primită de la domnul deputat Bogdan Țîmpău (Grup PNL)
“Vrerea lui Ponta: De la 1 septembrie începe târguiala pe votul românilor!”

Ordonanța de urgență, recent adoptată de Cabinetul Ponta, prin care se legiferează migrația politică în administrația publică locală mă duce cu gândul la perioada transferurilor din campionatul intern de fotbal.

Domnul Victor Ponta și domnul Liviu Dragnea au deschis sezonul de transferuri în administrația publică locală, pentru 45 de zile începând cu 1 septembrie! Poate cei doi domni au uitat că sunt membrii unui Guvern, într-o țară europeană și democratică și nu impresari de fotbal.
Constat cu regret că PSD-ul condus de Victor Ponta nu este cu nimic mai prejos decât PSD-ul anilor 1990, când haosul legislativ era întreținut cu bună-știință, când acte normative erau emise cu dedicație, și pentru o jumătate de oră, tocmai pentru a se crea avantaje unor grupuri de interese oculte.
Acum, interesul electoral îi dictează domnul Ponta și acoliților săi să introducă această derogare de 45 de zile pentru aleșii locali. De ce 45 și nu 10 cum anunța inițial domnul Dragnea? Oare din disperare că veți pierde alegerile prezidențiale, din neîncredere că partidul și aliații de conjunctură nu vă vor susține (e greu să construiesti încrederea între oameni cu probleme de caracter)? Sau pentru că aveți nevoie de mai mult timp să exercitați presiuni asupra aleșilor locali?
Probabil amândouă variantele.
Dar mai trădează ceva acest comportament abuziv și anume, disponbilitatea de a încălca orice lege, orice regulament pentru a vă atinge obiectivul. Doar nu puteti lăsa “un fleac”, cum este statul de drept, să stea în calea setei dumneavoastră de putere!
Îngrijorarea este mult mai profundă, când mă gândesc că ar mai putea urma și alte acte normative, emise pentru a suspenda o lege sau pentru a acorda derogări în alte domenii.
Îi cer public domnului premier, Victor Ponta, să anunțe acum, înaintea alegerilor prezidențiale ce alte bombe legislative le pregătește românilor după campania electorală.
Renunțarea la cota unică de 16% se află oare pe agenda ascunsă a prezidențiabilului Victor Ponta?
Constat că abuzurile de putere ale regimului Ponta sunt tot mai dese, iar perpetuarea lor prin promovarea unor astfel de acte normative riscă să pună serios sub semnul întrebării parcusul european al țării noastre.