|
|
primit de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Ziua Familiei, o zi a promovării respectului și atenției pentru familie
Printr-o rezoluție din anul 1993, ziua de 15 mai a fost declarată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională a Familiei.
|
Obiectivul principal al acestei zile este de a accentua importanța familiei și de a promova valorile acesteia – egalitatea, dragostea, respectul, împărțirea echitabilă a responsabilităților casnice, combaterea tuturor formelor de violență împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în vârstă etc.
Ziua Familiei este un prilej de sensibilizare a tuturor cetățenilor și autorităților cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea contemporană, dar și o bună ocazie de a celebra uniunea dintre soț, soție și copii.
Aniversarea de astăzi a Zilei Internaționale a Familiilor, care coincide și cu Ziua familiei române, aduce în atenție rolul clasei politice în promovarea respectului și atenției pentru familie.
Din acest punct de vedere, PSD a inițiat numeroase strategii și proiecte destinate îmbunătățirii condiției familiilor din România, precum și pentru creșterea responsabilității românilor de a-și forma o familie.
Din păcate, aceste măsuri benefice nu au fost continuate de către noii guvernanți, care au amânat sau chiar anulat anumite stimulente acordate familiilor de către PSD.
Nu în ultimul rând, Ziua Familiei este o oportunitate de a face front comun împotriva fenomenului violenței domestice și pentru protejarea drepturilor copiilor.
Mulți ani împreună, cu sănătate și armonie, tuturor familiilor din județul Giurgiu! |
| |