|
|
primit de la Grupul parlamentar PNL
Următoarea întâlnire a Grupului de Coordonare și reuniunea Comitetului Executiv al Cadrului Internațional pentru Cooperare în Domeniul Energiei Nucleare (IFNEC) vor avea loc anul viitor la București
În perioada 22-24 octombrie 2013 a avut loc la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, întâlnirea Grupului de Coordonare și reuniunea Comitetului Executiv al Cadrului Internațional pentru Cooperare în Domeniul Energiei Nucleare (IFNEC). În cadrul evenimentului, Parlamentul României a fost reprezentat de domnul deputat Răzvan Mironescu, membru al Comisiei pentru Industrii și Servicii.
|
Agenda întâlnirii Grupului de Coordonare, desfășurată miercuri, 23 octombrie a.c, a cuprins:
Aprobarea stenogramei întâlnirii precedente din octombrie 2012;
Pregătirea agendei pentru întâlnirea Comitetului Executiv;
Declarația Comună a statelor membre IFNEC;
Planul de acțiuni viitoare ale grupului de coordonare;
Raport privind workshop-ul financiar desfășurat în data de 22 octombrie;
Raport al președintelui Comitetului de Coordonare;
Stabilirea locației pentru întâlnirea viitoare;
Raport al Grupului de lucru pentru Dezvoltarea infrastructurii nucleare;
Raport al Grupului de lucru privind siguranța serviciilor legate de combustibilul nuclear
Discuții asupra workshop-ului IFNEC, din data de 22 octombrie, privind finanțele și autoritățile naționale din domeniul energetic și de reglementare a activităților nucleare.
În cadrul acestei întâlniri, domnul deputat Răzvan Mironescu a luat cuvântul și a solicitat Comitetului de Coordonare includerea României ca membru al Grupului de lucru privind siguranța serviciilor legate de combustibilul nuclear. Totodată, domnul deputat a adresat o invitație din partea Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive ca următoarea reuniune a Comitetului de Coordonare, precum și următoarea întâlnire a Grupului de lucru privind siguranța serviciilor legate de combustibilul nuclear să se desfășoare anul viitor, în luna aprilie, la București.
În cadrul evenimentului a fost reafirmat angajamentul României privind utilizarea energiei nucleare în scopuri exclusiv pașnice, într-o manieră sigură și cu respectarea celor mai înalte standarde ale siguranței și securității nucleare.
În data de 24 octombrie a avut loc Reuniunea Comitetului Executiv al IFNEC. Agenda întâlnirii a fost:
Cuvânt de deschidere al E.S. Hamad Alkaabi, Ambasador permanent al UAE la IAEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică - Viena);
Discurs de bun-venit al E.S. dr. Anwar Gargash, Ministrul Afacerilor Externe al UAE;
Declarații ale membrilor Comitetului Executiv;
Informări ale statelor membre în legătură cu perspectivele naționale privind puterea nucleară în viitor;
Raportul Comitetului de Coordonare pentru Dezvoltarea infrastructurii nucleare;
Raport al Grupului de lucru privind siguranța serviciilor legate de combustibilul nuclear;
Aprobarea Declarației Comune.
"În cadrul reuniunii Comitetului Executiv, solicitarea României privind apartenența la Grupul de lucru privind siguranța serviciilor legate de combustibilul nuclear a fost acceptată cu consensul membrilor și, de asemenea, a fost acceptată invitația noastră privind organizarea întâlnirilor de anul viitor la București. Activitatea României a fost evidențiată în intervenția președintelui Comitetului Executiv al IFNEC, domnul Edward McGinnis, care a recomandat pentru întâlnirea din 2014 un program complex, desfășurat pe durata a 5 zile și care să cuprindă, pe lângă activitățile propuse, și workshop-ul anual pe probleme financiare și de autorități de reglementare a activităților nucleare", a declarat deputatul liberal Răzvan Mironescu.
În afara agendei evenimentului, domnul deputat Răzvan Mironescu a avut o serie de întâlniri bilaterale cu domnul Daniel Poneman, Secretar-adjunct al Energiei din Statele Unite ale Americii, cu domnul Alexander Bychkov, Director General Adjunct și șef al Departamentului de Energie Nucleară al IAEA și cu domnul Bernard Bigot, Președintele Comisariatului pentru Energie Atomică și Energii Alternative din Franța. |
| |