primit de la domnul deputat Romulus Marius Damian (Grupul parlamentar al PSD)
Continuă agonia cu Năsui la economie!

După ce moțiunea depusă de PSD, O Românie în agonie, cu Năsui la Economie, împotriva ministrului economiei, Claudiu Năsui, a fost respinsă de către senatorii coaliției de guvernare, am depus o întrebare la Ministerul Economiei, în care l-am întrebat pe ministrul Năsui ce se întâmplă cu sprijinul financiar de 500 milioane lei promis celor din HoReCa.

Când vor primi banii promiși și de ce au fost alocați în bugetul pe 2021 doar 200 de milioane de lei din cei 500 milioane promiși anul trecut.
După o serie de măsuri care au destabilizat economia națională și producția românească, în doar 70 de zile de când Claudiu Năsui este ministru, acesta a reușit o performanță nemaiîntâlnită: companiile românești pierd pe zi 100 de milioane de euro!
L-am mai întrebat pe ministrul Năsui și de ce a blocat investițiile și când are de gând să deblocheze programele mult așteptate de antreprenorii români: Programul Start-Up Nation (restanțele au ajuns la 900 milioane de lei, iar din buget lipsește un sfert de miliard de lei din suma necesară susținerii acestui program), Programul Start-Tech-Innovation, Schema de promovare a exporturilor românești, Schema 3 Granturi pentru Investiții.
De asemenea, aștept răspuns și la problematica turismului românesc, pe care efectiv l-a pus pe butuci odată cu eliminarea vocherelor de vacanță.
Cu asemenea performanțe care efectiv distrug economia românească, m-aș fi așteptat ca ministrul Năsui să demisioneze, din bun simț. Din păcate, Ministerul Economiei rămâne în continuare sub conducerea dezastruoasă a lui Claudiu Năsui.