Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Discursuri, declarații și mesaje
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2016-2020 (dep.)
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2008-2012 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Ioan Balan > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Ioan Balan (Grup PNL)
Drumurile morții din Suceava continuă să-și ia tributul în fiecare săptămână

Deputatul Ioan Balan se declară revoltat de faptul că pe drumurile din județul Suceava accidentele rutiere extrem de grave au început să facă parte din cotidian, că săptămânal mor oameni nevinovați, principala cauză a accidentelor fiind reprezentată de starea dezastruoasă a drumurilor:

„Suntem de aproape nouă ani membri ai Uniunii Europene, iar la unele capitole, cum este calitatea infrastructurii de transporturi, nu îndeplinim nici măcar condițiile impuse unui stat candidat. După ce ni s-au promis investiții de sute de milioane în reabilitarea drumurilor din județ și ni s-au spus povești frumoase, aflăm acum că MasterPlanul General pentru Transporturi nu e încă finalizat și că ar trebui să mai așteptăm câțiva ani până când vor începe efectiv lucrările. Câți ani, nu se știe... Din păcate, nu înțeleg cum cei responsabili de starea infrastructurii naționale pot vorbi cu asemenea lejeritate și lipsă de responsabilitate, în timp ce pe drumurile din Suceava mor săptămânal oameni. În calitate de parlamentar am formulat nenumărate întrebări, interpelări și am semnat chiar și moțiuni simple pe marginea stării infrastructurii din țară și, mai ales, starea drumurilor din județul Suceava. De fiecare dată am primit de la miniștri răspunsuri frumoase, asigurări și chiar termene până când drumurile din Bucovina vor fi mai bune ca cele din Germania. Cu toate acestea, nepăsarea autorităților guvernamentale nu s-a clintit, iar majoritatea drumurilor naționale din județ continuă să fie un adevărat dezastru, care sperie și potențialii investitori, dar care curmă săptămânal vieți ale unor oameni nevinovați.”
Deputatul Ioan Balan consideră că pentru Regiunea Nord-Est reabilitarea și modernizarea drumurilor naționale trebuie să reprezinte un obiectiv mult mai urgent decât construirea de autostrăzi: „Nicăieri în lume nu se construiesc autostrăzi doar bătând din palme. Este drept că în România nu se construiesc deloc. De aceea, până să demareze marile proiecte de autostrăzi, care să lege Moldova de București și Moldova de Transilvania, cred că, mult mai urgent este să înceapă reabilitarea și modernizarea drumurilor naționale, care, astăzi, arată mai rău decât unele drumuri de exploatare agricolă. Până să apară autostrăzile, oamenii trebuie să circule pe drumuri, iar în starea în care se află acum, cu siguranță vom continua să avem pierderi de vieți omenești, rezultate din cauza gropilor, a lipsei parapeților sau semnalizărilor corespunzătoare. Vreau răspunsuri urgente și concrete atât de la domnul ministru Costescu, precum și de la directorul interimar al CNADNR, care să se traducă în acțiuni și lucrări imediate. Dacă vor ignora acest apel, vor trăi cu o conștiință încărcată, pentru că le-a stat în putință și nu au salvat viețile unor oameni nevinovați”, a mai adăugat deputatul PNL Ioan Balan.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 22 ianuarie 2022, 0:45
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro