Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-2020 (dep.)
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
2008-2012 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Mircea-Gheorghe Drăghici > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Mircea Drăghici (Grup PSD)
Guvernul USL capabil de performanță în domeniul fondurilor europene

Stimați colegi, Domeniul fondurilor europene a fost întotdeauna în atenția mea, atât în perioada în care ne aflam în opoziție și făceam referire la neregulile și incapacitatea fostei guvernări de a atrage aceste fonduri, cât și acum când aflându-ne la putere, am demonstrat că acest subiect este permanent în vizorul nostru.

Acest sector este deosebit de important pentru că aduce României sume importante de bani pentru crearea de locuri de muncă, dezvoltarea resursei umane, pentru demararea și realizarea investițiilor, precum și pentru finalizarea proiectelor de infrastructură.
USL a relansat acest domeniu venind cu o nouă abordare. A creat Ministerul Fondurilor Europene și a simplificat și unificat cadrul legislativ, eliminând birocrația. Mai mult, guvernul condus de Victor Ponta a luat măsuri pentru asigurarea sumelor necesare pentru plata beneficiarilor și deblocării tuturor programelor operaționale aduse în suspendare de PDL, au fost angajați experți privați pentru a evita pierderea de fonduri europene și a fost elaborat un Ghid de bune practici și evitare a principalelor riscuri în achizițiile publice pentru autoritățile de management și beneficiari.
Consecințele acestei abordări nu au întârziat să apară, USL reușind să mărească de peste patru ori rata de absorbție a fondurilor europene în aproximativ un an și jumătate și să deblocheze toate programele cu fonduri europene suspendate din cauza fraudelor din perioada guvernării PDL. Vă reamintesc că în luna mai 2012, rata de absorbție era undeva la 8%, procent la care s-a ajuns dupa mai bine de 5 ani. În doar un an și jumătate, USL a adus această rata la cca. 33,6%!
În ceea ce privește județul Argeș, pe data de de 7 februarie, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia) s-au semnat primele contracte de finanțare pentru proiectele depuse în cadrul Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice" (POS CCE), Axa prioritară 1 - Un sistem de producție inovativ și ecoeficient, DMI 1.1 - Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, în special a IMM-urilor, Operațiunea a) Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile, A1 - Sprijin financiar cu valoare cuprinsă între 1.065.000 și 6.375.000 lei acordat pentru investiții pentru întreprinderile mici și mijlocii. La nivelul județului din care vin, au fost semnate 2 contracte pentru care se solicită fonduri nerambursabile ce vor fi investite în dezvoltarea mediului de afaceri.
Așa cum a susținut și prim-ministrul Victor Ponta, România a demonstrat în ultimul an și jumătate că nu este veșnic incapabilă de a absorbi fonduri europene, dimpotrivă. Îmi doresc ca în anul 2014 să continuăm să ne aflăm pe primul loc la creșterea gradului de absorbție față de toate celelalte țări din UE.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 14 iulie 2024, 22:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro