Istoria parlamentara in România incepe cu anul 1831 când, in Tara Românesca, a fost adoptat un act cu caracter constitutional denumit Regulamentul organic, aplicat, un an mai târziu, si in Moldova. Regulamentele organice au pus bazele parlamentarismului in Principatele Române.

Regulamentul organic - Tara Româneasca -	Regulamentul organic - Moldova -

O prezentare succinta a istoriei parlamentarismului in România evidentiaza dificultatile crearii statului democratic românesc, in conditiile unei societati preponderent rurale, care s-a despartit de traditiile sistemului feudal târziu si cu mare greutate. Inceputurile sistemului parlamentar se leaga chiar de istoria formarii statului român modern, in conditiile in care prin Conventia de la Paris din 1858, realizata in baza Tratatului de la Paris din 1856, ce punea capat Razboiului Crimeii, se stabilea crearea pentru Valahia si Moldova a câte unei Adunari elective.

Intr-un context politic intern si international complicat, al intentiilor domnitorului Alexandru Ioan Cuza de a moderniza societatea româneasca, apare „Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris” (1864) care consacra principiul bicameralismului, prin infiintarea Corpului Ponderator, alaturi de Adunarea Electiva. Legea electorala introdusa simultan cu institutia parlamentara de tip bicameral imparte alegatorii in doua categorii, dupa criteriul averii, respectiv alegatorii directi, categorie in care erau incluse persoanele care plateau o contributie de cel putin 4 galbeni, aveau vârste de peste 25 de ani, stiau carte, si alegatorii primari, categorie in care erau incluse persoanele care nu stiau carte, dar care isi plateau contributia la veniturile statului.

Deschiderea Adunarii elective de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, 29 februarie 1860

Dupa fortarea abdicarii domnitorului Al. I. Cuza, elitele politice pasoptiste au adoptat sistemul parlamentar bicameral, având ca model Constitutia belgiana din 1831. Parlamentul, alcatuit din Adunarea Deputatilor si Senat devine singurul organ legislativ, având rolul de a bloca eventuale tendinte spre autoritarism. Votul cenzitar a fost mentinut pâna la finalul Primului Razboi Mondial. Votul universal, introdus in noiembrie 1918 a produs schimbari importante in viata politica a României interbelice.

Parlamentul a devenit cu adevarat independent de puterea executiva, capatȃnd largi atributii legislative si politice, incepȃnd cu 1 iulie 1866, cȃnd a fost promulgata noua Constitutie a Romȃniei, care ramȃne in vigoare pȃna in anul 1923. Din acest moment, desi sistemul electoral cenzitar de reprezentare in forul legislativ era inechitabil, Parlamentul va fi institutia politica fundamentala a societatii romȃnesti. Cele mai importante acte adoptate de Parlament in acea perioada si in istoria României moderne au fost Declaratia de Independenta din 9 mai 1877 si actele de unire de la sfârsitul Primului razboi mondial.

Spre a avea un cadru nou legislativ in vederea desavȃrsirii unitatii Romȃniei Mari, pe multiple planuri, Adunarea Deputatilor si Senatul au votat, in zilele de 26-27 martie 1923, o noua Constitutie, care intarea si mai mult rolul Parlamentului in viata politica a tarii. Constitutia stabilise, potrivit mesajului regelui Ferdinand din Parlament, la 15 octombrie 1923, "principiile fundamentale de la care trebuiau sa purceada de acum incolo diferitele legi de organizare, menite sa aseze pe temelii puternice tara noastra marita". Prin Constitutia din 1923 se mentine sistemul bicameral, se intaresc functiile parlamentului, fiind exprimat principiul separatiei puterilor in stat. Legea fundamentala din 1923 consacra principiul monarhiei constitutionale, intarind conceptia potrivit careia puterea emana de la natiune, iar membrii Parlamentului reprezinta natiunea.

Situatia de confuzie dupa alegerile parlamentare din 20 decembrie 1937 si incredintarea mandatului unui guvern national-crestin au reprezentat inceputul actiunilor de lichidare a Parlamentului. Ceea ce regele Carol al II-lea nu reusise cu cȃtiva ani in urma, a reusit la 10 februarie 1938, sprijinit de personalitatile politice care mai sperau ca, facȃnd zid in jurul suveranului, ar putea inlatura pericolul fascist - atȃt cel intern, cȃt si cel extern - si preintȃmpina pericolul de izolare a tarii. Spre deosebire de multe tari din Europa, care trecusera la dictatura ca forma de guvernamȃnt inca din primul deceniu interbelic, Romȃnia a reusit sa se mentina ca monarhie parlamentara, ca un avanpost al parlamentarismului si liberalismului burghez, un timp mai indelungat, prin capacitatea de rezistenta a democratiei românesti.

In februarie 1938, pe fondul unor puternice tensiuni politice, regele Carol al II-lea, care a subminat rolul institutiei parlamentare, a impus un regim de monarhie autoritara. Sub regimul dictaturii regale, Parlamentul a devenit un organ decorativ, lipsit de principalele sale atributii. In toamna anului 1940, o data cu instaurarea regimului de dictatura militara, activitatea Parlamentului a fost suspendata.

In contextul intrarii României in sfera de influenta sovietica, inainte chiar de organizarea unor alegeri libere si reprezentative, potrivit angajamentelor Marilor Puteri de la Ialta (1945), puterea comunista suprima prin Decretul de lege nr. 2278 din iulie 1946 sistemul bicameral. Ulterior, prin Constitutia RPR din 1948 se instituie modelul „democratiei populare”, prin care separatia puterilor in stat este eliminata, iar Marea Adunare Nationala devine „organ suprem al puterii de stat”. Multipartidismul este eliminat de facto, situatie care a insemnat instaurarea unui regim totalitar.

Prin Constitutia din 1965, Marea Adunare Nationala era definita drept "unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste România".

Revolutia din Decembrie 1989 a deschis calea revenirii României la un regim democratic autentic, bazat pe alegeri libere si pluralism politic, pe respectarea drepturilor omului, pe separatia puterilor si raspunderea guvernantilor in fata organelor reprezentative. Prin actele emise de puterea revolutionara provizorie, România a revenit la sistemul parlamentar bicameral. Toate aceste teze se regasesc in noua Constitutie aprobata prin referendum in 1991 si revizuita in 2003.