Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2016-2020 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Sándor Bende > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la președintele Comisiei pentru industrii și servicii, domnul deputat Sándor Bende (Grupul parlamentar al UDMR)

Potrivit datelor raportate, din 2019 până în prezent peste 20 de oameni și-au pierdut viața, căzând victime ale atacurilor urșilor. În ultimii ani, peste 50 de oameni au suferit răni grave din cauza urșilor.


Doar în ultima lună, zilnic au fost transmise 30-40 de mesaje de avertizare a populației în situații de urgență prin sistemul RO-ALERT asupra atacurilor urșilor. Nu mai punem la socoteală numărul animalelor domestice ucise în gospodăriile oamenilor, valoarea pagubelor și stricăciunilor provocate de aceste animale sălbatice la casele și anexele gospodărești.

Înmulțirea conflictelor în care sunt implicați urșii a devenit insuportabilă în județele în care aceste animale trăiesc, mai ales din perspectiva multiplicării cazurilor de oameni victime ale atacurilor. Aici nu mă refer la cei angajați în activități economice și profesionale care pot implica întâlniri cu urșii, aceștia fiind oricum pregătiți pentru astfel de scenarii (cercetători, vânători, personal silvic, salvatori montani, etc.), ci la acei locuitori ai zonelor montane care până acum nu au avut parte de astfel de experiențe, iar în condițiile în care nu au pregătire de specialitate și nu au arme în dotare, sunt deosebit de vulnerabili la pericolul pe care urșii îl reprezintă la integritatea lor fizică. Femei, copii, vârstnici care își văd de rutina lor zilnică, de treburi în jurul casei, de cumpărături, de vizite la prieteni sau rude, de joacă, de socializare pot fi oricând atacați fatal de urși.
Din aceste motive este nevoie urgentă de inițiativa ministrului Tánczos Barna de stabilire a mecanismelor și regulilor de intervenție rapidă de îndepărtare a urșilor care intră în localități. Este vorba despre o ordonanță de urgență care pe de o parte va asigura protecția habitatelor urșilor, iar pe de altă parte va proteja viețile oamenilor.
Pe lângă aceste măsuri, consider că este nevoie de o acordarea de despăgubiri celor care au avut de pătimit din cauza urșilor, o schemă de ajutor la a cărei elaborare să fie implicați factorii politici relevanți și ONG-urile.
Nu sunt un împătimit al vânătorii, nu îmi place să împușc sau să chinuiesc animale. Dar atunci când vine vorba despre a alege între om sau animal, întotdeauna aleg omul. Iar când viața omului este pusă în pericol de către animalele sălbatice, cred cu tărie că trebuie să acționăm cu responsabilitate.
Tuturor celor care își dau cu părerea din birouri, activiști de mediu, mai mari sau mai mici în legătură cu ce trebuie să facem cu urșii, le recomand să meargă la munte și să locuiască acolo o vreme, să discute cu victimele urșilor, cu cei rămași în viață după un atac violent. Ursul este un animal sălbatic omnivor care atacă violent, nu este o jucărie de pluș! La noi în țară s-au înmulțit îngrijorător urșii și nu mai putem sta cu mâinile în sân. Nu cred că trebuie să ajungem în situația Indiei sau Africii, unde turme de elefanți fac legea.
Inițiativa Ministrului mediului este o soluție viabilă și din acest motiv vă propun să o analizați și să fiți de acord cu ea, pentru că până acum nu s-a pus punctul pe ”i” în această chestiune.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 22 iunie 2024, 13:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro