primită de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Dreptul legal la pensia de urmaș pentru copiii cadrelor medicale decedate în urma infectării cu noul coronavirus nu este respectat conform legii
În ultimul an, în România aproape 100 de cadre medicale au căzut la datorie, în lupta împotriva noului coronavirus. Sunt oameni care au luptat până la epuizare pentru a salva zeci, sute, chiar mii de pacienți, în detrimentul propriei lor sănătăți, propriei lor vieți.
|
La inițiativa unui coleg senator, medic de profesie, anul trecut, a fost adoptat în Parlament un act normativ, Legea nr. 56/2020, Lege pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, ce prevede acordarea dreptului legal la pensia de urmaș și a restului drepturilor adiționale, în cazul celor decedați la datorie.
Numeroasele memorii primite de la sindicatele din domeniul sanitar reclamă faptul că, din nefericire, în acest moment această lege nu este aplicată.
De aceea, am transmis o întrebare către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, respectiv ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Astfel, doresc să aflu dacă Ministerul Sănătății a respectat prevederile legii și a suportat cheltuielile ocazionate de deces, în cazul personalului medical care a pierdut lupta cu SARS-COV 2, dar și câte persoane au fost beneficiare, atât la nivel național, cât și la nivelul județului Giurgiu.
De asemenea, sper să primesc răspuns și în ceea ce privește numărul pensiilor de urmaș, acordate în cuantumul prevăzut de Legea 56/2020 de către Casa de Pensii, tot la nivel național, cât și în județul Giurgiu.
În plus, i-am rugat pe cei doi miniștri să îmi spună ce vor întreprinde concret Ministerul Sănătății/Ministerul Muncii pentru a pune în aplicare această lege care răsplătește sacrificiul făcut de lucrătorii din sănătate, cei care au fost permanent în prima linie în lupta împotriva SARS-COV 2. |