Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Silviu Nicu Macovei > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Silviu Nicu Macovei (Grupul parlamentar al PSD)
adresată domnului Klaus Werner Iohannis, Președintele României

Domnule președinte al României,

În timpul pandemiei de COVID 19 ați avut un discurs echilibrat și pe care, nu de puține ori, l-am apreciat ca fiind de bun simț. Din păcate, după cum spune tradiționala vorbă românească, ați „răsturnat găleata cu lapte” de tot atât de multe ori.

Cu declarațiile dumneavoastră v-ați rupt complet de spiritul de echilibru și echidistanță la care vă obligă funcția pe care vremelnic o dețineți! Ați devenit un actor politic, un om care nu are alt obiectiv decât distrugerea unui partid politic ce nu se află „pe gustul” dumneavoastră. V-ați declarat dușmanul absolut al PSD, partid pe care vreți insistent să-l faceți să dispară!
Vă reamintesc două lucruri simple:
Primo, PSD, cel mai mare partid din România, este un partid legal constituit și votat de milioane de români. Are fix aceleași drepturi ca orice alt partid din România și din orice democrație consolidată!
Secundo, sunteți ales să fiți Președintele tuturor românilor, nu doar al membrilor PNL!
Reveniți, vă rog, la ceea ce presupune funcția prezidențială! Dacă doriți să începeți „resetarea României”, începeți prin a face curat în curtea partidului pe care, cu disperare, încercați să îl salvați de la prăbușire: PNL! Numirile aiuristice în funcții guvernamentale, achiziții la prețuri care vor constitui, probabil, obiecte ale unor investigații, bâlbele și dezorientarea guvernamentală, acestea ar trebui să fie prioritățile pentru dumneavoastră, dacă tot vă erijați în lider al PNL și al Guvernului! Priviți cu interes și îngrijorare spre Marcel Vela, spre exemplu, care v-a lăsat în offside de atâtea ori și care ar putea fi un protagonist perfect al emisiunii „Miniștrii spun lucruri trăsnite!”; resetați-l pe domnul Orban care guvernează cu spaima că la un moment dat nu îi veți mai răspunde la telefon; începeți programul „România educată” cu doamna ministru Anisie care dă ordine părinților să cumpere laptopuri la copii, deși avem în țară zone unde nu bate nici radioul public!
Vă înțeleg frustrarea și spaima că PNL nu va mai prinde altă guvernare. Dar asta va fi, în cele din urmă, alegerea electoratului care are ochi și urechi și care simte pe propria piele competența PNL.
PSD a greșit și, de mai bine de jumătate de an, plătește prețul unei conduceri anterioare rupte de realitatea din țară. Acum, un alt PSD, care învață din greșeli, v-a dat posibilitatea să aveți „guvernul meu”, chiar de două ori. Aveți acum posibilitatea să fiți un liberal care a depășit momentul „PSD este dușmanul absolut” și să vorbiți de proiecte concrete. Doar că, ghinion, sunteți Președintele tuturor românilor, chiar dacă asta pare să nu vă încânte prea tare.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 23 ianuarie 2022, 13:48
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro