DECIZIE nr.143 din 5 octombrie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală

DECIZIE nr.143 din 5 octombrie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală

Textul actului publicat în M.Of. nr. 585/30 noi. 1999

Lucian Mihai - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Koszok.r G.bor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stângu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Văduva în Dosarul nr. 168/1999 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 23 septembrie 1999, în prezenţa autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 5 octombrie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 martie 1999, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală, ridicată de Ionel Văduva în Dosarul nr. 168/1999 aflat pe rolul acelei instanţe.

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile alin. 5 al art. 120 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece, dacă instanţa de judecată, din considerente pe care nu este obligată să le arate, dispune într-o cauză efectuarea unei expertize la nivelul unui laborator criminalistic, părţile din cauza respinsă nu mai beneficiază de drepturile instituite prin dispoziţiile art. 120 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală şi dacă, dimpotrivă, o altă instanţă dispune efectuarea, într-o speţă similară, a expertizei la orice altă instituţie abilitată să facă acest lucru, în afara celor prevăzute în art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală, părţile din cauza respectivă beneficiază de drepturile prevăzute de art. 120 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură penală.

Exprimându-şi opinia, instanţa de judecată arată că dispoziţiile legale criticate nu sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie şi că alin. 3 şi 4 ale art. 120 din Codul de procedură penală nu au aplicabilitate în cazul expertizei efectuate de experţi oficiali, având în vedere specialitatea acestora.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, atunci când expertiza este efectuată de un expert numit de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, fiecare parte are dreptul să ceară ca un specialist recomandat de ea să participe la efectuarea expertizei. Dar anumite expertize, datorită caracterului lor tehnic deosebit, nu pot fi efectuate decât în cadrul unor instituţii de specialitate (serviciu medico-legal, institut sau laborator de criminalistică ori alt institut de specialitate). În aceste situaţii nu organul judiciar numeşte expertul, acesta fiind desemnat, pe linie de serviciu, în urma cererii adresate instituţiei de specialitate în cadrul căreia funcţionează. Efectuând expertiza în cadrul atribuţiilor de profil, expertul are calitatea de funcţionar public. Faptul că, în asemenea situaţii, părţile nu pot recomanda un expert să participe la realizarea expertizei nu este de natură să le prejudicieze interesele şi nici să instituie un regim discriminatoriu între ele, deoarece, ori de câte ori se va pune problema solicitării unei expertize de acest fel, soluţia va fi cea prevăzută la art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală, deci nu se pune problema tratamentului inegal în faţa legii. În plus, se arată în aceeaşi opinie, Codul de procedură penală cuprinde o serie de garanţii care să suplinească imposibilitatea părţilor de a-şi desemna un expert, cum ar fi efectuarea unui supliment de expertiză sau posibilitatea de a cere lămuriri în legătură cu raportul de expertiză sau efectuarea unei noi expertize.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.

Critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală. Privit în ansamblul său, acest articol, cu denumirea marginală Lămuriri date expertului şi părţilor, prevede la alin. 1 şi 2 că organul judiciar, atunci când dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile şi expertul desemnat de el, cărora li se aduc la cunoştinţă obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea şi completarea lor. În alin. 3 al aceluiaşi articol se prevede că Părţile mai sunt încunoştinţate că au dreptul să ceară numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei, iar în alin. 4 se prevede că, După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoştinţându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părţile. În sfârşit, în alin. 5 al art. 120, care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, se prevede că Dispoziţiile alin. 3 şi 4 nu se aplică în cazul expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2.

În ceea ce priveşte articolul 119 din Codul de procedură penală, a cărui denumire marginală este Experţi oficiali, acesta cuprinde în alin. 2 dispoziţii potrivit cărora: Când expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată se adresează acestora pentru efectuarea expertizei.

Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 120 alin. 5 contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, conform cărora: (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi (2) Nimeni nu este mai presus de lege. Încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 16 din Constituţie apare, în opinia autorului excepţiei, în cazul în care un organ judiciar, din considerente pe care nu trebuie să le arate, dispune efectuarea unei expertize criminalistice, caz în care părţile nu pot beneficia de drepturile instituite prin art. 120 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, în timp ce o altă instanţă de judecată, într-o cauză similară, dispune efectuarea expertizei la o altă instituţie abilitată, în afara celor prevăzute la art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală, caz în care părţile în cauză vor beneficia de drepturile menţionate, ceea ce constituie o încălcare a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Examinând aceste susţineri, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, este neîntemeiată. Necesitatea efectuării unei expertize în cursul procesului penal decurge din situaţia de fapt, existentă în cauză, şi tot această situaţie determină şi necesitatea efectuării expertizei de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate. Într-o asemenea ipoteză organul judiciar este obligat, prin dispoziţiile art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală, să se adreseze instituţiei specializate în efectuarea expertizei, indiferent de voinţa şi interesele părţilor în conflict. Iar în acest caz, potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală, nu li se acordă părţilor, oricare ar fi acestea, dreptul prevăzut la art. 118 alin. 3 din Codul de procedură penală şi recunoscut prin dispoziţiile art. 120 alin. 3 şi 4 din acelaşi cod, de a cere ca un expert recomandat de ele să participe la efectuarea expertizei. Aceste dispoziţii legale restrictive nu au însă caracter discriminatoriu, deoarece ele se aplică, fără excepţie, tuturor părţilor în cauza în care expertiza se efectuează în instituţii de specialitate, în condiţiile prevăzute la art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală. De aceea dispoziţiile art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală nu vin în contradicţie cu prevederile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi.

Curtea Constituţională constată însă că dispoziţiile art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Dreptul la apărare este garantat. Într-adevăr, prin neacordarea în favoarea părţilor dintr-un proces penal a dreptului de a cere ca un expert recomandat de ele să participe la efectuarea expertizei, atunci când aceasta urmează să fie efectuată de o instituţie specializată potrivit legii, se restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al acestora, nesocotindu-se garantarea acestui drept prin Constituţie.

Neparticiparea la efectuarea expertizei a expertului recomandat de partea interesată nu poate fi compensată prin dreptul acesteia de a cere ulterior explicaţii asupra raportului de expertiză sau completarea expertizei incomplete ori efectuarea unei noi expertize, atunci când apreciază că expertiza nu a fost efectuată cu competenţă profesională şi în mod corect. De aceea sunt neconstituţionale prevederile art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală, care prevăd că dispoziţiile alin. 3 şi 4, referitoare la dreptul părţilor de a cere numirea şi a câte unui expert recomandat de ele, care să participe la efectuarea expertizei, nu se aplică în cazul expertizei prevăzute la art. 119 alin. 2, urmând ca părţile să aibă acest drept în toate cazurile, indiferent unde, potrivit legii, urmează să se efectueze expertiza.

Pentru considerentele arătate urmează ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisă.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi 25 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Văduva în Dosarul nr. 168/1999 al Curţii de Apel Piteşti Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 1999.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Luni, 06 februarie 2023, 08:13

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.