Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
2008-2012 (dep.)
2004-2008 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Dan-Ștefan Motreanu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

După părerea mea, prima întrebare pentru noi cei care îi reprezentăm pe cetățeni, în Parlament, în Guvern, în administrația locală, este daca există convingerea că ceea ce urmează să creăm este util pentru dezvoltarea țării si pentru creșterea nivelului de trai al cetățeanului. Daca noi, reprezentanții cetățenilor, am înteles ce este conceptul de dezvoltare regională, dacă noi am epuizat anumite temeri privind acest concept și dacă măcar pe acelea pe care le-am înțeles putem să le explicăm, să le transmitem clar cetățenilor.
Este o prima etapă nu doar necesară, ci obligatorie, în care trebuie să îndepartăm conotația negativă a cuvântului regionalizare din mentalul colectiv prin clarificări acolo unde avem deja răspunsuri și dezbateri și soluții serioase acolo unde mai sunt îndoieli.
De aceea, vă propun astazi, prin aceasta declarație, un punct de plecare pentru o serie de răspunsuri la întrebări de bază și temeri justificate ale cetățenilor, des intalnite de noi toți, în ceea ce privește dezvoltarea regională (regionalizarea).
Sunt sigur ca lista prezentată de mine trebuie completată si de aceea consider că este important ca împreună să identificăm aceste probleme ridicate de cetățeni, să clarificăm aceste temeri, să oferim răspunsuri fundamentate si să le promovam. Cetățenii așteaptă un consens larg pe acest subiect, consens obligatoriu cel putin in aceasta etapa a clarificarii unor principii, notiuni si idei generale. Doar așa putem pune o bază solidă la încrederea în fundamentul unui concept, desi relativ vechi(de 15 ani in Romania), nou pentru foarte multi cetățeni.
  • Regionalizarea nu înseamnă federalizare. Potrivit Constituțiilor actuale a celor 27 de state din Uniunea Europeană , 22 sunt state unitare adică potrivit definiției: "posedă un singur centru de impulsuri politice si guvernamentale. Puterea politică, în plenitudinea atribuțiilor si funcțiilor sale, aparține unui titular unic care este persoana juridică a statului. Toti indivizii plasați sub suveranitatea statului sunt supuși aceleiași autorități unice, trăiesc sub același regim constituțional și sunt dirijați de aceleași legi". Cele mai multe state dintre cele 22 au o veche si de succes politică de dezvoltare regională care nu a pus în discuție caracterul unitar al statului.
  • Politica de dezvoltare regională nu poate înlocui și nici nu se poate substitui politicii naționale de dezvoltare. Referitor la politica de regionalizare în Uniunea Europeană este important de reținut un principiu, și anume că politica de dezvoltare regională este subordonată atât dezvoltării naționale cât și celei europene, în ansamblul său. Strategia Europa 2020 adoptată în martie 2010, stabilește si urmărește complementaritatea si coordonarea politicilor de la nivel regional, național si european pentru a stabili o delimitare clară a sarcinilor ce le revin și, în același timp, evitarea dublării sau fragmentării eforturilor la nivel național și regional.
  • Regionalizarea este un factor important, un factor dinamizator al dezvoltării țărilor și Europei in ansamblu. De peste 20 de ani, mai precis, odata cu Tratatul de la Maastricht din 1992, la art.130 al Tratatului se precizeaza ca: " politica Uniunii Europene trebuie sa atenueze deosebirile dintre regiuni, diferentele de sanse datorate dezvoltarii intarziate, sa creeze instrumente structurale si de politici economice nationale si comunitare corelate pentru inlaturarea diferentelor regionale izbitoare si sa coordoneze diferitele surse financiare ale UE in interesul politicii regionale eficiente".
  • Regiunile sunt nivelul teritorial cel mai important pentru criteriile de alocare a Fondurilor Structurale. Politica regionala a UE este determinantul apariției zonelor statistice si dezvoltării statisticii regionale. În acest sens, statisticile regionale trebuie să permită atât măsurarea situației economice regionale, cât si fundamentarea criteriilor de intervenție ale UE. Astfel, Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene au aprobat, la 26 mai 2003, Regulamentul Nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator al unităților teritoriale de statistică (NUTS) cu o valabilitate a clasificării de cel putin 3 ani. Clasificarea NUTS este un sistem ierarhic de împărțire a teritoriului economic al Uniunii Europene, în scopul de a colecta, dezvolta si armoniza statisticile regionale ale UE; de a elabora analize socio-economice asupra regiunilor; de a proiecta politicile regionale ale Uniunii.
    Regulamentul a fost adoptat pentru a dispune de date statistice comparabile pe ansamblul Uniunii Europene, și în el se precizează că NUTS este un nomenclator ierarhic cu 3 nivele de bază de unități teritoriale, și anume NUTS1- între 3 milioane si 7 milioane de cetățeni; NUTS2- între 800.000 - 3 milioane si NUTS3- între150.000 – 800.000 de cetățeni. Ceea ce este important de menționat este faptul că statisticile regionale la nivelurile NUTS 2 si NUTS 3 sunt folosite de Comisia Europeană pentru stabilire a eligibilității regiunilor de a primi sprijin financiar din Fondurile Structurale, cea mai mare parte a acestor fonduri este alocată regiunilor clasificate la nivelul teritorial statistic NUTS 2.(obiectiv 1 _ Convergenta).
    În concluzie, este important de reținut că Nivelul teritorial-statistic reprezintă cel mai important element al politicii de dezvoltare regională, fiind esențial pentru țările membre ale UE deoarece criteriile de alocare a Fondurilor Structurale se bazează pe indicatori calculați la acest nivel.
  • Regiunile există, în mod diferit, în toate țările UE. O succinta analiză a organizării administrativ teritoriale a statelor din UE demonstrează nu numai diversitate de structuri, dar si raporturi diferite între nivelul central și cel local. Clasificarea lor se face dupa competențele, instituțiile si finanțele pe care le au. Adică după puterea lor de a adopta legislație, după modul în care este ales corpul legislativ și de unde provin resursele proprii. După aceste criterii în UE sunt identificate 6 modele teoretice ale regionalizării: regiuni politice, regiuni incorporate, regiuni diversificate, regiuni administrative clasice, regiuni functionale deconcentrate si regiuni prin cooperare (cum sunt cele de astăzi în România).
  • Regionalizarea este o noțiune distincta de Regionalism. Astfel, egionalizarea urmărește reducerea dezechilibrelor economice regionale și o dezvoltare armonioasă a întregului teritoriu, în timp ce regionalismul presupune afirmarea unei identități etnice lingvistice, culturale, etc. Regionalismul este un termen intâlnit în discursul politic, urmărind o anumită autonomie sau chiar federalizarea, pe cand regionalizarea este o actiune administrativă cu obiectiv economic.
  • Regionalizarea înseamnă un proces ce creează o capacitate pentru acțiuni de dezvoltare. Acest proces se poate baza pe sistemul existent politic-administrativ sau poate da naștere unei organizări teritoriale noi care ar susține mai bine scopul creșterii socio-economice și al dezvoltării echilibrate. Termenul de Regiune, deși are definitii diferite în accepțiunea organismelor europene, are ca numitor comun concluzia ca ea reprezintă un nivel administrativ care este situat in ierarhia administrativă pe poziția imediat inferioară nivelului central si constituie o capacitate pentru actiuni de dezvoltare a unei zone geografice subnațională dar supralocală.
  • Înființarea regiunilor nu va presupune desființarea județelor. USL a afirmat clar că prin regionalizare nu se desființează județele ( cu toate că unele din ele, în 1968, au fost trasate arbitrar), pentru ca ele reprezintă astăzi unități administrative cu tradiție și identitate, și drept urmare ele vor ramâne cu atribuții importante. Județele corespund unui nivel existent în toate țările UE - NUTS 3, între150.000 - 800.000 de cetățeni. Unitățile administrative similare județelor in UE sunt departamentele în număr de 100 în Franța, provincia în Italia -107, COROP regio-s în Olanda - 42, arondismente în Belgia - 44, nomoi în Grecia - 51, podregiony în Polonia - 66 etc.
  • De la Regionalizare se așteaptă debirocratizarea și descentralizarea României. Aceasta presupune, pe de o parte, informatizarea obligatorie a administrației locale, pe de altă parte recunoașterea interesului comunităților, autoritățile locale alese fiind cele mai în măsură să cunoască necesitatile localităților. Așa cum este ea înțeleasă în Europa anului 2012, regionalizarea ar revigora gradul de implicare al cetățenilor în viața publică. Astfel, se urmărește apropierea acestora de decizie si crearea unor condiții pentru parteneriate, coordonare si complementaritate pentru a se înainta proiecte de dezvoltare pe arii mai mari, în condiții optime, și nu doar mici lucrări pentru un județ . Proiecte care să deservească interesele si preferințele cetățenilor, să creeze oportunități noi acestora și să permită o mobilitate a muncii pe o suprafață mai mare.
  • Regionalizarea trebuie să însemne costuri mai mici pentru cetățean. Acum, totul se decide si se rezolvă la ministere, intreprinzătorii, reprezentanții administrației locale și ai autorităților centrale din teritoriu cheltuiesc sume uriase pe deplasări pentru o "semnătură" sau un "acord" de la Centru, iar adesea cetățenii se simt mult prea departe de Centru (simțind un sentiment de marginalizare). Descentralizarea unor competențe dinspre Bucuresti către regiuni presupune și reducerea aparatului birocratic al ministerelor si al instituțiilor centrale, dar si eficientizarea și urmărirea mai corectă a cheltuielilor.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 22 iulie 2024, 6:59
    Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
    E-mail: webmaster@cdep.ro