Parliamentary activity
2012-2016 (dep.)
legislative initiatives
questions & interpellations
motions
speaches
voting records
 
You are here: Home page > Legislature 2012-2016 > Chamber of Deputies > Andrei-Răzvan Condurățeanu > Press releases Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Cornel George Comșa (neafiliat)
Republica Moldova permite intrarea în țară doar cu Cartea de Identitate

Guvernul Republicii Moldova, în ultima întrunire sub conducerea prim-ministrului demisionar Chiril Gaburici, a decis modificarea legislației cu privire la intrarea pe teritoriul național a cetățenilor statelor din Uniunea Europeană, inclusiv România, astfel încât aceștia să poată vizita Republica Moldova doar cu cartea de identitate.

Decizia Guvernului Republicii Moldova de a permite accesul cetățenilor europeni, inclusiv a celor români, în Moldova doar cu cartea de identitate reprezintă un nou pas pe lungul drum al integrării în Uniunea Europeană. Marea majoritate a statelor candidate pentru aderare au adoptat o astfel de politică cu privire la accesul cetățenilor europeni pe teritoriul național al acestora.
Accesul mai usor al cetățenilor europeni, în special cei români, în Republica Moldova va putea duce la o creștere a legăturilor economice și socio-culturale dintre țările noastre, continuând buna relația bilaterală și de prietenie dintre cele două maluri ale Prutului și dintre Moldova și Uniunea Europeană ca întreg. Această facilitate oferită cetățenilor europeni ar putea duce inclusiv la o creștere a investițiilor directe în economia Moldovei și poate susține o crește a relațiilor comerciale dintre județele de graniță din România și Moldova, asigurând o dezvoltare a economiei moldovenești, atât de necesară în condițiile crizei monetare și financiare în care se află Republica Moldova, în contextul problemelor din sistemul bancar.
România va rămâne un partener loial al Republicii Moldova, principalul avocat al intereselor europene ale Moldovei la Bruxelles și în celelalte capitale europene. Parcursul european al Moldovei trebuie să continue, reforme economice, sociale, politice și judiciare fiind absolut necesare pentru ridicarea nivelului de trai al locuitorilor Moldovei și pentru îndeplinirea criteriilor de aderare la UE. Țara noastră are expertiza necesară pentru a sprijini aceste procese de reformare și sunt sigur că viitorul guvern ce va fi instalat la Chișinău va fi la fel de pro-european și deschis unei colaborări apropiate cu România.
Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 9 october 2024, 23:14