Comisie permanentă
Înființare: 28.06.1995Încetare activitate în: 31.12.2006Aprobare componență: 28.12.2000Atribuții
- urmărirea punerii în practică, în integralitatea lor, a prevederilor Acordului de asociere a României la Uniunea Europeană și a realizării obiectivelor Strategiei naționale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană;- participarea, în cadrul Comitetului Parlamentar Mixt România-Uniunea Europeană, la dezbaterea tuturor aspectelor relațiilor dintre România și Uniunea Europeană, mai ales a celor referitoare la aplicarea Acordului de asociere a României la Uniunea Europeană. Competențele în această materie sunt cele prevăzute în Regulamentul Comitetului Parlamentar Mixt România-Uniunea Europeană;
- avizarea inițiativelor legislative având incidențe asupra integrării europene, în vederea armonizării cât mai grabnice a legislației românești cu legislația europeană, a consolidării economiei de piață în țara noastră și accelerării integrării în structurile și mecanismele Uniunii Europene; comisia se va putea autosesiza cu privire la avizarea unor propuneri legislative în acest domeniu, cu acordul a cel puțin unei treimi din numărul membrilor săi.
Subcomisii
Subcomisia pentru Oportunități EgaleActivitate parlamentară
Calendar lunar ședințeDocumente: 2005 2004 2001 2000 1998Vizualizare
Pagina cu fotografiiLegături
Sunteți aici: | Prima pagina > Legislatura 2000-2004 / Parlamentul României > Comisii parlamentare > Integrare |