc, Partidul Democrat a anunţat deja că va susţine şi moţiunile PSD. Liderii Partidului Democrat uită însă un amănunt: PSD va ataca şi perioada de aproape doi ani a ministeriatului domnului Flutur la agricultură şi cea ceva mai scurtă a domnului Cinteză la sănătate. Intenţii făcute public de către preşedintele PSD, domnul Mircea Geoană. Stau şi mă întreb cum vor susţine cele două moţiuni şi cum vota parlamentarii Partidului Democrat? Pentru că îmi este greu să cred că vor fi de acord cu atacarea amicilor lor politici, Gheorghe Flutur şi Mircea Cinteză. S-ar putea să asistăm la acest început de vară fierbinte la scene distractive în Parlament. Parlamentarii Partidului Democrat să voteze diferit două atacuri împotriva aceloraşi ministere. Nimic nu este imposibil atunci când este vorba de politica practicată de Partidul Democrat. Un partid care cere prin moţiunile sale simple demiterea a doi miniştri, dar atunci când o moţiune împotriva unui propriu ministru - cazul Monica Macovei - a fost adoptată, a clamat, şi pe bună dreptate, că demiterea este ilegală, fapt confirmat şi de Curtea Constituţională. Dar ce mai contează acum, o decizie a Curţii Constituţionale pentru cel mai inconsecvent partid din România? Un partid care are la origine trădarea, s-a născut din trădare şi şi-a făcut o profesie din a trăda. Să ne amintim apariţia ca partid politic la începutul anului 1990 a FSN, după ce liderii acestuia - printre care se aflau şi mulţi dintre cei care sunt astăzi în fruntea Partidului Democrat - au dat asigurări românilor că nu va deveni partid politic. Să ne amintim că schisma din FSN din 1992 când de fapt s-a născut Partidul Democrat, să ne amintim cum au fost trădaţi ţărăniştii în prima guvernare alternativă a României, şi să ne amintim şi de cum a fost trădat şi PNL în perioada 2005-2006 de către exponenţii Partidului Democrat. Şi totuşi.Ţinând însă cont de declaraţia de luni a domnului Boc nu pot să nu cad pe gânduri şi să nu-mi pun următoarea întrebare: şi dacă Partidul Democrat, aflat temporar la adăpostul procentelor umflate din sondaje dubioase, are de gând să-şi trădeze noii parteneri, foştii noştri colegi aflaţi acum în PLD şi va vota moţiunile PSD în care sunt atacaţi doi dintre liderii "aliaţi"? Nimic nu este exclus, în ciuda declaraţiilor privind o viitoare colaborare fructoasă. Anumite aspecte semnalate astăzi de ziarul "Gândul" mă îndreptăţesc să-mi pun această întrebare. Iar "povestea" Nati Meir reprezintă un caz real. Pentru a obţine o semnătură vitală la moţiunea de cenzură, Partidul Democrat i-a promis acestuia marea cu sarea alături de carnetul de membru. Iar acum, după doar o săptămână, atât liderii filialei Tulcea a PD cât şi liderii de la centru se dezic de cel care i-a ajutat. Nu mai este nimic de comentat.
|