Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
marius.ostaficiuc@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Marius-Eugen Ostaficiuc > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Marius-Eugen Ostaficiuc (Grupul parlamentar al PSD)
Gata cu voucherele de vacanță!

Singura gură reală de oxigen pentru cel mai afectat domeniu de activitate din anul 2020 - turismul - este întreruptă de guvernul Cîțu.

Guvernul face doar aparent economii cu această măsură. În realitate, dă lovitura de grație industriei Horeca și demonstrează, a câta oară, că îi este străină gândirea de tip strategic.
Tăierea voucherelor de vacanță pentru 2021 e cea mai proastă idee pe care o puteau avea liberalii. Prin stimularea călătoriilor în interiorul țării era ajutat un lanț întreg de business-uri naționale și locale: unități de cazare și de alimentație publică, furnizori de bunuri și servicii pentru sectorul HORECA, producători locali (mici producători de alimente, meșteșugari de obiecte artizanale, muzee publice sau private, parcuri de distracții, operatori de transport), furnizori de carburant (banii de accize rămân în țară).
Totodată, prin utilizarea acestor vouchere, au ieșit din zona neagră /gri nenumărate locații de cazare care au ales calea normală a autorizării și, implicit, a fiscalizării, cu beneficii mari în ceea ce privește taxele locale, taxele la bugetul de stat și oficializarea relațiilor de muncă a angajaților.
Românii aveau ocazia să își cunoască sau să își regăsească țara, cu plusurile și cu minusurile ei. Să nu omitem componenta educativă pe care o implică turismul. A fi turist e și o formă de a-ți lărgi cunoașterea, de a deschide un orizont...
Mai există și o altă nuanță: politica de demonizare a bugetarilor. Să fim bine înțeleși: eliminarea voucherelor nu îi afectează pe bugetarii cu salarii nesimțite care, și în 2021, își vor face concediile în Europa sau pe îndepărtate insule exotice.
Cei loviți sunt cei cu salarii apropiate de minimum pe economie. Pentru ei voucherele jucau rolul unei terapii împotriva umilințelor și a grijilor de fiecare zi.
Sunt curios câte vouchere de liberalism cu destinație spre prăpastie vom mai primi în perioada următoare... Turismul de groapă pare specialitatea acestui guvern superficial și iresponsabil.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 3 februarie 2023, 12:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro