LEGE nr.704 din 3 decembrie 2001
privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală

Textul actului publicat în M.Of. nr. 807/17 dec. 2001

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

	CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Acordarea asistenţei judiciare	Art. 1. - România acordă, la cererea unui alt stat, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, asistenţa cea mai amplă în orice procedură privitoare la infracţiuni a căror reprimare este, în momentul solicitării asistenţei, de competenţa autorităţilor judiciare ale statului străin solicitant.
Obiectul asistenţei judiciare	Art. 2. - Asistenţa judiciară internaţională în materie penală, denumită în continuare asistenţa judiciară, cuprinde îndeosebi următoarele activităţi: a) notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal; b) efectuarea comisiilor rogatorii; c) înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite; d) cazierul judiciar; e) măsuri referitoare la amânarea pronunţării hotărârii judecătoreşti sau la suspendarea executării pedepsei, la liberarea condiţionată, la amânarea începerii executării pedepsei sau la întreruperea executării acesteia; f) cererea de urmărire; g) alte forme de cooperare, inclusiv cele derivând din obligaţiile internaţionale de prevenire şi combatere a infracţiunilor.
Limitele asistenţei judiciare	Art. 3. - (1) Prezenta lege nu se aplică: a) executării mandatelor de arestare şi a hotărârilor de condamnare; prevederile art. 2 lit. e) rămân aplicabile; b) infracţiunilor militare; c) asistenţei poliţieneşti dacă, potrivit legii, aceasta nu se află sub control judiciar. (2) Asistenţa judiciară va putea fi refuzată: a) dacă cererea se referă la infracţiuni considerate de statul român ca fiind infracţiuni politice sau infracţiuni conexe la infracţiuni politice; b) dacă statul român consideră că îndeplinirea cererii este de natură să aducă atingere suveranităţii sale, securităţii sau ordinii sale publice ori altor interese esenţiale ale sale; c) dacă fapta care motivează cererea face în România obiectul unei proceduri penale îndreptate împotriva aceleiaşi persoane sau dacă a fost pronunţată o hotărâre penală asupra acestei fapte şi a vinovăţiei persoanei în cauză. (3) Prevederile art. 35 sunt aplicabile.
Preeminenţa dreptului internaţional	Art. 4. - (1) Prezenta lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând asistenţa judiciară în domeniul penal, cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate. (2) În cazul în care asistenţa este solicitată de un tribunal penal internaţional sau de o organizaţie internaţională publică, în conformitate cu dispoziţiile instrumentelor internaţionale pertinente, prevederile prezentei legi pot fi aplicate în mod corespunzător, în completare, dacă este necesar.
Curtoazia internaţională	Art. 5. - (1) În lipsă de convenţie internaţională, asistenţa judiciară poate fi acordată în baza curtoaziei internaţionale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant şi cu asigurarea scrisă a reciprocităţii dată de autoritatea competentă a acelui stat. (2) În asemenea cazuri prezenta lege constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române.
Asigurarea de reciprocitate	Art. 6. - Asigurarea de reciprocitate, solicitată în temeiul curtoaziei internaţionale de către statul român, va fi dată de către ministrul justiţiei, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivată a autorităţii judiciare române competente.
Aplicarea legii interne	Art. 7. - Cererile de asistenţă judiciară adresate autorităţilor române se îndeplinesc potrivit dreptului procesual intern român, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
Confidenţialitatea	Art. 8. - Statul român are obligaţia de a asigura, pe cât posibil, la cererea statului solicitant, confidenţialitatea cererii şi a actelor de asistenţă judiciară. În cazul în care condiţia păstrării confidenţialităţii nu ar putea fi asigurată, statul român va înştiinţa statul străin, care va decide.
Asistenţa judiciară activă	Art. 9. - Dispoziţiile privitoare la statul român solicitat, prevăzute în prezenta lege, se aplică în mod corespunzător în cazul în care statul român are calitatea de stat solicitant. CAPITOLUL II Comunicarea actelor de procedură
Obligaţia de a comunica	Art. 10. - Statul român va proceda la comunicarea către destinatarul aflat în România a actelor de procedură care îi vor fi transmise în acest scop de către statul solicitant.
Actele de procedură	Art. 11. - Prin acte de procedură se înţelege, în principal, citaţiile pentru părţi sau martori, actul de inculpare, alte acte de urmărire penală, hotărârile judecătoreşti, cererile pentru exercitarea căilor de control judiciar sau actele privind executarea unei pedepse, plata unei amenzi ori plata cheltuielilor de procedură.
Comunicarea şi dovada acesteia	Art. 12. - (1) Comunicarea actelor de procedură va putea fi efectuată prin simpla lor transmitere către destinatar. Dacă statul solicitant o cere în mod expres, statul român va efectua comunicarea în una dintre formele prevăzute de legislaţia română pentru înmânări analoage sau într-o formă specială compatibilă cu această legislaţie. (2) Dovada comunicării se va face printr-un document datat şi semnat de destinatar sau printr-o declaraţie a autorităţii judiciare române solicitate, constatând faptul, forma şi data comunicării. Actul sau declaraţia va fi transmisă imediat statului solicitant. La cererea acestuia din urmă statul român va preciza dacă notificarea a fost făcută în conformitate cu legea sa. În cazul în care comunicarea nu s-a putut face, statul român va înştiinţa imediat statul solicitant despre motivul necomunicării.
Termenul necesar comunicării	Art. 13. - Citaţia pentru înfăţişare, destinată unei persoane urmărite care se află pe teritoriul României, va fi transmisă autorităţilor române competente cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data fixată pentru înfăţişare. De acest termen se ţine seama la fixarea datei înfăţişării şi la transmiterea citaţiei. CAPITOLUL III Executarea comisiilor rogatorii
Obligaţia de executare	Art. 14. - Statul român va asigura îndeplinirea, în conformitate cu dispoziţiile legii române, a comisiilor rogatorii referitoare la o cauză penală, care îi vor fi adresate de către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Definiţia	Art. 15. - Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de întrajutorare judiciară internaţională care constă în delegarea de putere pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorităţi de acelaşi fel din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul şi în numele său, unele activităţi judiciare privitoare la un anumit proces penal.
Obiectul	Art. 16. - (1) Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie îndeosebi: a) îndeplinirea actelor de urmărire, cum sunt: localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; interogatoriul inculpatului, ascultarea persoanei vătămate, a celorlalte părţi, a martorilor şi experţilor, precum şi confruntarea; percheziţiile, sechestrele şi confiscările de obiecte, precum şi conservarea bunurilor cuvenite celor păgubiţi; cercetări locale; expertize; transmiterea de informaţii, necesare într-un anume proces, prin supravegheri de telecomunicaţii, înregistrări audio şi video, ridicarea secretului protejat prin lege (bancar, comercial, al corespondenţei şi altele asemenea), examinarea documentelor de arhivă şi a fişierelor specializate şi alte asemenea forme de urmărire; b) transmiterea mijloacelor materiale de probă; c) comunicarea de documente sau dosare. (2) Dacă statul solicitant doreşte ca martorii sau experţii să depună sub jurământ, el va cere aceasta în mod expres, iar statul român îi va da curs în situaţiile în care legea internă română nu se opune. (3) Statul român va putea să transmită numai copii sau fotocopii certificate de pe documentele sau dosarele cerute. Totuşi, dacă statul solicitant cere în mod expres originalele, se va da curs, în măsura posibiliului, acestei cereri.
Data şi locul comisiei rogatorii	Art. 17. - Dacă statul solicitant cere în mod expres, statul român îl va informa despre data şi locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autorităţile şi persoanele în cauză, menţionate de statul solicitant, vor putea să asiste la îndeplinirea cererii şi să colaboreze la executarea comisiei rogatorii, în limitele permise de legea internă a statului solicitat.
Percheziţii şi sechestre	Art. 18. - (1) Comisiile rogatorii privitoare la percheziţii şi la sechestre de obiecte sunt supuse următoarelor condiţii: a) infracţiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da loc la extrădare în România, ca stat solicitat; b) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibilă cu legea statului român. (2) Condiţiile prevăzute la alin. (1) pot să atragă regula reciprocităţii.
Remiterea obiectelor şi dosarelor	Art. 19. - (1) Statul român va putea să amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a căror comunicare este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penală în curs. (2) Obiectele şi originalele dosarelor şi ale documentelor, comunicate în îndeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cât mai curând posibil statului român de către statul solicitant, în afară de cazul în care statul român renunţă la ele.
Specialitatea comisiei rogatorii	Art. 20. - Statul român solicitant nu va folosi documentele şi informaţiile primite de la statul solicitat decât în scopul îndeplinirii obiectului comisiei rogatorii pentru care au fost cerute. CAPITOLUL IV Înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi persoanelor urmărite
Nivelul cheltuielilor	Art. 21. - Indemnizaţiile cuvenite şi cheltuielile de transport şi de şedere, rambursabile martorului sau expertului de către statul român solicitant, vor fi calculate de la locul de reşedinţă al acestuia şi vor fi acordate la niveluri cel puţin egale cu cele prevăzute de tarifele şi regulamentele în vigoare în statul în care audierea trebuie să aibă loc.
Înfăţişarea anumitor martori sau experţi	Art. 22. - (1) Dacă statul român solicitant apreciază că înfăţişarea personală a unui martor sau expert în faţa autorităţilor sale judiciare este în mod deosebit necesară, el va trebui să facă menţiune despre aceasta în cererea de înmânare a citaţiei. Statul străin solicitat va comunica statului român răspunsul martorului sau expertului. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), în cerere sau în citaţie se menţionează cuantumul aproximativ al indemnizaţiilor plătibile, precum şi al cheltuielilor de călătorie şi de şedere rambursabile. (3) Dacă i se prezintă o cerere în acest sens, statul solicitat ar putea acorda un avans martorului sau expertului. Acest avans se va menţiona în citaţie şi va fi rambursat de către statul român solicitant.
Neprezentarea martorului sau expertului	Art. 23. - Martorul sau expertul care nu a răspuns citaţiei de înfăţişare a cărei comunicare a fost cerută nu va putea fi supus, chiar dacă citaţia va cuprinde un ordin categoric, nici unei sancţiuni sau măsuri de constrângere, în afară de cazul în care el va reveni din proprie iniţiativă pe teritoriul statului român solicitant şi dacă va fi din nou citat aici, în mod legal.
Refuzul de a depune mărturie	Art. 24. - Dacă un martor care dă curs citaţiei şi compare în faţa autorităţii judiciare a statului român solicitant refuză să depună mărturie în totalitate sau în parte, el nu va putea să fie arestat sau împiedicat în alt mod să părăsească România, chiar dacă în virtutea legii române un asemenea refuz ar constitui o infracţiune sau ar putea justifica măsuri coercitive.
Imunităţi	Art. 25. - (1) Nici un martor sau expert, oricare ar fi cetăţenia sa, care, în urma primirii unei citaţii, va consimţi să se înfăţişeze în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant, nu va putea fi nici urmărit, nici deţinut, nici supus vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pe teritoriul României pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat. (2) Dacă în timpul procesului ar putea fi ordonată arestarea unui martor care este bănuit că a săvârşit o infracţiune în legătură cu mărturia sa în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant, alta decât refuzul de a depune mărturie, se va lua în considerare faptul dacă interesele justiţiei nu ar fi mai bine protejate prin încredinţarea urmăririi, dacă este posibil, către statul străin solicitat. (3) Nici o persoană, oricare ar fi cetăţenia ei, citată în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant în scopul de a răspunde aici de fapte pentru care ea se află sub urmărire penală, nu va putea fi în România nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat şi care nu sunt menţionate în citaţie. (4) Imunitatea prevăzută de prezentul articol va înceta dacă martorul, expertul sau persoana urmărită, având posibilitatea să părăsească teritoriul statului român solicitant timp de 15 zile consecutive după ce prezenţa sa nu mai era cerută de autorităţile judiciare române, va rămâne totuşi pe teritoriul României sau se va reîntoarce aici după ce îl va fi părăsit.
Transferul temporar al martorilor deţinuţi	Art. 26. - (1) Orice persoană deţinută, a cărei prezenţă personală în calitate de martor sau pentru confruntări este cerută de statul solicitant, va fi transferată temporar pe teritoriul acelui stat, unde va avea loc audierea, cu condiţia înapoierii sale în termenul indicat de către statul român şi sub rezerva dispoziţiilor art. 25, în măsura în care acestea pot fi aplicate în mod corespunzător. (2) Transferarea poate fi refuzată: a) dacă persoana deţinută nu consimte; b) dacă prezenţa sa este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul statului solicitat; c) dacă transferarea sa este susceptibilă să îi prelungească detenţia; sau d) dacă alte considerente imperioase se opun transferării sale pe teritoriul statului solicitant. (3) În cazul prevăzut la alin. (1) şi sub rezerva dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. a) şi b), tranzitul pe teritoriul unui stat terţ, parte la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală (Strasbourg, 20 aprilie 1959), al persoanei deţinute va fi acordat la cererea adresată de către Ministerul Justiţiei al statului solicitant Ministerului Justiţiei al statului solicitat pentru tranzit, însoţită de toate documentele necesare. (4) România va putea să refuze acordarea tranzitului cetăţenilor săi. (5) Persoana transferată va trebui să rămână în detenţie pe teritoriul statului solicitant şi, dacă este cazul, pe teritoriul statului solicitat pentru tranzit, în afară de cazul în care statul solicitat pentru transferare nu cere punerea acesteia în libertate. (6) Perioada în care persoana deţinută a fost transferată, conform dispoziţiilor prezentului articol, va fi dedusă din durata privării sale de libertate. (7) Locul predării deţinutului către statul solicitant, precum şi locul preluării sale de la acest stat vor fi un punct de frontieră al statului român. Deţinutul este predat şi preluat sub escortă. Ministerul de Interne va asigura predarea şi preluarea, comunicând despre aceasta Ministerului Justiţiei. Pentru situaţia în care statul român este cel solicitant se aplică dispoziţiile art. 9. CAPITOLUL V Cazierul judiciar
Comunicarea de înscrisuri şi date	Art. 27. - (1) Statul român va comunica, în măsura în care autorităţile lui judiciare vor putea ele însele să le obţină într-un asemenea caz, extrasele de pe cazierul judiciar şi orice date referitoare la acesta, care îi vor fi cerute, pentru o cauză penală, de autorităţile judiciare ale statului străin solicitant. (2) În alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) se va da curs unei asemenea cereri în condiţiile prevăzute de legislaţia, de alte reglementări sau de practica statului român. CAPITOLUL VI Procedura
Structura cererii de asistenţă judiciară	Art. 28. - (1) Cererile de asistenţă judiciară se formulează în scris şi trebuie să cuprindă următoarele date: a) autoritatea de la care emană cererea; b) obiectul şi motivul cererii; c) autoritatea solicitată; d) calificarea infracţiunii; e) identitatea persoanei în cauză, îndeosebi numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa, cetăţenia şi ocupaţia, în măsura în care sunt cunoscute; f) menţiunea de confidenţialitate, dacă este cazul. (2) În plus cererile mai cuprind: a) în cazul comunicării actelor de procedură: natura actului sau a hotărârii; numele şi adresa destinatarului, precum şi calitatea acestuia în proces; b) în cazul comisiilor rogatorii, orice precizări utile asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi asupra obiectului delegaţiei încredinţate autorităţii solicitate, îndeosebi numele şi adresele persoanelor de audiat şi întrebările care trebuie să le fie puse.
Modul de legătură	Art. 29. - (1) Cererile de asistenţă judiciară formulate de autorităţile competente ale statului solicitant vor fi adresate: a) Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, dacă se referă la activităţi din faza de cercetare şi urmărire penală; b) Ministerului Justiţiei, dacă se referă la activitatea de judecată sau la formele de cooperare judiciară prevăzute la art. 26 alin. (3) şi art. 39; c) Ministerului de Interne, dacă se referă la activităţile menţionate la art. 26 alin. (7) şi art. 27. (2) În caz de urgenţă cererile de comisii rogatorii formulate de autorităţile judiciare străine pot fi adresate direct instanţelor judecătoreşti române sau parchetelor de pe lângă acestea, după caz; totodată cererile vor fi transmise în copie la Ministerul Justiţiei sau la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, după caz. Autorităţile judiciare române sesizate vor înştiinţa la rândul lor despre comisiile rogatorii primite. (3) Răspunsurile la cererile de asistenţă primite din străinătate vor fi comunicate autorităţilor solicitate, prin intermediul autorităţilor române menţionate la alin. (1). (4) În cazul prevăzut la alin. (2) transmiterile directe se vor putea efectua prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol), cu duplicat la autorităţile judiciare centrale menţionate.
Autorităţile judiciare române	Art. 30. - În sensul prezentei legi, expresia autorităţi judiciare române se referă la instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă acestea, Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar pentru cererile de asistenţă judiciară prevăzute la art. 27, la Ministerul de Interne.
Transmiterea cererilor	Art. 31. - Cererile de asistenţă judiciară formulate de autorităţile judiciare române vor fi transmise către autorităţile judiciare străine solicitate, prin intermediul autorităţilor publice competente menţionate la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b).
Limbile folosite	Art. 32. - (1) Cererile de asistenţă judiciară şi documentele anexe, adresate autorităţilor judiciare române în baza prezentei legi, vor fi însoţite de o traducere în limba engleză sau franceză, dacă prin înţelegeri internaţionale bilaterale sau multilaterale actuale ori viitoare nu s-ar prevedea altfel. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt subordonate regulii reciprocităţii.
Scutirea de supralegalizare	Art. 33. - Actele şi documentele transmise în aplicarea prezentei legi vor fi scutite de orice formalităţi de supralegalizare, sub rezerva reciprocităţii.
Competenţa autorităţii române	Art. 34. - Dacă autoritatea română sesizată cu o cerere de asistenţă judiciară este necompetentă pentru a-i da curs, ea o va transmite, din oficiu, autorităţii competente din ţară şi, în cazul în care cererea a fost adresată pe cale directă, ea va informa despre aceasta statul solicitat.
Motivarea refuzului asistenţei judiciare	Art. 35. - Orice refuz de asistenţă judiciară va fi motivat şi comunicat de urgenţă statului solicitant, restituindu-se totodată înscrisurile care i-au fost trimise.
Cheltuielile asistenţei judiciare	Art. 36. - Cererile de asistenţă judiciară nu vor avea drept urmare rambursarea nici unei cheltuieli, cu excepţia celor ocazionate de deplasarea martorilor şi experţilor pe teritoriul statului solicitat şi de transferul temporar al persoanelor deţinute, efectuate în aplicarea prevederilor art. 21 sau art. 26, după caz. CAPITOLUL VII Cererea de urmărire
Obiect, comunicări şi soluţie	Art. 37. - (1) Orice cerere de urmărire adresată de un stat străin parchetelor sau instanţelor române va face obiectul comunicărilor între autoritatea străină competentă, pe de o parte, şi Ministerul Justiţiei sau Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, după caz, pe de altă parte. Cererea de urmărire priveşte îndeosebi persoane care, după ce au săvârşit infracţiuni pe teritoriul statului solicitant, se refugiază în alt stat, de unde nu pot fi extrădate. (2) Statul român va face cunoscută urmarea dată cererii de urmărire şi va transmite statului solicitant, dacă este cazul, o copie de pe hotărârea intervenită. (3) Dispoziţiile art. 32 se aplică şi în cazul cererilor de urmărire la care se referă alin. (1). CAPITOLUL VIII Schimbul de informaţii din cazierul judiciar
Transmiterea informaţiilor	Art. 38. - (1) Statul român va da statului străin interesat informaţii despre hotărârile penale şi despre măsurile ulterioare, care se referă la cetăţenii acestui stat străin şi care au făcut obiectul unei menţiuni în cazierul judiciar. Aceste informaţii vor fi comunicate cel puţin o dată pe an. (2) Dacă persoana în cauză este considerată cetăţean al două sau mai multor state, informaţiile vor fi comunicate fiecărui stat interesat, în afara cazului în care această persoană are cetăţenia statului român, pe teritoriul căruia a fost condamnată. (3) În plus statul român, care a comunicat informaţiile la care se referă alin. (1), va transmite statului străin interesat, la cererea acestuia, în cazuri speciale, câte o copie de pe hotărârile şi măsurile respective, precum şi orice altă informaţie referitoare la acestea, pentru a-i permite să examineze dacă ele necesită măsuri pe plan intern.
Autoritatea judiciară română competentă	Art. 39. - (1) Informaţiile la care se referă art. 38 se transmit prin intermediul Ministerului Justiţiei. (2) Informaţiile de acelaşi gen, primite de la autorităţile competente ale statelor străine în cadrul schimbului de informaţii, se vor primi de către Ministerul Justiţiei, care le va transmite în continuare Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Ministerului de Interne spre a se proceda în raport cu atribuţiile privitoare la recunoaşterea şi, respectiv, înregistrarea hotărârilor penale străine.

CAPITOLUL IX
Dispoziţii finale

Art. 40. - Codul de procedură penală se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul 8 al articolului 177 va avea următorul cuprins:

"Dacă învinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar sau de o altă persoană care îl înlocuieşte, ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii. În cazul în care scrisoarea nu poate fi înmânată datorită refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poştă a resortisanţilor săi, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz."

2. Articolul 223 se completează cu un alineat final cu următorul cuprins:

"Cererea de urmărire primită de la o autoritate judiciară străină sau adresată unei asemenea autorităţi de către parchetul român competent se rezolvă potrivit legii speciale."

3. Alineatul 2 al articolului 237 se completează, în partea sa finală, cu un text cu următorul cuprins:

"Când inculpatul locuieşte în străinătate se va ţine seama, la fixarea termenului de înfăţişare, de obligaţiile asumate de România în această privinţă prin înţelegeri internaţionale."

4. Articolul 313 se completează cu un alineat final cu următorul cuprins:

"În cazul în care inculpatul locuieşte în străinătate, prevederile art. 237 alin. 2 se aplică în mod corespunzător."

5. Articolul 513 va avea următorul cuprins:

"Condiţiile şi modalităţile de realizare

Art. 513. - Condiţiile şi modalităţile de realizare a asistenţei judiciare internaţionale în materie penală sunt cele stabilite prin dispoziţiile din legea specială, dacă prin convenţie internaţională nu se prevede altfel."

6. Articolele 514-518 se abrogă.

Art. 41. - Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 august 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 1 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 3 decembrie 2001.
Nr. 704.

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.