Domnul Florin-Costin Pâslaru: "Serviciile pacienţilor cu boli incurabile" În Uniunea Europeană, serviciile pentru pacienţi, în special pentru cei ce suferă de boli incurabile sau care implică tratament pe termen lung, iau în considerare toate aspectele legate de calitatea vieţii sau aspectele sociale implicate. În România nu există încă un sistem coerent de gândire în abordarea nevoilor complexe ale pacienţilor. De asemenea, nu există o cooperare interinstituţională cu privire la problemele acestor pacienţi. Cancerul este în prezent o importantă problemă de sănătate publică, fiind a doua cauză a mortalităţii la nivel naţional. În România, copiii cu tumori maligne sunt diagnosticaţi tardiv, când afecţiunea se află în ultimele stadii, subliniază specialiştii în oncologie. Cel mai adesea, când copiii sunt atinşi de o boală atât de gravă, părinţii sunt dezarmaţi şi descurajaţi în faţa suferinţei cumplite şi a nenorocirii în care se găsesc. Mai mult, ei se confruntă cu un mediu medical care le este străin şi ignorant prin mentalitatea sa, prin termenii de specialitate şi prin nepăsare. La nivelul judeţului Galaţi, în ultimul deceniu s-a dublat numărul cazurilor de tumori maligne la copiii cu vârste cuprinse între 1-14 ani. Ignoranţa, lipsa de informare, coroborate cu o implicare încă limitată din partea autorităţilor în acest domeniu, duc la diagnosticarea târzie a bolii şi, ca urmare, tratamentul devine extrem de costisitor, agresiv, implicând mai multă suferinţă atât pentru pacient, cât şi pentru familie. Din aceste motive, în foarte multe cazuri, vindecarea nu mai este posibilă. De aceea şi percepţia publicului este greşită, făcând din boala canceroasă un diagnostic fără milă, echivalentul condamnării la moarte. În ciuda acestui fenomen alarmant, reţeaua de oncopediatrie din România continuă să se rezume la doar şase centre de diagnostic şi tratament al bolilor oncologice la copii, situate în centre universitare tradiţionale: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Târgu Mureş. La nivelul judeţelor, nu există nici măcar câte un singur medic oncopediatru, aspect ce este inacceptabil. Lipsa medicilor oncopediatri la nivel judeţean nu permite depistarea precoce a bolilor canceroase la copii în condiţiile în care, în stadii incipiente, multe dintre acestea sunt vindecabile. De aceea, mulţi dintre copiii cu boli oncologice beneficiază târziu de tratament şi adesea inutil. Viitoarele acţiuni şi programe iniţiate şi dezvoltate de către Ministerul Sănătăţii, dacă ele vor exista, ar trebui să aibă în vedere conştientizarea opiniei publice cu privire la prevenirea, tratamentul şi la serviciile disponibile în domeniu pentru persoanele bolnave de cancer; sprijinirea familiilor în care există persoane bolnave de cancer pentru înţelegerea problemelor create de această boală şi facilitarea comunicării cu acestea; informarea părinţilor cu copii bolnavi de cancer cu privire la boală, tratamente, clinici, drepturi legale şi alte servicii utile
|