1. |
Sittings of the Senate of December 6, 2004 |
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectelor de Lege privind înființarea Universității "Mihail Kogălniceanu" din municipiul Iași, județul Iași, Universității "Mihai Eminescu" din municipiul Timișoara, județul Timiș, Universității "Dimitrie Cantemir " din municipiul Târgu-Mureș, județul Mureș, Universității "Artifex" din municipiul București și Universității "Athenaeum" din municipiul București.
|
|
|
|
Declarații politice rostite de domnii senatori : |
|
|
|
|
Mircea Ionescu Quintus - cuvânt de rămas bun la sfârșitul mandatului de senator.
|
|
2. |
Sittings of the Senate of November 30, 2004 |
|
|
|
|
Declarații politice: |
|
|
|
|
Mircea Ionescu-Quintus - Marea Unire.
|
|
3. |
Sittings of the Senate of November 15, 2004 |
|
|
|
|
Dezbaterea Legii privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate - reexaminare la solicitarea președintelui României. (votul final în ședința viitoare).
|
|
4. |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 10, 2004 |
00m52s |
|
|
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2005.
|
|
5. |
Sittings of the Senate of November 9, 2004 |
|
|
|
|
Aprobarea continuării dezbaterilor asupra următoarelor proiecte de lege: - proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2001 privind unele măsuri de redresare financiară în vederea finalizării procesului de privatizare a Societății Comerciale "RAFO " - S.A. Onești;
- proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97/2003 privind finalizarea procesului de privatizare la Societatea Comercială TEPRO-S.A. Iași;
- proiectul de Lege privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu - Mureș și a Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz-Sud" - S.A. București;
- proiectul de Lege privind unele măsuri pentru privatizarea Societăților Comerciale Filiale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Dobrogea" - S.A. și "Electrica Banat" - S.A., precum și unele măsuri pentru reglementarea activității societăților comerciale din domeniul distribuției de energie electrică.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea propunerii legislative privind completarea Legii nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege privind unele măsuri pentru privatizarea Societăților Comerciale Filiale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Dobrogea" - S.A. și "Electrica Banat" -S.A., precum și unele măsuri pentru reglementarea activității societăților comerciale din domeniul distribuției de energie electrică.
|
|
|
|
Dezbaterea și respingerea propunerii legislative privind egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap în România.
|
|
|
|
Continuarea dezbaterii și adoptarea propunerii legislative privind reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată după 23 august 1944.
|
|
|
|
Aprobarea ordinii de zi a ședinței și a programului de lucru pentru săptămâna 15 - 21 noiembrie a.c.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice.
|
|
6. |
Sittings of the Senate of November 8, 2004 |
|
|
|
|
Declarații politice rostite de domnii senatori: |
|
|
|
|
Adrian Păunescu - vizita în Valea Jiului și starea de fapt.
|
|
7. |
Sittings of the Senate of November 3, 2004 |
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege privind calitatea și securitatea sângelui uman și a componentelor sanguine.
|
|
8. |
Sittings of the Senate of November 1, 2004 |
|
|
|
|
Declarații politice: |
|
|
|
|
Adrian Păunescu - acțiunile antiromânești de la Chișinău; - cazul Miron Cozma; - numele orașului Deva redus la DA; - situația învățământului din București.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2004 privind acordarea unor facilități familiilor de pensionari.
|
|
|
|
Declarații politice: |
|
|
|
|
Mircea Ionescu-Quintus - repartizarea sumelor de la buget în unitățile administrației locale.
|
|
9. |
Sittings of the Senate of October 27, 2004 |
|
|
|
|
Aprobarea programului de lucru și a ordinii de zi.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului Legii Arhivelor Naționale.
|
|
|
|
Dezbaterea propunerii legislative privind declararea ca oraș a comunei Răcari, județul Dâmbovița (votul final în ședința viitoare).
|
|
10. |
Sittings of the Senate of October 25, 2004 |
|
|
|
|
Declarații politice: |
|
|
|
|
Mircea Ionescu-Quintus - ziua Armatei Române.
|
|
11. |
Sittings of the Senate of October 21, 2004 |
|
|
|
|
Aprobarea programului de lucru.
|
|
|
|
Dezbaterea și respingerea propunerii legislative pentru definirea corespondenței și asigurarea confidențialității.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea propunerii legislative privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult cu venituri mici sau fără venituri, ale micilor comunități de enoriași în dispersare, aparținând unităților de cult oficial recunoscute în țară.
|
|
12. |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 18, 2004 |
00m19s |
|
|
|
|
|
|
Numirea unui membru al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
|
|
13. |
Sittings of the Senate of October 14, 2004 |
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege privind protecția civilă.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege - Legea cooperației agricole.
|
|
14. |
Sittings of the Senate of October 7, 2004 |
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul transportului feroviar, semnat la Kiev, la 21 octombrie 2003.
|
|
|
|
Continuarea dezbaterilor generale și adoptarea amendamentelor la proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri pentru realizarea Catedralei Mântuirii Neamului (votul pe raport și pe proiectul de lege se amână pentru ședința plenului Senatului de luni, 11 octombrie 2004).
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 63/2004 pentru modificarea art.2 din Legea nr. 296/2002 privind acordarea asistenței medicale în România cetățenilor străini, în baza acordurilor, înțelegerilor, convențiilor sau protocoalelor internaționale de reciprocitate în domeniul sănătății, la care România este parte și a proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 68/2004 pentru modificarea și completarea Legii spitalelor nr.270/2003.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr.53/2003 privind privatizarea Societatii Comerciale "Tractorul UTB" - S.A. Brasov.
|
|
15. |
Sittings of the Senate of October 4, 2004 |
|
|
|
|
Dezbateri asupra proiectului de Lege privind stabilirea unor măsuri pentru realizarea Catedralei Mântuirii Neamului (retrimiterea pentru raport suplimentar la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și la Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă).
|
|
16. |
Sittings of the Senate of September 23, 2004 |
|
|
|
|
Dezbaterea și respingerea propunerii legislative privind modificarea Legii nr.53 - Codul muncii - pentru stabilirea salariului minim net pe economie de 100 euro/lună.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
|
|
|
|
Dezbaterea proiectului de Lege privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea (restituirea la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări pentru întocmirea unui raport comun și la Comisia pentru buget, finanțe și bănci pentru aviz).
|
|
|
|
Dezbateri generale asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.87/2004 pentru aprobarea numărului de exemplare din speciile urs, pisică sălbatică și lup, care se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2004-2005. (dezbaterile vor fi reluate în ședința de luni, urmând ca Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să prezinte o notă de fundamentare pe indicatori).
|
|
17. |
Sittings of the Senate of September 20, 2004 |
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 139/1995 a Societății Naționale de Cruce Roșie din România.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea art.39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
|
|
18. |
Sittings of the Senate of September 16, 2004 |
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural.
|
|
19. |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 15, 2004 |
06m08s |
|
|
|
|
|
|
Alocuțiuni cu prilejul ședinței solemne a Parlamentului României consacrate aniversării a 140 de ani de la constituirea Senatului României și de la instituționalizarea sistemului parlamentar bicameral |
|
|
|
|
Domnul Mircea Ionescu Quintus - fost președinte al Senatului
|
|
20. |
Sittings of the Senate of September 13, 2004 |
|
|
|
|
Continuarea dezbaterilor și adoptarea proiectului de Lege privind Codul civil.
|
|
|
|
Dezbaterea și adoptarea proiectului de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
|
|